Deputatul Laura Vicol, de profesie avocat, îi ”trage de urechi” pe colegii de la Camera Deputaților pentru că nu introduc în plen proiectul l privind creşterea vârstei consimţământului sexual.
”Nu înțeleg de ce nu se dorește introducerea acestui proiect în plen…
În aşteptarea votului Camerei Deputaţilor se află un proiect la care eu ţin enorm şi care este dorit de foarte multe familii din această ţară. Mă refer la proiectul privind creşterea vârstei consimţământului sexual.
Este un proiect care întruneşte sprijin din toate partidele parlamentare şi, foarte important, sprijinul organizaţiilor societăţii civile şi al societăţii în ansamblu.
Nu vreau să folosesc termenul majoritate, pentru că nu pot accepta că există cineva în România care ar putea să se împotrivească unei măsuri menite să protejeze copiii din această țară de niște monștri. Nu sunt oameni aceia care, pentru a-şi satisface plăcerile bolnave, sacrifică inocenţa şi integritatea fizică şi mintală a copiilor. Și oare câţi dintre aceşti monştri nu se prevalează de o vârstă prea scăzută a consimţământului, pentru a-l şi obţine? Pentru că legea le permite. Iar când o lege este greşită, profund greşită, este rolul legiuitorului să o repare. Fără ezitare şi fără tragere de timp.
O măsură precum cea propusă în acest proiect îşi va găsi oricând locul pe lista de priorităţi a unei clase politice responsabile.
În ultimii ani, câteva mii de copii au căzut victime infracţiunilor sexuale. Câteva mii! Câteva mii de vieţi distruse! Când vorbim despre mii de astfel de cazuri, nu mai putem spune că sunt situaţii izolate. Ne confruntăm cu o situaţie căreia trebuie să i se răspundă în cele mai dure moduri. Iar asta nu înseamnă doar ca autorităţile competente să aplice legislaţia aflată deja în vigoare, ci înseamnă să luăm măsuri suplimentare, aşa cum este creşterea vârstei consimţământului sexual.
Ca atâţia alţii dintre colegii parlamentari, şi eu sunt părinte. Sunt mamă a trei copii. Am convingerea că oricare dintre noi şi-ar da viaţa pentru a-şi proteja propriul copil.
Dar, nu suntem doar părinţi, suntem şi oameni politici cu responsabilităţi şi cu instrumente la îndemână pentru a încerca, măcar, să apărăm fiecare suflet de copil din ţara asta.
Prin urmare, cred că este obligatoriu că proiectul privind creşterea vârstei consimţământului sexual să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor şi să fie adoptat în unanimitate. Nu vreau să cred că se poate altfel.”, a postat Vicol.
Proiectul a fost adoptat de Senat în 29 iunie 2022.
Mai jos este Raportul Comisiei juridice din Camera Deputaților, al cărei președinte este Laura Vicol, asupra proiectului de lege, cu amendamente.