Unul dintre cei doi suspecți în cazul uciderii șefului de post din Vișeu de Jos a fost condamnat definitiv, acum doi ani, la închisoare cu suspendare pentru că a tâlhărit cu cuțitul băiatul care i-a livrat pizza la o adresă din Cluj-Napoca. Ovidiu Marius Tomoiaga a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termene de încercare de 4 ani, după ce în 2013 primise o amendă penală pentru lovirea unei persoane cu un cuțit.
Șeful de post din Vișeu de Jos, Maramureș, agentul Gheorghe Nistor (foto stânga), în vârstă de 47 de ani, a fost găsit mort în birou în 4 ianuarie. Acesta zăcea într-o baltă de sânge, fiind înjunghiat de mai multe ori în zona abdominală și cea toracică.
Recent, doi frați pe nume Tomoiagă au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați că sunt cei care l-au ucis pe polițist.
Unul dintre ei, Ovidiu Marius Tomoiagă, a fost condamnat penal de două ori, prima dată la Judecătoria Vișeu de Sus și a doua oară la Cluj, prin sentința Judecătoriei Cluj-Napoca din octombrie 2014 și decizia definitivă a Curții de Apel Cluj din ianuarie 2015.
Potrivit deciziei, ”la data de 16 februarie 2014 partea vătămată B. D. M curier la S.C. Fusion Cuisine S.R.L., în jurul orei 1.00, însoțit de către martorul L. A. a livrat o comandă de zece pizza la adresa …… din Cluj-Napoca. Întrucât la locul indicat nu se afla nicio persoană, partea vătămată a sunat la numărul de telefon comunicat de către persoana care a făcut comanda, iar la telefon a răspuns inculpatul care i-a comunicat că îl așteaptă la imobilul cu nr. 11, conform declarației date în cursul urmăririi penale sau i-a dat indicații unde să ajungă, cert este că s-a îndepărtat aproximativ 500 de metri de imobilul cu nr. 1.
În fața acestui imobil partea vătămată a coborât din mașină fiind întâmpinat de către inculpat și martorul C. A. F, împrejurare confirmată și de către martorul L.A. Partea vătămată le-a permis celor doi să verifice conținutul cutiilor, după care le-a predat martorului C. care s-a îndepărtat la îndemnul inculpatului, acesta din urmă rămânând să achite contravaloarea produselor.
Partea vătămată declară, în cursul urmăririi penale că i-a comunicat inculpatului că produsele costă 121 de lei, iar inculpatul a scos din buzunar un briceag tip fluture, adică cu mobilitate între mâner și lamă și i-ar fi răspuns te tai, te belesc, determinând-o astfel să fugă la mașină, martorul L. declarând că partea vătămată era speriată și tremura. Același martor a declarat că l-a auzit pe inculpat când i-a spus părții vătămate să meargă cu el până la poartă pentru a-i plăti. Cu privire la aceleași împrejurări persoana vătămată a declarat în cursul judecății că după ce a primit bonul inculpatul l-a introdus în buzunarul de la piept, iar când a scos mâna avea un cuțit pe care l-a îndreptat spre mine înspre zona gâtului și mi-a spus <pleacă, du-te=””>. Martorul L. a declarat că se afla pe bancheta din spate, a văzut când persoana vătămată și clientul s-au îndepărtat 10-15 metri, după care, persoana vătămată a revenit la mașină și a plecat în viteză spunând că a fost amenințat cu un cuțit.”
”Inculpatul prezintă o versiune a adevărului cu multe detalii inexplicabile”
Ovidiu Tomoiagă a declarat că nu a avut bani să plătească contravaloarea comenzii și i-a comunicat părții vătămate pe un ton ridicat “nu am bani să-ți plătesc” și am introdus mâna în buzunar și am scos telefonul marca Sony S, care nu are format metalic, de culoarea neagră și becuri laterale.
