Procurorul sucevean Dumitru Dîmbu, care acum aproape două luni a fost achitat de Curtea de Apel Cluj într-un dosar cu mai mulți inculpați și un pomelnic de infracțiuni, s-a pensionat la o lună de la încetarea suspendării din funcție.
”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului DÎMBU DUMITRU, procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. (unanimitate)”, se arată pe ordinea de zi soluționată a secției pentru procurori din 23 mai.
În 25 aprilie, Secţia pentru procurori a CSM a constatat încetarea suspendării din funcție a procurorului Dîmbu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, începând cu data de 26.04.2023, în temeiul art.200 alin.(3) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. (unanimitate)
Dîmbu a fost reținut și pus sub acuzare în luna iunie a anului 2014 de structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție. În toamna aceluiași an a fost trimis în judecată pentru nu mai puțin de 11 infracțiuni (complicitate la santaj, trafic de influență, 5 infracțiuni de favorizarea infractorului, instigare la compromiterea intereselor justitiei, abuz în serviciu, instigare la abuz in serviciu , folosirea , in orice mod, direc sau indirect , de informatii ce nu sunt destinate publicitatii).
Procesul s-a derulat la Curtea de Apel Cluj, care în martie a dat verdictul. Dumitru Dîmbu, apărat de avocatul Mihai Giurgea din Cluj, a fost achitat pentru toate acuzațiile care i s-au adus pe motiv că faptele nu există, în 10 situații, sau pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. Sentința poate fi atacată cu apel.
În motivarea soluției de achitare, judecătorul arată: ”Procurorul de caz construiește un eșafodaj factual bazat pe presupuneri, bănuieli, coincidențe și legături personale, care însă nu pot fi luate ca atare de către instanță. Ideea că o persoană cu funcție de conducere în cadrul unui Parchet poate influența pe oricine se afla în subordinea sa, fără deosebire, este extrem de periculoasă și nu face cinste acuzării. Apoi, organele de urmărire penală nu au fost în măsură să indice, în mod concret, în ce manieră ar fi urmat să-și exercite influența, ce ar fi urmat să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie funcționarul public ce ar urma a fi influențat. În atare condiții, ale unei acuzări cu caracter extrem de general și imprecis, și dreptul la apărare este grav afectat”