fbpx

Hotărârea CEDO prin care o angajată hărțuită sexual a învins România a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea prin care CEDO a acordat daune morale de 7500 euro unei femei de serviciu dintr-o gară din România, căreia autoritățile române nu i-au făcut dreptate când a fost hărțuită sexual de șef, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Extras din traducerea oficială în limba română, publicată în Monitorul Oficial nr. 221 din 17 martie 2023:

”În speță, Curtea observă că reclamanta a formulat o plângere penală împotriva lui C.P. pentru hărțuire sexuală . Cercetarea a început prompt , iar autoritățile, atât parchetul, cât și instanța, au confirmat faptul că C.P. a comis faptele pretinse de reclamantă . Cu toate acestea, au considerat de asemenea că faptele în cauză nu îndeplineau cerințele prevăzute de dreptul penal pentru a constitui infracțiunea de hărțuire sexuală. Deciziile luate astfel în speță au constatat fie că făptuitorul nu este responsabil penal pentru pretinsa infracțiune, fie că reclamanta nu s-a simțit umilită de fapte, element prevăzut de dreptul intern pentru ca faptele să constituie infracțiunea de hărțuire sexuală .

 Cu toate acestea, niciun element din deciziile interne nu permite Curții să stabilească modul în care autoritățile au ajuns la concluzia lor. Parchetul nu a făcut altceva decât să descrie în detaliu probele prezentate, fără a oferi nicio explicație cu privire la modul în care aceste elemente de fapt au susținut Ordonanța sa din 22 octombrie 2019 . Se pare că parchetul nu a considerat declarațiile reclamantei ca fiind probe pertinente, întrucât nu a făcut nicio evaluare a coerenței și credibilității acestora. În plus, declarațiile reclamantei nu par să fi fost plasate în context de procuror. În această privință, Curtea trebuie să reitereze faptul că, la fel ca în cazul violenței domestice, cazurile de hărțuire sexuală nu ies întotdeauna la iveală, deoarece continuă să fie subraportate în mod semnificativ – acestea au loc adesea în cadrul relațiilor personale și în spatele ușilor închise, ceea ce le face și mai dificil de dovedit de către victime (supra, pct. 9 de mai sus; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Opuz împotriva Turciei, nr. 33.401/02, pct. 132, CEDO 2009, și considerentul E din Rezoluția Parlamentului European din 26 octombrie 2017, citată supra, pct. 46). Aceste lacune nu au fost remediate nici de prim-procuror, nici de judecătorie în deciziile lor ulterioare. La fel ca Ordonanța parchetului din 22 octombrie 2019, deciziile de confirmare a acesteia nu conțin motive de natură să explice modul în care legea a fost interpretată și aplicată faptelor din speță (supra, pct. 26-28).

Curtea observă că motivul principal care domină atât în Ordonanța parchetului din 22 octombrie 2019, cât și în Încheierea judecătoriei din 11 iunie 2020 este absența umilirii victimei prin faptele în cauză. Cu toate acestea, autoritățile nu au oferit nicio explicație suplimentară pentru constatările lor și nu au încercat să pună în context elementele de probă care sugerau că aceasta părea uneori tristă după întâlnirile cu C.P., în timp ce în alte dăți părea destul de veselă (supra, pct. 28). De exemplu, menționarea acestor afirmații în deciziile respective nu a fost însoțită de nicio apreciere a raportului de putere și de subordonare dintre reclamantă și C.P. sau a amenințărilor pe care acesta i le-ar fi făcut, deși aceste elemente au fost aduse în mod corespunzător la cunoștință autorităților în cursul procedurii [a se vedea pct. 8 in fine și, mutatis mutandis, Bărbulescu împotriva României (MC), nr. 61.496/08, pct. 117, 5 septembrie 2017].

Autoritățile nu au făcut nicio încercare să-și raporteze constatările la dreptul intern, în pofida faptului că respectul pentru demnitate este un element important în legislația statului pârât .

În plus, autoritățile nu au luat măsuri active pentru a verifica consecințele pe care acțiunile lui C.P. le-au avut asupra reclamantei. În acest sens, având în vedere relevanța pe care elementul de intimidare sau umilire a victimei o are pentru a stabili existența infracțiunii de hărțuire sexuală în temeiul dreptului intern, autoritățile ar fi putut dispune o evaluare psihologică a reclamantei în scopul obținerii unei analize de specialitate a reacțiilor acesteia după întâlnirile cu C.P. și pentru a stabili existența unor eventuale consecințe psihologice ale pretinsei hărțuiri (a se vedea, mutatis mutandis, M.G.C. împotriva României, nr. 61.495/11, pct. 70, 15 martie 2016). Acestea ar fi putut verifica de asemenea dacă existau motive pentru ca reclamanta să formuleze acuzații false împotriva lui C.P., întrucât acest lucru a fost sugerat de unele dintre declarațiile martorilor. Cu toate acestea, Curtea observă că nimic din cele de mai sus nu a fost făcut în niciun stadiu al anchetei în speță (a se vedea, mutatis mutandis, I.C. împotriva României, nr. 36.934/08, pct. 54, 24 mai 2016).

În plus, Curtea observă cu îngrijorare că Ordonanța parchetului din 22 octombrie 2019 conținea o descriere detaliată a insinuărilor făcute de C.P. în declarațiile sale cu privire la viața privată a reclamantei și la presupusele motive ale acțiunilor și acuzațiilor acesteia (supra, pct. 18). După cum a afirmat reclamanta, acestea ar fi putut fi doar o strategie de apărare pentru C.P. (supra, pct. 18-19 și 56). Deși este posibil să fi fost necesar ca procurorul să facă referire la anumite aspecte ale acestor declarații, este dificil de înțeles cărui scop în examinarea infracțiunii au servit prin reproducerea lor extinsă în ordonanța procurorului. Pe lângă faptul că au fost grosolane și lipsite de respect față de reclamantă, prezența lor a stigmatizat-o și poate fi considerată o încălcare a drepturilor acesteia garantate de art. 8 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, J.L. împotriva Italiei, nr. 5.671/16, pct. 136, 27 mai 2021, și Sanchez Cardenas împotriva Norvegiei, nr. 12.148/03, pct. 33-39, 4 octombrie 2007).

În același sens trebuie observat că, în cursul urmăririi penale, reclamanta a fost confruntată cu U.C. Procurorul nu a oferit nicio explicație cu privire la necesitatea acestei confruntări și la impactul acesteia asupra reclamantei. Curtea reiterează faptul că necesitatea unei confruntări trebuie cântărită cu atenție de către autorități și că trebuie luate în considerare și protejate demnitatea și sensibilitatea victimei (a se vedea, mutatis mutandis, Y. împotriva Sloveniei, citată anterior, pct. 103).

În această privință, Curtea reiterează faptul că, pe plan internațional, hărțuirea sexuală este condamnată fără echivoc și că statele sunt îndemnate să îi sancționeze în mod efectiv pe făptuitori și să pună astfel capăt impunității (supra, pct. 44-46). În același timp, instrumentele internaționale, în special Carta socială europeană și Convenția de la Istanbul, impun părților contractante să ia măsurile legislative și de alt gen necesare pentru a proteja drepturile și interesele victimelor (a se vedea supra, pct. 41-43, și, respectiv, pct. 44). Astfel de măsuri implică, inter alia, protecția împotriva victimizării secundare (pentru mai multe detalii, a se vedea, mutatis mutandis, Y. împotriva Sloveniei, citată anterior, pct. 104), o obligație pe care autoritățile nu au îndeplinit-o în speță.

În sfârșit, Curtea observă că, chiar și după ce societatea feroviară a luat cunoștință de plângerile privind hărțuirea sexuală, reclamanta a continuat să suporte consecințele sale, întrucât a fost în cele din urmă obligată să își părăsească locul de muncă (a se vedea supra, pct. 5 și 8 in fine). Aceste elemente care, fără îndoială, i-au sporit suferința și sentimentul de neputință nu au avut nicio influență asupra modului în care autoritățile au examinat plângerile sale.

Pentru aceste motive, fără a depăși domeniul de aplicare al examinării sale și principiul subsidiarității și fără a se pronunța cu privire la vinovăția lui C.P., Curtea constată că urmărirea penală efectuată în cauza reclamantei a avut vicii atât de semnificative încât constituie o încălcare a obligațiilor pozitive ale statelor în temeiul art. 8 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, M.C. împotriva Bulgariei, citată anterior, pct. 167, și Söderman, citată anterior, pct. 90-91).”

Hotărârea completă AICI

Comments

comentarii

Un bărbat de 34 de ani a fost căutat de polițiști după ce a dispărut de acasă în data de 22 mai. Acesta a fost găsit mort în comuna Chinteni.... Citește mai mult
Programul „Fugi în curtea școlii” a revenit în Cluj-Napoca. Săptămâna aceasta copiii sunt invitaţi în curțile Școlii gimnaziale ,,Constantin Brâncuși" și Liceului de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu" pentru a participa la activități sportive.... Citește mai mult

Lasă un răspuns