admin

Mii de avocați au protestat în toată țara

Peste 2000 de avocați au protestat în toată țara pe lângă instanțe pentru apărarea profesiei ca urmare a celor cuprinse în motivarea condamnării avocatului Robert Roșu. Cei mai mulți avocați au fost la protestele din Cluj și București, unde la fiecare Curte de Apel au fost circa 300 de avocați. Au mai fost proteste în cel puțin 17 orașe. La acțiunea de la București au participat, de asemenea, reprezentanții profesiei Traian Briciu (Președinte UNBR), Ion Dragne (Decan al Baroului București), Daniel Fenechiu (Prodecan al Baroului București), precum și parlamentari avocați, printre care Robert Cazanciuc, Titus Corlățean. UNBR și Barourile solicită …

Citește mai mult

Recurs în casație admis. Achitare notar care nu a virat integral către Stat impozitele încasate de la vânzători

ÎCCJ a admis recent recursul în casație înaintat de un notar public din județul Neamț împotriva deciziei definitive prin care era condamnat la 2 ani și 9 luni închisoare pentru delapidare și fals în declarații. Deși nu a virat la Stat toate sumele din ipozite la transferul proprietăților, notarul a fost achitat pentru delapidare, rămânând doar cu 9 luni închisoare pentru fals. Soluția ÎCCJ: ”Admite recursul în casație declarat de inculpata Creangă Oana Mihaela împotriva deciziei penale nr.207/A din 12 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr.158/32/2018. Casează decizia penală atacată …

Citește mai mult

Reacția președintelui CA Cluj, Dana Gîrbovan, la protestul și memoriul avocaților VIDEO EXCLUSIV

După protestul avocaților și după ce a primit memoriul din partea conducerii Baroului Cluj, președintele Curții de Apel Cluj, judecător Dana Gîrbovan, a declarat în exclusivitate pentru Clujust următoarele: ”Voi trimite cu siguranță acest memoriu colegilor pentru aducerea la cunoștință a conținutului. Am înțeles că este un demers pentru apărarea profesiei de avocat. Ce vreau eu să subliniez este că importanța independenței avocatului este la fel de importantă ca și independența judecătorilor și ca independența procurorilor. Independența justiției nu poate fi văzută pe bucăți, ea este cumva circumscrisă și condiționată de respectarea statutului fiecărei profesii care contribuie la buna desfășurare …

Citește mai mult

Avocat din Baroul Neamț: ”Ce câștigăm cu un protest și cu o hârtiuță adresata instanțelor? Cât de jos trebuie să ajungem ca să reacționam corect?”

Anca David, avocat din Baroul Neamț, a scris o postare despre ce ar trebui să facă UNBR, mai mult decât un protest și un manifest/apel către instanțe, cum se întâmplă azi, după cazul Roșu. ”Ce facem? Ce câștigăm cu un protest și cu o hârtiuța adresata instantelor ca luam act cu îngrijorare de atacul virulent la profesia noastră? Tu UNBR, forul superior al unui corp profesional liber, garantul drepturilor cetățenilor, trimiți o hartiuta și trimiți câțiva avocati cu roba și hârtii pe strada? Ca sa ce? Care este finalitatea? Am făcut proteste ca am vrut bani la oficii, am protestat …

Citește mai mult

Un consultant în marketing din Cluj, împătimit de natură, a decedat în munții din Austria

Un clujean, în vârstă de 36 de ani, a fost surprins de o avalanșă lângă Mallnitz, districtul Spittal an der Drau din Carintia, Austria, în 13 aprilie. Corpul neînsuflețit a fost recuperat cu elicopterul. Potrivit primelor informații oferite de autorități, românul, alături de o tânără de 22 de ani, au pornit în acea dimineață de la cabană spre valea Seebach pe placă. După aproximativ 600 m a izbucnit o avalanșă care l-a ucis pe român. Corpul său a fost recuperat cu elicopterul Poliției. Însoțitoarea românului nu a fost rănită, ea fiind cu 15 m în spatele lui, însă a suferit …

Citește mai mult

Cer să se pensioneze 5 judecători de la ÎCCJ, între care Ionuț Matei din completul care a pus pe jar avocatura

Cinci judecători de la Înalta Curte cer să se pensioneze dintr-un foc, alături de 11 judecători de la alte instanțe. Pe ordinea de zi din 16 aprilie a secției pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii sunt 16 cererei de pensionare venite de la judecători care au vechimea necesară, între care și Ionuț Matei de la secția penală a ÎCCJ, ce face parte din completul de trei care l-a condamnat pe avocatul Robert Roșu. ELIBERARE DIN FUNCŢIE, PRIN PENSIONARE 1. Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna ELISABETA ROŞU, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie …

Citește mai mult

Ancuța Cârcu, live în timpul percheziției informatice: ”Sunt vreo 7-8 pe telefoanele mele, inspectori, columbieni, agentul 007..”

Fosta membră AUR și PRM (mai demult), Ancuța Cârcu, a fost la Cluj pentru a participa, așa cum prevede procedura penală, la percheziția informatică a telefoanelor și laptopului ridicate de la casa ei din Tenefire. Cârcu a ieșit afară, lăsându-l pe avocat la percheziție, și a făcut un live de o oră pe YouTube. ”Sunt în Cluj, sunt aici ca să se uite niște oameni de bine în telefon, pentru că știți că sunt într-un dosar în care nu am făcut absolut nimic, în care nu am niciun denunț din partea niciunei persoane și totuși sunt aici într-o țară de.. …

Citește mai mult

Ghid pentru stabilirea de ore diferenţiate în vederea judecării cauzelor

Reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia anunță finalizarea Ghidului pentru stabilirea de ore diferenţiate în vederea judecării cauzelor la nivelul CA Alba Iulia şi a instanţelor din circumscripţia teritorială. ”Intervalele orare nu pot fi mai mici de 30 minute si nici nu pot depăși 60 minute, asigurându-se pauza necesară pentru aerisirea și dezinfectarea sălii de judecată.”, se arată în Ghidul ce poate fi descărcat la finalul articolului. ”În contextul creșterii complexității activității profesionale în domeniul judiciar și a interacțiunii sporite între profesioniștii dreptului, elaborarea unui ghid de bune practici pentru stabilirea de ore diferențiate pentru judecarea cauzelor, s-a impus ca …

Citește mai mult

Primele NFT-uri lansate de UNTOLD: Două colecții de cărți de tarot ce ilustrează personaje magice din lumea Untold

DOUĂ COLECȚII MAGICE DE CĂRȚI DE TAROT SUNT PRIMELE NFT-URI LANSATE DE FESTIVALUL UNTOLD. CĂRȚILE DE TAROT ILUSTREAZĂ PRINCIPALELE PERSONAJE MAGICE PREZENTE PE TĂRÂMUL UNTOLD  Primele NFT-uri lansate de organizatorii festivalului UNTOLD sunt două colecții de cărți de tarot intitulate Arcana Majoră și Arcana Minoră. Fiecare personaj al Arcanei Majore reprezintă un personaj principal al unei ediții UNTOLD, iar Arcana Minoră este asemănătoare unui set de cărți de joc, unde în loc de suitele clasice, inima roșie, inima neagră, romb și treflă, există suitele specifice, Rhuna, Cupele, Spadele și Bâtele. Cărțile de tarot vor fi lansate succesiv, iar cele pe …

Citește mai mult

Deputata Laura Vicol depune denunț împotriva ministrului Stelian Ion pentru abuz în serviciu

Deputata Laura Vicol (PSD), de profesie avocat, depune denunț la Parchetul General împotriva ministrului Justiției, Stelian Ion, și a secretarilor de stat Ovidiu Mircea Ursuța și Alexandru Dimitriu. ”Subsemnata VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, cu domiciliul în București,……., deputat în Parlamentul României, în baza dispozițiilor art. 290 C.proc.pen., formulez prezentul  DENUNȚ  având ca obiect săvârșirea următoarelor infracțiuni:  abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen., săvârșită de către făptuitorul STELIAN CRISTIAN ION, în calitate de Ministrul al Justiției, în perioada martie 2021;  uzurparea funcției, prevăzută de art. 300 C.pen., săvârșită de către făptuitorii OVIDIU-MIRCEA URSUȚA-DĂRĂBAN și ALEXANDRU-PAUL DIMITRIU, în calitate de …

Citește mai mult