Tag Archives: Davidescu

Condamnările în dosarul ”mită la CJ Cluj” pentru Uioreanu, Bene, Pogăcean, Petran și Davidescu

Tribunalul Cluj a pronunțat hotărârea în dosarul ”mită la CJ Cluj”. Horea Uioreanu –  6 ani și jumătate de închisoare cu executare și confiscarea a 281.000 lei 32.000 euro. Vasile Pogăcean – 3 ani cu executare, Ioan Bene – 3 ani si 10 luni executare, Ioan Petran  – 3 ani inchisoare  cu  suspendare pe 3 ani, Gabriel Davidescu – 2 ani si  8 luni cu suspendare pe 3 ani. Sentința poate fi atacată cu apel. Solutia pe scurt: 1. Respinge cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpatul Uioreanu Horea Dorin din trei infractiuni de luare de mita, dintre care …

Citește mai mult

Directorul UTI a mărturisit că i-a dat 10.000 de euro consilierului Petran ”în baza relației de amiciție”

Directorul de dezvoltare al companiei UTI, Gabriel Davidescu, a fost singurul care a dorit să dea declarație la debutul procesului pe fond în dosarul ”Uioreanu”. Acesta declarat în fața instanței că i-a dat consilierului județean Ioan Petran 10.000 de euro, din cei 20.000 pretinși, în baza relației de amiciție pe care o aveau și fără a fi condiționată de ceva suma. De asemenea, Davidescu a dezvăluit că prețurile la parcarea pe care UTI o administrează la Aeroport nu au scăzut, așa cum se ceruse de conducerea Consiliului Județean, din cauza directorului de investiții Mariana Rațiu. Compania UTI Facility Mangement a …

Citește mai mult

Uioreanu & Co. în cameră preliminară la Curtea de Apel. Urmează pronunțarea

Lotul ”Uioreanu” s-a reunit la Curtea de Apel Cluj pentru judecarea contestației la încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunal. Judecătorul Curții de Apel a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie. Avocații lui Uioreanu au invocat mai multe excepții, care le-au fost respinse la Tribunal. ”Au fost criticate activitățile de urmărire penală grupate pe anumite momente procesuale. În ce-l privește pe domnul Uioreanu, am criticat modul în care s-au investit organele de urmărire penală, conținutul procesului verbal de sesizare din oficiu, modalitatea de începere a urmăririi penale, modul în care s-a derulat apărarea inculpatului în absența acelor garanții …

Citește mai mult

Rechizitoriul completat în dosarul “Uioreanu I”, acceptat de judecător

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal a acceptat rechizitoriul completat de DNA Cluj în dosarul lui Horea Uioreanu, Ioan Petran, Ioan Bene, Vasile Pogacean și Gabriel Davidescu. Avocații mai au la dispozție contestația. ”Se resping toate excepțiile invocate de inculpați. Se constată regularitatea actului de sesizare, așa cum a fost completat, și se dispune începerea judecății”, a decis judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal. Încheierea poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare la un judecător de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj. Astfel, politicienii Horea Uioreanu, Ioan Petran, oamenii de …

Citește mai mult

Agendă de politician: ”Bene – apartament” și ”Davidescu – mașină”

Pe lângă celebra agendă a lui Răzvan Pop, procurorii DNA Cluj au mai găsit o agendă neagră în biroul unui politician din dosarul ”mită la CJ”. Acesta a dat o explicație halucinantă când a fost audiat de procurori. Agenda neagră aparține lui Ioan Petran, politician din PNL, consilier județean și profesor la Facultatea de Construcții a Universității Tehnice Cluj-Napoca. Petran este inculpat în dosarul ”mită la CJ” pentru că ar fi primit mită 5.000 de euro de la directorul de dezvoltare al companiei UTI, Gabriel Davidescu. La momentul perchezițiilor la domiciliul și la biroul lui Petran, procurorii au găsit o …

Citește mai mult

Petran a intervenit la Compania de Apă pentru ”prietenii” de la UTI

Consilierul județean PNL Ioan Petran, inculpat pentru luare de mită, a intervenit la directorul Companiei de Apă Someș, Dorin Ciatarâș, pentru a obține o recomandare pentru compania UTI SA București, deținută de milionarul TIberiu Urdăreanu. Directorul de dezvoltare al companiei, Gabriel Davidescu, este trimis în judecată în dosarul ”Uioreanu” pentru că le-ar fi dat mită 20.000 de euro președintelui suspendat al CJ Cluj și consilierului Petran. Scopul mitei ar fi fost obținerea unei suprafețe mai mari concesionate în parcarea Aeroportului Avram Iancu Cluj. Potrivit procurorilor DNA, în 17 aprilie, la Hanul Dacilor de la Iulius Mall, Petran a primit un …

Citește mai mult

Toți oamenii președintelui Uioreanu. SCHEMA GRAFICĂ

CLUJUST.ro vă prezintă în premieră o schemă grafică cu toate legăturile președintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, ce reies din ancheta penală de la DNA. Cine, cu cât și pentru ce a cotizat, a vrut sau urma să cotizeze. Evidența electronică a banilor ținută de Răzvan Pop (foto), fostul șef de cabinet al președintelui arestat al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu, declarația de martor a aceluiași Pop și interceptările DNA au scos la iveală conexiunile pe care le avea Uioreanu între afaceriști și politicieni. Dintre aceștia, doi oameni de afaceri, Ioan Bene și Vasile Pogăcean, sunt arestați preventiv și trimiși în …

Citește mai mult

Uioreanu a fost trimis în judecată alături de Ioan Petran, doi oameni de afaceri si un director UTI SA

Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Cluj Horea Uioreanu, consilierul judetean PNL Ioan Petran, oamenii de afaceri Ioan Bene si Vasile Pogacean si directorul de dezvoltare al UTI SA, Gabriel Davidescu Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: UIOREANU HOREA DORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de : – 3 infracţiuni de luare de mită din care 2 în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale); – fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 …

Citește mai mult

DNA: consilierul Petran a cerut cash pe SMS de la un director UTI SA

Potrivit procurorilor DNA, consilierul județean Ioan Petran i-a cerut prin SMS 20.000 de euro cash directorului de dezvoltare al companiei UTI Facility Management SA, Gabriel Davidescu, după o întâlnire ce a avut loc la București între Petran, Davidescu și președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.  Tema întâlnirii a fost concesionarea unei suprafețe de teren către firma UTI în incinta Aeroportului International Cluj-Napoca.  La opt zile de la SMS, procurorii susțin că Petran a primit un plic cu 20.000 de euro de la Davidescu la ieșirea din Iulius Mall. EXTRAS DIN REFERATUL PROCURORILOR DNA: ”La data de 17 august 2010, între Consiliul Judeţean …

Citește mai mult