fbpx

Contre între un preot și Boc în Consiliul Local într-o problemă de urbanism: Bisericuța în calea drumului

Un preot a luat cuvântul la ședința Consiliului Local Cluj-Napoca înainte să se voteze respingerea plângerii prealabile a Parohiei ortodoxe Sf. Ioachim și Ana împotriva Planului Urbanistic General aprobat în decembrie 2014, în care s-a trecut servitute publică peste terenul parohiei pe care se dorește construirea unei bisericuțe. În timp ce primarul Emil Boc a spus că pe acolo va trece un drum de legătură între centura de ocolire Dezmir-Vâlcele și drumul expres ocolire Baciu, preotul a invitat Comisia de urbanism să iasă în teren, susținând că proiectul nu se poate realiza.

sandu ionDialogul savuros dintre preotul Sandu Ion de la Parohia Sf. Ioachim și Ana de pe strada Câmpul Pâinii și primarul Emil Boc îl puteți citi mai jos:

Preot: Domnule primar, ne întoarcem în legislatura trecută, în care părintele paroh a fost în cadrul ședinței în care dvs. i-ați promis Sfinției sale că se vor găsi soluții pentru executarea acestei bisericuțe în cartierul pe care îl păstorește. Am tot sperat până acum că soluțiile se vor găsi. Nu am înțeles împotrivirea Comisiei de urbanism.

Boc: Legea este singurul criteriu la care ne raportăm, iar colegii mei au analizat documentația în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dacă nu există cadru legal să sprijinim, am spus foarte clar: în acest oraș, indiferent despe cine este vorba, indiferent ce opțiune ar avea, dacă avem un cadru legal, sprijinim și ajutăm pe toată lumea, cu atât mai mult o unitate bisericească. Dar în condițiile în care legea nu ne permite, nu avem nicio posibilitate.

Preot: Domnule primar, vă amintesc că aceeași comisie în anul 2009 a avizat favorabil construirea acestei bisericuțe.

Boc: Vreau să știți că s-a adoptat un nou plan urbanistic general al orașului, care este lege locală. Acea lege trebuie respectată de către toată lumea. Din acest punct de vedere, colegii mei nu au făcut nimic altceva decât să aplice o prevedere legală și v-aș ruga să ne înțelegeți că nu putem face derogări de la lege sau să negociem legea că avem probleme de legalitate. De aceea v-aș ruga să aveți înțelegerea necesară pentru că toată lumea vrea să ajute atunci când legea ne permite, dar dacă nu avem cadru legal, nu avem ce să facem…

Preot: Bun, atunci avizele care au fost date tot de Consiliul local, tot de către primărie, s-au anulat, nu s-a ținut cont de ele? În hotărârea din anul 2013 s-a aprobat atribuirea a 773 de metri, teren care este întabulat pe numele bisericuței și urma acel certificat de necesitate sau oportunitate, cum se numește.

Boc: Haideți să vă lămuresc despre ce este vorba, că acum am documentul în față. De ce în 2009 a putut fi o anumită viziune și dacă vă realizați construcția atunci era foarte bine. Nu cred că primăria v-a împiedicat să v-o realizați. Dar între timp au apărut două documente fundamental obligatorii pentru primărie: Pe de o parte este Planul de mobilitate urbană durabilă a municipiului Cluj-Napoca, plan ce a stabilit traseele pentru diverse obiective de investiții de interes general ale orașului.

Printre aceste obiective este centura ocolitoare Dezmir -Vâlcele pe zona Aeroport și drumul expres de ocolire Baciu care sunt priorități în planul de mobilitate, aprobat de către autoritățile publice. În consecință, orice proiect care interferează sau nu este în concordanță cu această prioritate stabilită pentru oraș în interes general nu poate fi aprobată. Acesta este motivul pentru care colegii de la comisie au propus avizarea negativă a plângerii dvs. pentru a putea realiza un drum de ocolire a orașului. Nu se poate realiza dacă toată lumea vrea să construiască oriunde în orașul acesta. Îmi pare rău că dvs sunteți într-o asemenea situație, dar și alții, din nefericire, pe traseul centurii de ocolire de sud a Clujului sunt în imposibilitatea de a construi tocmai pentru că trebuie făcute centurile ocolitoare ale orașului în continuare. De aceea vă rugăm să ne înțelegeți că nu avem cadrul legal pentru a vă aproba pozitiv solicitarea dvs.  Acum, orașul a evoluat, necesitățile sunt mai mari și trebuie să realizăm și alte centuri ocolitoare. Unul dintre acestea este drumul expres ocolire Baciu, care interferează cu zona dvs.

Preot: Domnule primar, nu e vorba de Baciu, e vorba de strada Câmpul Pâinii!

Boc: Drumul acesta vizează o suprafață foarte largă de ocolire.

Preot: Nu se poate realiza ce s-a făcut în PUG, din punct de vedere tehnic. Aș invita comisia de urbanism să vină să viziteze la fața locului să vadă că nu se poate efectiv realiza.

Boc: Noi, din nefericire, nu putem merge decât pe părerea specialiștilor care au propus aceste lucru. Dacă specialiștii nu au propus cum trebuie, acest lucru eu nu pot să confirm astăzi, pentru că cei care ne-au propus sunt cu toate actele și atestatele legale ale Statului român.

Preot: Domnule primar, specialiștii care au făcut acest PUG, din informațiile noastre, au fost studenții. Deci nu s-a ieșit în teren să se vadă realitatea din teren. Ce comunicăm noi enoriașilor, locuitorilor acestui cartier?

Boc:  Comunicăm că axa de circulație propusă de-a lungul căii ferate, ce va străbate orașul de la est a vest, făcând legătura între centura ocolitoare Dezmir-Vâcele, adică zona Aeroport, și drumul expres ocolire Baciu este o prioritate în Planul de mobilitate urbană. Acest tronson e prioritate a orașului! Pentru a decongestiona traficul și a putea să respirăm din perspectiva circulației în oraș, pe termen mediu.

Preot: Încă o dată repet, domnule primar, cu mult respect. Nu se poate realiza din punct de vedere tehnic aceasta. Comisia tehnică și de urbanism să iasă în teren!

Boc: Eu vă ascult pe dvs, dar trebuie să țin cont de specialiști, care au atestat în spate. Eu vă ascult ca cetățean și vă înțeleg durerea la problema pe care o aveți, dar eu ca primar sunt obligat să respect aceste documente că dacă nu sunt vinovat de abuz în serviciu.

Preot: Acest PUG a generat în municipiul Cluj-Napoca mii și mii de plângeri prealabile!

Boc: Înțelegem, orice propui generează nemulțumiri, că cineva tot este afectat când se propune o centură de ocolire, pe undeva trece centura aia. Și atunci evident că sunt oameni nemuțumiți, care trebuie să înțeleagă că pentru fiecare caz în parte există cadru legal pentru a rezolva problema. Acolo unde sunt terenuri care sunt cu servitute de utilitate publică vor face obiectul unui proces de despăgubiri, potrivit legii, așa cum s-au construit toate centurile. Și când am construit centura Muncii -Apahida au fost despăgubiți oamenii, la fel când s-a făcut Vâlcele-Apahida. Trebuie să înțelegeți că orașul primează în detrimentul meu, al dvs, al oricăruia! Orașul are prioritate în detrimentul interesului personal.

Preot: Domnule primar, nu este centură de ocolire a Clujului ceea ce este prevăzut în acest PUG.

Boc: Eu trebuie să respect punctul de vedere dar prin Planul de mobilitate urbană de către specialiști, cu tot respectul și cu toată aprecierea pentru dvs., față de părintele paroh. Suntem puși în situații în care nu pot să trec peste lege.

Preot: Ce comunicăm enoriașilor, locuitorilor acestui cartier?

Boc: Găsiți o altă locație care să se încadreze în Planul Urbanistic General și cu mare drag Primăria și Consiliul Local vă va sprijini.

Preot: Cine să găsească această locație?

Boc: Dvs. unde doriți să construiți! Că nu putem să vă propunem noi în funcție de opțiunile dvs. Dvs. căutați locații publice sau private și veniți și vă sprijinim.

Preot: Nu este corect. Habar n-am ce se petrece.

Proiectul privind aprobarea propunerii Direcției de Urbanism a fost votat de 22 de consilieri, fiind și o abținere. În concluzie, s-a respins plângerea prealabilă a parohiei.

VIDEO. Dialogul dintre preot și Boc are loc între minutul 01.48.07 și 01.57.15

Comments

comentarii

USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgență procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituției a expirat „cu mai bine de jumătate de an în urmă”.... Citește mai mult
Probele de competențe vor avea loc după cursuri. Elevii de clasa a XII-a vin normal la program și rămân după ore să dea examenul.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns