admin

Cerere de introducere a ministrului Justiției într-o cauză penală de la Tribunalul Cluj, în care e parte și SRI

Avocatul a doi inculpați din dosarul penal ”Cridov” de pe rolul Tribunalului Cluj a cerut nici mai mult nici mai puțin decât introducerea în proces a ministrului Justiției, Tudorel Toader. Asta după ce recent au devenit intimate în dosar Parchetul General și Serviciul Romând de Informații (SRI). Toată această strategie gravitează în jurul protocolului PÎCCJ-SRI, în baza căruia s-au efectuat acte în ancheta penală. În dosarul ”Cridov”, denumit după numele firmei care este parte responsabilă civilmente, a fost depusă de către tânărul avocat Flaviu Mureșan o cerere de chemare în judecată a altei persoane – intervenție forțată, cu privire la …

Citește mai mult

Cu cardul BT la cumpărături: peste 60.000 de tranzacții la comercianți sunt realizate zilnic cu cardurile de credit emise de Banca Transilvania

Numărul de tranzacții cu cardurile de credit BT la comercianți, efectuate în ianuarie – octombrie a.c., a crescut cu 45% față de perioada similară din 2017. În acelaşi interval, peste 10 milioane de puncte de loialitate STAR au fost acumulate de clienții BT, echivalent a peste 10 milioane lei. Cele 410.000 de carduri de credit gestionate de Banca Transilvania generează aproximativ 30% dintre tranzacțiile realizate cu carduri de credit la comercianții din România. În fiecare zi au loc peste 60.000 de tranzacții cu cardurile de credit BT. Comision zero la plata la comercianți & alte beneficii pentru clienți Banca Transilvania …

Citește mai mult

Banca Transilvania a dat startul campaniei BANK Friday

Banca Transilvania a lansat astăzi campania de shopping online BANK Friday, care aduce peste 7.000 de reduceri, gratuități şi beneficii la o parte din produsele şi serviciile BT dedicate persoanelor fizice şi companiilor. Campania poate fi accesată pe siteul băncii, între orele 8.00 şi 23.59. În ofertă sunt incluse credite (de nevoi personale, imobiliare/ipotecare), carduri (STAR, BT Flying Blue, BT Omnipass), BT24, aplicația BT Pay şi overdraft. Pentru antreprenori, BANK Friday vine cu o premieră: soluții complementare bankingului, oferite de partenerii BT Store. Clienții şi viitorii clienți BT pot comanda mai multe produse şi servicii care fac parte din campanie. …

Citește mai mult

Cum a ignorat fostul șef DNA Baia Mare indicațiile unui judecător. Dosarul se întoarce a doua oară la parchet

Fostul șef DNA Baia Mare, procuror Ioan Ulici, a ignorat grosolan indicațiile unui judecător de cameră preliminară. Dosarul privind tăierile masive de pădure din Borșa se întoarce a doua oară la parchet, dar ancheta va fi continuată de alt procuror, căci Ulici nu mai e la DNA. Un alt judecător de cameră preliminară a admis plângerea depusă de clujeanul Crin Gălățean, prin avocatul Mihai Achimeț de la SCA Iordăchescu și Asociații, împotriva celei de-a doua clasări în acest dosar controversat. Judecătorul arată în motivarea hotărârii că a doua clasare din dosar este nelegală. Cu toate acestea, fostul șef DNA Baia …

Citește mai mult

Avocații se tem că executorii judecătorești intră un pic pe ”terenul” lor

Baroul Cluj se ralizată la poziția Baroului Dolj privind modificările legii executorilor judecatorești, despre care spune că ar avea ”consecința suprapunerii activităților permise acestora cu cele stabilite în mod exclusiv în competența avocaților” Consiliul Baroului Cluj susține poziția Baroului Dolj cu privire la Proiectul Legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de executor judecătoresc, lansat în dezbatere publică marți, 30 octombrie 2018, de Ministerul Justiției. ”Și Consiliul Baroului Cluj consideră necesar ca organele centrale ale profesiei să transmită un punct de vedere asupra acestor modificări, în special cu privire la art. 7 alin. 2 în care se precizează că Executorii judecătorești …

Citește mai mult

Consiliul Baroului Cluj cere AJFP anularea deciziilor de impunere emise pe numele unor avocați

Consiliul Baroului Cluj a solicitat Agenției Județeane a Finanțelor Publice Cluj anularea din oficiu și cu celeritate a deciziilor de impunere privind contribuția de asigurări sociale emise pe numele unor avocați Consiliul Baroului Cluj, prin decanul Flavia Maier, a înaintat către directorul AJFP Cluj, Nicolae Câmpan, o adresă pentru rezolvarea situației create de emiterea către unii avocați a unor decizii de impunere asupra veniturilor realizate în anul 2017 privind plata contribuțiilor la sistemul public de pensii. ”Conform celor sesizate de colegii avocați, unora dintre aceștia le-au fost comunicate pentru anul fiscal 2017 decizii de impunere privind contribuția de asigurări sociale …

Citește mai mult

Cel mai prolific hoț de buzunare, la acest moment, din Cluj-Napoca a fost arestat

Cel mai prolific hoț de buzunare, la acest moment, din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv după ce a furat un telefon scump de pe o masă din clubul Euphoria. ”În fapt, la data de 03.11.2018, Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție a fost sesizată prin plângere de către persoana vătămată cu privire la faptul că, în jurul orei 03.00, în timp ce se afla într-un local public din Cluj-Napoca, o persoană necunoscută i-a sustras de pe o masă un telefon mobil, în valoare de 5.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat, de 36 de …

Citește mai mult

Halucinant: Cu câtă lejeritate inculpatul Onuc vinde în continuare apartamente în bloc în construcție fără autorizație

Inculpatul Traian Onuc, judecat pentru o țeapă imobiliară cu 130 de păgubiți, despre care Clujust a scris numeroase articole, vinde în continuare apartamente într-un bloc din care abia s-au ridicat două nivele, fără autorizație. Onuc a fost filmat cu camera ascunsă de un reporter Pro Tv în timp ce-i prezenta construcția, oferta și stabilea tranzacția. Autoritățile par legate de mâini, iar fraieri se găsesc în continuare care cred că își iau apartament în Cluj la super preț. Important de precizat că prin, măsura controlului judiciar, Onuc are interdicție să construiască și să vândă locuințe. Clujust.ro a atras atenția de la …

Citește mai mult

Plenul CSM despre Raportul MCV 2018: ”ignoră constatările obiective ale Secţiei pentru judecători”

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat poziția privind Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu referitor la progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. ”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii la data de 13 noiembrie 2018. În cadrul atribuţiilor constituţionale şi legale care îi revin, Consiliul a manifestat preocupare pentru implementarea recomandărilor formulate în rapoartele anterioare şi care vizau activitatea sa. În legătură cu unele aspecte reţinute în Raport, pentru …

Citește mai mult

Curtea de Apel a respins citarea procuroarei păcălite din dosarul hackerului IceMan și a rămas în pronunțare

Curtea de Apel Cluj a respins cererea de citare a procuroarei păcălite din al doilea dosar penal al hackerului Robert Butyka, zis ”IceMan”, celebru pentru că a spart serverele NASA. Dacă în dosarul cu NASA a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, acum Robert Butyka riscă să stea după gratii din cauza unei acuzații de phising, despre care spune că este sub deminitatea lui de specialist în hacking. Mai exact, este acuzată că a obținut datele de card ale procuroarei Ioana Damaschin de la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca cu o ofertă de bilele la preț redus la Untold trimisă pe …

Citește mai mult