DNA Cluj a deschis în ultimul an patru anchete care vizează contracte și oameni din Primăria Cluj-Napoca, cu tot cu noul dosar pe numele viceprimarului Anna Horvath, potrivit informațiilor publicate de ziarul Evenimentul Zilei. Numai că din momentul în care s-au ridicat documente, nu s-a mai auzit nimic despre respectivele anchete. Dosarele începute Primul dosar se referă la un sistem de ticketing montat pe autobuzele Companiei de Transport Cluj. Era 10 noiembrie, dimineața, când procurorii au descins la Primăria Cluj Napoca pentru a ridica documente legate de licitația pentru montarea a 327 de aparate de ticketing. În dosar, este vorba …
Citește mai multTag Archives: primaria
DNA Cluj, nu mă dezamăgi! În 11 ani, nici o șpagă în bani pentru autorizație de construire?
Ieri dimineață, când am auzit că procurorii și ofițerii din cadrul DNA Cluj se apropie, în sfârșit de Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei, mă și pregăteam de un ”maraton” cum a fost în dosarele ”Apostu” și ”Uioreanu”. Dar când am văzut pe la ora 17 că pleacă acasă liniștite din primărie șefele de la Urbanism, Corina Ciuban și Ligia Subțirică, mi-am dat seama că dosarul e subțire. Astăzi a venit și confirmarea, prin comunicatul DNA Cluj: viceprimarul Anna Horvath, acuzată că a primit 60 de abonamente la două festivaluri de muzică, pe care să le împartă la voluntarii din …
Citește mai multUn offshore cipriot pune pe jar cartierul Bună Ziua. Probleme imobiliare
Un proiect imobiliar cu blocuri de 10 etaje în cartierul Bună Ziua a pus pe jar vecinii din casele și blocurile deja construite în zonă, care au maxim 4 etaje. Oamenii sunt nemulțumiți de înălțimea blocurilor, de numărul de parcări din proiect și sunt îngrijorați cum va arăta traficul pe strada lor după construirea turnurilor. Vecinii nemulțumiți au depus memoriu la Primărie înainte să fie autorizate două din cele patru blocuri din proiect, iar acum au depus plângere prealabilă. Blocurile sunt ridicate de o societate din Cluj deținută de un offshore din Cipru. Proiectul în discuție se situează între supermarketul …
Citește mai multInstanța superioară a schimbat sentința privind competența polițistului local
Din păcate pentru ”fanii” Poliției Locale, o instanță de la secția de contencios a Tribunalului Cluj a schimbat sentința Judecătoriei Cluj-Napoca privind anularea amenzii aplicate de un polițist local pe motiv că avea competență poliția rutieră. Instanța Tribunalului Cluj a decis: ”Admite apelul formulat de catre apelantul Municipiul Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimatul M.C împotriva sentintei civile nr. 8236/2015 pronuntate de Judecatoria Cluj – Napoca în dosarul nr. 10222/211/2014, pe care o schimba în întregime, in sensul ca respinge, ca neîntemeiata, plângerea contraventionala formulata de catre petentul MC împotriva procesului – verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria PL nr. …
Citește mai multProfesori și activiști propun plângeri la instanță și penale împotriva Untold și a Primăriei
În ciuda isteriei naționale create în jurul festivalului Untold de la Cluj, există și voci critice la adresa modului în care este organizat evenimentul, respectiv închiderea Parcului Central și zgomotul puternic până dimineață într-o zonă locuită. Profesori și activiști au scris pe Facebook părerile lor în care vorbesc despre ilegalități și încălcarea unor drepturi. ”Știm cu toții că e un lucru ilegal, ce se face acum la Untold: nici o inițiativă privată nu are dreptul să închidă cu garduri un parc public, să ceară bani pentru a permite accesul oamenilor pe un spațiu comunitar; nici o inițiativă privată nu are …
Citește mai multUn clujean a primit daune de la Primărie, prin sentință, pentru că i-a căzut un plop pe mașină. SENTINȚA
Un clujean a primit, prin sentință judecătorească, daune materiale de 18.000 de lei pentru că pe mașina parcată pe domeniul public a căzut un plop. Instanța a decis că Primăria Cluj-Napoca este răspunzătoare și a obligat-o la plata despăgubirilor, plus cheltuieli de judecată de 3.000 de lei la fond și 1.000 la apel. Mai jos puteți citi motivarea sentinței de la fond, rămasă definitivă prin respingerea apelului Primăriei. Sentința civilă nr.1764/2016 – Judecătoria Cluj-Napoca Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 05.10.2015, sub nr. de mai sus, reclamantul C. G-V a solicitat, în contradictoriu …
Citește mai multMunicipiul Cluj-Napoca, obligat să achite prejudiciul creat prin autorizarea nelegală a unui bloc
Municipiul Cluj-Napoca, în solidar cu un constructor falit, a fost obligat, din nou, să achite circa 65.000 de euro proprietarilor unei case umbrite de un bloc. Instanța a obligat pârâții la repararea prejudiciului cauzat prin avizarea nelegală a PUD-ului și emiterea în mod nelegal a autorizației de construcție pentru blocul de pe strada Câmpului. După 7 ani de judecată, cazul casei umbrite de bloc de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca a ajuns din nou la Judecătoria Cluj-Napoca în luna mai, ca urmare a unei decizii controversate a Înaltei Curți, despre care puteți citi AICI Judecătorul Simona Mihai care a preluat …
Citește mai multUn judecător a învins Poliția locală Cluj-Napoca în instanță
Pentru că nu suportă nedreptatea, un tânăr judecător de la Judecătoria Cluj-Napoca s-a dus până la Târgu Mureș ca să anuleze o amendă de 100 de lei plătită la Primăria Cluj-Napoca ca urmare a unei amenzi aplicate de Poliția Locală pentru că ar fi blocat un loc de parcare cu abonament. Primăria a fost pusă să-i plătească magistratului 942 de lei cheltuieli de judecată. Judecătorul, care dorește să-și păstreze anonimatul, a fost amendat cu 100 de lei pe motiv că în data de 19 octombrie 2015 ”a blocat accesul către parcarea nr.2 cu abonament aflată in administrarea Primăriei Cluj-Napoca, deţinută …
Citește mai multPrimăria plătește daune pentru o mașină stricată într-o groapă. Ghid în caz de avarie
Decizie definitivă. Tribunalul Cluj a obligat Primăria și Consiliul local Turda să plătească în solidar daune materiale de aproape 7.000 de lei proprietarului unei mașini avariate din cauza unei gropi nesemnalizate. ”Obligă pârâţii Municipiul Turda şi Consiliul local al Municipiului Turda în solidar să plătească reclamantei K. M. suma de 6873,94 lei cu titlu de daune materiale plus dobânda legală penalizatoare, calculată de la 10.09.2013 până la data achitării integrale a debitului.”, se arată în Decizia civilă nr. 679/A/2016, pronunțată de completul format din președintele Tribunalului Cluj, Ana-Sorina Seleșiu, și Dorin Tatu. Povestea începe în data de 9 septembrie 2013, în municipiul …
Citește mai mult7 ani de TIFF și 4 de Electric Castle în Bonțida, iar drumul arată ca după bombardament
În 2010 se proiecta primul film (Dracula), în cadrul TIFF, la castelul de la Bonțida. Acum 4 ani a început fenomentul Electric Castle. În 2016, cei care au fost la proiecțiile TIFF au avut de îndurat adevărate cratere în drumul ce traversează comuna până la castel. Primarul dă din umeri și spune că nu are ce face căci e drum județean. Președintele Consiliului Județean spune că se interesează și vede ce se poate face. Au venit la proiecțiile TIFF străini din toate colțurile lumii și au fost întâmpinați de unul dintre cele mai proaste drumuri care există în țara asta. …
Citește mai mult