Potrivit deciziei, ”în cursul cercetării judecătorești inculpatul revine parțial asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală arătând că declarațiile anterioare au fost date în condițiile în care s-a simțit presat de organele judiciare, însă nu a înțeles să aducă la cunoștință această împrejurare procurorului sau judecătorului de cameră preliminară. Astfel arată că se afla la locuința sa, respectiv un apartament, la nr… ….. din Cluj-Napoca în care se mutase de curând împreună că cu martorii C. A., O. A. și fratele său Tomoiaga Dan Grigore la un moment dat s-a decis să comande pizza și a primit un număr de telefon de la martora O. A. A. și nu a întrebat cât vor costa cele 10 pizza considerând că suma de 100 de lei pe care o avea asupra sa este suficientă. Inițial a solicitat să fie livrată comanda la imobilul cu nr. 1 de pe ……… a fost sunat de către persoana care a efectuat livrarea a coborât din imobil și nevăzând mașina i-a comunicat să vină la nr. 11 care era mai aproape de imobilul în care locuia.
Inculpatul precizează că l-a chemat pe martorul C. să îl ajute să ducă cele 10 pizza, însă când au ajuns la mașina persoanei vătămate i-a pus toate cele 10 pizza în brațele martorului după care i-a spus să plece urmând ca inculpatul să rămână să achite contravaloarea comenzii și să aducă sosurile (conform declarației martorului C.). După ce a aflat cât costă comanda a verificat banii pe care îi avea în portmoneu și a constatat că are suma de 100 de lei pe care nu a oferit-o persoanei vătămate, dar i-a cerut să-l însoțească până la locuința unde urma să împrumute diferența de 21 de lei de la fratele său. Mergând spre locuința sa persoana vătămată i-a spus că vrea să-i dea țeapă … și mergând în spetele meu mi-a pus mâna pe umăr și m-a tras puțin foarte agitat spunând să-i dau banii. Atunci am băgat mâna în buzunar și am scos un telefon mobil marca Sony ca să am ceva în mână dacă este necesar să mă apăr. Atunci acel băiat s-a îndepărtat de mine și mi-a spus <lasă că te “aranjez””>, te rezolv>. Ulterior a urcat în locuință unde împreună cu prietenii săi au consumat pizza fără să le spună nimic și fără ca aceștia să bănuiască ceva.
Inculpatul prezintă o versiune a adevărului cu multe detalii inexplicabile. Mai întâi precizează că s-a mutat de curând în imobilul de pe……., iar când a făcut comanda pentru pizza nu știa numărul exact al imobilului unde locuiește și de aceea a spus nr. 1. Ulterior, coborând, a verificat numerele de pe imobilele învecinate și a comunicat persoanei vătămate nr. 11, care se află la o distanță de cca 50-100 de metri, declarațiile inculpatului și a martorului C., respectiv 500 de metri declarația persoanei vătămate. Deși face o comandă de 10 pizza, care pentru patru persoane este totuși o comandă extravagantă, având în vedere că fiecare pizza cântărea în jur de 500 de grame, nu a întrebat cât vor costa și nici nu o întreabă pe martora O. care mai cumpărase de la aceeași societate, considerând că suma de 100 de lei de care dispunea este suficientă. Apoi coboară împreună cu martorul C., acesta din urmă pentru a-l ajuta, dar în fapt martorul duce toate cele 10 pizza, inculpatul rămânând să plătească și să ia sosurile, după cum a declarat martorul.
Cert este că inculpatul nu achită contravaloarea comenzii, deși o vede pe persoana vătămată că se îndepărtează amenințând și după ce inculpatul și-a scos telefonul din buzunar, dar această împrejurare nu pare să îl deranjeze de vreme ce nu o menționează prietenilor săi și nu sună din nou la societatea de unde a comandat cele 10 pizza. Mai mult, din declarația sa dată în cursul urmăririi penale și în fața instanței se pare că i-a comunicat persoanei vătămate că nu îi va plăti, nuanțând în cursul judecății că a spus acest lucru doar pentru că persoana vătămată a devenit agresivă. Agresivitatea persoanei vătămate a fost și motivul pentru care și-a scos telefonul din buzunar pentru a se apăra. Încă o dată, instanța constată că inculpat, pus în fața unei conduite agresive din partea celui care a livrat pizza, nu pare deranjat încât să sune și să reclame un astfel de comportament și nici nu îl menționează prietenilor săi sau organelor de urmărire penală.
Pe de altă parte, persoana vătămată a declarat că nu are nicio îndoială că inculpatul a scos din buzunarul de la piept un cuțit cu lama mobilă spunându-i că nu va plăti cele 10 pizza. De altfel, însăși acțiunea de a scoate un cuțit și a-l arăta sau îndrepta spre o persoană constituie o amenințare implicită, chiar și în lipsa unor amenințări verbale.
Instanța a constatat astfel un comportament cel puțin bizar din partea inculpatului, iar spre finalul procedurilor devine el însuși o victimă a unei potențiale agresiuni. De altfel, aceeași atitudine o regăsim și în împrejurarea că inculpatul a declarat că nu a fost vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 399/5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, definitivă prin nerecurare, deși din cuprinsul sentinței rezultă că inculpatul a fost prezent la judecată și a recunoscut sincer faptele, beneficiind de judecarea cauzei în procedura simplificată prev. de art. 320^1 din C.p.p., anterior datei de 1 februarie 2014.”, au arătat magistrații.
Instanța: ”S-a avut în vedere tenacitatea infracțională”
Judecătorii clujeni au ținut cont de fapta comisă anterior de Tomoiagă: ”Instanța a reținut dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta inculpatului Tomoiaga Marius Ovidiu, care, după condamnarea la pedeapsa de 500 de lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 399/5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, definitivă prin nerecurare, în noaptea de 15-16.02.2014 a exercitat acte de amenințare cu un briceag tip fluture, asupra persoanei vătămate B. D.-M. pentru a nu achita suma de 121 lei, reprezentând contravaloarea a 10 pizza pe care persoana vătămată le-a predat la cererea inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. a și d Cod penal. Din chitanțele de la fila 31 rezultă că la data de 15 aprilie 2014 inculpatul a achitat amenda penală în cuantum de 500 de lei aplicată prin sentința penală nr. 399/5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, definitivă prin nerecurare.
La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de prev. art. 74 din N.C.pen., a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșita de către inculpat și gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevate mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. S-a avut în vedere tenacitatea infracțională, împrejurarea că a premeditat săvârșirea faptei, faptul că la scurt timp după ce a fost condamnat pentru lovirea unei persoane cu un cuțit, inculpatul folosește un cuțit împotriva persoanei vătămate pentru un beneficiu material redus, împrejurare care relevă un potențial infracțional ridicat, precum și de faptul că pe parcursul procedurilor a dobândit capacitatea de a se victimiza, împrejurare care relevă lipsa remușcărilor.”, precizează judecătorii.
Astfel, Ovidiu Tomoiaga a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, însă cu suspendare.
De ce a fost suspendată pedeapsa
Potrivit motivării sentinței, ”în baza art. 44 al. 1 din C.pen. s-a constatat starea de pluralitate intermediară raportat la pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 399/5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus definitivă prin nerecurare la data de 30 decembrie 2013, pedeapsă pe care a executat-o la data de 15 aprilie 2014.
Instanța a avut în vedere vârsta inculpatului și valoarea relativ redusă a prejudiciului, indicii care relevă mai mult imaturitatea inculpatului, precum și sprijinul real de care se bucură în familie, mama sa fiind prezentă la toate termenele de judecată și va aprecia că aplicarea pedepsei este suficientă și fără executarea acesteia, iar inculpatul, reflectând la procedurile desfășurate împotriva sa, nu va mai comite alte infracțiuni. Așadar în baza art. 91 și 92 din N.C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul Tomoiaga Marius Ovidiu și s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani.”, se arată în sentința Judecătoriei Cluj-Napoca
Pe durata termenului de încercare, Ovidiu Tomoiaga trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș sau organizat în colaborare cu instituțiile comunitare.
De asemeena, tânărul a fost obligat prin decizia definitivă la muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, obligație menită să-l responsabilizeze pe inculpat.
Mement de reculegere și condoleanțe de la Cluj
”Azi, 8 ianuarie a.c., ora 14:00, în semn de respect şi solidaritate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj vor păstra un moment de reculegere în memoria colegului care şi-a pierdut viaţa în timpul executării serviciului – subinspector de poliţie post mortem NISTOR GHEORGHE – I.P.J Maramureş.
În această dimineaţă, echipaje de poliţie au pornit spre Vişeu de Jos pentru a-l conduce pe ultimul drum pe colegul care a plecat prea devreme dintre noi. Transmitem familiei sincere condoleanţe.”, se arată într-un comunicatul al IPJ Cluj.