În ciuda isteriei naționale create în jurul festivalului Untold de la Cluj, există și voci critice la adresa modului în care este organizat evenimentul, respectiv închiderea Parcului Central și zgomotul puternic până dimineață într-o zonă locuită. Profesori și activiști au scris pe Facebook părerile lor în care vorbesc despre ilegalități și încălcarea unor drepturi.
”Știm cu toții că e un lucru ilegal, ce se face acum la Untold: nici o inițiativă privată nu are dreptul să închidă cu garduri un parc public, să ceară bani pentru a permite accesul oamenilor pe un spațiu comunitar; nici o inițiativă privată nu are dreptul să perturbe ordinea și liniștea publică, după ora 23, să deranjeze de-a lungul întregii nopți cîteva zeci de mii de cetățeni ai Clujului, care nu sînt interesați de programul lor “artistic”. La acestea ni se răspunde că: a) totul ține doar 4 zile; b) orașul are de cîștigat (inclusiv) financiar. Dar unde scrie că o Primărie din România are voie să suspende 4 zile statul de drept și să încalce legea, dacă a) e doar pentru puțin timp; b) e rentabil?!
Exact asta s-a întîmplat și la Caritas: toata lumea a avut de cîștigat (atîta timp cît ilegalitatea funcționa). Așa că s-a constituit o mega-complicitate socială, în care ordinea și legalitatea au fost blocate, prin ordin de la Primăria lui Funar, cu sprijinul presei, care publica listele de “cîștigători”, cu înflorirea CFR-ului (care aducea lumea la Cluj – inclusiv din străinătate), spre bucuria hotelierilor etc.
Nu credeam că metodele lui Gheorghe Funar vor învia la Cluj pe vremea lui Emil Boc…”, a scris profesorul Laszlo Alexandru de la Colegiul Național ”George Barițiu”.
”Dacă nu mergi la Untold, vine acesta la tine. Pentru încă o noapte, Clujul s-a transformat într-un imens club în care muzica putea fi ascultată aproape din orice cartier. Nu spun că acest apreciat festival ar trebui să înceteze, subliniez că locația sa este inadecvată. Respect preferințele muzicale ale fiecărei persoane, dar să ții treaz un oraș întreg până la 7 dimineața mi se pare exagerat. Într-o societate civilizată, dreptul lui X încetează acolo unde începe dreptul lui Y. Acum câteva zile, unii se temeau de un posibil atentat. Din păcate, a fost unul. La adresa bunului-simț.”, Mihai Cucerzan, asistent doctorand la Facultatea de Sociologie UBB Cluj.
“Locuiesc lângă parc și nu pot închide ochii toată noaptea. Poate la anul ne vor taxa Primăria sau organizatorii de la Untold că avem spectacol pe gratis. Să se facă Untold la Cluj, dar afară, unde nu deranjează pe nimeni. În plus, aici lângă noi e Spitalul de Copii. Îi pasă cuiva?”, a scris, într-un comentariu pe Facebook unul dintre prorectorii Universității “Babeș-Bolyai”, Ioan Bolovan.
Profesorul Laszlo Alexandru a comparat Primăria Cluj-Napoca cu un polițist beat dintr-o piesă de-a lui Caragiale: ”Cu vreun secol in urma, I.L. Caragiale a scris o piesa de teatru. Doi batrini se sperie noaptea in pat, fiindca afara se trage cu pistolul, ceea ce nu-i normal. La sfirsit afla ca era politaiul beat, care trecea pe strada si tragea in aer de bucurie. Brusc batrinii se linistesc: daca trage politia noaptea cu pistolul, atunci e voie, asta e foarte normal. Asa si la noi. Legea este incalcata la initiativa Primariei, care inchide strazile precum si un imens parc public, cu o saptamina mai devreme, pentru ca nimic sa nu deranjeze, Doamne fereste, ilegalitatea. Aici, la noi, Politia pazeste festivalul privat, care incalca legea.”
Un român stabilit în Oregon, Gabriel Farkas, a comentat: ”Aici cei deranjati i-ar da in judecata. Un avocat ar face-o gratuit daca spera sa primeasca destui bani de la cei care fac asemena lucruri in mod ilegal. Acolo nu se poate?”
”Cred ca primele 100 de plângeri in instanta ar fi mai greu de adunat. Celelalte ar veni apoi cu valul…”, a fost replica profesorului clujean.
Cunoscutul activist Adrian Dohotaru consideră că soluția este o plângere penală: ”Legea 27/2007 privind spațiile verzi spune că doar 10% dintr-un spațiu public cu acces general și nelimitat poate fi concesionat pentru evenimente și construcții temporare. Iar Legea 213/1998 privind proprietatea spune că trebuie hotărâre de consiliu local și licitație pentru a concesiona astfel de spații, ceea ce în cazul UNTOLD nu s-a făcut. În consecință, trebuie plângere penală, nu joc de declarații pro sau contra ori sesizări”.
Un alt activist și lector la Facultatea de Litere, Dumitru Cornel Vîlcu, susține că oamenii care nu sunt lăsați în Parcul Central pentru că nu au bilete la Untold ar trebui să dea în judecată primăria și organizatorii Untold.
”Probabil că procedura de urmat ar fi să ne plimbăm pe-acolo, să ne lăsăm bruscaţi sau arestaţi şi pe urmă să dăm în judecată organizatorul + Primăria. Nu am nici cea mai mică îndoială că am câştiga.
Pe de altă parte, mi-e atât de greaţă de acest comportament al Untold şi al administraţiei locale – de PROPRIETARI ai Clujului – încât chiar o să încerc să nu mă mai enervez. Am prea multe lucruri de făcut, cum presupun că aveţi cu toţii. O să-mi astup urechile şi o să evit să trec prin zonele afectate (dar voi continua să share-uiesc reacţii ale altora); dacă majoritatea zdrobitoare a clujenilor consideră firesc să aibă o petrecere privată în grădina proprie şi să fie împinşi de jandarmi pe lângă gard… nu pot decât să fiu “bun clujean” şi să ridic din umeri.
Pentru organizatori, banii sunt totul: au luat anul trecut câte o măruntă contribuţie din buzunarul fiecăruia dintre noi (prin finanţarea de la Bugetul local); au cerut şi anul ăsta, dar nu au primit. Şi-au lăsat furnizorii cu ochii în soare, având în continuare facturi neplătite de sute de mii de euro – şi au transformat ONG-ul în firmă privată pentru a păcăli legea. Pentru primar şi consilul local, voturi să fie. Bătaia de joc la adresa cetăţenilor din vreo 3-4 cartiere, încălcarea dreptului la liberă circulaţie şi îngrădirea, contrar legii, a accesului în Parc nu mai contează – dacă la “socoteala” finală vor avea acel sfert de procent în plus, care să-i mai instaleze o dată la “butoane”, a scris Dumitru Cornel Vîlcu
Citiți aici o comparație între Untold și marile festivaluri europene de gen și veți vedea că toate se organizează departe de locuințele oamenilor.
Un articol tranșant a fost publicat pe blogul Ligii oamenilor de cultură bonțideni, din care cităm: ”Pentru cei învîrtoșați de lupta anticorupție – și mulți dintre cei care au luat parte la festivalul mamut sau care se uită cu jind la un astfel de festival, visînd ceva similar pentru urbea lor „înapoiată” sunt dezgustați de amploarea corupției autohtone – Untold-ul este și despre corupție, despre îngăduința față de corupția bine îmbrăcată și bine branduită. După cum au arătat o serie de articole mai vechi sau mai noi, precum și recentele controale ale Curții de Conturi, festivalul s-a croit pe acte de corupție, pe deturnarea unor fonduri publice întru profitul și visele de mărire ale unor reprezentanți ai noii generații de „băieți deștepți” cuplați la bugetele publice. Dar în mintea larg deschisă a multor untoldiști astfel de tunuri sunt acceptabile, ba chiar semne ale calităților antreprenoriale ale inițiatorilor și organizatorilor. Chiar semne ale unui parteneriat public-privat reușit, cu rol benefic în sensul creșterii calității vieții și divertismentului pentru urbea clujeană și dovezi că administrația clujeană e mult mai deschisă față de nevoile culturale ale generațiilor recente. Corupția nocivă și demnă de dispreț e aia cu politicieni care-și iau comisioane și cu medici care-și revendică plicul, restul e o nespusă poveste despre succes și trai bun.”
Sunteți de acord cu locația Untold?