DNA Cluj, nu mă dezamăgi! În 11 ani, nici o șpagă în bani pentru autorizație de construire?

Ieri dimineață, când am auzit că procurorii și ofițerii din cadrul DNA Cluj se apropie, în sfârșit de Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei, mă și pregăteam de un ”maraton” cum a fost în dosarele ”Apostu” și ”Uioreanu”. Dar când am văzut pe la ora 17 că pleacă acasă liniștite din primărie șefele de la Urbanism, Corina Ciuban și Ligia Subțirică, mi-am dat seama că dosarul e subțire.

Astăzi a venit și confirmarea, prin comunicatul DNA Cluj: viceprimarul Anna Horvath, acuzată că a primit 60 de abonamente la două festivaluri de muzică, pe care să le împartă la voluntarii din campania electorală, de la omul de afaceri Zsolt Fodor, pentru care să pună o vorbă bună la Urbanism să-și primească mai repede avizele și autorizația pentru un proiect imobiliar. Asta după ce eu și alți colegi din presă ne imaginam ieri sume uriașe și nume sonore din zona imobiliară.

Nu zic că, dacă este adevărat ce a făcut Horvath, nu este de dosar penal, dar nu pot să nu mă turez un pic când din 2005 încoace scriu de blocuri fără autorizație, blocuri între case, blocuri cu mansarde în loc de pod și apartamente în loc de garaje și câte și mai câte au inventat proiectanții și dezvoltatorii agreați… și niciun dosar penal. Culmea, tot în 2005, din vremea boom-ului imobiliar și a distrugerii urbanistice a Clujului, există și DNA, sub titulatura actuală (înainte era PNA), cu tot cu serviciul teritorial de la Cluj.

În dosarul ”Apostu”, s-a zgândărit în faza de urmărire penală și puroiul imobiliar, dar a dispărut odată cu clasarea dosarului disjuns. S-au trimis la judecată faptele mai ușor de dovedit, ce erau scrise negru pe alb: șpăgi luate prin contracte de asistență juridică fictive de la două personaje până atunci necunoscute: Aspazia Droniuc și Călin Stoia. A, și niște carduri de benzină de la Rosal. Nimic de la marii constructori sau samsari imobiliari care au construit unde au vrut și cât au vrut.

Tot ieri, în timp ce procurorii percheziționau biroul viceprimarului Anna Horvath, pe holul unde este direcția de urbanism și-a făcut apariția nimeni altul decât Adrian Iancu, celebrul fost arhitect șef al Clujului din vremea boom-ului imobiliar. Putem zice primul boom, căci acum asistăm la al doilea. Omul a întrebat de cineva, a zâmbit cu o doamnă și a plecat acasă. Poate venise să se pună la dispoziția procurorilor, dacă în atâția ani nu l-au întrebat nimic.

După cum ziceam la început, după ora 17, înainte să fie dusă la DNA proaspăta inculpată Horvath, au plecat acasă urmașa lui Iancu, Ligia Subțirică și Corina Ciuban, cea care de 11 ani este în aceeași funcție de director executiv la Direcția de urbanism. O fi confirmat procurorilor că Anna Horvath i-a cerut o favoare și a plecat mulțumită acasă. Asta a fost singura intervenție încercată sau reușită de cineva la Direcția de urbanism în acești 11 ani?? Pot să bag mâna în foc că nu e așa. Dacă nu le spune doamna Ciuban, chiar nu există alte mijloace de probă? Noi, jurnaliștii, scriem ce ne reclamă vecinii, ce vedem la fața locului, ce zic legile și actele, dar voi procurorii sigur aveți mijloace cu care să săpați mai adânc, mai ales în era digitală.

Dragi procurori, ieșiți din birouri și mergeți în Gruia, în Bună Ziua, în Europa (cartierul), pe Câmpului și alte străzi și vedeți haosul urbanistic. Chiar credeți că peste tot a fost vorba de prostie sau neatenție? Pe Câmpului, un ditamai blocul a rămas fără autorizație, căci era nelegală, iar primăria a fost pusă să-i plătească vecinului despăgubiri. Cel care a construit blocul, un om simplu, după vorbă, după port, chiar nu are nimic de zis? Sau de denunțat. Că tot e la modă.

Comments

comentarii

Cine se-aseamănă, se-adună. RealitateaTV anunță „bomba anului”, întoarcerea lui Rareș Bogdan. Europarlamentar și invitat-permanent în același timp.... Citește mai mult
Amenințări halucinante din partea pro-rusului Călin Georgescu. În timp ce acesta amenință cu interzicerea „rețelei Soros”, adepții săi lansează amenințări la adresa președintelui interimar Ilie Bolojan.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns