Faza de judecată pe fond în dosarul ”Mită la CJ Cluj” s-a încheiat. Avocații inculpaților și procurorul DNA Cluj au pus concluzii, astăzi, în fața instanței Tribunalului Cluj.
Înainte de a se pune concluzii, avocații inculpaților Horea Uioreanu (fost președinte CJ Cluj), Vasile Pogăcean (om de afaceri), Ioan Bene (om de afaceri), Ioan Petran (consilier județean) și Gabriel Davidescu (director în compania UTI) au avut mai multe cereri în probațiune. Una dintre acestea a fost o expertiză tehnico-științifică cerută de avocații Tiberiu Ban și Smaranda Bara cu privire la fișierele găsite în laptopul fostului consilier al lui Uioreanu, Răzvan Pop, cu privire la care la termenul trecut s-a cerut o completare din partea specialistului IT de la DNA.
De asemenea, au fost și cereri de schimbare a încadrării în ce-l privește pe inculpatul Gabriel Davidescu din partea avocaților Călin Budișan și Călin Todea. Avocata lui Pogăcean, Laura Baciu a achiesat la cererea de expertiză înaintată de avocații lui Uioreanu, dorind să știe care anume din interceptări au fost efectuate de SRI.
Reprezentantul DNA în proces este chiar procurorul șef al serviciului teritorial Cluj, Anca Mărincean. Aceasta a precizat că cerere de expertiză in probatiune nu e insotita de obiective și că nu e necesara nicio expertiză. ”Nu e nevoie de un expert care să stabilească nu stiu ce că nu s-au formulat obiective clare. Cine a pus in executare mandatele, dacă facem o comparatie intre ce s-a cerut si ce s-a răspuns, am răspuns: SRI. Am facut referire la cadrul legal. Se vine in fata dvs cu cerere de excludere a unor probe in care se cere daca au fost SRI sau alte organe ale statului. Nu avem rezerva a va raspunde, dar toate sunt la dosar. Le-au contestat in faza camerei preliminare”, a spus procurorul.
Avocata Smaranda Bara a replicat: ”Vă rog să observați că la dosarul cauzei, in 30 noiembrie 2015, am precizat obiectivele. Azi am suplimentat obiectivele aratate instantei cu incă unul” La întrebarea procurorului DNA ”Care?”, avocata a răspuns tăios: ”Depunerea hard disk-ului pentru a vedea care fisiere sunt modificate. Îmi insultă inteligenta specialistul DNA”. Judecătorul a intervenit: ”Nu am inteles doamna avocat la ce vă referiți”
Instanța s-a pronunțat că nu se impune raport de expertiză după raportul de constatare al specialistului IT: ”Lecturand obiectivele și ce am spus că relevanță are stabilirea datei creării și modificarii fișierelor, specialistului IT răpunde. Nu inteleg in ce masură un expert ne poate ajuta să aflăm adevarul in cauză. Niciun expert nu ar putea sa ne explice acea lipsa de acuratețe din raport. Ne intereseaza ca acest mijloc de probă să fie coroborat cu alte mijloace de probă. E cuprinzator raspunsul specialistului IT”. În ce privește interceptăriloe, SRI a pus in executare mandatele de supraveghere în dosar.
Judecătorul a declarat închis faza de judecată și a trecut la ascultarea concluziilor procurorului, apărătorilor și inculpaților.
Procurorul DNA a precizat că faptele din doar sunt dovedite prin martori, procese-verbale de convorbiri telefonice, inscrisuri și declarațiile inculpaților. ”Vinovăția inculpaților este dovedită”, a spus Mărincean. Aceasta cerut pentru toți cei cinci inculpați pedepse care să fie executate în regim privativ de libertate. Infracțiunile de care sunt acuzați le puteți citi AICI. Avocații inculpaților au solicitate achitarea acestora.
Omul de afaceri Ioan Bene
Cu ocazia ultimului cuvânt, Uioreanu a spus că nu a pretins și nu a luat mită și că nu si-a încălcat vreo atribuție din calitate de președinte al Consiliului Județean. ”Tot ce am făcut a fost in interesul cetățenilor”, a spus el. Uioreanu a recunoscut doar că a luat împrumut de la Bene suma de 10.000 de lei, restul de bani pentru care este acuzat, susține că au fost sposorizări pentru PNL Cluj, în care avea funcție de conducere.
Pe de altă parte, Ioan Bene a recunoscut că a remis sume de bani, dar a precizat că a fost constrâns de Uioreanu. Avocatul lui Bene, Mircea Ilian, a spus că varianta lui Uioreanu ”este o glumă”: ”Bene nu a avut niciodata vreo tangenta cu PNL. de ce sa ofere sponsorizari? Potrivit teoriei lui Uioreanu, de indata ce Uioreanu a devenit presedinte CJ Cluj, absolut intamplator Bene a simtit o dorinta irezistibila de a sponsoriza PNL… e o gluma”, a spus Ilian. Acesta a mai afirmat, în concluzie, că ”Uioreanu s-a comportat ca un vechil medieval si, stiind importanta proiectului – prima pistă construită in Romania dupa 1989 – a profitat pentru a obtine un folos personal (cunostea presiunile existente pe constructor. Pentru a-si atinge scopul, fie a creat false probleme, fie a profitat de probelemele generate de CJ Cluj, cautand sa il convinga pe Bene ca va scapa de probeleme doar daca plateste. In esenta lui Bene i se solicita o taxă pentru a putea exista in judetul lui Uioreanu”
Instanța a amânat pronunțarea sentinței pentru data de 28 aprilie.
Pompierii clujeni au intervenit, sâmbătă, pentru a stinge un incendiu produs la un cămin studențesc situat în cartierul Mărăști. Aproximativ 200 de persoane au ieșit din clădire....
Citește mai mult