admin

Schimbare de încadrare în cazul torționarului Vișinescu

Procurorii Parchetului General au dispus schimbarea încadrării juridice în cazul fostului torționar Alexandru Vișinescu din  genocid în  infracțiuni contra umanității. Totodată, prin acelaşi act s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Vişinescu Alexandru. Din probatoriul administrat până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada 1956 -1963, în care au fost închise vârfurile deţinuţilor politici din România comunistă, penitenciarul a fost condus de căpitanul, apoi maiorul Vişinescu Alexandru, care a aplicat un regim de detenţie dur, cunoscut pentru izolarea completă în care erau ţinuţi cei încarceraţi şi pentru neasigurarea condiţiilor medicale necesare …

Citește mai mult

Ungaria a încălcat dreptul UE prin scutirea de accize aplicată pălincii

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Ungaria a încălcat dreptul UE prin scutirea de accize a producției private de pălincă în cantități mici. Dreptul UE obligă statele membre să aplice alcoolului etilic accize cu o rată minimă de 550 de euro per hectolitru de alcool pur. Cu toate acestea, Ungaria este autorizată să aplice o rată redusă a accizei la alcoolul produs de distilerii din fructe furnizate de pomicultori și destinate consumului personal al acestora. Rata preferențială a accizei nu poate fi însă inferioară unui procent de 50 % din rata națională normală a accizei la alcool. De asemenea, aplicarea acesteia …

Citește mai mult

Loveşte şi fugi: varianta cu maşini

Un clujean şi-a găsit maşina lovită în parcare. El a văzut pe imaginile suprinse de o cameră de supraveghere cum i-a fost lovită maşina și cum autorul a fugit cu o altă maşină.  Practic este varianta auto “loveşte şi fugi”.   Incidentul a avut loc în cartierul clujean Mărăşti. Proprietarul maşinii lovite spune că a montat camera de supraveghere după ce în urmă cu ceva timp i-au fost furate piese de la maşină. “Am fost la serviciul constatări al Poliţiei. Mi-au spus că dacă se vedea numărul maşinii care mi-a lovit-o o puteau identifica. Noroc că am Casco, altfel plăteam …

Citește mai mult

Avocatul hackerului: “A intrat pe site-ul Preşedinţiei ca un utilizator experimentat”

Avocatul bărbatului acuzat de DIICOT că a accesat ilegal serverul site-ului Preşedinţiei României spune că învinuitul a intrat pe site “ca orice utilizator experimentat, curios de vulnerabilitatea acestui site”. Hackerul Teodor Borş, în vârstă de 37 de ani, a intrat în atenţia serviciilor secrete după ce a accesat serverul site-ului www.presideny.ro. Astfel, procurorii DIICOT au ajuns să ancheteze activitatea clujeanului şi să-l pună sub acuzare pentru că ar fi deţinut şi utilizat datele de identificare a peste 60.000 de carduri bancare. Surse judiciare spun că accesarea paginii de internet a Preşedinţiei i-a fost fatală hackerului, care de patru ani ar fi …

Citește mai mult

Dosarul în care Băsescu este acuzat de şantaj, suspendat

Parchetul General a suspendat urmărirea penală în dosarul în care se cercetează plângerea senatorului Gabriela Firea împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care îl acuză de şantaj. Procurorii au dispus, la data de 17 aprilie,  începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. 2 Cod penal.  Anchetatorii au suspendat însă dosarul pe motiv că, potrivit Constituţiei, preşedintele României se bucură de imunitate. Prin ordonanţa din 18 aprilie, constatându-se că în cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. …

Citește mai mult

Fostul şef BCCO Alba poate purta armă din nou

Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO)  Alba, Traian Berbecanu, poate purta armă şi poate părăsi ţara, în urma deciziei Curţii de Apel Alba Iulia.  Berbeceanu primise cele două interdicţii în noiembrie 2013 ca urmare a hotărârii Înaltei Curţi prin care a fost eliberat din arest preventiv.  El este cercetat pentru că ar fi sprijinit o grupare infracţională şi pentru evaziune.  Comisarul Comisarul Traian Berbeceanu spune că decizia de astăzi, care însă nu e definitivă.  este una corectă. “Am asteptat aceasta decizie si eu si familia cu multa incredere. Am primit-o cu incredere. Cred ca este un …

Citește mai mult

Hackerul arestat preventiv lucra la softuri anti-phishing

Hackerul clujean Teodor Borş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Cluj. Surse judiciare spun că bărbarul în vârstă de 37 de ani este programator freelancer, calitate în care a lucrat la dezvoltarea unor softuri antivirus şi anti-phishing. Psishing-ul, adică colectarea unor date personale sau de identificare a unor carduri bancare, este tocmai una dintre acuzaţiile adus de procurorii DIICOT împotriva lui Teodor Borş. El ests suspectat că deţinea datele de identificare a peste 60.000 de carduri bancare. Potrivit anchetatorilor, datele conturile care conţineau mai mulţi bani erau vândute de clujean altor hackeri din străinătate. Astfel, …

Citește mai mult

Continuă ancheta în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au audiat noi martori în cadrul anchetei privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni din data de 20 ianuarie. În continuarea cercetărilor care se efectuează în dosarul privind accidentul aviatic, procurori din cadrul Secţiei parchetelor militare, din cadru PÎCCJ a audiat, în perioada 7 aprilie – 11 aprilie,  în calitate de martori, persoane din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, respectiv din conducerea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, precum şi a unor dispeceri de serviciu de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă. Potrivit anchetatorilor, în perioada următoare vor …

Citește mai mult

80 de kilograme de produse de patiserie, confiscate de poliţişti

Peste 80 de kilograme de produse de patiserie, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, au fost confiscate de poliţiştii clujeni înainte de Paşti. De asemenea, comeriantul a primit o amendă de 20.000 de lei.   Poliţiştii din cadrul Birouui pentru Centrul Universitar au oprit în trafic, pe strada Victor Babeş din Cluj-Napoca, o autospecială aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Hunedoara, care transporta produse de patiserie. În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, s-au constatat neconcordanţe între cantitatea transportată şi cea înscrisă în documente. Reprezentantul societăţii a fost sancţionat cu amendă în valoare de 20.000 de …

Citește mai mult

Examenul pentru avocatură, din Noile Coduri

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat hotărarea nr. 961  privind tematica disciplinelor “Drept penal” și “Drept procesual penal” pentru examenul de primire în profesia de avocat. Cele două discipline vor avea în vedere Noul Cod Penal (Legea nr. 286/2009) și Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010), precum și legile de punere în aplicare ale acestora. Hotărârea nr. 961 a UNBR In conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) – (4), art. 18 alin. (1) si (5), art. 66 lit. h) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial …

Citește mai mult