Cu ocazia lansării cărții ”Rolul judecătorului în procesul civil”, scrisă de judecătorii Andrea Chiș și Liviu Zidaru, cel mai dezbătut capitol de către invitați a fost chiar ultimul, care se referă la rolul judecătorului în crearea legii și despre care Chiș a dezvăluit că a întârziat apariția cărții cu mai bine de un an.

Invitații care au luat cuvântul la lansarea de la Facultatea de Drept a UBB Cluj au fost profesoara Emese Florian, judecătoarea Denisa Băldean – președinte al Curții de Apel Cluj și conferențiarii universitari Ionuț Popa și Dan Popescu.

Profesoara Emese Florian, care i-a influențat cariera Andreei Chiș, a ridicat o întrebare interesantă: ”În timp ce veneam spre lansare, o idee aiuritoare a prins contur, nu știu de ce nu știu de unde. Nu prea înțeleg de ce sunt pe punctul de a vă împărtăși acea idee: S-ar putea judecată fără judecător? Doar suntem în plină eră digitală. Uneori, aproape ne vine să credem că imposibilul este doar limita imaginaiei noastre. Știți prea bine că există până și copiatoare 3D. Atunci nu am putea noi meșteri o mașinărie care să înlocuiască omul judecător? Adică un fel de automat de dreptate: Dreptomat. Denumirea am găsit-o, restul sunt detalii. Un computer care să aibă stocate absolut toate actele normative, fiecare rând de dispoziție legală, pe la care ar trece reclamanții, și-ar tasta pretenția. Pârâtul și el și-ar introduce apărările, Enter și gata, am obține hotărârea!

Sigur că nu se poate. Cum ziceam, ideea e aiuritoare. Nu mai vorbim aici de imposibil ca limită a imaginației. E de-a dreptul absurd, pentru că judecătorul în procesul civil, la fel și în cel penal, este la fel de indispensabil cum este dirijorul într-o orchestră. Cu toate că vedeți și orchestra, atunci când se întâlnește, specialiaștii, instrumentiștii, la el și dirijorul, cunosc exact cauza ce urmează a fi soluționată, piesa ce urmează a fi interpretată. Cu toții au același texte de lege în față, aceeași partitură. Analogia cu dirijorul merge până la un punct. Registrele sunt, totuși, diferite, fiindcă și în profesia noastră există ceea ce în cazul orchestrei se cheamă public: justițiabil, părțile. Dar la noi publicul trăiește dreptul scris, iar aici chiar nu mai e loc de metafore.”

Emese Florian a deschis discuția despre ultimul capitol al cărții:  ”Partea finală, judecătorul – un legiuitor, mi-a atras atenția în mod deosebit. E motivul pentru care am sărit la capitolul 5, consacrat rolului judecătorului în crearea legii. Știm cu toții, chestiunea construcției judiciare a normel juridice este una deosebit de complexă. Pe alocuri e chiar delicată, cu nuanțe ce pot diferi de la autor la autor. Iar experiența practică în materie procesuală este aproape perceptibilă, tangibilă, de la un autor la altul. (….)

Judecătorul nu poate refuza judecata pe motiv că legea nu prevede, că este neclară sau incompletă. Mai știm la fel de bine că și atunci când legea prevede, este de o claritate ireproșabilă, este de o coerență desăvârșită, doar în mod excepțional se întâmplă ca o normă juridică să se plieze absolut perfect unei situații de fapt deduse judecății. Prin urmare, aplicarea legii presupune, în prealabil, printre altele, și interpretarea normei juridice. Iar ideea de interpretare în sine presupune opțiunea între cel puțin două înțelesuri. Și atunci de unde oare diferențele de interpretare ale aceluiași text între judecători cu experiență și pregătire similare? Autorii consacră un paragraf între acestei chestiuni: Sursa interpretării neunitare a normei de drept.”

”Dreptul este știință ridicată la rang de artă prin valoarea celui care o creează”

Președintele Curțiii de Apel Cluj, judecător Denisa Băldean, a făcut referire și ea la ultimul capitol: ”Mi-a suscitat interesul capitolul Rolul judecătorului în crearea legii, rolul creativ al judecătorului, care trimite la ceea ce înseamnă dreptul pretorian, pentru că dacă plecăm de la premisa și acceptăm că legea nu este sinonimă cu dreptul, atunci dreptul rostit de un judecător nu se limitează la încadrarea tehnică și neutră a faptului juridic în tiparul normei. Pentru că dacă ar fi așa, am putea obține o hotărâre judecătorească într-o aplicație electronică. Dreptul include explicarea și interpretarea legii, completarea acesteia prin apelul la principiile dreptului, ajungându-se în final la soluția juridică conferită situației concrete deduse judecății. Dreptul este știință ridicată la rang de artă prin valoarea celui care o creează. Și de aceea cred că este nevoie și va fi întotdeauna nevoie de om, care să rostească dreptul, cu toată priceperea, experiența, profilul lui moral, personalitatea, care îl întregesc ca om și care conferă particularitate hotărârii pe care o pronunță, chiar pentru situații similare pe domeniile noastre. E natural și corect să difere. ”

Conferențiarul Ionuț Popa a subliniat că jurisprudența și doctrina au contribuit la noul cod civil: ”Nu trebuie să uităm că multe dintre instituțiile pe care le regăsim astăzi în codul civil au fost inventate efectiv de doctrină și jurisprudență, întemeindu-se pe așa-zisele concepte deschise, cum sunt: buna credința,  cauza ilicită și imorală, dezechilibru și altele. De fapt, deși capitolul se referă la rolul judecătorului ca și creator de drept în materie procesuală, din nou nu se poate face abstracție de rolul judecătorului ca și creator de drept substanțial. Și cred că rolul lui e mult mai important ca și creator de drept subtanțial. Sigur că este o situație cu totul excepțională. Nu vreau să spun că orice judecător poate să creeze drept. E o construcție amplă, care durează mult timp până la stabilizarea jurisprudențială a unei instituții și cine a avut curiozitatea să studieze dreptul britanic ar fi putut să observe rezistența extremă a conceptelor create de jurisprudență. Unele din ele, astăzi chiar desuete, sunt menținute de instanțe pentru că încă nu s-a format un curent de opinie favorabil pentru schimbarea jurisprudenție. E vorba de concepte de sute de ani. ”

În schimb, conferențiarul Dan Popescu nu crede că judecătorul poate fi creativ în România: ”Modul de reglementare a procedurii civile nu știu în ce măsură a reușit să creeze acel judecător pretorian, acel judecător care este în măsură să fie creator de drept, pentru că însăși substanța reglementării este foarte anevoioasă și contrarî acestei tendințe. (…)

Este o impresie personală că judecătorul a devenit mai mult un contabil al cuvintelor legiutiorului, un expert, având o libertate extrem de circumscrisă, extrem de limitată, asta dacă privim lucrurile așa cum sunt ele prin forma de reglementare a dreptului procesual civil de astăzi. Lucrurile sunt mult mai permisive în dreptul internațional privat.”

”Puterea creatoare a judecătorului este ceva mai mare decât o admitem”

Unul dintre cei doi autori ai cărții, Liviu Ziadaru,  ”Spre exemplu, constituția germană arată că judecătorul este legat de lege și drept. Deci nu doar de lege. A avut grijă legiuitorul, mai ales după experiența legilor totalitare naziste, să conceptualizeze ideea de Stat nedrept, legile nedrepte și să-l lege pe judecător nu doar de lege, ci și de drept. Cred într-adevăr că trebuie investigate valențele reale și limitele puterii creatoare a judecătorului, care, s-o mărturisim acum, este ceva mai mare decât o admitem și sunt multe situații în care legea este foarte clară și trebuie să dăm o soluție pe care o considerăm injustă, spre exemplu promițând după 20 de ani de așteptări puncte care vor fi plătit nu se știe când și cum celor deposedați abuziv cândva, dar sunt alte situații în care puterea creatoare a judecătorului este mult mai mare decât o recunoaște față de el însuși. Și îmi place să cred că în acele situații înceacă nu să se considere că poate să facă ce vrea, ci că face ce trebuie, căutând o soluție justă. ”

Andrea Chiș a făcut o mărturisire lega de ultimul capitol: ”Aceste ultim capitol, care se pare că este cel mai dezbătut, a făcut ca această carte să apară mult mai târziu. Am deliberat pe ultimul capitol. Acum un an și jumătate am zis: Hai să terminăm cu patru capitole, să lăsăm la următoarea ediție rolul judecătorului în crearea legii. Eu n-am fost de acord nici cum, pentru că sunt o încăpățânată. Și așa este nefinalizatată, pentru că este o problemă atât de complexă, încât cred că necesită foarte mulți ani de gândire după ce începi să te gândești la ea să găsești niște criterii pentru cum ar trebui să gândească judecătorul”

Comments

comentarii