Un fișier audio care conține sunetul care se produce la deschiderea unei cutii de băutură, urmat de un moment de liniște și de un fâsâit, nu poate fi înregistrat ca marcă pentru diverse băuturi și pentru containere din metal pentru transport și depozitare, în măsura în care nu prezintă caracter distinctiv. Cauza T‑668/19 Ardagh Metal Beverage Holdings GmbH & Co. KG a formulat o cerere de înregistrare a unui semn sonor ca marcă a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Acest semn, prezentat prin intermediul unui fișier audio, amintește sunetul care se produce la deschiderea unei …
Citește mai multeditor
Motivarea condamnării jandarmeriței din Vatra Dornei care a folosit spray lacrimogen împotriva bărbatului care a decedat
Tribunalul Militar Iași: ,,Instanța constată că acțiunea organelor jandarmeriei, exceptând folosirea disproporționată a spray-ului iritant lacrimogen de către sg. maj. A.A.-M., a fost una legală, în sensul că aveau dreptul, dar și obligația de a verifica sesizarea, conform căreia o minoră a fost victima unei infracțiuni de natură sexuală, prin urmărirea, prinderea, imobilizarea și luarea măsurilor legale împotriva celui despre care se presupunea că a comis o infracțiune.” Jandarmerița care folosit spray-ul imobilizant împotriva bărbatului care ulterior a decedat, a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani și 7 luni, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. …
Citește mai multAnularea procesului verbal pentru alcoolemie pe motivul consumului de alimente care au fermentat
O femeie a obținut anularea procesului verbal de constatatre a contravenției pentru alcoolemie, după ce a invocat că alcoolul depistat de etilotest se datorează consumului unor alimente fermentate (suc). În schimb, unui bărbat, care a invocat că ar fi consumat struguri în ziua precedentă depistării în trafic cu alcoolemie, i s-a respins plângerea contravențională, în cazul său hotărârea fiind definitivă. Diferența a făcut-o fișa eliberată de aparatul etilotest, certificată prin semnătură de agentul de poliție, care în prima speță lipsea, lipsă dublată de lipsa mențiunii în cuprinsul procesului verbal a seriei aparatului etilotest folosit, pentru a se face dovada că …
Citește mai multMotivare dezlegare de drept referitoare la conducerea unui autovehicul, înainte de anularea permisului de conducere, dar după pronunțarea hotărârii de condamnare
Înalta Curte: ,,deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.” Problema de drept supusă dezlegării este aceea dacă poate fi subiect activ al infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (335 alin. (2) din Codul penal) persoana care conduce un autovehicul pe drumurile …
Citește mai multMotivarea deciziei CCR prin care a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la revocarea din funcție a Avocatului Poporului
CCR: ,,Posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului „ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor” nu respectă condițiile de claritate, previzibilitate și rezonabilitate. Această constatare, coroborată cu faptul că nici legea și nici regulamentele parlamentare nu prevăd procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare, limitându-se la a stabili titularul propunerii de revocare și forul decident, și nici garanții cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate, converge spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui act arbitrar, lipsit de fundament constituțional, în opoziție cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie care consacră principiul statului de drept.” …
Citește mai multAlți 12 magistrați s-au pensionat începând cu 1 iulie, printre ei find procuroarea Giorgiana Hosu și judecătorul Marius Lupea
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie, ca urmare a pensionării, a 9 procurori și 3 judecători, procuroarea Giorgiana Hosu, fosta șefă DIICOT, numărându-se printre aceștia. Și judecătorul Marius Lupea de la Tribunalul Cluj a fost eliberat din funcție începând cu data de 1 iulie 2021. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, au fost semnate decrete pentru eliberarea din funcţie a următorilor magistrați: Ioan Marius Lupea – judecător la Tribunalul Cluj, Mărioara Ignat – judecător, preşedintele Tribunalului Suceava, Ileana Gabriela Simion – judecător la Tribunalul Alba, Elena-Giorgiana Hosu – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe …
Citește mai multFrumoasa actriță și model, Intisar al-Hammadi, supusă unui proces inechitabil și abuziv, riscă să fie condamnată pentru fotografiile publicate, catalogate ca ,,act indecent”
Human Rights Watch denunță procesul inechitabil care se desfășoară împotriva unei actrițe și model yemenite, Intisar al-Hammadi, de către autoritățile Houthi, susținând că există o serie de nereguli și abuzuri. În iunie, autoritățile houthi au prezentat-o pe tânăra, Intisar al-Hammadi, în vârstă de 20 de ani, de două ori în fața instanței West Municipality (Sanaa) pentru presupuse acuzații de comitere a unui act indecent și deținere de droguri, a declarat avocatul ei pentru Human Rights Watch. Avocatului său i s-a refuzat accesul la dosar deși acesta a fost desemnat să o apere pe tânără încă din luna martie, totodată autoritățile …
Citește mai multÎn ce a constat ,,consilierea strategică” a martorului denunțător, de către procuror, în dosarul avocatei recent achitate de ICCJ
ICCJ a reținut în motivarea hotărârii de achitare o întreagă strategie prin care procurorii au încercat să obțină probe de vinovăție împotriva avocatei Alina Gușatu și cum aceștia s-au folosit de martorul denunțător, martor care era la rândul său, practician în insolvență. Redăm din decizia ICCJ din data de 25 iunie 2021: ,,Fiind audiat de instanța de fond, martorul Faur Tiberiu a susținut, în referire la întâlnirea din 12.11.2015, că a fost trimis de doamna procuror care instrumenta dosarul de urmărire penală să se întâlnească cu inculpata şi aceasta în contextul în care trebuia să urgenteze procedura de lichidare, întrucât …
Citește mai multCCR trimite grefierii nemulțumiți de aplicarea legii salarizării la ICCJ, dacă practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară
Grefierii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti au susţinut că au primit salarii mai mici decât grefierii ce activează în cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Ploieşti sau Curţii de Apel Bucureşti și că la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de inegalitate şi inechitate rezultată din aplicarea neunitară a Legii-cadru nr. 153/2017, încălcându-se principiul egalităţii în drepturi, deoarece creează discriminări între angajaţii care prestează acelaşi tip de activitate în aceleaşi condiţii. Prin Decizia nr. 282/2021 din 27 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a …
Citește mai multNota de fundamentare a achiziței ,,Hotel Opera Plaza” de către UBB-preț și condiții
Hotelul Opera Plaza va fi achiziționat de către UBB la prețul de 47.600 mii lei, TVA inclus, preț ce se va achita în două tranșe, prima tranșă de 18.520 mii lei se va achita vânzătorului în vederea stingerii celor două drepturi de ipotecă, în valoare de 16.944.000 lei, respectiv 3.800.000 lei, care grevează imobilul. Conform Notei de fundamentare, refuncţionalizarea clădirii din hotel în clădire pentru activităţi didactice este posibilă fără să fie necesare intervenţii structurale. Redăm H.G. nr. 714/2021 din 30 iunie 2021 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente achiziţiei imobilului situat în strada …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.