Tag Archives: societatea

DIICOT anchetează afacerile lui Walter cu fiii lui și doi unguri

DIICOT anchetează relațiile comerciale între compania Romprest, deținută de Florian Walter, patronul ”U” Cluj, și alte trei societăți. Două dintre acestea sunt deținute de doi cetățeni maghiari, iar a treia îi are ca asociați pe doi fii ai omului de afaceri, considerat liderul grupării acuzate de evaziune fiscală. ”Urmare a sesizării întocmite de către inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Bucureşti, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciu Teritorial Ploieşti au efectuat investigaţii privind modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei fiscale şi contabile, în legătură cu tranzacţiile comerciale desfăşurate în perioada  2012 – 2014 de către societatea COMPANIA ROMPREST SERVICE …

Citește mai mult

Șefa de la Pază și Protecție Cluj s-a crezut la privat, dar instanța i-a demonstrat că e la Stat

Directorul firmei Pază și Protecție Cluj, deținută de Consiliul Județean, Adriana Sabou, a susținut că lucrează la privat într-un proces în care a fost obligată să restituie sumele de bani primite în plus timp de 2 ani și 4 luni. Salariul prea mare a ieșit la iveală cu ocazia unui control al Curții de Conturi. Tot la privat s-a crezut șefa societății deținute de Consiliul Județean când a răspuns în batjocură unei solicitări CLUJUST în baza legii privind accesul la informații de interes public. Magistrații Curții de Apel Cluj i-au explicat Adrianei Sabou de ce, totuși, lucrează după legile sectorului …

Citește mai mult

Foști antrenori de la CFR, driblați cu schema Fundația. Paulo Sergio avea salariu 1.500 de lei, brut!

Fostul antrenor portughez de la CFR, Paulo Sergio, a vrut să se înscrie la masa credală a societății aflate în insolvență. Surpriză, nu poate! Administratorul judiciar i-a respins cererea și l-a trimis să-și recupereze banii de la Fundația CFR 1907 Cluj. La societatea FC CFR 1907 Cluj SA, Paulo Sergio a avut un contract individual de muncă pe suma ridicolă pentru un antrenor de 1.500 de lei brut. Restul zecilor de mii de lei veneau de la fundație ca sponsorizări! Raportul privind verificarea creanțelor născute anterior deschiderii procedurii insolvenței Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, întocmit de administratorul judiciar RTZ & …

Citește mai mult

Paszkany primește o lovitură grea! Demjan Sandor a dat ”all-in” în afacerea Cartierul Tineretului

Omul de afaceri Arpad Paszkany a primit o lovitură grea de la asociații din Polus Real Estate, două firme off-shore controlate de magnatul maghiar Sandor Demjan. Practic, ”Arpi” a fost scos din schemă în eventualitatea împărțirii patrimoniului societății Cartierul Tineretului, din care Polus Real Estate are 49%. Paszkany a rămas cu 0,0056% din afacere, după o majorare de capital semnificativă făcută de firmele lui Sandor. Magnatul maghiar Sandor Demjan, un împătimit al pokerului, a plusat enorm în afacerea Cartierul Tineretului, iar Paszkany nu mai are ”cipuri” să-i plătească.  Prin hotărârea din data de 22 ianuarie 2015 a Adunării Generale a Asociaților …

Citește mai mult

Primăria și-a săpat groapa în Cartierul Tineretului. Acum dă bani la avocați să o salveze

Afacerea Cartierul Tineretului se dovedește a fi tot mai păguboasă pentru Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Pe lângă că nu s-a construit nicio locuință după nouă ani de la semnarea contractului de asociere cu Polus Real Estate, primăria este pe cale să piardă 100 de hectare de teren și dă bani la avocați să o salveze. Două instanțe au decis deja dizolvarea societății Cartierul Tineretului SRL, care ar fi fatală pentru primărie. Aceasta mai are calea de atac a recursului, dar pregătește deja demersurile juridice în cazul lichidării patrimoniului societății. Consiliul Local s-a asociat în 2006, pe când era primar …

Citește mai mult

Duelul insolvențelor ”U” – CFR, comentat de administratorii judiciari. BINTERVIU

Administratorii judiciari ai societăților care dețin echipele ”U” și CFR din Cluj, Marieta Anastasescu și Răzvan Zăvăleanu, au vorbit despre procedurile de insolvență într-un binteviu marca CLUJUST. Cele două echipe de fotbal ale Clujului, Universitatea și CFR, au ajuns să se înfrunte în semifinala Cupei României în timp ce societățile FC Universitatea Cluj SA și Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA sunt în insolvență. FC Universitatea Cluj SA a intrat în insolvență în 6 februarie 2013 la Tribunalul Comercial Cluj. În noiembrie 2013, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Botoșani, unde este pe rol și acum. Inițial, pentru o scurtă …

Citește mai mult

Ștefan Dimitriu a fost pus sub învinuire și are control judiciar. Acuzat de tentativă la înșelăciune

Președintele Camere de Comerț și Industrie Cluj și fost director general al societății Napoca Construcții, Ștefan Dimitriu, este inculpat într-un mega-dosar al DNA Alba privitor la fraude cu fonduri europene. Împotriva lui Dimitriu s-a luat măsura controlului judiciair, având interdicție de a părăsi Cluj-Napoca. În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: La data de 06 aprilie 2011, între Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată şi SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operaţional …

Citește mai mult

Legătură ciudată: Insolvența suspendă procesul Fundației CFR 1907 Cluj cu antrenorul Grigoraș

În mod ciudat, intrarea în insolvență a societății comerciale Fotbal Club CFR 1907 SA afectează un proces civil în care fostul antrenor al echipei se judecă cu Fundația CFR 1907 Cluj, de care administratorul judiciar nu știe nimic. Pe această fundație a avut contract Petre Grigoraș, care spune că șefii de la CFR s-au dezis de ea când a fost vorba să-i dea banii. Judecătoria Cluj-Napoca a suspendat procesul civil în care fostul antrenor al CFR, Petre Grigoșa, solicită somație de plată pentru suma de 52.000 de lei, salarii restante. Soluția pe scurt: ”Suspendat în temeiul dispozițiilor art. 36 din …

Citește mai mult

Au deschis barul La Tribunal, dar instanța le-a stricat planurile

Proprietarii unui bar au afișat emblema La Tribunal la intrarea în local, dar conducerea Tribunalului i-a notificat să o dea jos, ceea ce s-a și întâmplat. O idee care părea genială, având în vedere că barul este vizavi de Tribunal, într-o zonă aglomerată de avocați, magistrați și justițiabili, s-a dovedit a fi înafara legii. Conducerea Tribunalului Cluj a apelat la un executor judecătoresc și a trimis notificare societății care deține barul prin care a solicitat încetarea de îndată a folosirii de către firmă a emblemei La Tribunal.   ”Din verificarea mențiunilor înscrise pentru SC Osteria Del Buon Vino SRL în registrul …

Citește mai mult

Ancheta ”Transferoviar” duce la politicieni cu funcții de director în companii de Stat

Director Societății Naționale a Sării, Aurel Bucur (PSD) și directorul pe proiecte europene din CFR SA, Sorin Trandafirescu (PNL), apar în dosarul de corupție de la Cluj pentru că ar fi luat atenții de la doi directori de la Transferoviar. Bucur ar fi primit, culmea, două vagoane de sare! Iar Trandafirescu a fi primit bilete de avion pe ruta București – Iași, ca să meargă în week-end-uri acasă. Numele celor doi directori-politicieni apar în actele procurorilor DNA Cluj din dosarul în care sunt puși sub acuzare patronul Transferoviar Grup (TFG), Călin Mitică, trei directori din companiile acestuia, directorul Ocnei Dej …

Citește mai mult