Procurorul Codruț Olaru rămâne fără titlul de doctor în drept, după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, joia trecută, că teza acestuia este plagiată „grosier”, anunta pressone.ro Olaru, care este membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), și-a susținut public lucrarea științifică în 2013, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), sub coordonarea actualului rector Tudorel Toader – fost ministru al Justiției în perioada 2017-2019. Înainte de ședința Consiliului General al CNATDCU în care urma să se decidă menținerea sau retragerea titlului său de doctor, Codruț Olaru a încercat să blocheze …
Citește mai multadmin
Tânărul din Cluj, care conducea Maserati-ul în care a murit alături de doi prieteni, era judecat pentru conducere fără permis și trafic de droguri
Trei tineri, clujeni și bistrițeni, au murit în urma unui accident la Poiana Stampei, Suceava. Bolidul în care se aflau, un Maserati, s-a făcut praf. Autoturismul era condus de Ionuț Mihai Moldovan din Cluj, inculpat într-un dosar pentru conducere fără permis și în altul pentru trafic de droguri. Cei trei au fost găsiți încarcerați și inconștienți în bolidul Maserati transformat într-un morman de fiare. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat în zadar zeci de minute să-i resusciteze pe cei trei. Conform Bistriteanul.ro, se pare că totul a pornit la un chef din Pasul Tihuța, la care erau mai …
Citește mai multDublă crimă șocantă. O femeie și fiul ei au fost uciși, duminica, în curtea unei biserici
O crimă șocantă s-a petrecut într-un sat din judeţul Argeș, unde un bărbat este suspectat că și-a ucis fosta concubină și pe fiul ei de 15 ani, în curta unei biserici. Cei doi au fost descoperiți fără suflare în comuna Mihaesti, sat Drăghici. Adolescentul în vârstă de 15 ani a fost a fost găsit fără suflare, lovit la cap. Mama băiatului a fost găsită cu gâtul taiat, în curtea bisericii din localitate. Potrivit Antena 3, în cursul zilei de duminică IPJ Argeș a fost sesizat cu privire la faptul că în timp ce se afla în curtea unei biserici din com. …
Citește mai multRăspuns primit de un avocat de la Primăria Cuj-Napoca – 161 de case fără autorizație într-o singură zonă. Ce măsuri s-au luat
Într-un răspuns primit de avocatul Mate Andras de la Primăria Cluj-Napoca se arată că pe Valea Fânațelor sunt 161 de case ridicate fără autorizație, s-au aplicat 35 de amenzi și s-au întocmit 12 referate pentru demolare, dar nu există sentințe definitive. Avocatul insinuează că unii din primărie au ”alte interese economice” pentru a nu se urbaniza tot intravilanul municipiului Cluj-Napoca. ”La Cluj-Napoca se poate construi fără AUTORIZAȚIE ? sau doar unii? De ce nu se urbanizează tot intravilanul? SIMPLU – impozitul încasat de municipalitate este mult mai mare pentru apartamentele de bloc – mai multe pe o suprafață de teren …
Citește mai multCA Alba Iulia a respins apelul unei tinere împotriva sentinței de condamnare a profesorului cu care a făcut sex
Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul unei tinere împotriva sentinței de condamnare a unui profesor de religie pentru act sexual cu un minor. Cei doi au fost împreună când ea era elevă la școala din Arieșeni, județul Alba, iar din relația sexuală a rezultat un copil. Fostul profesor a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare, 60 zile de muncă în folosul comunității și daune către tânără de doar 10.000 lei, ea cerând mai mult. Soluția Curții pe scurt: ”Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă L. Mădălina împotriva sentinței penale nr.184/17.12.2020 pronunțată de Judecătoria Câmpeni …
Citește mai multPoliția clujeană caută un tânăr care a agresat un ”bocter”
Poliția Cluj a făcut apel la oameni dacă recunosc un tânăr suprins de o cameră de supraveghere dintr-un autobuz. ”La data de 5 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că la data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-un mijloc de transport public de persoane, având calitate de controlor de bilete, pe raza cartierului Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr a cărui identitate nu o cunoaște. În cauză a fost întocmit …
Citește mai multConsiliul UNBR a discutat dublarea taxei plătite de avocați către Uniune
Consiliul UNBR ar fi discutat in sedinta de azi dublarea taxei platite de avocati, de la 15 la 30 de lei. Ar fi fost si propuneri de 45. Calculați voi ce inseamnă asta la 25.000 de avocați! “Plătitori de taxe în robe, vi se pregătește o surpriză! Consiliul UNBR, întrunit în ședință la Palatul Patriarhiei (cazare la Hotel Intercontinental), a discutat azi dublarea taxei către UNBR. UNBR, adică uniunea aceea care își aprobă anual buget de cheltuieli de aproximativ 2.000.000 euro. Nu ar fi o problema nici mărirea taxei, nici bugetul enorm de cheltuieli daca acești bani s-ar vedea în …
Citește mai multProbleme pentru decanul de la Drept UniBuc. Trei tribunale din țară au suspendat dispoziții de exmatriculare
După tribunalele Constanța și Giurgiu, a venit rândul Tribunalului Gorj să decidă suspendarea dispoziției de exmatriculare, la solicitarea unui student de anul 1 dintre cei 44 exmatriculați cu surle și trâmbițe în februarie (inițial au fost 45, dar în cazul unui boboc a fost retrasă decizia) Solutia Tribunalului Gorj pe scurt: ”Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Dispoziţia nr. 246/4.03.2021, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului. Executorie de drept. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată azi, 13.05.2021, la Tribunalul …
Citește mai multProprietarul unui site pe care se completează Declarația pe proprie răspundere, amendat pentru încălcarea GDPR
Proprietarul unui site pe care se completează online Declarația pe proprie răspundere a fost amendat cu 200 de euro pentru încălcarea GDPR. „Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la o persoană fizică și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) și b) și alin.(2), raportat la art. 6 alin.(1), precum și a dispozițiilor art. 13 alin.(1)-(3) și art. 32 alin.(2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor. Persoana fizică, în calitate de operator, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 974.89 (echivalentul sumei de 200 EURO). Investigația a fost demarată ca urmare a primirii mai multor …
Citește mai multeMAG, amendată cu 560.000 euro și obligată la despăgubiri de 11,2 milioane euro
O anchetă încheiată recent de Autoritatea Maghiară a Concurenței (GVH) a stabilit că practicile de reducere ale eMAG sunt neloiale față de consumatori de mult timp. Autoritatea a impus o amendă de 200 milioane HUF (560 de mii de euro) pentru încălcarea legislației și a ordonat operatorilor magazinului web să acorde despăgubiri de aproximativ 4 miliarde HUF (11,2 mil de euro), potrivit comunicatului gvh.hu, citat de HotNews.ro GVH a investigat practica de reducere a magazinului online eMAG, care a afectat câteva sute de campanii de pe platformă datând încă din iulie 2014. Procedura a descoperit că grupul de firme nu a …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.