Poliția clujeană caută un tânăr care a agresat un ”bocter”

Poliția Cluj a făcut apel la oameni dacă recunosc un tânăr suprins de o cameră de supraveghere dintr-un autobuz.

”La data de 5 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că la data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-un mijloc de transport public de persoane, având calitate de controlor de bilete, pe raza cartierului Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr a cărui identitate nu o cunoaște.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea identificării autorului și tragerea acestuia la răspundere penală. 

Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la identitatea bărbatului sunt rugate să sesizeze Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție!”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns