fbpx

Sentința de condamnare a unui avocat, pentru insultarea procurorului prin cererile formulate în apărarea clientului, a fost anulată de instanța constituțională

Tribunalul Constituțional al Spaniei a anulat recent,  hotărârea penală de condamnare a unui avocat acuzat de calomnierea procurorului prin apărările scrise formulate.

Un avocat spaniol a folosit anumite expresii, cu privire la activitatea procurorului de caz în cererile  sale adresate instanței de judecată, expresii pentru care, în 2018, o instanță din Malaga l-a condamnat pentru infracțiunea de insultă (calomnie) la o amendă penală de aproximativ 900 de euro și publicarea, pe cheltuiala sa, a sentinței de condamnare.

În cadrul procesului penal, avocatul a alegat că termenii folosiți ar putea fi considerați ca fiind ,,lipsiți de curtoazie profesională” sau ,,nefericiți”, însă, a susținut că nici sfera libertății de exprimare nu ar fi fost depășită și nici nu a fost atinsă intensitatea necesară pentru a merita un reproș penal, expresiile fiind cel mult submise responsabilității disciplinare; la acestea a adăugat referințele din dosarul disciplinar care a fost deschis de Baroul Avocaților, care a decis că nu a existat niciun delict deontologic pentru a putea încadra limbajul folosit de avocat, limbaj pe care l-a apreciat ca fiind drept ,,critici acceptabile, ca exercițiu al funcției sale juridice.”

Hotărârea de condamnare a instanței  din Malaga a fost anulată de către Curtea Constituțională, care a decis că dreptul său la libertatea de exprimare, ca avocat, a fost încălcat în timpul procesului penal. Oricât ar fi fost de prost gust comentariile, ele nu reprezintă o infracțiune.

Povestea a început într-un proces de sesizare falsă a organelor de cercetare penală (un bărbat a susținut că motocicleta i-a fost furată după ce o persoană a fugit de poliție după un incident cu acea motocicletă). Când judecătorul a decis să închidă procedura preliminară, înțelegând că are deja toate elementele necesare pentru a merge mai departe, avocatul a făcut recurs. În acel primar demers scris, avocatul a definit activitatea de anchetă ca fiind „neglijabilă” și l-a acuzat pe judecătorul de instrucție că a prejudiciat vinovăția acuzatului.

În răspunsul scris al procurorului la recursul formulat de către avocat, procurorul l-a acuzat că a făcut comentarii „deplasate”, „jalnice” și  „inadecvate pentru un avocat”. Diferitele documente prezentate judecătorului, de către ambele părți, au avut ulterior tot mai puțin de-a face cu procesul în sine și tot mai mult cu atacurile dintre cei doi.

Astfel, la rândul său, avocatul apărării, a prezentat un ,,brief” în care, pe lângă faptul că a continuat apărarea clientului, susținând că faptele ar trebui să fie investigate în continuare, a reluat criticile și jignirile aduse procurorului, ceea ce a condus la condamnarea lui pentru injurii.

În memoriul său, avocatul a susținut că argumentele procurorului erau ,,simple” deoarece, în realitate, apelul la care a răspuns nu a fost citit. În același text, el i-a numit comentariile „insidioase și rău intenționate”, a folosit ironia pentru a-l numi pe procuror, „un ilustru funcționar al Ministerului Justiției” , susținând că ,,dacă ar fi avut puțin interes, chiar dacă acesta ar fi presupus un mic disconfort” ar fi putut verifica că ceea ce susține apărarea, era adevărat.

Avocatul a făcut aluzie că procurorul s-ar fi pierdut pe parcursul procesului, afirmând ironic următoarele: „Eventual, între citirea ziarului și o revistă cu un conținut de neconfesat, s-a pierdut.”

După sentința de condamnare a instanței penale din Malaga, avocatul a făcut recurs la Tribunalul Provincial din Malaga, care i-a respins recursul. A urmat atacarea hotărârii la Curtea Constituțională.

„A existat exces punitiv”

Hotărârea Curții Constituționale publicată în data de 20 noiembrie 2020, în Buletinul Oficial al Spaniei, face distincția între două tipuri de comentarii: critica activității procurorului și critica persoanei sale, asigurând că primele sunt legitime, chiar dacă nu sunt întotdeauna adecvate.”

În acest prim grup de comentarii, curtea include acuzațiile referitoare la faptul că procurorul nu și-a făcut treaba, dar și aluzia, foarte tensionată, la naziști: procurorul a spus că sentința pentru clientul avocatului nu ar fi atât de nedreaptă dacă ar fi fost declarată definitivă; la care avocatul a răspuns că „după masacrul a șase milioane de evrei de către guvernul german condus de Adolf Hitler […] aș putea reflecta că ar fi fost atât de nedrept, pentru că ar fi făcut ceva […]”.

În cel de-al doilea grup de comentarii, respectiv atacurile personale, curtea include „insidiosul” și, desigur, comentariul despre citirea de către procuror de reviste „cu conținut de neconfesat”. Pentru a se apăra, avocatul a asigurat că se referea la reviste de bârfe și nu la cele pornografice.

Curtea Constituțională consideră că condamnarea avocatului  pentru insultă i-a încălcat dreptul acestuia la libertatea de exprimare în exercitarea apărării.

Motivele pentru care curtea a reținut aceasta ar fi următoarele:

  • documentele în care au fost publicate comentariile erau interne, nu au existat atacuri publice;
  • contextul că a existat o confruntare între cei doi și nu a fost doar o insultă unilaterală;
  • amenda penală aplicată avocatului, chiar dacă nu a fost plătită, a însemnat zile de închisoare și a reprezentat un „exces punitiv”, mai ales, având în vedere că există alte modalități de a pedepsi anumite comportamente inadecvate, cum ar fi măsurile disciplinare;
  • comentariile sunt intenționat ambigue.

Astfel, Curtea Constituțională afirmă în hotărârea sa – al cărei raportor a fost judecătorul Ricardo Enríquez Sancho – că „ponderarea setului de elemente exprimate, având în vedere protecția unică pe care trebuie să o experimenteze libertatea de exprimare a avocaților (în special imună la restricții) și caracterul excepțional al pedepsei penale pentru expresiile folosite de avocați, în practica lor profesională, ne conduce la concluzia că condamnarea pentru infracțiunea de calomnie a presupus un exces punitiv ”.

În rezoluția, nr. 142/2020, din 19 octombrie , instanța constituțională a afirmat că „majoritatea expresiilor controversate nu pot fi înțelese ca insultante în sine, deși exprimă critici mai energice sau mai puțin blânde” .

Astfel, reține curtea, declarațiile care au condus la condamnarea avocatului Escamilla Garrido pentru insulte  au avut loc în cadrul procedurilor urmate în 2014 de Curtea de Instrucție 10 din Malaga.

Avocatul, apelant în procedură, l-a apărat pe Jard, un bărbat cercetat pentru o presupusă infracțiune de raportarea falsă în legătură cu furtul unei motociclete.

Împotriva hotărârii de procedură prescurtată, avocatul a formulat un recurs de reformă în care a declarat că activitatea anchetatorului a fost „neglijabilă”, că ceea ce a făcut judecătorul a fost să aducă atingere prezumției de nevinovăție a clientului său și că decizia a fost „pripită” , întrucât ceruse noi proceduri referitoare la apariția pe un site de vânzări la mâna a doua, a diferitelor părți ale motocicletei.

Procurorul care a intervenit în procedură prin contestația sa scrisă la recurs, a arătat că a considerat „absolut deplasat și că sunt nejustificate calificările în ceea ce privește activitatea de anchetă, fiind inadecvate pentru un avocat.”

Judecătorul a respins recursul de reformă, așa că avocatul Escamilla Garrido a contestat decizia. În cererea sa, el a dedicat o secțiune întreagă  adresată procurorului, în care a calificat drept „ insidioase și rău intenționate ” comentariile procurorului, pe care l-a numit „ ilustrul oficial al Ministerului Justiției” .

Acesta a afirmat că reprezentantul Ministerului Public nu și-a citit apelul, deoarece „având în vedere prezentele proceduri și, eventual, între citirea ziarului și a unei reviste cu conținut de neconfesat, el a fost confuz (s-a pierdut).

De asemenea, a adăugat, printre altele, că nu știe dacă procurorul posedă „darul clarvăzătorului, al clarviziunii sau al ghicitului” , dar concluzia cu care s-a lăudat, a venit din „simplitatea” sa.

Procurorul a afirmat că susținerile avocatului au fost desfășurate cu intenția de a-i submina integritatea profesională.

Ca o consecință a acestor afirmații, au fost urmate proceduri în fața instanței penale nr. 9 din Malaga în care procurorul a adus o acuzație împotriva avocatului, în calitate de autor al unei infracțiuni de insultă (calomnie), pentru care a fost condamnat .

Prin sentința penală, avocatul a fost amendat la plata unei cote de cinci euro/zi, timp de  cinci luni, cu responsabilitatea personală subsidiară, ca în cazul neplății, pentru fiecare două cote zilnice nesatisfăcute a unei zile de privare de libertate.

Potrivit faptelor dovedite în acea hotărâre, avocatul a făcut afirmațiile „ cu scopul de a submina integritatea profesională și de a favoriza discreditarea  exercitării funcției publice a reprezentantului Parchetului, care a acționat în procedura menționată.

Este vorba despre faptul că avocatul a inclus în memoriul său, o secțiune care era intitulată: „Cu privire la conținutul scrisorii de contestare întocmită de reprezentantul Parchetului”.

Sentința penală a fost confirmată de Curtea Provincială din Malaga, care a respins apelul avocatului. Cu toate acestea, Curtea Constituțională, după ce și-a revizuit propria doctrină și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), este de acord cu avocatul, prin admiterea cererii sale de protecție, care determină nulitatea rezoluțiilor atacate .

Curtea Constituțională mai arată că trebuie luat în considerare contextul în care au avut loc declarațiile avocatului. Astfel, curtea afirmă că tonul unora dintre expresiile procurorului „ dezvăluie un exces care nu are nicio justificare” .

Pentru a analiza proporția răspunsului penal dat, instanța constituțională revizuiește faptele și notează că „ nu este îndoielnic faptul că afirmația potrivit căreia un oficial public este ocupat să citească anumite reviste are conotații peiorative” .

Cu toate acestea, adaugă curtea, actorul a avut grijă să precizeze la ce fel de publicație se referea în special, în ciuda faptului că a folosit expresia „de neconfesat” pentru lectura procurorului.

De asemenea, apreciază faptul că faptele nu au transcurs către terți, ci doar instanța și părțile la procedura inițială au avut cunoștință de afirmații, și că expresiile s-au folosit într-un context de confruntare cu procurorul din caz .

Acest lucru, subliniază curtea, „întărește concluzia că reacția penală la excesele aparente ale recurentului, a fost disproporționată” .

Și condamnarea, adaugă curtea, a fost însoțită de o pedeapsă de amendă cu stabilirea răspunderii personale subsidiare în caz de neplată, cu o zi de privare de libertate pentru fiecare două cote zilnice nesatisfăcute.

În continuare vom reproduce pasajle relevante din decizia Curții Constituționale, traducerea aparținându-ne:

,,Se știe că, alături de cazurile obișnuite de exercitare a libertății de exprimare și comunicare, ca formă generică, externalizată, a libertății de opinie sau credință, există cazuri care implică, în exercitarea unei astfel de libertăți, alte drepturi fundamentale care dobândesc astfel conținut autonom în norma fundamentală. Acesta este și cazul libertăților de exprimare și a informațiilor legate de procesele de formare și exteriorizare a unei puteri politice democratice (art. 23 CE), aceea a libertății academice [artă. 20.1 c) CE], sau cel care ne preocupă acum, legat de apărarea drepturilor și intereselor legitime și asistența juridică (art. 24 CE).

