admin

DNA Cluj i-a trimis în judecată pe șefii din Poliția bistrițeană la Tribunalul Maramureș

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a șefului IPJ Bistrița Năsăud, Ioan Mureșan, a șefului Poliției Rutiere bistrițene, Roberto Hasnăș și a șefului Poliției orașului Năsăud, Leon Cloșcă, alături de alte patru persoane. Polițiști sunt în arest preventiv, iar celalte persoane în libertate. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Maramureș, la cererea inculpaților, printr-o decizie a Curții de Apel Cluj. MUREȘAN IOAN OVIDIU, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: –  abuz în serviciu, în formă continuată …

Citește mai mult

Fostul ministru al Tineretului, Monica Ridzi, s-a predat la IPJ Cluj după condamnare

Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare, s-a predat, luni după-amiază, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, potrivit România TV. UPDATE 18.58: Potrivit unui comunicat IPJ Cluj, ”politistii clujeni au pus in aplicare un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea. Persoana a fost incarcerata in cadrul Penitenciarului Gherla – Sectia Exterioara Cluj-Napoca.” Surse judiciare spun că Ridzi era în concediu în zonă, astfel că a ales să se predea la IPJ Cluj. Legea permite inculpaților condamnați definitiv să se predea la orice unitate de poliție din țară. Monica Iacob Ridzi, fostul ministru …

Citește mai mult

ANALIZĂ. Cum se poate cere restructurarea creditelor în franci. Ce au greșit băncile

Conferențiarul universitar Ciprian Păun, titular al cursurilor de dreptul afacerilor, drept fiscal și legislația fondurilor europene la Facultatea de Științe Economice a UBB, a realizat pentru CLUJUST.ro o analiză asupra creditelor în franci elvețieni și a identificat problemele din contractele cu băncile, care îi pot ajuta pe oameni să obțină revenirea la cursul istoric al francului față de euro sau lei. Pentru a ne lămuri ce șanse au oamenii cu credite în franci elvețieni să obțină în instanțe revenirea la cursul de la data contractării creditelor, am apelat la conferențiarul universitar Ciprian Păun, avocat în Baroul Cluj. Mai întâi, acesta …

Citește mai mult

Aplicații utile pentru evitat radare și alte probleme în trafic

CLUJUST vă propune o serie de aplicații pentru telefon și tabletă, dar și site-uri care vă ajută în trafic să evitați radare și blocaje sau să plătiți instant amenda dacă nu ați fost atenți. Bineînțeles, pentru utilizarea aplicațiilor în timp ce conduceți mașina, este nevoie ca telefonul sau tableta să fie conectate la internet. Mobil Team, aplicație dezvoltată de o firmă românească, aduce un sistem live de comunicații radio, alerte, avertizare și informații despre trafic și socializare. Versiunea curentă este valabilă pentru Android 4.0 în sus și iOS 6 în sus. Aplicația are următoarele facilități: Poți apela în privat (1 la 1) …

Citește mai mult

”Meci” între un polițist și un procuror la Cluj din cauza afaceristului Adrian Marțian

Caz nemaiîntâlnit într-o anchetă penală. Un polițist a trimis de două ori referat cu propunere de clasare a unui dosar penal, iar un procuror a întors de fiecare dată dosarul pentru continuarea cercetărilor. Meciul se poartă de aproape un an într-un caz în care trebuie stabilit doar dacă un număr de înmatriculare este fals sau nu. Polițistul spune că nici vorbă să fie fals, în schimb procurorul susține că cercetarea este incompletă. Suspectul în cauză este afaceristul clujean Adrian Marțian, patronul clubului de fotbal UTA Arad și fost asociat cu fotbalistul Adrian Mutu. Totul a început în seara de 2 …

Citește mai mult

Polițiștii au mers la mall. Nu la cumpărături VIDEO

Polițiștii din cadrul serviciului de investigare a criminalității economice au luat la purecat magazinele din Iulius Mall, de la cosmetice la bijuteriii și pantofi. Au aplicat amenzi de 30.000 de lei, din care una de 20.000. În data de 12 februarie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse nealimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii şi produse accizabile. Astfel, între orele 12:00-16:00, poliţiştii au efectuat verificări la mai multe societăţi comerciale din incinta Iulius Mall din Cluj-Napoca. ”Au fost verificate peste 30 de societăţi comerciale şi puncte …

Citește mai mult

Criterii aberante în caietul de sarcini de la Untold Festival. David Guetta, cu dedicație de 900.000 euro

Caietul de sarcini pentru rezervarea primilor doi artiști pentru Untold Festival cuprinde criterii precum 70.000.000 de fani pe Facebook pentru cei doi artiși și minim patru premii la DJ Awards în ultimii 7 ani. O analiză simplă a conturilor de Facebook arată că fără David Guetta în ecuație, nicio firmă de evenimente nu ar fi putut câștiga licitația de 400.000 de euro organizată de Federația SHARE. A fost declarată câștigătoare oferta unei firme micuțe, care a adus în România artiști trecuți de vremurile de glorie, în defavoarea a două firme care lucrează cu artiști precum Metallica, Muse, Kiss, Limp Bizkit. Federația SHARE a …

Citește mai mult

Trei judecătoare deschid lista câștigătorilor împotriva clauzelor abuzive ale OTP Bank la Cluj

Zece procese împotriva clauzelor abuzive, prin care au fost mărite dobânzile la credite de către OTP Bank, au fost câștigate până acum irevocabil la instanțele din Cluj. Procesele câștigate irevocabil, dar și cele care sunt pe rol au fost listate pe un site național intitulat sugestiv clauzeabuziveotp.com. Lista sentințelor rămase definitive este deschisă de cauza a trei judecătoare de comercial, care au fost reclamante și s-au judecat cu banca de la care au credite în franci elvețieni. Pe lângă problema cursului, atât de discutată în ultima vreme, oamenii cu credite în franci elvețieni mai au problema dobânzilor, care li s-au …

Citește mai mult

Suspecți de furturi blocați în trafic și scoși cu forța din mașină de ”mascați” VIDEO

Acțiune spectaculoasă a polițiștilor clujeni de la Serviciu pentru Acțiuni Speciale (SAS). Aceștia au blocat în trafic pe Calea Turzii trei bărbați suspectați de furturi din locuințe și i-au scos din mașină cu forța. Poliţiştii clujeni au reuşit destructurarea unui grup infracţional format din cinci persoane, specializat în comiterea de furturi din locuinţe prin folosirea unor calităţi mincinoase. Aceștia se dădeau angajaţi ai regiei de apă sau ai companiei de gaz. Doi dintre ei, de 37 şi 39 de ani, din Cluj, au fost opriţi de către poliţişti, în trafic, pe raza localităţii Gilău, imediat după comiterea unui furt din locuinţă, …

Citește mai mult

Dosarul Uioreanu, amânat la primul termen

Procesul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost amânat astăzi chiar la cererea acestuia pentru a-și angaja avocat. La fel ca vechiul cod de procedură penală, și noul cod dă posibilitatea inculpaților să ceară o amânare pentru angajarea de apărători. ”Noi suntem angajați pe faze: urmărire penală, cameră preliminară sau fond. Nu poți să știi la urmărire penală dacă se ajunge la fond”, a explicat un avocat. Astfel, Horea Uioreanu a fost singurul care a cerut amânare pentru angajare de avocat. În fazele anterioare a fost reprezentat de Tiberiu Ban și Smaranda Bara. Sursele noastre spun că …

Citește mai mult