fbpx

Recurs în casație admis. Achitare notar care nu a virat integral către Stat impozitele încasate de la vânzători

ÎCCJ a admis recent recursul în casație înaintat de un notar public din județul Neamț împotriva deciziei definitive prin care era condamnat la 2 ani și 9 luni închisoare pentru delapidare și fals în declarații. Deși nu a virat la Stat toate sumele din ipozite la transferul proprietăților, notarul a fost achitat pentru delapidare, rămânând doar cu 9 luni închisoare pentru fals.

Soluția ÎCCJ: ”Admite recursul în casație declarat de inculpata Creangă Oana Mihaela împotriva deciziei penale nr.207/A din 12 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr.158/32/2018.

Casează decizia penală atacată şi desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr.130 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr.158/32/2018 şi, în rejudecare:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatei Creangă Oana Mihaela, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: 2 ani şi 6 luni închisoare, 9 luni închisoare şi sporul de 3 luni închisoare.

În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe recurenta inculpată Creangă Oana Mihaela sub aspectul săvârșirii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art.295 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal.

Menţine dispoziţia de condamnare a aceleiaşi inculpate la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art.326 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal.

Menţine suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată recurentei inculpate Creangă Oana Mihaela, respectiv termenul de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, recurenta inculpată va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, recurenta inculpată va frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, recurenta inculpată va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii U.A.T. Municipiul Piatra-Neamţ, jud. Bacău ori la D.G.A.S.P.C. Neamţ, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art.91 alin.4 Cod penal, i se atrage atenţia recurentei inculpate asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal.

Lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei. Menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronuntată în sedintă publică, azi, 8 aprilie 2021.”

Pe latură civilă, instanța de fond Curtea de Apel Bacău și completul de apel de la ÎCCJ dispuseseră astfel: ”In baza art.19 si art.397 Cod proc.pen., raportat la art.1357 Cod civil, admite in parte actiunea civila exercitata de partea civila A.N.A.F. Administratia Judeteana a Finantelor Publice Neamt si obliga inculpata Creanga Oana Mihaela sa plateasca partii civile suma de 117.865 lei, la care se adauga accesoriile fiscale pana la data platii efective a debitului, calculate conform Codului de procedura fiscala, cu titlu de daune materiale.

Respinge celelalte pretentii formulate de partea civila ca nefondate.

In baza art.397 al.2 C.p.p., dispune luarea masurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatei Creanga Oana Mihaela pana la concurenta sumei de 117.865 lei.”

Avocatul Maria Posteucă de la SCA Chiriță și Asociații din Cluj a scris pe site-ul firmei despre motivele invocate în apărarea notarului:

”Obiectul dosarului l-a constituit fapta unui notar public, în calitate de reprezentant al unui Birou Notarial de a încasa, în perioada 01.01.2013-31.12.2014, cu titlu de impozit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul propriu, sume de bani pe care şi le-ar fi însuşit în interes propriu şi, pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de delapidare, ar fi inserat în declaraţia D100 (declaraţia fiscală prin care se declară obligaţiile de plată la bugetul de stat a impozitelor calculate), date nereale, nemaideclarând sumele încasate (declarând sume mai mici sau chiar zero).

Particularitatea speţei rezultă din diferitele încadrări juridice în care a fost calificată fapta pe parcursul procesului datorită multiplelor interpretări jurisprudenţiale, context în care, decizia pronunţată de ICCJ pune capăt unei evoluţii tumultoase cu privire la soluţiile pronunţate în cazul unor fapte materiale ca cea descrisă mai sus. Astfel, urmărirea penală a fost începută în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de stopaj la sursă, prevăzută de fostul art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale care incrimina reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

La data de 07.05.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 prin s-a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituţionale. Decizia Curţii a marcat bine cunoscuta dezincriminare a infracţiunii de evaziune fiscală prin stopajul la sursă.

Imediat ulterior publicării Deciziei nr. 363 organul de urmărire penală a schimbat încadrarea juridică reţinând că fapta s-ar încadra în elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare. Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea acestei infracţiuni, fiind condamnată în fond şi în apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Jurisprudenţa ulterioară dezincriminării stopajului la sursă s-a orientat înspre calificarea acestor gen de fapte ale notarilor publici, într-o primă fază, în elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pentru ca ulterior să se reţină încadrarea juridică în infracţiunea de delapidare. Cele două orientări jurisprudenţiale s-au axat în principal pe următoarele argumente: indiferent de dezincriminarea care a operat prin Decizia nr. 363 a Curţii Constituţionale, faptele de acest gen constituie, în primul rând, o formă de ilicit penal iar în al doilea rând, aceasta se poate valorifica în cadrul a două norme de incriminare – abuzul în serviciu/neglijenţa în serviciu şi delapidare. Astfel, omisiunea de îndeplinire a operaţiunilor fiscale, prevăzute în legislaţia primară de către notarul public poate fi caracterizată şi cercetată în contextul infracţiunii de delapidare, în timp de maniera exercitării atribuţiilor privind îndeplinirea actelor şi a procedurilor notariale poate fi cercetată în contextul infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unui cadru normativ care să incrimineze omisiunile notarilor şi care se plia pe exact acest gen de fapte, s-au reţinut două infracţiuni menite să protejeze valori sociale cu totul diferite, având o natură diferită (infracţiuni de serviciu) şi un subiect activ special diferit (notarul public nefiind un gestionar al sumelor de bani reţinute cu titlu de impozit, cerinţă de tipicitate a infracţiunii de delapidare).

Argumentele care au susţinut recursul în casaţie formulat s-au situat pe două paliere. Pe de o parte, pornind de la efectele unei decizii ale Curţii Constituţionale ca fiind echivalente abogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării, conduita sancţionabilă prin art. 6 din Legea nr. 241/2005 a fost scoasă în totalitate din sfera ilicitului penal. Orice altă interpretare conform căreia omisiunea notarului de a vira la bugetul statului impozitul încasat ar constitui o formă de ilicit penal înseamnă a nega în totalitate efectele deciziei Curţii Constituţionale şi ar conduce la inaplicabilitatea acesteia. Unica încadrare juridică fiabilă acestor fapte materiale era dată de vechea infracţiune de stopaj la sursă cu atât mai mult cu cât chiar autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, a fost trimisă în judecată pentru o fapta similară. Or, în caz contrar, Curtea Constituţională ar fi respins sesizarea cu soluţionarea excepţiei ca fiind inadmisibilă.

Pe de altă parte, distinct de dezincriminarea care a operat, fapta materială nu poate întruni în nicio situaţie elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare. Astfel, există o incompatibilitate vădită între valoarea socială protejată prin norma de incriminare a infracţiunii de delapidare şi raţiunea reglementării obligaţiei prevăzute de Codul fiscal în sarcina notarilor referitoare la virarea sumelor încasate din impozitul din transferul proprietăţilor imobiliare. Suntem în prezenţa a două premise fundamental diferite. În primul caz suntem în prezenţa unei norme de incriminare care protejează modul normal de desfăşurare a serviciului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea profesională subiectul activ. În al doilea caz, vorbim despre o obligaţie instituită într-un act normativ care, sintetic, stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii astfel că orice încălcare a normelor va atrage o răspundere fiscală ori disciplinară în cazul notarului. Până la momentul declarării ca neconstituţional a textului art. 6 din Legea nr. 241/2005, încălcarea obligaţiei era reprimată şi penal, însă după acest moment, răspunderea a rămas una strict de natură fiscală, neputând fi confundată cu una contravenţională ori penală fără a se încălca principiul conform căruia legea nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea inculpatului.

În plus, notarul public, cu toate că este un funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. 2 C.pen., nu devine un gestionar de drept al sumelor de bani încasate în numele statului astfel că nu poate întruni calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare. Acest lucru rezultă din faptul că încasarea şi virarea sumelor de către notar în temeiul Codului fiscal nu implică o gestiune specifică unui angajat al unei societăţi/instituţii precum şi din lipsa unor raporturi de muncă cu statul ori cu ANAF ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflate în subordinea Ministerului Finanţelor Public.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns