Omul de afaceri Arpad Paszkany a primit o lovitură grea de la asociații din Polus Real Estate, două firme off-shore controlate de magnatul maghiar Sandor Demjan. Practic, ”Arpi” a fost scos din schemă în eventualitatea împărțirii patrimoniului societății Cartierul Tineretului, din care Polus Real Estate are 49%. Paszkany a rămas cu 0,0056% din afacere, după o majorare de capital semnificativă făcută de firmele lui Sandor.
Magnatul maghiar Sandor Demjan, un împătimit al pokerului, a plusat enorm în afacerea Cartierul Tineretului, iar Paszkany nu mai are ”cipuri” să-i plătească. Prin hotărârea din data de 22 ianuarie 2015 a Adunării Generale a Asociaților SC Polus Real Estate SRL, societatea și-a majorat capitalul social, au fost introduși noi asociați și s-a modificat procentul de părți sociale al fiecăruia, Paszkany fiind marele pierzător.
Înainte de hotărâre, procentele de beneficiii și pierderi din Polus Real Estate se împărțea astfel: 77% Iris Ventures Limited, cu sediul social in Bristol, Regatul Unit al Marii Britanii, 10 % Burnet Holding LLC, cu sediul social in Statele Unite ale Americii, Washington DC, ambele controlate de Demjan Sandor, și 13% Paszkany Arpad-Zoltan. Reprezentanții celor două firme străine (cu procent majoritar de 87%) au votat ”pentru” la toate deciziile de pe ordinea de zi, iar Paszkany a votat ”împotrivă” la toate.
Potrivit documentului obținut de CLUJUST.ro, Adunarea Generală a Asociaților a decis majorarea capitalului cu aproape 37 de milioane de lei (8 milioane de euro) în baza unor împrumuturi acordate societății Polus Real Estate de către Iris Ventures Limited și de către ate două firme, una din Cipru și una din Ungaria.
Potrivit hotărârii, ”se aproba majorarea capitalului social al Societatii cu suma de 36.777.010 RON, de la 1.000 RON la 36.778.010 RON, prin emiterea a 3.677.701 de noi parti sociale cu o valoare de 10 RON fiecare, in schimbul conversiei unor creante certe, lichide si exigibile asupra Societatii, in cuantum total de 36.777.010 RON, dupa cum urmeaza: – cu suma de 24.000.000 RON de catre asociatul IRIS VENTURES LIMITED, prin emiterea a 2.400.000 de noi parti sociale cu o valoare de 10 RON fiecare, in schimbul conversiei unei creante certe, lichide si exigibile asupra Societatii in cuantum de 24.000.000 RON; – cu suma de 8.551.330 RON, prin cooptarea unui nou asociat – DALMATOVO Holdings Limited (o companie de nationalitate cipriota, cu sediul în … Limassol, Cipru), prin emiterea a 855.133 de noi parti sociale cu o valoare de 10 RON fiecare, in schimbul conversiei unor creante certe, lichide si exigibile asupra Societatii in cuantum de 8.551.330 RON; – cu suma de 4.225.680 RON, prin cooptarea unui nou asociat – DASEDA Vagyonkezelo Korlatolt Felelossegu Tarsasag (o companie de nationalitate maghiara, cu sediul in Budapesta), prin emiterea a 422.568 de noi parti sociale cu o valoare de 10 RON fiecare, in schimbul conversiei unor creante certe, lichide si exigibile asupra Societatii in cuantum de 4.225.680 RON.”
”Se aproba cooptarea in Societate a doi noi asociati, prin majorarea de capital social mentionata mai sus, respectiv DALMATOVO Holdings Limited si DASEDA Vagyonkezelo Korlatolt Felelossegu Tarsasag”
”Capitalul social al Societatii va fi de 36.778.010 RON. Aportul asociatilor la constituirea capitalului social al Societatii va fi dupa cum urmeaza: IRIS VENTURES LIMITED – 24.000.770 RON; PASZKANY ARPADZOLTAN – 130 RON; BURNET HOLDING LLC – 100 RON; DALMATOVO HOLDINGS LIMITED – 8.551.330 RON, DASEDA VAGYONKEZELO KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG – 4.225.680 RON
Paszkany a rămas cu un procent infim din firmă. ”Partea asociatilor la profit si pierderi va fi direct proportionala cu contributia lor la constituirea capitalului social, respectiv: IRIS VENTURES LIMITED – 65,25%; PASZKANY ARPAD-ZOLTAN – 0,00565%; BURNET HOLDING LLC – 0,00435%; DALMATOVO HOLDINGS LIMITED – 23,25%; DASEDA VAGYONKEZELO KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG – 11,49%.”, se arată în hotărâre.
Administratorului societatii, Csiszer Lajos, a fost împuternicit cu depunerea hotărârii Registrul Comerțului.
Potrivit avocatului ce-l reprezintă pe Paszkany, Radu Șomlea, Registrul Comerțului urmează să aprobe modificările în baza unui raport, care trebuie să cuprindă detaliat în ce au constat împrumuturile pentru care s-a operat majorarea de capital.
Avocatul care a reprezentat Iris Venturs la adunare, Alin Laurențiu, spune că nu este abilitat să dea detalii despre majorare și că va transmite întrebările către companie.
Amintim că Polus Real Estate este asociată, în procent de 49%, cu Primăria Cluj-Napoca în Cartierul Tineretului SRL, societatea prin care trebuia să se construiască cartierul cu același nume și care se află în pragul dizolvării. Cartierul Tineretului are în patrimoniu 207 hectare. Detalii AICI. Așadar, care este miza mutărilor din Polus Real Estate? Ne explică avocatul Radu Șomlea: ”În cazul dizolvării și împărțirii patrimoniului din Cartierul Tineretului, dacă Polus Real Estate ia 100 de hectare, lui Paszkany îi reveneau 13 hectare. În schimb, după majorarea de capital, 0.005 din 100 de hactare e mai nimic”. Arpad Paszkany a declarat în trecut de mai multe ori că el este cel care a investit în studii de fezabilitate și de impact pentru Cartierul Tineretului și că are de recuperat bani.
Sandor Demjan era numit în 2013 de către o revistă online străină cel mai bogat om din Ungaria. Acesta deține compania TriGranit, care a construit în Cluj complexul comercial Polus Center pe vremea când Sandor și Paszkany erau parteneri de afaceri.