De ce trebuie montate plăcuțe bilingve la intrările în Cluj-Napoca. MOTIVAREA TRIBUNALULUI

CLUJUST.RO vă prezintă motivele pentru care instanța Tribunalului Cluj a obligat Primăria municipiului Cluj-Napoca să instaleze plăcuțe bilingve cu numele orașului, în limbile română şi maghiară.

Acțiunea în contencios administrativ a fost depusă de Fundația European Committee Human Rights Hungarians Central Europe, reprezentată de Gabor Landman. La redactarea acțiunii a contribuit semnificativ studenta Iza Szocs de la Facultatea de Drept a UBB Cluj, membră a fundației.  Motivarea judecătorului Monica Trofin arată că Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local Cluj-Napoca, pârâți în proces, nici măcar nu s-au apărat, decât pe ultima sută de metri cu niște ”note de ședință”.

“Pârâţii nu au formulat întâmpinare în cauză şi nici nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru formularea de  apărări faţă de acţiunea în contencios administrativ depusă de către reclamantă.

După închiderea dezbaterilor în fond, s-au depus la dosar note de şedinţă prin care s-a invocat excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitându-se respingerea cererii în baza excepţiilor. Pe fond, s-a arătat că populaţia de etnie maghiară din Cluj-Napoca este sub  20 %, respectiv că aceasta se ridică la procentul de 15,7 %, iar instalarea indicatoarelor bilingve nu se justifică prin prisma Legii 215/2001, astfel încât cererea se impune a fi respinsă şi din acest punct de vedere.”, se arată în motivarea sentinței.

Potrivit dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă, instanța s-a pronunţat asupra excepţiilor de procedură.

“Cu privire la excepţiile invocate în cauză de către pârâţi, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se reţine că acestea au fost invocate după dezbaterile pe fondul cauzei, prin urmare, se reţine că acestea au fost în mod tardiv formulate.”, precizează judecătorul.

În continuare vom arăta argumentele instanței pentru sentința dată. EXTRASE DIN MOTIVARE:

Considerente reţinute pe fond în baza legislaţiei interne.

Conform art. 76 din Legea 215/2001, (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă.

În municipiul Cluj-Napoca, minoritatea maghiară nu întruneşte procentul prevăzut de dispoziţiile legale mai sus menţionate, potrivit rezultatelor oficiale ale recensământului din 2011 publicate de Institutul Naţional de Statistică disponibile pe pagina oficială  –http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/, numărul maghiarilor fiind de 49 565, adică 15, 27 %.

Cu toate acestea, instanţa consideră însă că minoritatea maghiară este îndreptăţită să ceară autorităţii locale inscripţionarea bilingvă a localităţii.

Astfel, dispoziţiile art. 76 din Legea 215/2001 prevăd obligativitatea inscripţionării bilingve atunci când cetăţenii aparţinând minorităţii naţionale  depăşesc un număr de 20% din numărul locuitorilor, iar HG 1206 /2001 concretizează modalitatea de executare  a acestei inscripţionări.

Instanţa reţine însă, că din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că atunci când acest procent al cetăţenilor minorităţilor nu este atins, problema  inscripţionării în limba minorităţii este o chestiune ce ţine de oportunitate, lăsată la îndemâna autorităţii locale.

În sensul art. 36 alin.1 din Legea 215/2001, (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

Prin urmare, autoritatea locală este liberă să inscripţioneze în limba minorităţilor naţionale, denumirea localităţii în limbile minorităţilor pe indicatoarele de intrare şi ieşire din localitate, dacă există o manifestare de voinţă a autorităţii în acest sens.

La interpretarea dispoziţiilor legale în această modalitate, instanţa a avut de ales între două variante de interpretare a legii, în sensul de a interpreta că ceea ce nu este expres interzis de lege este permis, sau de a interpreta în sensul că ceea ce nu este în mod expres prevăzut este interzis.

Dintre aceste variante, s-a ales prima variantă, având în vedere că în momentul legiferării nu pot fi avute în vedere în mod expres universalitatea conduitelor efective la care legea obligă, nici chiar în materia dreptului public, sau cu atât mai mult, acestea fiind apreciate generic, prin urmare ceea ce nu este expres interzis de lege este permis  , neînsemnând că aplicarea acestui principiu contravine principiului legalităţii.

O astfel de interpretare, în sensul că ceea ce nu este expres interzis de lege este permis  rezultă şi din modalitatea de legiferare a competenţelor consiliului local, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea 215/2001, acesta având drept de iniţiativă şi competenţa de a adopta hotărâri în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

În alegerea variantei de interpretare, instanţa a apelat şi la practica judecătorească în materie, identificând două hotărâri irevocabile, cu soluţii diferite însă.

Astfel, din practica Curţii de Apel Cluj , instanţa reţine că s-au pronunţat Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 1298/2011, ambele în materia inscripţionării denumirii localităţilor în limba minorităţilor naţionale.

Prin Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009  a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit  că  în situaţia în care legea  nu distinge, prevăzând în mod generic printre atribuţiile administraţiei publice locale şi pe aceea de a adopta hotărâri în orice problemă de interes local, este la latitudinea autorităţilor locale inscripţionarea indicatoarelor în limba minorităţilor, atunci când minorităţile nu întrunesc pragul de 20%.

Prevederea legală  de asigurare a inscripţionării în limba minotităţilor atunci când cetăţenii acestora ating un procent de 20 % este imperativă, autorităţile locale fiind obligate să o aplice ca atare, neputând adopta o decizie contrară acestei prevederi. În schimb, textul legal „vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor” nu poate fi nicidecum interpretat în sensul că dacă ponderea unei minorităţi naţionale este de sub 20 % se interzice inscripţionarea bilingvă a denumirii localităţii respective.

S-a mai reţinut în decizia menţionată că în multe localităţi din România legea s-a interpretat exact conform principiului juridic fundamental „ceea ce legea nu interzice, este permis”, fiind astfel instalate indicatoare cu denumirea localităţii bi-sau trilingve în localităţi unde minoritatea respectivă nu atingea pragul de 20 %, cum ar fi de exemplu Sibiul, Mediaşul, Aiudul, Seinul, Sighişoara, Iernutul etc.

Prin Decizia nr. 1298/2011 a Curţii de Apel Cluj,  s-a pronunţat însă o soluţie contrară, în sensul că autorităţile locale nu pot aprecia oportunitatea instalării de indicatoare cu inscripţionarea denumirii localităţii în limba minorităţilor atunci când numărul cetăţenilor minorităţii respective nu ajunge la procentul de 20 %, nefiind aplicabil în cauză principiul „ceea ce nu este expres interzis de lege este permis” .

S-a arătat, potrivit deciziei menţionate, că niciuna din atribuţiile cuprinse în art. 36 din L.215/2001 nu se referă la posibilitatea autorităţii  de a hotărî cu privire la înscrierea pe panourile de demarcaţie a perimetrului administrativ – teritorial al municipiului în cazul în care ponderea minorităţii în limba căreia se realizează inscripţia este de sub 20% din totalul populaţiei, această atribuţie nefiind conferită consiliului prin nicio  lege, activitatea organelor administrative fiind o activitate de organizare a executarii si de executare în concret a legii, cu aplicarea principiului legalitatii.

S-a mai reţinut că, în activitatea lor, organele administrative au posibilitatea sa aprecieze ce masură vor lua, când să ia o anumită măsură, cu ce mijloace sa o duca la îndeplinire.Recunoasterea dreptului de apreciere pentru organele administrative are drept scop valorificarea atributiilor acestora si în acelasi timp, aplicarea legii în raport de conditiile concrete. Însa, niciodata, organele administrative nu vor putea decide împotriva prevederilor legii.

Prin urmare, având în vedere practica judiciară neunitară, instanţa are posibilitatea de a se ralia uneia sau alteia dintre opinii, iar din acest punct de vedere, va  reţine că este mai potrivită prima variantă, care este mai apropiată şi de reglementările internaţionale, aşa după cum se va arăta în continuare.

În consecinţă, instanţa apreciază că, sub un procent de 20%, posibilitatea inscripţionării în limba minorităţilor este o chestiune de oportunitate şi aceasta este la îndemâna autorităţilor locale.

(…)

În prezenta cauză, se reţine că pârâtul Consiliul Local Cluj-Napoca a apreciat oportunitatea inscripţionării denumirii municipiului Cluj-Napoca în limba minorităţilor naţionale, respectiv în limba maghiară şi germană, emiţând în acest sens, în mod legal după cum s-a arătat anterior, în baza art. 36 alin. 1 din Legea 215/2001, Hotărârea nr. 99 din 7 martie 2002, alocându-se şi sume de bani de la bugetul local în vederea confecţionării şi montării indicatoarelor de inscripţionare a denumirii municipiului la principalele cinci intrări şi ieşiri.

În vederea  aducerii la îndeplinire a hotărârii au fost desemnate Direcţia domeniu public şi privat şi Direcţia economică. Hotărârea  nr. 99 din 7 martie 2002 nu a fost pusă  în executare până în prezent.

Prin urmare, în acest context reclamanta poate pretinde în mod întemeiat autorităţii locale inscripţionarea  denumirii localităţii în limba română şi maghiară, autoritatea locală asumându-şi deja inscripţionarea în limba minorităţilor.

Nu s-a făcut în cauză dovada că hotărârea a fost abrogată iar împrejurarea că nu s-au distribuit şi fondurile în momentul emiterii hotărârii nu poate anula dreptul câştigat al minorităţii maghiare, cu atât mai mult cu cât, potrivit corespondenţei administrative, reclamanta se declară gata să suporte din bugetul propriu fondurile necesare inscripţionării.

Astfel, reclamanta  nu solicită autorităţii decât să fie consecventă cu propria poziţie şi să pună în executare ceea ce în mod liber a hotărât.

În această situaţie, instanţa apreciază că refuzul autorităţilor locale de inscripţionare a denumirii municipiului Cluj-Napoca în limbile minorităţilor naţionale se circumscrie unui exces de putere, în sensul art. 2 lit n din Legea 554/2004: exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice (…) prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;

(…)

În plus, chiar dacă nu ar exista HCL Cluj-Napoca 99/2002, în subsidiar, instanţa apreciază că în cauză problema inscripţionării indicatoarelor în limbile minorităţilor naţionale se poate pune şi din perspectiva discriminării.

Chiar dacă oportunitatea nu poate fi în principiu cenzurată de instanţe, nu se poate trece cu vederea că în ţară,  există numeroase localităţi în care autorităţile administrative au apreciat oportun să instaleze indicatoare de delimitare a localităţilor în limba minorităţilor, chiar şi în situaţia în care acestea sunt sub 20% din numărul locuitorilor –  Sibiul, Mediaşul, Aiudul, Seinul, Sighişoara, Iernutul, Câmpia Turzii, Hunedoara, Timişoara, aşa după cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009  a Curţii de Apel Cluj – iar conduita administraţiei publice în România ar trebui să fie unitară şi previzibilă iar minorităţile să poată avea aceleaşi aşteptări în raport cu autorităţile publice.

Discriminarea presupune aplicarea unui tratament diferit la persoane aflate în situaţii de egalitate, ori în acest context minorităţile din Cluj-Napoca sunt discriminate pe criterii geografice, neavând acelaşi regim cu minorităţile din celelalte localităţi unde există indicatoare inscripţionate în limba minorităţilor, chiar dacă populaţia acestora nu ajunge la 20% din numărul locuitorilor.

Discriminarea a mai fost invocată de către reclamantă şi în faţa CNCD, reclamându-se însă o discriminare pe criteriu de naţionalitate în raport cu cetăţenii români, plângerea sa fiind respinsă.

În prezenta cauză însă discriminarea nu se apreciază în raport cu cetăţenii români ci în raport cu celelalte minorităţi din alte localităţi, minoritatea maghiară din municipiul Cluj-Napoca fiind defavorizată. Prin urmare, solicitarea reclamantei de inscripţionare în limba maghiară ar fi întemeiată şi din acest punct de vedere.

Considerente reţinute pe fond în baza legislaţiei internaţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Constituţie referitoare  la relaţiile internaţionale, România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern

 (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie , referitoare  la  tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Din perspectiva reglementărilor constituţionale citate, instanţa a examinat legislaţia internaţională cu privire la drepturile minorităţilor, respectiv tratatele internaţionale la care România este parte şi care conţin prevederi cu privire la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.

I . Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată de România prin  Legea 33/1995, a  fost adoptată cu scopul  de a defini principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni părţi , protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinînd acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale.

Potrivit art. ART. 11 din Convenţie, alin. 3 În ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci cînd este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinînd seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale traditionale, a denumirilor strazilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopotrivă în limba minoritara, acolo unde exista o cerere suficienta pentru astfel de indicaţii.

 Prin urmare, în raport cu această dispoziţie legală,  se impune inscripţionarea denumirilor locale traditionale în limba minorităţilor, dacă există un număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor şi o cerere suficientă.

După cum s-a arătat anterior, în Cluj-Napoca sunt  49 565 de locuitori de etnie maghiară, conform rezultatelor recensământului din 2011, adică 15, 27 % iar un asemenea număr întruneşte, din punctul de vedere al instanţei, toate cerinţele  pentru a fi considerat un număr substanţial în sensul prevederilor art.11 din Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

Convenţia nu a oferit criterii de apreciere a determinării numărului substanţial, putându-se interpreta că determinarea acestuia este lăsată la dispoziţia fiecărei părţi semnatare.

Sub acest aspect se poate reţine că, potrivit art.76 din Legea  215/2001, România a apreciat drept un număr substanţial procentul de 20% din numărul locuitorilor, peste acest procent fiind obligatorie inscripţionarea în limba minorităţilor, însă această prevedere nu poate fi interpretată, după cum s-a arătat şi anterior, în sensul că un număr substanţial nu poate fi situat şi sub nivelul acestui procent, dovadă fiind faptul că în mai multe localităţi de pe teritoriul României s-a procedat la o inscripţionare a indicatoarelor de delimitare a localităţilor în limba minorităţilor.

Prevederile Convenţiei nu pot fi interpretate în sensul de a restrânge interpretarea numărului substanţial ci, dimpotrivă, prevederile Convenţiei trebuie interpretate în sensul de a produce efecte favorabile minorităţilor, asigurând prin această interpretare îndeplinirea scopului în vederea căreia Convenţia a fost adoptată.

Totuşi, numărul cetăţenilor de etnie maghiară din municipiul Cluj-Napoca  este mai mare decât numărul total de locuitori  din toate celelalte oraşe şi municipii ale judeţului Cluj, cel mai mare fiind  municipiul Turda cu 47 744 de locuitori iar în aceste condiţii, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile art. 11 din Convenţie cu privire la numărul substanţial.

Din punctul de vedere al cererii suficiente, instanţa reţine că inscripţionarea bilingvă este un deziderat mai vechi al comunităţii maghiare din Cluj-Napoca, dovadă fiind şi demersurile efectuate de organizaţiile politice maghiare care au solicitat autorităţii deliberative instalarea indicatoarelor bilingve, această solicitare concretizându-se în HCL Cluj-Napoca nr. 99/2002, cât şi  demersurile societăţii civile, inclusiv demersurile efectuate de către reclamanta din prezenta cauză, care a a solicitat autorităţii inscripţionarea în limba maghiară, declarându-se gata să suporte din bugetul său costurile inscripţionării.

II. Potrivit Tratatului de înţelegere, cooperare şi buna vecinătate dintre România şi Republica Ungara, semnat la Timişoara la 16 septembrie 1996, ratificat prin Legea 113/1996 , s-a recunoscut că minorităţile naţionale constituie o parte integrantă a societăţii din statul în care trăiesc şi s-a apreciat că protejarea acestora este o parte componenta a protecţiei internaţionale a drepturilor omului şi  face obiectul cooperării internaţionale.

În sensul art. 1  din Tratat,

(1) România şi Republica Ungara (denumite în continuare părţi contractante) îşi întemeiază relaţiile pe încredere, cooperare şi respect reciproc.

(2) Părţile contractante vor respecta, în relaţiile reciproce, precum şi în relaţiile cu alte state, principiile înscrise în Carta Naţiunilor Unite, în Actul final de la Helsinki, în Carta de la Paris pentru o noua Europa şi în alte documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi celelalte principii şi norme general acceptate ale dreptului internaţional.

Potrivit art. 15  din Tratat,
(1) a) Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, sa îndeplinească Convenţia-cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept interna nu exista o reglementare mai favorabilă în privinta drepturilor persoanelor aparţinînd minorităţilor.
b) Părţile contractante, fără a aduce atingere conţinutului paragrafului de mai sus, în scopul protejării şi promovării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii romane din Ungaria şi a minorităţii maghiare din România, vor aplica, ca angajamente juridice, prevederile care definesc drepturile acestor persoane, asa cum sînt încorporate în documentele pertinente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, menţionate în anexa la prezentul tratat.

(3) Părţile contractante respecta dreptul persoanelor aparţinînd minorităţii romane din Ungaria şi al persoanelor aparţinînd minorităţii maghiare din România de a folosi liber limba lor maternă, în particular şi în public, oral şi în scris. Ele vor lua măsurile necesare pentru ca aceste persoane sa poată învaţă limba lor maternă şi sa aibă posibilităţi adecvate pentru a fi educate în aceasta limba, în cadrul sistemului învăţămîntului de stat, la toate nivelurile şi formele, potrivit nevoilor acestora. Părţile contractante vor asigura condiţiile care sa facă posibila folosirea şi a limbii materne în relaţiile cu autorităţilor locale, administrative şi judiciare, în conformitate cu legislaţia interna, precum şi cu angajamentele internaţionale asumate de cele doua părţi. Aceste persoane au dreptul de a folosi numele şi prenumele lor în limba maternă şi se vor bucura de recunoaşterea oficială a acestora. În zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinînd minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite sa fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri traditionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului.
(10) Părţile contractante se vor sprijini reciproc în urmărirea modului de punere în aplicare a prevederilor cuprinse în acest articol.

Conform Tratatului, se reţine că, în condiţii de reciprocitate, părţile semnatare s-au angajat la protejarea şi promovarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor, printre demersurile concrete de îndeplinire a acestui obiectiv fiind şi acela de a permite să fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri traditionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului.

Considerentele de apreciere a numărului substanţial sunt aceleaşi cu cele expuse în paragraful precedent.

În plus, tot cu privire la numărul substanţial, instanţa mai reţine că, dispoziţiile Tratatului fac trimitere la legislaţia internă a părţilor.

Spre deosebire de legea română, Legea 215/2001 unde se prevede un procent de 20 %  pentru recunoaşterea drepturilor minorităţilor la niveluladministraţiei publice locale, Legea maghiară a minorităţilor din Ungaria, publicată în Monitorul Oficial Ungar, din 19 decembrie 2011, respectiv Legea  CLXXIX din 2011 despre drepturile naționalităților, este mai favorabilă, celpuţin sub aspectul inscripţionării denumirilor topografice. http://njt.hu/cgi_bin/njt_doc.cgi?docid=139819.267332

Această lege prevede în Capitolul II referitor la drepturile fundamentale ale naționalităților că :

6. § (1) În cazul în care într-o localitate /așezare/ conform recensământului procentul unei naționalități atinge 10%, autoritatea locală /primăria/ – la solicitarea autorității de autoguvernare al minorității naționale din localitatea respectivă, care se află în subordinea ei – are obligația de a asigura:

(…)

d).   Plăcile care indică denumirea străzilor și a localităților, pe lângă formularea și scrierea în limba maghiară, trebuie să cuprindă (…) și denumirile tradiționale în limba naționalităților respective.

Potrivit Capitolul IV, referitor la drepturi naționale comunitare, se prevede că :

8. § Naționalitățile – în urma exercitării dreptului privind utilizarea comunitară a denumirilor -, au dreptul de a folosi denumirile formate în cursul istoriei privind localitățile, străzile, precum și a altor indicatoare geografice legate de comunitate.

Prin urmare, cu atât mai mult cu cât prevederile din ţara vecină sunt mai favorabile minorităţilor, având în vedere şi prevederile Tratatului bilateral dintre România şi Republica Ungara, potrivit cărora în zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinînd minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite sa fie expuse şi în limba minorităţii, denumiri traditionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului, se impune  ca inscripţionarea indicatoarelor de delimitare a municipiului Cluj-Napoca să fie fie făcută şi în limba maghiară.

III. Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, a fost adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992 şi a fost ratificată de România prin Legea 282/2007, luând în considerare faptul că că protecţia limbilor regionale sau minoritare istorice din Europa contribuie la menţinerea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a bogăţiei culturale a Europei şi că  că dreptul de a practica o limbă regională sau minoritară în viaţa privată şi publică reprezintă un drept imprescriptibil, în conformitate cu principiile cuprinse în Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice al Naţiunilor Unite şi în conformitate cu spiritul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Cartă, Autorităţile administrative şi serviciile publice

2. În ceea ce priveşte autorităţile locale şi regionale din zonele locuite de un număr de vorbitori de limbi regionale sau minoritare în care se justifică măsurile specificate mai jos, părţile se angajează să permită şi/sau să încurajeze:

1. g) folosirea sau adoptarea, dacă este cazul, alături de denumirea în limba (limbile) oficială (oficiale), a formelor tradiţionale şi corecte ale toponomiei în limbile regionale sau minoritare.

Prin urmare, atâta timp cât Carta prevede că, în situaţia existenţei de vorbitori de limbi regionale care să justifice aplicarea măsurilor de protecţie prevăzute de Cartă, obligaţia părţilor semnatare este aceea de a permite  şi/sau de a  încuraja  folosirea formelor tradiţionale şi corecte ale toponomiei şi nu se poate refuza de către autorităţile locale inscripţionarea bilingvă a indicatoarelor de delimitare a municipiului Cluj-Napoca solicitată de către reclamantă, acţiunea reclamantei fiind întemeiată şi din acest punct de vedere.

Prin urmare, raportat la toate considerentele mai sus expuse, instanţa  a apreciat acţiunea în contencios administrativ întemeiată, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 1, 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004 raportat şi la toate celelalte dispoziţii legale mai sus indicate, aceasta să fie admisă iar în consecinţă, pârâţii să fie obligaţi la instalarea de indicatoare bilingve de delimitare a municipiului Cluj-Napoca, în română şi maghiară.”, se arată în conținutul sentinței. 

Primăria Cluj-Napoca poate ataca sentința cu recurs în 15 zile de la comunicare.

 

 

 

 

 

Comments

comentarii