Fostul ministru Laszlo Borbely, acuzat că aranja licitații, inclusiv la Cluj

Procurorul șef DNA Laura Codruţa Kovesi cere sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely. Aceasta este acuzat că a primit bani și foloase pentru a ajuta firme să câștige licitații, inclusiv la Cluj. Borbely a scăpat ca prin urechile acului la începutul lui 2014, când au fost trimiși în judecată doi directori de firme și fostul lui consilier.

În ianuarie 2014, Borbely a scăpat de urmărirea penală, după ce Camera Deputaților nu și-a dat avizul. Acum, șefa DNA, Codruța Kovesi a transmis procurorului general  referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă  Laszlo Borbely, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Ministerului Mediului şi Pădurilor, în legătură cu  săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, la data de 5 ianuarie 2015, au dispus revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale.

Potrivit cererii DNA,  în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

  1. În cursul anului 2011, Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la Ciocan Ioan – administrator al S.C. LESCACI COM SRL Negreşti Oaş, foloase necuvenite, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, în valoare de 80.952 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. LESCACI COM SRL Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.
  2. În cursul anului 2011, Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la Molnar Anton Petru – administrator de fapt al S.C. AZIMUT COM SRL Acăţari, foloase necuvenite, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparținând acestuia, în valoare de 112.199 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul A.N. „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. AZIMUT COM SRL Acăţari, la diferite licitaţii organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.
  3. În cursul anului 2011, inculpatul Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la o persoană, administratorul a două societăți comerciale, suma de 50.000 euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor și să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.

În 10 iunie 2014, Tribunalul Bidor a dat soluția: ”admite cererea Parchetului de pe lânga ÎCCJ DNA -Serviciul Teritorial Oradea. În baza art. 335 al.4 cpp constata legalitatea si temeinicia ordonantei procurorului sef serviciu data în dosar nr.201/II.2/16.05.2014 si confirma redeschiderea urmaririi penale”. În dosar sunt învinuiți Vasile Ofimias – director de investiții Apele Române, Eugen Laurean Popa – director Socot SA Târgu Mureș, Virgil Sorin Henț – asociat Tehnodomus SA Arad, Ioan Ciocan – administrator Lescaci COM SRL, Gheorghe Fedorca – angajat Lescaci. 

Potrivit rechizitoriului DNA din ianuarie 2014, prin care au fost trimiși în judecată Ciocan, Molnar și Szepessy Szabolcs, fost consilier al luI Borbely la minister,  Ioan Ciocan şi-a folosit relaţiile de prietenie dezvoltate de-a lungul timpului cu Szepessy Szabolcs şi ministrul Borbely Laszlo, care puteau să ofere o garanţie a câştigării licitaţiilor. Acest lucru s-a şi întâmplat în cursul lunii martie 2011, când după o întâlnire (18 martie 2011) pe care Popa Eugen Laurean – director la SC Socot SA Tg. Mureş a avut-o cu numitul Borbely Laszlo, în data de 19 martie 2011 ora 8:57 îi comunică lui Ciocan Ioan rezultatul discuţiilor avute cu ministrul:

Popa Eugen: Deci, am două probleme; una: am fost la omul… (n.red. Borbely Laszlo)
Ciocan Ioan: Da?
Popa Eugen: I-am zis de-o formaţie: Azimut, Lescaci, Socot.
Ciocan Ioan: Da?
Popa Eugen: Şi a zis că dacă o facem aşa, nici n-ar fi ales-o mai bine.
Ciocan Ioan: Îhî. Perfect.
Popa Eugen: A, cu acesta de la Azimut n-am apucat să vorbesc, că atunci, la ora aia m-am întors de acolo.

Popa Eugen: Deci aşa a zis. A fost cu … şi de faţă şi Szepessy.
Ciocan Ioan: Foarte bine.
Popa Eugen: Şi a zis, zice: “Ă, acesta-l cunosc, acesta-l cunosc. Ă, tot bun. E-n regulă. Ă, Socotul să, o să te ocupi!”. ” Nu am caiet de sarcini”. “Te duci la Ofimiaş şi faceţi caietul de sarcini, săptămâna viitoare” i-o zis lui Szepessy.”

Socot, Tehnodomus și Azimut lucrează la devierea Someșului
Socot, Tehnodomus și Azimut lucrează la devierea Someșului

Potrivit rechizitoriului DNA, dispoziţia dată de numitul Borbely Laszlo, consilierului său, învinuitul Szepessy Szabolcs de a face în aşa fel încât S.C. Socot S.A. Tg. Mureş, S.C. Lescaci Com SRL Negreşti Oaş şi S.C. Azimut SRL Acăţari să câştige licitaţia organizată de Administraţia Bazinală de Apă “Someş – Tisa” pentru obiectivul “Amenajare râu Someşul Mic în mun. Cluj Napoca, jud. Cluj”, i-a fost transmisă de martorul Popa Eugen Laurean martorului Ofimiaş Vasile (director de investiţii la Administraţia naţională “Apele Române”) în data de 22 martie 2011:

Popa Eugen: …..Nu, că a fost o discuţie la jupânu mare (n.red Borbely Laszlo), vineri seara. M-a chemat, am avut mai multe discuţii şi trebuie să vorbesc şi cu tine. Vrea o formulă ….eu, Lescaci şi Azimut.
Ofimiaş Vasile: Ştiu, aia lasă, nu o discutăm…Aia ne întâlnim săptămâna viitoare”. Demersuri de a interveni

Modul în care Ciocan Ioan, Molnar Anton Petru şi martorul Popa Eugen – Laurean au făcut demersurile de a interveni, direct sau indirect la numitul Borbely Laszlo, pentru a-l convinge să-şi exercite influenţa asupra unor directori din cadrul AN Apele Române, pentru ca asocierea dintre S.C. Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, S.C. Azimut Com SRL Acăţari şi S.C. Socot S.A. Tg. Mureş să fie declarată câştigătoare a lucrării “Amenajare râu Someşul Mic în mun. Cluj Napoca, jud. Cluj“, dar şi scenariile de înlăturare de la licitaţie a altor societăţi, rezultă fără echivoc din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice spun procurorii DNA.

Firmele SC Socot SA, SC Tehnodomus SA, SC Azimut COM SRL şi SC Aquaprociv Proiect SRL au obținut contractul de 25 de milioane de euro pentru devierea Someșului.  Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa au menţionat că devierea Someşului Mic în zona aeroportului este parte componentă a proiectului “Amenajarea râului Someşul Mic în Cluj-Napoca”, incluzând amenajarea albiei, îndiguiri, construirea zidurilor de sprijin şi consolidarea malurilor pe Someşul Mic şi pe afluenţii Becaş, Murători, Zăpodie, Canalul Morii, confluenţă râu Nadăş, în municipiul Cluj-Napoca.

Comments

comentarii

Fostul deputat de Cluj Emanuel Ungureanu critică ordonanța publicată de ministerul Sănătății prin care medicii care au înființate SRL-uri nu mai pot presta servicii pentru clinici private. „Tarifele pentru pacienți se vor scumpi drastic, pentru ca medicii să-și acopere pierderile”, spune deputatul USR.... Citește mai mult
România a depășit Polonia la Produsul Intern Brut per capita (PIB), raportat la paritatea puterii de cumpărare și se plasează peste Ungaria, Croația sau Grecia.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns