Tag Archives: cluj

Evadatul Bartuș a fost dus la parchet sub pază extremă FOTO

Tânărul care în 17 ianuarie fugea din Arestul IPJ Cluj, Alexandru Cristian Bartuș, în vârstă de 32 de ani, a fost audiat astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul evadării. El a fost transportat de un anchetator și doi ”mascați” înarmați, cu o dubă de la Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul poliției clujene. Bartuș a fost încătușat la spate pe perioada transportului. Inculpatul a povestit la parchet ce a făcut în cele două săptămâni cât a fost fugar. Tânărul este acuzat de furt calificat în două dosare penale. Urmărește CLUJUST pe Google News

Citește mai mult

Guru Bivolaru, achitat de patru infracțiuni la Tribunalul Cluj

Liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, a fost achitat astăzi de instanța Tribunalului Cluj într-un dosar de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat. ”Guru” a fost achitat de patru infracțiuni, iar pentru șase infracțiuni, judecătorul a dispus încetarea procesului penal din cauza prescripției. Instanța Tribunalului a dispus achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infractiunilor de: – de constituire a unei organizatii cu caracter fascist  – trafic de persoane – de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe   – trecere ilegala a frontierei unui stat strain, având în vedere ca …

Citește mai mult

Cum acționa gruparea de hoți ”Pici și Coi”. Aveau cățărător, transportator și pândă

Procurorii descriu în propunerea de arestare preventivă gruparea specializată în spargerea de locuințe și case de vacanță, unde se găseau obiecte de valoare. Hoții scăpau repede de pradă prin intermediul unor case de amanet. Anchetatorii spun că numărul victimelor este mai mare decât cele identificate până acum. Gruparea prefera zona Bună Ziua din Cluj-Napoca și un sat din comuna Chinteni. Din motivarea judecătorului de drepturi și libertăți, prin care au fost arestați preventiv patru tineri, iar alți doi au fost arestați la domiciliu, rezultă că membrii grupării aveau roluri bine definite. Mihai Ștefan Zsoldoș și Florin Dioszegi zis ”Pici” – …

Citește mai mult

Avocata îndrăgostită de un ”băiat rău”, vizitată de mascați: ”Nu știam nimic de furturi”

Avocata implicată în perchezițiile de amploare de la sfârștul săptămânii trecute a povestit pentru CLUJUST.ro cum a ajuns în această situație. Cristina Radu trăiește de aproape un an o poveste de dragoste cu unul dintre acuzații de furturi din case și cabane de VIP-uri. Cu toate că iubitul este recidivist, avocata a decis să-i dea o șansă după ce a promis că se face băiat bun. Aceasta mărturisește că nu a știut de activitățile de care este acuzat acum și pentru care a fost arestat preventiv. Polițiștii clujeni au efectuat în 6 februarie zece percheziții pentru anihilarea unei grupări care …

Citește mai mult

Șase tineri arestați după perchezițiile de vineri. Piticu, Pici și Coi sunt printre ei

Șase tineri au fost arestați, patru preventiv la IPJ și doi la domiciliu, după perchezițiile ce au vizat o rețea bine pusă la punct de hoți din locuințe și cabane. Trei dintre tineri au poreclele Pici, Piticu și Coi. Aceștia sunt acuzați că au furat diverse obiecte inclusiv din casa unei judecătoare și din cabana lui Sorin Apostu. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandate de arestare preventivă pe numele a patru tineri acuzați de furturi. Aceștia sunt: Florin Dioszegi zis Pici, Arpad Adam zis Coi, Rareș Eduard Hornet zis Piticu și Mihai Ștefan Zsold. …

Citește mai mult

Poliția locală face livrări de coroane FOTO

Poliția locală face livrări de coroane la o florărie din centrul Clujului la ore de vârf. Un polițist local căra de zor coroane, vineri, 6 februarie, dintr-o dubă a poliției locale, parcată pe bulevardul Eroilor în jurul orei 14, când era traficul mai mare. După cum se poate vedea în fotografiile de mai jos, șoferii au fost nevoiți să circule pe o singură bandă din cauza dubei de poliție parcate pe una dintre benzi. Un polițist de la locală a aprovizionat cu coronae florăria Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca.   Urmărește CLUJUST pe Google News

Citește mai mult

Ce au găsit polițiștii la rețeaua de hoți. Aceștia au spart și case de judecători FOTO/VIDEO

Perchezițiile începute dimineață de polițiștii clujeni s-au extins. Polițiștii au găsit la domiciliile celor cercetați și la case de amanet diverse produse electronice, bijuterii și haine, care ar fi fost furate din case și cabane ale unor oameni înstăriți, inslusiv judecători. Un ATV, bijuterii, ceasuri, laptop-uri, televizoare LCD, sisteme home cinema, unelte electrice şi electrocasnice, telefoane mobile, obiecte vestimentare, bani şi produse pirotehnice, au găsit poliţiştii, în urma celor zece percheziţii desfăşurate astăzi. Peste 50 de poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi luptători ai structurii de acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au efectuat 10 percheziţii, la …

Citește mai mult

Șefii din CJ acuză firmele din proiectul Centrului de Deșeuri, dar cineva le-a făcut și lor denunț la DNA

Șefii din Consiliului Județean (CJ) Cluj, membri în echipa proiectului fără sfârșit Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, acuză firmele cu care au lucrat, iar consilierul județean Mihai Seplecan a făcut denunț la DNA Cluj cu privire la posibile infracțiuni săvârșite de funcționarii CJ Cluj. DNA Cluj a înregistrat în 7 ianuarie plângerea formulată de funcționarii șefi din CJ Cluj, în frunte cu managerul de proiect al Centrului de Deșeuri, Mariana Rațiu. Plângerea mai este semantă de vicepreședintele CJ Cluj, Ioan Oleleu – responsabil cu monitorizarea implementării și derulării proiectului – și de vicepreședintele cu atribuții de președinte, Vakar Istvan. Acesta …

Citește mai mult

Adio plăcuțe bilingve! Primăria a întors sentința în recurs. Pe o excepție

Curtea de Apel Cluj a admis astăzi recursul primarului și al Consiliului Local împotriva sentinței Tribunalului prin care municipalitatea era obligată să monteze plăcuțe bilingve la intrările în oraș Decizia este definitivă. Primăria a câștigat prin admiterea unei excepții, nu pe fondul cauzei. Solutia pe scurt: ”Admite recursul declarat de recurentul CONSILIUL LOCAL si PRIMARUL municipiului CLUJ-NAPOCA împotriva sentintei civile nr. 4800, pronuntata la data de 11.07.2014 în dosarul nr. 1516/117/2014 al Tribunalului Cluj pe care o caseaza în tot în sensul ca respinge actiunea formulata de reclamanta FUNDATIEI EUROPEAN COMMITTEE HUMAN RIGHTS HUNGARIANS CENTRAL EUROPE ca urmare a admiterii exceptiei lipsei …

Citește mai mult

Fostul ministru Laszlo Borbely, acuzat că aranja licitații, inclusiv la Cluj

Procurorul șef DNA Laura Codruţa Kovesi cere sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely. Aceasta este acuzat că a primit bani și foloase pentru a ajuta firme să câștige licitații, inclusiv la Cluj. Borbely a scăpat ca prin urechile acului la începutul lui 2014, când au fost trimiși în judecată doi directori de firme și fostul lui consilier. În ianuarie 2014, Borbely a scăpat de urmărirea penală, după ce Camera Deputaților nu și-a dat avizul. Acum, șefa DNA, Codruța Kovesi a transmis procurorului general  referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de …

Citește mai mult