Procurorii anticorupție au descins în această dimineață la CFR Călători și la compania Transferoviar Grup, la birourile din București și Cluj. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2012-2014. În cursul dimineții de 28 octombrie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiile București și în județele Cluj, Ilfov, Galați, din care două la sediile unor instituții publice iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane …
Citește mai multadmin
Moda scrierii de cărți după gratii a început de la Cluj. Atunci nu exista metodologie în penitenciar
Un conferențiar universitar, fost deținut în Spitalul Penitenciar Dej, a fost primul eliberat condiționat ca urmare a scrierii de lucrări științifice în 2010. A câștigat în instanță, după ce Administrația Penitenciarului i-a răspuns că nu există metodologie de lucru în cazul lucrărilor științifice. După proces a apărut și regulamentul în penitenciare. Sentința de la Cluj a fost folosită în cazul eliberării condiționate a lui Adrian Năstase. Alte nume sonore care au scris în penitenciar sunt Miron Cozma, MM Stoica, Gigi Becali, George Copos sau Relu Fenechiu. Un conferențiar universitar doctor de la Universitatea Vasile Goldiș Arad a fost condamnat în …
Citește mai multAndrea Chiș, o judecătoare nonconformistă. Și în sala de judecată și în afara ei
Este judecătoare la Curtea de Apel Cluj și predă în trei limbi la Facultatea de Drept a UBB. A fost aleasă în ultimii trei ani decanul de suflet al studenților. Se dă cu motocicleta, sare cu parașuta, face scufundări și bungee jumping. Andrea Annamaria Chiș ne arată că și judecătorii sunt oameni. Are 44 de ani și 20 de ani de magistratură. Acum este judecătoare la Secția Civilă a Curții de Apel Cluj. A dat sentințe care au fost luate ca model de jurisprudență, iar în sala de judecată uimește prin modul amical în care tratează oamenii. După cum chiar ea …
Citește mai multAproape o sută de studenți în vizită la Curtea de Apel. Un judecător le-a răspuns la întrebări
Aproape o sută de studenți de la Drept au umplut celebra sală de procese penale de la Curtea de Apel Cluj, pe unde au trecut și Apostu sau Uioreanu. Ei au primit răspunsuri despre viața de magistrat și accederea în magistartură de la judecătorul Liviu Ungur, președintele secției de Contencios administrativ și fiscal de la Curte și profesor la Facultatea de Drept Cluj a Universității Dimitrie Cantemir. Vizita a avut loc în cadrul evenimentului ”Ziua Porților Deschise la Palatul de Justiție din Cluj, cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile. Judecătorul Liviu Ungur (foto), care este și purtătorul de cuvânt …
Citește mai multLovitura pentru DNA. Probele din dosarul “Uioreanu-SRI”, anulate
Probele din dosarul lui Horea Uioreanu privind folosirea de informatii au fost anulate de judecatorul de camera preliminara. Judecatorul de camera preliminara de la Curtea de Apel Cluj a dispus anularea perchezitiilor, a filajului si a interceptarilor din dosarul “Uioreanu-SRI” intrumentat de sectia pentru militari de la DNA – structura centrala. Motivul: culegerea probelor in timpul anchetei a fost incuviintata de un judecator de la Tribunalul Bucuresti si nu de la Curtea de Apel Bucuresti. Prij urmare judecatorul de camera preliminara a concluzionat ca a fost o instanta necompetenta din punct de vedere procedural. Amintim ca la finalul anchetei procurorii …
Citește mai multProblemele avocaților cu instanțele din Cluj, puse pe hârtie
Problemele întâmpinate de avocați în instanțele din Cluj au fost adunate într-o scrisoare trimisă președintelui Curții de Apel Cluj, la începutul acestei luni. Baroul Cluj nu a primit încă un răspuns. Citații la alte adrese, acces interzis la grefiere, reducerea cheltuielilor de judecată, a onorariilor din oficiu, orele de ședință nerespectate, comunicarea târzie a motivărilor sau că un complet de judecată obligă avocații să stea în picioare când vorbesc alte părți, sunt câteva nemulțumirile trimise de Baroul Cluj către conducerea Curții de Apel Cluj. Problemele semnalate de avocații din Baroul Cluj, întâlnite în desfășurarea activității profesionale în fața instanțelor, au …
Citește mai multEXCLUSIV. Boc a fost la vorbitor cu Apostu
Primarul Emil Boc a fost să-l viziteze la Penitenciarul Gherla pe fostul primar și fost coleg de partid, Sorin Apostu. Surse din Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla au dezvăluit pentru CLUJUST că în urmă cu două luni primarul Emil Boc a fost în vizită la deținutul Sorin Apostu, iar numele primarului apare pe lista de vizitatori. Potrivit acelorași surse, Boc a fost însoțit de soția lui Apostu, Monica, și ea condamnată în același dosar, dar cu suspendare. Sursele noastre povestesc că Boc s-a aflat față în față cu Apostu, despărțindu-i geamul de la vorbitor. Cei doi au vorbit prin intermediul …
Citește mai multGrupul Alis amendat cu 12.500 lei pentru o rută din două licențe ”lipite”
Firma de transport Tours Claus, membră a grupului Alis, operează ruta Cluj-București deși licența pe această rută o are altă firmă. Alis a lipit rutele Cluj-Alba și Aiud-București. ISCTR a aplicat o amendă de 12.500 de lei. ZIUA de Cluj a sesizat că Tours Claus are licenţă câştigată pe ruta Aiud-Bucureşti, însă pleacă de la Cluj. E un calcul economic simplu: numărul clienţilor din Aiud care se deplasează către capitală este incomparabil mai mic decât al persoanelor din Cluj interesate de traseu. Aşadar, firma clujeană ia din clienţii companiei Dacos, cea care a câştigat licenţa pe Cluj-Bucureşti. Explicaţia celor de …
Citește mai multPorți deschise la Palatul de Justiție și ”o zi cu judecătorul” pentru studenții merituoși
Curtea de Apel Cluj origanizează în 24 octombrie ”Ziua Porților Deschise”. Magistrații se vor întâlni cu elevi și studenți, iar cei cu rezultate deosebite vor petrece o zi cu un judecător. Vineri, 24 octombrie 2014, cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei Civile”, Curtea de Apel Cluj organizează „Ziua Porţilor Deschise” . „Ziua Europeană a Justiţiei Civile” este o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene şi se adresează tuturor cetăţenilor europeni dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei, elevilor şi studenţilor precum şi persoanelor care activează în domeniul judiciar. Programul de vizitare a Palatului de Justiţie va …
Citește mai multToni Dobos, urmarit penal
Fostul presedinte al Universitatii Cluj, Toni Dobos, este urmarit penal pentru luare de mita si complicitate la dare de mita. Mai exact, este acuzat ca i-a fost complice lui Becali in dosarul “Valiza” referitot la meciul U Cluj – CfR din 7 mai 2008. Dim motive de sanatate, Dobos nu a putut fi anchetat odata cu Becali. “Pentru Steaua București, miza meciului din ultima etapă implica interese duble, respectiv de ordin sportiv, care țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, precum și de ordin financiar, echipa de pe primul loc având acces în cea mai prestigioasă competiție europeană inter-cluburi și …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.