Un hoț care a furat mai multe portmonee pe mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști. ”La data de 26 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 51 de ani, din comuna Arbore, judeţul Suceava. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat (4 acte materiale), fiind bănuit că în perioada 17 – 29 octombrie a.c., în timp ce călătorea cu mijloacele de transport în comun, în municipiul Cluj-Napoca, ar fi sustras de la 4 persoane, din ghiozdanele …
Citește mai multadmin
Două tinere l-au filmat pe un bărbat din Dej când făceau sex și apoi l-au șantajat
Două tinere l-au filmat pe un bărbat din Dej cu care au întreținut relații sexuală și apoi l-au șantajat cu publicarea imaginilor, cerându-i 1000 de lei. Bărbatul a sesizat poliția, care a organizat un flagrant pentru a le prinde pe cele două. ”La data de 26 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Dej, au identificat 2 femei în vârstă de 20 şi 23 de ani, ambele din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud. Cele două sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. În fapt, cele două femei, sunt bănuite …
Citește mai multProgramul evenimentelor de Ziua Națională la Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii și turiștii la evenimentele organizate cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, la împlinirea a 101 ani de la Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. Instituția Prefectului Județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina” deschid manifestările dedicate Zilei Naționale a României prin depuneri de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, de la ora 11:00. Evenimentele continuă în Piața Avram Iancu, unde, începând cu ora 12:30, va avea loc ceremonia oficială, defilarea cu tehnică militară și de intervenție și un spectacol de artificii de zi. Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează, în Sala …
Citește mai multDupă 5 ani, cazul Tower-Chezan a ajuns la final. În primă instanță. S-au pus concluzii mai bine de patru ore
Instanța Tribunalului Cluj a judecat, în 26 noiembrie, ultimul termen în dosarul de înșelăciune Tower-Chezan, trimis în judecată de DNA în iunie 2016. Procurorul și avocații au pus concluzii mai bine de patru ore, cu replici peste replici, spirite încinse, dar fără personajul principal în sală: Mihai ”Michael” Chezan, care se ascunde într-o țară din Europa. Ultima variantă ar fi Franța. Au trecut cinci ani în care s-a judecat, la fond, dosarul penal privind proiectul imobiliar Tower din Mănăștur, a cărui ruină poate fi ”admirată” și astăzi. În acest timp au fost audiați oamenii păgubiți (99 la număr în total), …
Citește mai multFan Courier a fost amendată cu 11.000 de euro pentru că a pierdut datele personale a 1100 de persoane
Cunoscuta companie de curierat Fan Courier a fost amendată de ANSPDCP cu 11.000 de euro pentru că a pierdut datele personale a nu mai puțin de 1100 de persoane! ”În data de 28.10.2019 Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la operatorul FAN COURIER EXPRESS SRL și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 32 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE …
Citește mai mult”Rezervarea terenului pentru servitute de utilitate publică”, născocită de CL Cluj-Napoca, a fost desființată de instanțe
Instanțele clujene au anulat definitiv celebrul articol 25 din Regulamentul local de urbanism, modificat de Consiliul Local Cluj-Napoca în iulie 2017, tot ca urmare a anulării textului inițial de către instanțele de contencios. Noul text al art. 25 din Regulamentul local de urbanism, adoptat de CL Cluj-Napoca în 18 iulie 2017, prevedea ”rezervarea terenului pentru servitute de utilitate publică”, o născocire asupra căreia atrăgea atenția încă de atunci un tânăr avocat din Baroul Cluj. Un alt avocat, Răzvan Bălosu, a obținut recent o decizie definitivă de la Curtea de Apel Cluj, prin care se respinge recursul Consiliului Local și se …
Citește mai multNoroc că a lovit stâlpul și nu altă mașină. Șoferul era beat și a fost reținut
Un șofer cu alcoolemie mare a intrat pe spațiul verde și a lovit un stâlp, aseară, în sensul giratoriu din Mărăștie. Șoferul, în vârstă de 58 de ani, a fost reținut. ”La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au intervenit pentru clarificarea circumstanţelor producerii unui eveniment rutier cu pagube materiale, produs în municipiul Cluj-Napoca. Evenimentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers, la intersecţia străzilor Aurel Vlaicu şi Bulevardul 21 Decembrie 1989, fiind implicate două autoturisme. Întrucât conducătorul auto care a provocat evenimentul, respectiv un bărbat de 58 de …
Citește mai multMotivarea contestației admise la baremul disciplinei drept civil de la testul grilă – admitere INM 2019
CSM a publicat procesele verbale de soluționare a contestațiilor la barem la cele patru discpline de la testul grilă din cadrul concursului de admitere la INM, ce se desfășoară în perioada septembrie 2019 – februarie 2020. Din procesele verbale am extras motivarea singurei contestații admise din toate materiile, aceasta fiind la drept civil. Întrebarea și răspunsurile în discuție sunt următoarele: Spre deosebire de cesiunea de creanță cu titlu gratuit, în cazul cesiunii cu titlu oneros: A. contractul nu trebuie să îmbrace forma scrisă, ad validitatem; B. cesionarul devine creditorul debitorului cedat pentru valoarea nominală a creanței cedate; C. cesionarul dobândește …
Citește mai multStudenții de la ”Dimitrie Cantemir” scriu pe blogul facultății
Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca și asociația studenților din facultate AJNEP au înființat de două săptămâni un blog care este foarte activ. În timpul scurt, studenți din diferiți ani au scris 17 articole pe diverse teme, inclusiv despre hotărâri CJUE, precum în ultimul articol de pe blogul dimitriecantemir-ajnep.eu ”Student? … Termenul acesta este asociat deseori cu persoana care frecventează cursuri la învățământul universitar după terminarea unui liceu și înscrierea la facultate. La drept? … De ce la DREPT? De ce nu la Poli, Medicină? Vă spun eu de ce…. În primul rând, să fii student la drept este o …
Citește mai multUn bărbat susține că a fost bătut de un polițist de la Secția 4 Cluj-Napoca și i-a făcut plângere penală
Un bărbat a depus plângere penală la parchet împotriva unui polițist de la Secția 4 Cluj-Napoca pentru purtare abuzivă, loviri și lipsire de libertate în mod ilegal. Incidentul a început pe data de 15 noiembrie, în jurul orei 14, pe strada Parâng din cartierul Mănăștur. Claudiu Creț s-a dus împreună cu un prieten să se întâlnească cu un curier pentru a preluat un colet. Curierul le-ar fi vorbit pe un ton răstit și cu artitudine flegmatică. ”Curierul a început să ne adreseze cuvinte jignitoare, spunându-ne că el nu primește ordine de la mine, că nu ne înmânează coletul când dorim …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.