Procurorii DIICOT au destructurat o rețea de traficanți de etnobotanice, pentru care Cluj-Napoca era locul de unde plecau colete cu droguri prin curierat rapid și ajungeau în Gorj, unde erau porționate și vândute la consumatorii finali. La data de 21 noimebrie, procurorii DIICOT– Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj au efectuat 32 percheziţii domiciliare pe raza județelor Cluj, Caraş-Severin, Sibiu, Argeş, Mureş, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi, Gorj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea …
Citește mai multadmin
Hackerul clujean care a spart serverele NASA merge la închisoare din cauza unui dosar ”subțire”
Hackerul clujean Robert Butyka, alias ”IceMan”, a fost condamnat definitiv, astăzi, la 2 ani și 8 luni de închisoare, la care se adaugă cei 3 ani din dosarul privind spargerea serverelor NASA, în care fusese condamnat cu suspendare. În cel de-al doilea dosar este vorba de un phising la care i-a căzut victimă tocmai o tânără procuroare de la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca Curtea de Apel Cluj a scăzut pedepsa primită la fond de către Robert Butyka, dar tot l-a trimis după gratii. Soluția pe scurt: ”În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de inculpatul BR, …
Citește mai multFemeile bătute de soți pot sta ”liniștite”. O procuroare din Cluj a considerat prea scump procesul ca să-l trimită în judecată pe agresor
În timp ce poliția declară toleranță zero față de violența în familie, o procuroare de la Parchetul Tribunalului Cluj a scris în motivarea prin care a renunțat la urmărirea penală a bărbatului care și-a bătut soția că există ”disproporții vădite între cheltuielile care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse” Potrivit datelor din doar, un bărbat (dacă putem să-i zicem așa) din Cluj-Napoca și-a trezit soția din somn noaptea și a bătut-o cu cureaua. Cei doi au împreună doi copii. Femeia a depus plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, dar dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Cluj. Certificatul …
Citește mai multDoi aleși locali din Cluj, găsiți incompatibili de ANI
Doi aleși locali din județul Cluj se găsesc pe o listă mai mare făcută publică, astăzi, de ANI cu persoane în incompatibilitate sau conflict de interese. Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 24 foști și actuali aleși locali. Între aceștia se numără: MARINA VASILE DORIN, Viceprimar al comunei Cămărașu, Județul Cluj ”În mandatul 2012 – 2016 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu, Județul Cluj, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și ale …
Citește mai multTribunalul a revocat măsura controlului judiciar luată față de Sorin Gadola după ce și-a recunoscut vina
Tribunalul Cluj a revocat măsura controlului judiciar luată față de beizadeaua Sorin Gadola, după acesta și-a recunoscut vina la primul termen de judecată și a solicitat procedura simplificată. Celălalt inculpat, Ionuț Morariu, rămâne cu controlul judiciar și va fi judecat pentru trafic de droguri de mare risc, căci acesta a recunoscut doar traficul de droguri de risc (cannabis), nu și de LSD. În data de 19 noiembrie a avut loc primul termen de judecată pe fond în procesul în care fiul milionarului Ștefan Gadola este acuzat de deținere de droguri pentru consum, iar dealerul său, Ionuț Morariu, este acuzat de …
Citește mai multElectric Castle Festival anunță headliner-ii pentru ediția din 17 – 21 iulie 2019 + multe alte nume importante din rock, house și electro
De aproape un deceniu, publicul din România așteaptă acasă un concert Florence + theMachine, iar Electric Castle transformă, în sfârșit, acest vis în realitate. Este una dintre cele mai creative trupe indie ale ultimei decade, construită în jurul personalității fascinante a solistei, compozitoarei și fondatoarei Florence Welch. Din 2009, când a lansat primul album, trupa a adunat zeci de săptămâni în fruntea clasamentelor muzicale din întreaga lume, nominalizări și premii câștigate la BRIT Awards, Grammy, Mercury, BBC sau Billboard Awards, ca să le amintim doar pe cele mai importante. Concertul din cadrul Electric Castle vine într-un moment esențial în cariera …
Citește mai multAlocarea celei de-a 7-a aeronave Wizz Air pe Aeroportul Internaţional Cluj odată cu lansarea zborurilor spre Lyon
Astăzi, 20 noiembrie 2018, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj anunţă alocarea celei de-a şaptea aeronave Wizz Air pentru baza operaţională de la Cluj-Napoca. Cu aceeaşi ocazie a avut loc şi debutul în premieră de pe aeroport, al zborurilor directe spre destinaţia Lyon (Franţa). Alocarea celei de-a şaptea aeronave va permite atât operarea noii destinaţii Lyon cât şi operarea zborurilor Wizz Air spre Birmingham, de pe Aeroportul Internaţional Cluj, din data de 16 decembrie 2018. Zborurile spre noua destinaţie Lyon, sunt disponibile pentru pasagerii aeroportului în fiecare zi de marţi şi sâmbătă după următorul program: Ruta Zile de operare Ora plecare Oră sosire …
Citește mai multDecizie favorabilă pentru Farmec în procesul cu ANAF, după patru ani
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță finalizarea litigiului cu Agenția Națională pentru Administrare Fiscală privind impunerea unei sancțiuni în valoare de aproximativ 15 milioane euro. Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis în favoarea companiei clujene în ceea ce privește obligațiile fiscale, precum accize suplimentare și accesorii. Prin Decizia nr. 3921/14.11.2018, Înalta Curte a admis în parte acţiunea formulată de societatea FARMEC SA, anulând parţial Deciziile nr. 223/15.07.2015 şi Decizia F-MC1661/15.12.2014,precum și Raportul de inspecție fiscală care le-a precedat. În pronunțarea acestei soluții, Instanța Supremă a analizat conduita fiscală a societății Farmec și a apreciat-o …
Citește mai multCondamnări în dosarul primilor traficanți de etnobotanice arestați la Cluj
Membrii grupării de trafic de etnobotanice condusă de ”Blondu” și ”Unguru”, cei care erau arestați preventiv în iunie 2015, au fost condamnați la închisoare, în data de 19 noiembrie, de către instanța Tribunalului Cluj. Sentința nu este definitivă. Tribunalul Cluj a schimbat încadrarea juridică a faptelor. ”În temeiul art. 386 C.p.pen. admite cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpati din infractiunea prev. de art. 17 din Legea nr. 194/2011 în infractiunea prev. de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011.” Art. 17 Fapta persoanei care, cu intentie, efectueaza fara drept operatiuni cu produse susceptibile de a avea …
Citește mai multPremieră în România: Banca Transilvania şi Garmin lansează Opțiunea de plăți contactless prin smartwatch
Banca Transilvania şi Garmin lansează, în premieră pe piața din România, Opțiunea de plăți contactless prin smartwatch: posibilitatea de a face shopping cu smartwatch-ul Garmin care are opțiunea Pay, prin conectarea cardurilor Visa BT cu acesta. Prin noua opțiune de plată la comercianți, clienții Băncii Transilvania au acces la toate funcționalitățile şi beneficiile pe care le primesc atunci când plătesc cu cardul fizic sau cu cel digital din aplicația BT Pay, şi anume: puncte de loialitate STAR (pentru cardurile de cumpărături), respectiv Mile Premiu (pentru cardurile de călătorii). Prin această lansare împreună cu Garmin, Banca Transilvania face încă un pas …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.