”Singurul lucru bun pe care pot să-l spun despre acestă lege este că există”, a spus avocatul bucureștean Gheorghe Piperea, la Facultatea de Drept UBB Cluj, despre legea insolvenței persoanelor fizice, adoptată de Parlament și trimisă la promulgare. Piperea a caracterizat-o ca o lege încâlcită, cețoasă, cu tentă fascistă. Din start, avocatul Piperea, profesor la Universitatea București, a spus că este o lege încâlcită. ”Procedura de reeșalonare, în totalitate extrajudiciară, se întinde pe 20 de articole masive, care au probleme delicate de tehnică legislativă și de limba română. Se spune la un moment dat ceva despre ”pasivul rămas acoperit”, probabil au …
Citește mai multSPECIALIȘTI
Probleme imobiliare: Repunerea în situația anterioară dispusă în penal. Măsuri asiguratorii vs. ipotecă
Fostul judecător președinte al Curții de Apel Cluj, actual avocat și cercetător științific, Gheorghe Buta, a vorbit la Conferința de Drept Comercial despre două aspecte în care penalul intervine peste chestiuni de civil. ”Penalul, o amenințare la adresa creditului și a circuitului civil?”, a fost titlul prezentării fostului judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Gheorghe Buta, acum cercetător științific gradul I la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Buta a vorbit mai întâi de situația în care instanța dispune repunerea în situația anterioară a unui teren pe care s-a construit un bloc de locuințe, …
Citește mai multStreteanu: ”Din păcate, sunt tot mai multe confluențe cu dreptul penal în zona comercialului”
Decanul Facultății de Drept a UBB Cluj, profesorul Florin Streteanu, a atras atenția, în deschiderea conferinței cu tema ”Confluențe actuale în dreptul comercial” că în ultima vreme sunt tot mai multe confluențe ale acestei ramuri a dreptului cu penalul. Conferința Națională de Drept Comercial a ajuns la a 5-a ediție, fiind organizată, în colaborare, de către facultățile de drept ale Universității Babeș-Bolyai și Universității de Vest Timișoara. Tema de anul acesta este ”Confluențe actuale în dreptul comercial” ”Văzând tema generoasă a conferinței, nu pot totuși să nu constat că, din păcate, sunt tot mai multe confluențe cu dreptul penal în zona …
Citește mai multDouă ”grele” ale dreptului penal în discuție despre cooperarea judiciară și criminalitatea organizată
Două specialiste în drept penal, Sorina Siserman – judecător de Curte de Apel și conferențiar – și Ioana Vasiu – profesor la două facultăți de Drept și membru în colegiul director al Asociației Române de Științe Penale au ținut împreună un workshop interesant la Conferința Internațională de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj. Prima parte a discuției s-a axat pe cooperarea judiciară internațională în materie penală reglementată prin Lege nr. 302/2004 republicată 2011. Judecătoarea Sorina Siserman, care predă drept procesual penal la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir”, a povestit o întâmplare haioasă legată de audierea prin videoconferință. ”La început aveam …
Citește mai multDirectorul Institutului Român pentru Drepturile Omului a lansat o carte la Cluj
Directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), Irina Moroianu Zlătescu, a lansat cartea ”Human Rights – A Dynamic and Evolving Process” (Drepturile omului – procesul dinamic de evoluție) la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, în cadrul Conferinței Internaționale ”Eficiența normelor juridice” 2015. Directorul programului de masterat Științe penale și criminalistică, conferențiar Elena Fodor a lăudat, în cuvântul de deschidere, activitatea IRDO, condus de Irina Moroianu Zlătescu, care este și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative ”Ceea ce aș dori eu e să remarc activitatea absolut deosebită pe care acest institut o desfășoară sub conducerea doamnei profesor, …
