Zece procese împotriva clauzelor abuzive, prin care au fost mărite dobânzile la credite de către OTP Bank, au fost câștigate până acum irevocabil la instanțele din Cluj. Procesele câștigate irevocabil, dar și cele care sunt pe rol au fost listate pe un site național intitulat sugestiv clauzeabuziveotp.com. Lista sentințelor rămase definitive este deschisă de cauza a trei judecătoare de comercial, care au fost reclamante și s-au judecat cu banca de la care au credite în franci elvețieni.

Pe lângă problema cursului, atât de discutată în ultima vreme, oamenii cu credite în franci elvețieni mai au problema dobânzilor, care li s-au mărit peste noapte. Zece procese câștigare irevocabil de clienți ai OTP Bank arată că au fost introduse clauze abuzive în contractele de credit, iar oamenii și-au primit înapoi diverse sume plătite în plus ca dobândă. De asemenea, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a intervenit, a amendat banca și a cerut instanței în patru procese să contate exietența clauzelor abuzive la nu mai puțin de șapte articole din contractele de credit ipotecar. Răzvrătiții împotriva OTP au creat un site național împotriva băncii, înregistrat anul trecut pe un server din Arizona, Statele Unite ale Americii. Site-ul cuprinde liste cu procese pe județe, iar în cazul Clujului, lista este deschisă de un dosar în care sunt reclamante judecătoarele Mirela Budiu și Simona Mihaela Al Hajjar de la Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj și Nicoleta Carmen Kosa de la Tribunalul Specializat (Comercial) Cluj.

 

Potrivit declarațiilor de avere, Koșa a contractat în 2007 un credit ipotecar de 277.000 CHF, Budiu a luat, în 2008, două credite, unul ipotecar de 84.546 CHF și unul de consum în cuantum de 66.488 CHF, iar Al Hajjar a avut un credit ipotecar de 119.200 CHF, pe care l-a achitat integral spre sfârșitul anului 2010.

Judecătoarele, prin avocat, au obținut în 26 aprilie 2012, la Judecătoria Cluj-Napoca, prima sentință din Cluj prin care se ”constată nulitatea absolută a clauzei potrivit căreia clientul datorează și va plati băncii o dobândă revizuibilă in conformitate cu politica băncii”.

O astfel de clauză stipula că ”dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Banca îşi rezervă dreptul de a revizui periodic rata dobânzii, în funcţie de evoluţia indicatorilor de referinţă pentru fiecare valută (LIBOR, în cazul CHF), fără a exista consimţământul clientului”

Altă clauză din alt contract era: ”Dobânda este variabila, putand fi modificata in mod unilateral de catre Banca,in functie de politica OTP Bank Romania SA de costurile de finantare ale Bancii”

Instanța a obligat OTP sa precizeze si să actualizeze contractele de credit prin semnarea unui act aditional, cuprinzand urmatoarele clauze minimale:

– precizarea si definirea elementelor componente ale dobanzii si a cuantumului acestora, respective 2,75+LIBOR CHF 3M

– modalitatea de modificare a dobanzii exclusive in functie de indicele de referinta LIBOR, in virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mentiunea ca marja bancii este fixa, neputand fi modificata decat prin acordul scris al partilor, modificarea dobanzii urmand a se produce atat in sens crescator cat si in sens descrescator, in functie de variatiile indicelui de referinta LIBOR.

Pentru judecătoarea Nicoleta Koșa și soțul acesteia, instanța a obligat banca la ”restituirea catre reclamanți a sumei de 16.312 CHF, in echivalent in lei la cursul BNR la data platii efective, plus dobanda legala calculata asupra sumei pretinse pe cei 3 ani anterior cererii introductive, respective pana la limita termenului de prescriptie.” Mirela Budiu a primit înapoi suma de 9.784 CHF, in echivalent in lei la cursul BNR la data platii efective, plus dobanda legala, iar judecătoarei Simona Al Hajjar i s-a restituit echivalentul în lei a sumei de 3.433 CHF, plus dobanda legală. De asemena, banca a fost pusă să plătească reclamanților suma de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia irevocabilă, după declinare de competență și cu opinie separată

OTP Bank a atacat cu recurs sentința Judecătoriei, iar dosarul a mers la Tribunal – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal. În 5 iunie 2013, instanța a admis exceptia necompetentei materiale functionale a Tribunalului Cluj și a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Specializat Cluj, unde Nicoleta Koșa este judecător. Completul de judecată la care a fost repartizat dosarul a formulat cerere de abținere, însă aceasta a fost respinsă de alt complet. Astfel în 10 februarie 2014, instanța ”respinge cererile de abtinere formulate de membrii completului de recursuri CR4, respectiv presedinte- Elena Bendea, judecator Iulian Păcurar si judecator Dana Monica Dudaș în cadrul dosarului nr. 29584/211/2011 al Tribunalului Specializat Cluj”. În aceeași zi se pronunță decizia irevocabilă în recurs, prin care se admite, cu majoritate de voturi, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentanți a două persoane din partea OTP Bank și menține în întregime sentința Judecătoriei. Un judecător din completul de trei nu a fost de acord cu decizia. ”Cu opinia separată a domnului judecator Iulian Păcurar in sensul respingerii exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentanti a d-nei T. N. si a d-lui B. S. si continuării judecății recursului”, se arată în dispozitivul deciziei.

Cum a fost învinsă OTP. Extrase din motivarea instanței:

”In cauza devin pe deplin aplicabile prevederile art. 1 alin. 3 coroborat cu art, 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi si consumatori şi a pct. 1 lit. b din lista-anexă a acestui act normativ. “O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă,   prin  ea  însăşi  sau  împreună   cu   alte   prevederi  din  contract,   creează,  în   detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.”

Conform textelor legale precizate, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului, fără a mai fi necesară administrarea unui probatoriu suplimentar.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard  preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Or, în speţă, nu doar câ reclamantilor nu li s-a acordat dreptul de a negocia clauzele a căror nulitate absolută o solicita prin actiunea formulata si precizata, ci, mai mult, ne-a fost indusă, impresia că unei dobânzi variabile prin raportare la un unic indice de variaţie obiectiv, verificabil, respectiv Libor CHF.

In realitate, prin modul de redactare al contractelor de credit, nenegociate, Banca si-a arogat dreptul de a modifica dobânda prin raportare la criterii neverificabile, transformând o condiţie potestativa simpla (modificarea costurilor de finanţare in cazul modificării Libor) intr-o condiţie potestativa pura, sancţionată cu nulitatea absoluta (modificarea costurilor de finanţare in cazul modificării politicii băncii, privita ca debitor al obligaţiei de finanţare).

Instanta mai retine că potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010, modificat prin Legea nr. 288/2010: “prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării’ în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37A1, ale art”. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durata nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. fi) şi (2), precum şi ale art. 66-71.”

In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. II din Legea nr. 288/2010:

(1) Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi.

(2) Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de- la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Instanta retine ca deşi marja de dobândă aplicată este cea stabilită unilateral de bancă, fără nicio negociere, prin actul adiţional care nu le este opozabil, reclamantii achita ratele conform pretenţiilor băncii,

(…)

Numai marjele stabilite iniţial sunt singurele care pot fi luate în considerare şi la momentul actual, neexistând nicio justificare rezonabilă şi pertinenta pentru aplicarea altora, in spijunul acestei sustineri venind disp. OG nr.21/1992 art.9 indice 3 lit.g) pct.3, conform cărora: „formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia”. Drept urmare, se vor putea utiliza dobânzi variabile, dar modificările acestora trebuie să fie realizate în funcţie de indicii de referinţă ai pieţei, independent de voinţa băncii.

Pe parcursul derulării contractului, deşi evoluţia indicatorului de referinţă pentru moneda creditului s-a modificat în sens descendent, pârâta nu a procedat la modificarea dobânzii, deşi clauzele contractuale o impuneau, „modificarea” de care fac vorbire textele referitoare la  dobândă, fiind clauze asumate de cocontractanţi, putând fi aşadar atât în favoarea, cât şi în defavoarea părţilor, o altă interpretare fiind de natură sa creeze premisele unui grav dezechilibru contractual şi să pună sub semnul întrebării buna credinţă şi loialitatea care trebuie sa guverneze raporturile contractuale.

Nu pot fi ignorate a prevederilor OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor care, în art.9 ind.3, lit.g) stipulează faptul că “variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru”, „dobanda poate varia in functie  de dobanda de referinta a furnizorului de servicii financiare, cu conditia ca aceasta sa fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice si ca nu fie majorata peste un anumit nivel, stabilit  prin contract.”

Demersul juridic al reclamantilor are ca şi temei răspunderea pârâtei pe tărâm contractual pentru modul defectuos în care a înţeles sa-şi exercite drepturile derivate din contractele încheiate, ceea ce ne creează prejudiciul pentru a cărui reparare am apelat la concursul justiţiei. În acest context, în doctrină s-a subliniat că solidarismul contractual plasează interesul în  centrul raporturilor  dintre  părţile contractante.

Analiza interesului urmărit de părţile contractante face posibilă punerea în evidenţă a realităţii legăturilor contractuale. Dându-şi consimţământul la încheierea contractului, fiecare parte acceptă să-şi asume sarcina realizării interesului celuilalt contractant, care la rândul sau are încredere că acest obiectiv comun al încheierii şi existenţei contractului va fi obţinut. între părţile contractului există o stare de dependenţă reciprocă, ceea ce justifică şi caracterizează legătura de solidaritate dintre ele. Pentru a-şi îndeplini rolul său de instrument de satisfacere a trebuinţelor, contractul trebuie să permită realizarea interesului fiecărei părţi contractante. Prin conţinutul său contractul asigură existenţa acestor interese ale părţilor şi concilierea lor pentru ca, deşi opuse, ele să fie compatibile. în scopul realizării unei concilieri reale a intereselor părţilor este necesar să se recurgă la două principii, care joacă un rol director şi unul corector al conţinutului contractului: principiul proporţionalităţii şi principiul coerenţei.

Principiul proporţionalităţii are valoarea unei reguli generale de echilibru între sarcinile şi avantajele care rezultă din contract pe seama şi respectiv in favoarea părţilor contractante.

Principiul coerenţei semnifică faptul că diferitele clauze care alcătuiesc conţinutul contractului, trebuie să se prezinte într-o armonie logică, fără nicio contradicţie. Acest principiu este un instrument în serviciul justei repartizări a sarcinilor şi profiturilor între părţile contractante, altfel spus, un mijloc de asigurare a echilibrului contractual.

Solidarismul contractual este principiul care impune ce trebuie să fie contractul şi, în acest scop, este dotat cu o funcţie corectivă. El guvernează atât conţinutul contractului cât şi comportamentul părţilor contractante. Libertatea contractuală îşi găseşte limita în legătura de solidaritate dintre părţile contractuale, în temeiul căreia fiecare parte trebuie să-şi asume sarcina de a realiza interesul din contract al celeilalte părţi. Ori, interesul împrumutatului nu este numai acela de a-şi asigura la un anumit moment pentru un anumit interval, lichidităţile pretinse prin convenţie, ci şi acela de a-şi asuma în condiţii de transparentă costul împrumutului. Cu alte cuvinte, interesul împrumutatului este acela de a-şi da consimţământul în cunoştinţă de cauză, că produsul de creditare care face obiectul contractului corespunde aşteptărilor sale şi că angajamentul asumat nu este disproporţionat în raport cu bunurile şi veniturile sale.

Imprumutătorul are şi trebuie să aibă interesul ca debitorul său să fie solvabil pentru a rambursa creditul fără o dificultate previzibilă. A susţine că majorarea dobânzii s-ar putea face ţinând cont numai de politica de creditare a băncii, ar însemna ca împrumutatul sa nu fi avut şi să nu aibă posibilitatea sa aprecieze şi să evalueze avantajele şi inconvenientele care pot rezulta din contract. Prin urmare, în aceste condiţii nici banca nu ar fi fost în măsură să îşi dea seama la data incherii conventiei daca putea sau nu realiza interesul celeilalte parti.

Legatura de solidaritate impune partilor contractante doua indatoriri:obligatia de cooperare si obligatia de coerenta.In temeiul obligatiei de coerenta partiel trebuie sa adopte comportamente sau conduite care nu sunt in contradictie cu cu realizarea intereselor reciproce pe care le urmaresc, iar obligatia de coerenta impune titularilor sai sa nu exercite drepturile ce le revin de o maniera neobiectiva si brusca.

