Deputatul Laura Vicol, de profesie avocat, îi ”trage de urechi” pe colegii de la Camera Deputaților pentru că nu introduc în plen proiectul l privind creşterea vârstei consimţământului sexual. ”Nu înțeleg de ce nu se dorește introducerea acestui proiect în plen… În aşteptarea votului Camerei Deputaţilor se află un proiect la care eu ţin enorm şi care este dorit de foarte multe familii din această ţară. Mă refer la proiectul privind creşterea vârstei consimţământului sexual. Este un proiect care întruneşte sprijin din toate partidele parlamentare şi, foarte important, sprijinul organizaţiilor societăţii civile şi al societăţii în ansamblu. Nu vreau să …
Citește mai multTag Archives: lege
Senatorii și-au bătut joc de personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete
În 2011, era inițiat un proiect de lege ”în procedură de urgență” privitor la statutul personalului de specialitate din instanțele judecătorești și parchete. În martie 2012 a fost adoptat de Camera Deputaților, iar în 8 iunie 2016 a fost respins definitiv de Senat. Respingerea a trecut neobservată de presă, dar în rândul grefierilor clocotește nemulțumirea. În 2011, premierul de atunci Emil Boc semna expunerea de motive la inițiativa legislativă: In 27 martie 2012, proiectul de lege era adoptat de Camera Deputaților cu titlul: Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, …
Citește mai multLegea privind sistemul de pensii și asigurări ale avocaților a fost adoptată de Parlament
Proiectul de Lege privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor a fost adoptat de Camera Deputaților, care a fost camera decizională, fără discuții. Anterior, fusese adoptat de Senat. Proiectul de lege privind sistemul de pensii a fost votat, ieri, în plenul Camerei Deputaților. După cum se poate vedea pe înregistrarea ședinței, nu au existat discuții pe marginea proiectului. Din partea inițiatorilor nu a vorbit nimeni. Din partea Comisiei juridice, deputatul Ciprian Nica spus că proiectul constă în ”crearea cadrului legal pentru sistemul propriu de pensii al avocaților” și că se propune de către comisie adoptarea cu amendamente. Nu au …
Citește mai multProiectul de Lege privind sistemul de pensii și asigurări al avocaţilor a trecut de comisii
Proiectul de Lege privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor a trecut de comisiile juridică și pentru muncă din Camera Deputaților. Vedeți mai jos forma propusă spre adoptare de comisia pentru muncă și cea juridică din Camera Deputaților. Aceasta este camera decizională, proiectul fiind adoptat inițiat de Senat. 26 de parlamentari sunt inițiatorii, în frunte cu vicepreședintele UNBR, Ioan Chelaru. Din Cluj sunt avocații-deputați Steluța Cătăniciu și Mate Andras. Președintele filialei Cluj a Casei de Asigurări a Avocaților, avocat Eugen Iordăchescu, se opune adoptării acestei legi. ”Nu avem nevoie de un supervizer care să vină să …
Citește mai multJudecătorul de civil, între ”dreptomat” și creator de lege
Cu ocazia lansării cărții ”Rolul judecătorului în procesul civil”, scrisă de judecătorii Andrea Chiș și Liviu Zidaru, cel mai dezbătut capitol de către invitați a fost chiar ultimul, care se referă la rolul judecătorului în crearea legii și despre care Chiș a dezvăluit că a întârziat apariția cărții cu mai bine de un an. Invitații care au luat cuvântul la lansarea de la Facultatea de Drept a UBB Cluj au fost profesoara Emese Florian, judecătoarea Denisa Băldean – președinte al Curții de Apel Cluj și conferențiarii universitari Ionuț Popa și Dan Popescu. Profesoara Emese Florian, care i-a influențat cariera Andreei …
Citește mai multProiectul de modificare a Legii avocaturii va fi dezbătut în Adunarea Generală a Baroului Cluj
Proiectul inovativ pentru modificarea legii învechite a avocaturii va fi dezbătut în Adunarea Generală a Baroului Cluj, pentru a fi votată transmiterea lui mai departe UNBR-ului. Un motiv în plus pentru ca avocații tineri, care de obicei lipsesc de la adunare, să paeticipe, dacă vor să aducă schimbări în profesie. La ultima ședință a Consiliului Baroului a fost adoptată o hotărâre pentru completarea ordinii de zi a Adunării Generale din 26 februarie cu proiectul grupului Avocatura Altfel, înființat de avocatul Dan Chertes. ”In temeiul art.67 alin.5 din Statutul profesiei de avocat se va supune votului Adunării Generale 2016 completarea ordinii …
Citește mai multCritici la proiectul de modificare a legii consilierilor juridici: ”Este inadmisibil a se crea un corp profesional paralel”
Ca răspuns la provocarea CLUJUST din luna decembrie, directorul INPPA Centrul Teritorial Cluj, avocat Ioana Gidro Stanca, ne-a transmis gândurile referitoare la proiectul de lege privind modificarea legii nr.514/2003. Comentariile urmează să facă parte dintr-o poziție amplă și unitară, pe care Baroul Cluj urmează să o trimită Senatului României. Așteptăm și alți avocați să-și facă curaj și să răspundă provocării de a-și spune părerea despre proiectul depus la Senat în prag de sărbători. Comentarii la proiectul de lege pentru modificarea legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic EXPUNERE DE MOTIVE: Se apreciza ca modificarile sunt necesare: – …
Citește mai multProiect de lege. Devin consilierii juridici o amenințare pentru avocatura de business?
Pentru că aveți mai mult timp liber în această perioadă, vă provoc să vă uitați peste proiectul de lege inregistrat la Senat înainte de sărbători, care ar putea produce o schimbare majoră în ce privește serviciile juridice prestate pentru persoane juridice. Un grup mare de parlamentari, în frunte cu senatorul PSD de Neamț, Ioan Chelaru, care este și președintele Uniunii Juriștilor din România, a inițiat un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Dacă în prezent, consilierul juridic poate fi numit în funcție sau angajat, proiectul legislativ aduce o …
Citește mai multAvocatura Altfel
Am primit recent o informare de la conducătorii locali că n-am voie să îmi fac reclamă, ca avocat. Nici eu, nici colegii mei din Baroul Cluj. Mai exact, că n-am voie să dau presei informații legate de activitatea mea profesională. Mai direct: n-am voie să mă laud în presă c-am câștigat un proces sau altul. Ceva de genul. După ce am închis mailul pe care am primit comunicarea, am deschis două dintre cele mai citite siteuri cu știri juridice din București (nu dau nume că nu vreau să le fac publicitate – dacă eu n-am voie, de ce să le …
Citește mai multArgumentele judecătorului Andrea Chiș pentru obligativitatea încercării de mediere înainte de procese
Judecătorul Andrea Chiș de la secția civilă a Curții de Apel Cluj a ridicat ideea introducerii obligativității încercării de mediere a unui conflict înainte ca părțile să se adreseze Justiției, cu ocazia Conferinței ”Conflict Resolution Day” organizată de Institutul de Mediere, Negociere și Arbitraj pe tema malpraxisului. Amintim că a existat obligația de informare cu privire la mediere, care a fost declarată neconstituțională. Judecătoarea Andrea Chiș a început prezentarea în fața medicilor și a mediatorilor prin a spune că magistratura și medicina sunt două profesiuni care se aseamănă, ambii profesioniști având în mâini soarta oamenilor. ”Eu cred suntem în aceeași …
Citește mai mult