Citește mai multCum scapă medicii de cheltuielile cerute de spitalele de unde pleacă. Cei care au plătit pot recupera banii
Numeroși medici care au plecat din spitalele unde au fost rezidenți au fost obligați de instanțe în ultimii ani să restituie spitalelor ”cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională”, ce includ salariile. Doar că acum, cei care se mai judecă pot invoca o decizie a Înaltei Curți la un recurs în interesul legii, care le este favorabilă. O demonstrează avocatul clujean Ciprian Păun, care a stins un litigiu de 146.000 de lei, câștigat de spital pe fond, ”fluturând” decizia ÎCCJ. Potrivit avocatului, medicii care au apucat să plătească își pot recupera acum banii. Un medic clujean a încheiat în 2008 contractului individual de …
Citește mai multLaptopurile și tabletele de la Apple, mai greu de percheziționat. Lipsește o șurubelniță specială
Avocatul George Zlati, specializat pe domeniul infracțiunilor informatice, a dezvăluit într-o prezentare pentru studenții de la Drept că procurorii întâmpină des probleme în percheziționarea tabletelor și laptopurilor Apple din cauză că nu au o șurubelniță specială. Probleme sunt și în cazul smartphone-urilor din cauza lipsei ultimei versiuni a programului cu care se face percheziția informatică a acestora. În cadrul Săptămânii Juridice organizată de ELSA Cluj-Napoca, avocatul George Zlati le-a vorbit studenților despre modul cum se desfășoară perchezițiile informatice, tot mai dese în ultimii ani. Aceste percheziții sunt aprobate de judecători și se efectuează pe unități informatice: laptopuri, hard-disk-uri interne și …
Citește mai multCum a crescut dobânda plătită de Finanțe la restituirea taxei auto de poluare
Administrația Finanțelor Publice Cluj vede cum este să fie de cealaltă parte. Obișnuită să încaseze bani cu penalități de la oameni, instituția este pusă de instanță să plătească dobândă mai mare pentru o sumă încasată nelegal ca taxă de auto de poluare. La fiecare restituire de taxă, Finanțele plătesc și dobânzi pentru perioada cât au ținut banii. Noutatea este că dobânzile civile se transformă în dobânzi fiscale și la Cluj. Diferența între cele două este majoră în ce privește cuantumul. O sentință unică în Cluj a acordat o diferență ce se apropie de valoarea taxei de poluare. Mai întâi, reclamantul …
Citește mai multSpecialist în dreptul afacerilor despre proiectul de cod fiscal: anti-PFA, pro-SRL
PFA-urile nu vor mai avea niciun avantaj după noul cod fiscal propus, susține avocatul Ciprian Păun, specializat pe drept fiscal și titularul cursului de dreptul afacerilor la Facultatea de Științe Economice a UBB Cluj. Acesta spune că va fi mai avantajos pentru oameni să-și înființeze SRL-uri de timp microîntreprindere. CLUJUST.ro i-a propus avocatului Ciprian Păun o analiză pe sistemul de impozitare propus prin noul cod fiscal. ”Este o diferență foarte mare de viziune. față de cea de până acum cu TVA, impozit pe profit. Se trece la o chesitune foarte interesantă. Se scoate impozitul pe dividende și rămână impozitarea microîntreprinderilor …
Citește mai multAi proces cu radarul? Iată ce poți specula! Erori frecvente în utilizarea radarelor
CLUJUST și un avocat binevoitor vin în ajutorul șoferilor amendați cu radarul, care se simt nedreptățiți și merg la instanță. Dacă echipajele de poliție cu radar mobil nu mai știu pe unde să se ascundă – în curbe, după copaci, în copaci, după stâlpi, în benzinării, parcări – atunci speculăm și noi toate greșelile pe care le pot face în utilizarea radarului și care pot duce la anularea procesului-verbal de contravenție sau micșorarea amenzii în instanță. Uniunea Europeană a cerut României să ia măsuri pentru reducerea numărului de accidente rutiere, iar România s-a conformat şi a umplut drumurile patriei de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.