Un contract trebuie respectat  si executat intocmai conform clauzelor convenite, astfel ca reclamantii si-au achitat corespunzator ratele aferente, intelegand sa-si asume riscurile valutare si cele ale cresterii indicatorului de referinta LIBOR, insa in aceeasi masura si banca, la randul ei trebuia sa-si asume riscurile derivand din scaderea indicatorului de referinta LIBOR.

Rezulta ca pretentiile reclamantilor sunt rezultatul dispoziţiilor contractuale, respectiv evoluţia indicatorului de referinţă, respectiv LIBOR la CHF la 3 luni, pe care de altfel şi pârâta l-a avut în vedere la modificarea dobânzii, însă numai când evoluţia indicatorului a fost în favoarea sa, nu şi în sens invers, la care am adăugat marja de 2,75 puncte procentuale (în ceea ce priveşte contractul reclamanţilor de rând 1 şi primul contract de credit încheiat de reclamanta de rând 2), respectiv 3,73 ( in cazul reclamantei de rând 3) şi 4,21 puncte procentuale (pentru al doilea contract încheiat de reclamanta de rând 2), conform distincţiei de mai sus, avute în vedere la data încheierii contractelor.

Fata de cele de mai sus, instanta apreciaza actiunea relamanților ca fiind intemeiată motiv pentru care o va admite cu aceasta motivare”

Procese câștigate pe bandă rulantă

Tabelele de la secțiunea Cluj a site-ului clauzeabuziveotp.com arată că au fost apoi câștigate irevocabil de oameni mai multe procese, în care instanțele au dispus eliminarea clauzelor abuzive, încheierea unui act adițional, recalcularea dobânzii după o nouă formlă impusă de instanță și restituirea a diverse sume de mii de franci elvețieni. Alte patru acțiuni au fost intentate de Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor, care, de asemenea, a avut câștig de cauză: ”Admite actiunea civila formulata de reclamanta Comisariatul Județean pentru Proiecția Consumatorilor Cluj, impotriva paratei SC OTP BANK ROMANIA SA. Constata existenta clauzelor abuzive in contractele de credit de nevoi personale garantat cu ipoteca la art. 6.2, art. 10.1, art. 12 lit. a si b, art. 13, art. 17. 5, art. 17.7, art. 17. 11 si aplica amenda in cuantum de 1.000 lei. Dispune, sub sanctiunea daunelor modificarea clauzelor contractuale constatat ca fiind abuzive”.

În momentul acesta, sunt pe rol 12 dosare la instanțe superioare în recurs sau apel, iar alte 60 de dosare sunt în primă instanță.

Poziția OTP

”Împrumutatul a fost informat în mod concret și precis asupra condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de subscrisa și în cunoștință de cauză a semnat contractul de credit. Totodată, stabilirea cuantumului dobânzii s-a realizat de comun acord cu împrumutatul, fără a putea fi identificare obiecțiuni sau divergențe la încheierea contractului de credit. Stabilirea cuantumului dobânzii s-a realizat de comun acord cu împrumutatul, care a semnat și însuși contractul de credit, în care se specifica că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent, consecința fiind modificarea dobânzii curente și reclacularea dobânzii datorate.

Precizăm faptul că subscrisa a modificat rata dobânzii stabilită la încheierea contractului, însă a procedat în deplină concordanță cu clauzele contractuale și conform cerințelor bunei credințe, notificând, în scris, reclamantului modificarea ratei dobânzii”, au precizat reprezentanții băncii în întâmpinările depuse în dosare.

Consecințe pentru judecătorii părți în procese

L-am întrebat pe președintele Tribunalului Specializat Cluj, Flaviu Moțu, care este și purtătorul de cuvânt al instanței, dacă există limitări pentru judecătorii care au fost părți în procese precum cele de mai sus. Acesta a răspuns că judecătorii pot formula cereri de abțineri în dosarele în care există o parte cu care s-au adversat anterior și ne-a indicat articolul 42 din Codul de procedură penală, la care sunt descrise cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor. Am extras câteva alineate care descriu situații ce ar putea fi aplicabile în cazul în care un judecător este pus să judece un proces cu o parte împotriva căreia el a câștigat în calitate de reclamant:

– când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;

– dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre părţi;

– dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;

– atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Comments

comentarii