În acest fel, libertatea de exprimare și informare a avocatului în exercitarea activității de apărare este o manifestare calificată a dreptului recunoscut la art. 20 din Constituția Spaniei, deoarece este indisolubil legată de drepturile la apărare ale părții și de buna funcționare a organelor jurisdicționale în conformitate cu rolul propriu și fundamental pe care îl atribuie acestora Constituția (art. 117 CE). Din acest motiv, am reiterat că, atunci când avocații o practică, aceasta este o manifestare deosebit de rezistentă a libertății de exprimare, imună la restricțiile care, este clar că într-un alt context, ar trebui să opereze, având în vedere valoarea acestora de instrument al exercitării altor drepturi fundamentale, care justifică utilizarea unei beligeranțe mai mari în argumentația expusă în fața Curților de Justiție. Prin urmare, exercițiul lor trebuie evaluat în cadrul în care au fost exercitate și în funcție de funcționalitatea lor pentru a atinge scopurile pe care justifică regimul lor privilegiat, fără a lipsi de limite sau a proteja ignorarea respectului minim datorat celorlalte părți prezente în procedură și a “autorității și imparțialității sistemului judiciar”.

Articolul 10.2 din Convenția europeană privind Drepturile omului (CEDO) stabilește o limită explicită a libertății de exprimare (Hotărârea Curții Europeane a Drepturilor Omului din 22 februarie 1989, cazul Barfod). Astfel, am avut ocazia să subliniem că, excluzând insulta și descalificarea, libera exprimare a unui avocat în exercitarea apărării clientului său trebuie protejată de această instanță atunci când, în cadrul acesteia, se formulează declarații și judecăți subordonate din punct de vedere instrumental  argumentației necesare pentru a impune organelor judiciare să acorde protecția cuvenită cetățenilor în exercitarea drepturilor și a intereselor legitime (STC 157/1996, din 15 octombrie, FJ 5). ”

În sfârșit, este important de menționat aici că deja în Sentința Trib. Constituțional 113/2000 din 5 mai, FJ 5, această instanță s-a pronunțat în favoarea preferinței căii disciplinare față de calea penală, în acest gen de probleme. Mai exact, cu un citat din SSTC 38/1988, 92/1995 și 157/1996, ne-am declarat în favoarea «aplicării preferențiale a căii disciplinare configurate în art. 448 și urm. ale Legii Organice a Puterii Judiciare, raportat la procedurile penale în judecarea contravențiilor pentru pedepsirea conduitelor avocaților care nu constituie o infracțiuni, deoarece această cale disciplinară a fost stabilită  în serviciul drepturilor fundamentale garantate în art. 20.1 a) și 24 CE “.

În afara cadrului strict al exercitării dreptului la libertatea de exprimare a avocaților, mai este și doctrina acestei instanțe în ceea ce privește această protecție, impunându-se a se sublinia, că deși nu se poate exclude faptul că într-un caz specific, poate fi considerat adecvat să se examineze contextul în care expresiile despre care se spune că încalcă dreptul la onoare au fost rostite, în orice caz „de asemenea există doctrina ferm stabilită că art. 20.1 CE nu garantează un ius returquendi nelimitat (STC 134/1999, din 15 iulie, FJ 7 și cele menționate acolo) care constă în replicarea judecății pe care au făcut-o alții despre persoana noastră, prin recurgerea la insultă; adică a expresiilor care sunt formale și evident dăunătoare și, în plus, inutile ”(STC 204/2001, din 15 octombrie, FJ 5).

(…)

Situându-ne în câmpul de discuție, trebuie să transferăm criteriile expuse, cazului concret. Ca punct de plecare, trebuie evidențiate două circumstanțe:

  • prima este cea a acțiunilor obținute din procedura prescurtată nr. 18-2014 a Judecătoriei de Instrucțiune nr. 10 din Malaga, din care rezultă că declarațiile pentru care recurentul a fost ulterior condamnat pentru o infracțiune de insulte comise împotriva procurorului implicat în acest caz, nu s-au produs în mod neașteptat, ci ca urmare a răspunsului la unele calificări făcute de procuror împotriva lui, într-un document anterior (contestarea unui apel pentru reformă promovat pentru acea apărare). Tonul unora dintre acele expresii ale procurorului («de a fi absolut deplasat ”și de a fi ,,improprii pentru un avocat”, comentariile făcute prin care s-a referit la performanța magistratului de instrucție; sau folosiți un „ton patetic” pentru a întemeia cererea testimonială de procedură), așa cum se menționează, dezvăluie, la rândul lor, un exces care nu are nicio justificare. Acest context merită să fie luat în considerare, fără a aduce atingere celor stabilite de doctrina noastră despre nerecunoașterea constituțională a unui ius retoquendi, expus în temeiul juridic anterior.
  • A doua circumstanță preliminară de evidențiat este aceea că, așa cum este recunoscut prin rezoluțiile contestate dar și de către procuror, în înscrisul de acuzații depus în fața instanței, majoritatea expresiilor controversate nu pot fi înțelese că sunt insultătoare în sine, cu toate că exprimă critici mai energice sau mai blânde.

Trebuie să ordonăm aceste expresii în două grupuri diferite, deoarece fiecare dintre ele își are propria consecință juridico-constituțională în scopurile stabilite a fi examinate aici:

Primul grup de manifestări:

În primul rând, nu se poate califica ca insultă simplul fapt de a indica că reprezentantul Ministerului Public „nu a citit recursul”; cenzurându-l ,,puținul interes arătat”, ,,chiar dacă i-ar fi cauzat un anumit disconfort “; apreciind memoriul procurorului „de nedescris”; afirmând că „nu știm dacă are darul clarvăzătorului, al clarviziunii  sau al ghicitului”; sau, în cele din urmă, acuzându-l de „simplitate” în judecățile sale, chiar dacă rezultă fără putință de tăgadă și în afara contextului, că referirea făcută la holocaustul poporului evreu din cel de-al doilea război mondial, prin care recurentul intenționa să lege un raționament de reducere la absurd pentru a contracara argumentele procurorului despre performanța sa.

Prin urmare, și dincolo de ceea ce este indicat deja, nu se poate concluziona că aceste expresii depășesc pragul protecției constituționale.

Deoarece sunt acoperite direct de canonul întărit al dreptului fundamental la libertatea de exprimare [art. 18.1 a) CE] a avocatului în apărarea poziției clientului său, în procedurile penale pornite împotriva acestuia din urmă.(art. 24.2 CE), fără a uita contextul în care au fost pronunțate așa cum tocmai noi am indicat, dreptul recurentului prevalează asupra dreptului procurorului la onoare, dreptul acestuia din urmă, în realitate nici măcar nu a fost încălcat de acest prim grup de manifestări.

În consecință, pedeapsa ulterioară impusă avocatului, aici recurent, prin sentința pe care o contestă, este, din punctul nostru de vedere, vulnerabilizatoare a acestor drepturi fundamentale. Cu toate acestea, deoarece sentința nu s-a bazat doar pe acest prim grup de expresii, trebuie să ne continuăm analiza cu privire la celălalt grup de manifestări.

Al doilea grup de manifestări:

Utilizarea de către avocatul recurent a adjectivelor „insidios” (conform dicționarului Academiei Regale Spaniole, înseamnă „rău intenționat” sau ,,dăunător cu aparențe inofensive”); „Malițioase” și mai ales referirea la lectura de către procurorul cauzei a „unei reviste cu conținut de neconfesat “, merită un tratament distinct.

Aceste expresii pot fi considerate vexatorii și de departe nenecesare în scopul apărării pe care le-a exercitat, întrucât odată cu ele nu s-a pus la îndoială în mod legitim calitatea muncii prestate de procuror atunci când s-a opus susținerilor ridicate de apărare (procurorul folosind la rândul său, niște termeni neadecvați în planul curtoaziei profesionale), ci a urmărit discreditarea ca persoană, în scopul de a submina credibilitatea sa în fața judecătorului a quo.

Depășind aceste expresii, față de cele expuse și în conformitate cu doctrina acestei curți și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului citată mai sus, limitele libertății de exprimare recunoscute recurentului, inclusiv chiar ținând cont de contextul în care au fost pronunțate, este necesar să se stabilească în continuare dacă răspunsul jurisdicțional primit de acesta este proporțional cu faptele comise.

Ei bine, recunoscând caracterul disprețuitor al acestui al doilea grup de manifestări, problema care ne este supusă dezbaterii, nu este dacă acestea merită vreun fel de reproș sau sancțiune în general în cadrul sistemului nostru juridic, ci, dacă acestea sunt valabile în concret pentru a fonda sancțiunea penală care a fost impusă reclamantului prin rezoluțiile care sunt contestate în această procedură de protecție.

Din această perspectivă și așa cum am indicat, pentru a determina dacă reacția punitivă pentru folosirea acestor expresii a fost proporțională, trebuie să se țină cont de toți factorii concurenți, conform temeiurilor juridice menționate anterior.

Din acest examen rezultă:

Caracterul deliberat înșelător și ambiguu al expresiilor folosite.

Nu este discutabil faptul că, în considerarea poziției sociale, afirmația că un funcționar public este ocupat cu citirea anumitor reviste, comportă conotații peiorative; cu toate acestea, actorul a avut grijă să precizeze în ce fel de publicație, chiar dacă calificativul dat lecturii„de neconfesat”, acest din urmă adjectiv poate fi înțeles în termeni subiectivi (de nedescris pentru cititor) sau obiectiv (rușinos pentru societate).

Evenimentele au avut loc exclusiv în domeniul criminalistic; fără ca acest conținut să tranceadă către terți, ci doar către instanță și părțile din procesul de origine.

Expresiile pentru care a fost condamnat s-au produs într-un context de confruntare cu procurorul cazului așa cum reiese din antecedente. Toate acestea, în cazuistica care prezidează urmărirea penală a acestui tip de situație, întărește concluzia că reacția penală la excesele aparent evidente ale recurentului a fost disproporționată.

Condamnarea pentru o infracțiune de insultă, în cele din urmă, a condus la o pedeapsă de o amendă de cinci luni cu o taxă zilnică de cinci euro, cu fixarea răspunderii personale, în subsidiar, în caz de neplată, cu o zi de privare de libertate pentru fiecare două cote zilnice nesatisfăcute.

Prin urmare, această ultimă măsură a rezultat ca fiind pasibilă de executare, chiar dacă doar eventual.

Față de cele de mai sus, fără a aduce atingere căilor legale alternative la cea penală care, ar putea deriva din confruntarea dintre ambii profesioniști.

Pe scurt, ponderarea setului de elemente exprimate, având în vedere protecția unică pe care trebuie să o experimenteze libertatea de exprimare a avocaților, în special imună la restricții și raportat la natura excepțională a pedepsei penale pentru expresiile exprimate de aceștia în exercitarea muncii lor profesionale, ne conduce la concluzia că condamnarea pentru infracțiunea de calomnie a implicat un exces punitiv incompatibil cu drepturile fundamentale invocate, cu privire la al doilea grup de manifestări făcute de recurent.

Atașăm decizia publicată în Buletinul Oficial al Statului.decizie CCSpania anulare sentință de condamnare avocat

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina