Acasă » Tag Archives: monitorul

Tag Archives: monitorul

Decizia ÎCCJ a fost publicată, avocații din UNBR-Bota intră în sala de judecată liniștiți

Decizia Înaltei Curți cu privire la Recursul în interesul legii împotriva avocaturii clandestine a fost publicată în Monitorul Oficial în 3 noiembrie și este obligatorie pentru instanțe. Astăzi, l-am găsit pledând într-o sală de judecată de la Cluj pe avocatul Viorel Bondor, membru în Uniunea Națională a Barourilor din România înființată de Pompiliu Bota, așa numitele Barouri paralele sau Baroul Constituțional. Decizia ÎCCJ la recursul în interesul legii promovat de procurorul general, prin care s-a stabilit că „fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea …

Citește mai mult

Adio, avocatură clandestină! Decizia ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial. DOCUMENT

Așa cum Clujust.ro anticipa acum câteva zile, când Pompiliu Bota se lăuda pe la Cluj cu o achitare, decizia ÎCCJ care îi face pușcăriabili pe avocații clandestini a fost publicată în Monitorul Oficial și se aplică obligatoriu în instanțe. În Monitorul Oficial nr. 816, din data de 3 noiembrie 2015 a fost publicată Decizia nr. 15/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza …

Citește mai mult

Motivarea CC despre camera preliminară: ” legiuitorul a încălcat dreptul părților la un proces echitabil ”

Decizia Curții Constituționale (CC) prin care au fost declarate neconstituționale unele prevederi referitoare la camera preliminară din Noul Cod de Procedură Penală și motivarea ei au fost publicate în Monitorul Oficial, în data de 5 decembrie. Motivarea deciziei arată că sesizările de neconstituționalitate au venit de la Cluj și Harghita: Prin încheierea de camera preliminara din data de 14 mai 2014 pronuntata in Dosarul nr. 9/752/2014, Tribunalul Militar Cluj – Judecatorul de camera preliminara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 345 si art. 347 din Codul de procedura penală, excepție ridicată de patru inculpați prin avocații lor, iar prin Incheierea …

Citește mai mult
error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina