O poveste despre ceea ce poate însemna clubul Universitatea Cluj pentru un om. Și nu vorbim de orice om, ci de unul de calibru, care și-ar fi pierdut ani buni din carieră, după cum chiar el recunoaște, dacă nu ar fi existat ”U” și un om cu suflet și curaj de la acest club. Din cauza unui decret aberant al regimului comunist, Dragoș Cojocaru, acum în vârstă de 80 de ani, nu avea voie să se înscrie la nicio facultate. Știința Cluj l-a transferat ca jucător de fotbal în ’55 și l-a înscris, pe șest, la Facultatea de Drept. A devenit apoi șef de cabinet al unui ministru de externe și decanul Baroului Brașov, timp de 12 ani.

Viața fostului fotbalist și avocat pensionar Dragoș Cojocaru este ca și o carte, poate de aceea a și scris 12 cărți, nu toate despre viața lui, și lucrează la a 13-a.  A debutat la 18 ani în Liga 1, a ajuns în naţionala de tineret şi apoi a fost patru ani coleg de echipă cu Jenei la Steaua. La 28 de ani a renunţat brusc la fotbal pentru diplomație, ajungând șef de cabinet al ministrului de externe. Nu a uitat fotbalul și s-a făcut antrenor. În 78 a intat în avocatură, fiind decanul Baroului Brașov timp de 12 ani. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat Universitatea Cluj (pe atunci Știința), echipa la care Cojocaru, poreclit pe atunci Rică, a jucat doar doi ani, în perioada 1955-1956, dar care au însemnat startul în carieră. Căci cariera nu se poate face fără studii. Iar Dragoș Cojocaru nu avea acces la studii în 1955 dintr-un motiv aberant.

”Am venit la Universitatea Cluj datorită unei împrejurări pentru care trebuie să mulțumesc în genunchi. Fără glumă. Tatăl meu a fost ofițer în al doilea război mondial împotriva rușilor. Și a apărut un decret după 23 august 1944 prin care copiii de ofițeri care au luptat împotriva Uniunii Sovietice nu aveau voie să dea examen la facultate, la niciuna. Eu am termunat liceul și pur și simplu un an am stat pe tușă pentru că nu am avut acces din cauza acestei împrejurări. Eram în echipa națională de juniori, ca un băiat de perspectivă, și atunci Universitatea Cluj, aflând de mine, m-a adus și într-un mod flagrant, încălcând legea, mi-au acordat posibilitatea să fac facultate, fără să mai pierd vreun an. Atunci s-a întâmplat o metamorfoză: de la Politehnică echipa a trecut la Drept. Și președinte a fost celebrul profesor Ion Albu. A încălcat decretul și m-a luat. Am dat examen. Decretul a mai durat vreo 5 ani și ar fi însemnat să stau efectiv pe tușă, pe nimic și nu puteam sa învăț. Pentru asta, eu n-am uitat și nici n-am să uit vreodată”, a povestit Dragoș Cojocaru în exclusivitate pentru CLUJUST.ro. 

 A jucat cu doctorul Luca

Chiar dacă nu apare în poza de mai sus, Dragoș Cojocaru a fost coechipier în primul an la Știința Cluj cu marele jucător și doctor Mircea Luca. La 80 de ani, avocatul Cojocaru ține minte pe de rost aproape toată echipa de acum 60 de ani: ”Doctorul Luca, Zeană, Avram, Lutz, Moldovan, Todor portarul, care a apărat și la Națională, Catina, alt portar, frații Nedelcu. Am prins o echipă în metamorfoză, se schimba. Am prins o generație veche de niște fotbaliști de mare valoare la vremea aia. Doctorul Luca era la amurg. Cât am și stat în acei doi, un an a jucat, un an nu. A abandonat pentru că era în vârstă, avea 42-43 de ani, era șef de secție la nu mai știu care spital”, își amintește Cojocaru.

De ce a rămas doctorul Luca atât de iubit de suporteri? ”El a fost și rămâne figura cea mai proeminentă posibilă a fotbalului de la Universitatea Cluj, cum e Rădulescu dincolo la CFR. Universiatea Cluj nu a putut din păcate să aibă posibilitatea să tragă la titlu, la nu știu ce. Au fost alte echipe care au dominat pe vremuri. El a fost de un devotament…Nu a prea fost înzestrat din punct de vedere tehnic, însă a fost de o dârzenie imposibil de descris și a reprezentat un stindard, un om deosebit în sensul că relațiile pe care le întreținea cu coechipierii, cu spectatorii. Aceștia l-au stimat, l-au iubit, l-au apreciat. Era vânt, era frig, era soare, ei erau pe stadion”, povestește fostul jucător.

Știe și acum versurile imnului vechi

”Era o echipă care mi-a rămas extraordinar de bine întipărită și a trecut nu știu cât amar de vreme. O echipă în care era o atmosferă deosebită și în care avea predilecție toată lumea către cântec. Spre exemplu, la mine sunt mai bine de 50 de ani de atunci și știu și acum versurile și melodia de la Universitatea Cluj: Haide U, tempo U, ești mândria unor inimi românești, haide U, haide U, haide U.. Se mergea cu autobuzul în condiții mai grele, la Bacău, la Constanța, Timișoara. Se pleca seara că nu erau bani de hotel. Ei bine, de la Bacău până la Cluj, unde se ajungea noaptea la 3, echipa cânta, indiferent de scor. Cânta! Da cânta frumos, nu așa..”, spune Cojocaru. Acesta spune că toți jucătorii, cu o excepție, erau studenți. ”La Universitatea Cluj unul singur nu era student. Din 22 câți eram, unul singur nu era: portarul Todor. Acum e impropriu că echipa se numește Universitatea Cluj că stau să mă gândesc dacă există vreun student. A fost o perioadă dintre cele de care de-a lungul întregii mele vieți îmi amintesc cu cea mai mare plăcere. Era o atmosferă la echipă, la școală, la facultate. Un student fotbalist se bucura de o altă apreciere, de lume, de colegi. Orașul era invadat de studenți, bănuiesc că și acum e același lucru. Se bucura de predilecția către învățământ, știință, cultură. Pe acest calapod, era cap de afiș pe țară Clujul. Eu am nimerit profesori la Facultatea de Drept celebri: Constantin Drăgan, unul din frații Ionașcu, Firoiu. Erau profesori desăvârșiți de la care aveai nu numai materia de învățat, ci și comportamentul, modalitatea de a fi în societate. Nu vreau să fac judecăți de valoare, dar studentul avea o anumită atitudine dață de viață….in fine. Nu mai spun cum e acum”, povestește avocatul pensionar.

Acesta s-a trasnferat în anul III de facultate la Progresul București, o echipă în mare formă atunci, în timp ce Știința Cluj în 1957 a retrogradat pentru un sezon in B. ”Șase luni nu mi-au dat drept de joc. M-am dus la Progresul și nu mi-au dat drept de joc Clujul. Eu făceam parte dintr-un grup restrâns de trei-patru băieți care era eșalonul ce veneam în locul celor în vârstă, al doctorului Luca, al lui Avram, Lutz. Și noi eram patru-cinci tineri și eu am fost unul dintre cei care au plecat. S-au conjugat elementele. Pe de-o parte de ordin material, aveam părinții în București și dat fiind că echipa era de anvergură, normal că am fost tentat”, spune Cojocaru.

Coechipier cu Jenei

Cu o escală de un an la Steagul Roșu Brașov, Cojocaru a ajuns în ’60 la echipa armatei CCA Steaua, unde a găsit o atmosferă total diferită de cea la ”U”. ”La Steaua era o atmosferă mai austeră, mai cazonă. Era o atmosferă mai strictă. Jucătorii între ei aveau relații foarte bune. Spre exemplu acolo am prins și eu pentru prima oară când pe coechipier să nu-l dojenești măcar, să nu sari cu gura pe el că a ratat pentru că peste trei minute puteai să ratezi tu. Era o altă disciplină, mai severă. La ”U” era mai boemă”, spune zâmbind. Dar nici la Steaua nu a scăpat de ”U”, mai exact de un mare atacant, Cojocaru jucând stoper sau fundaș stânga. ”Am avut adversari direcție de coșmar: Pîrcălab de la Dinamo, Năsturescu şi Copil de la Rapid, Oaidă de la Progresul, Ivansuc de la ”U” Cluj”, spune fostul jucător. Acesta s-a lăsat de fotbat dintr-o dată, la 28 de ani, după o deplasare în Cupa Cupelor cu Steaua, din care făcea parte și Emeric Jenei. Dăduse examen la Institutul de Relații Internaționale și a intrat primul, înaintea lui Teodor Meleșcanu. ”Atunci nu erau așa oportunități în fotbal, nu te lăsa să pleci afară. Așa că am ales o altă cale”, explică Cojocaru. Acesta a devenit apoi șef de cabinet al ministrului de Externe Corneliu Mănescu.

După ce a fost mazilit Mănescu de către Nicolae Ceaușescu, Cojocaru s-a întors la fotbal și a antrenat Politehnica Galaţi, Tractorul Braşov şi CSU Braşov. În 1970 a intrat în avocatură. Prin 1992 a acceptat propunerea de a se înscrie în Vatra Românească, varianta iniţială a PUNR, în calitate de vicepreşedinte la nivel naţional, dar a renunțat când a apărut grupul lui Funar de la Cluj. După ’90 s-a ţinut de profesia de avocat cu o pauză de un an, în 2000, când a antrenat o echipă de fotbal din Nigeria. În 2001 a revenit în țară ca decan al Baroului Braşov. Între timp a scris 12 cărți, iar ”Ziua cu mai multe nopți”, care este autobiografică, apre și perioada de la Universitatea Cluj.

A înființat ”Națioanala” avocaților alături de un avocat clujean

Nici ca avocat nu a putut sta departe de fotbal. În urmă cu circa 11 ani, a pus bazele naționalei avocaților, despre care vrea acum să scrie o carte. ”Mă consider ctitor al activității acesteia fotbalistice la avocați. Ideea mi-a venit dintr-o întâmplare fericită pentru avocați. Am citit într-un ziar în tren cum că a treia ediția a campionatului de avocați din ceva țară. Zicea că avocați străini au venit la noi în țară după un campionat al avocaților. Și am zis: domne dar avocații noștri nu ar putea? Am declanșat la Brașov o campanie de selecție și am transmis la toate Barourile din țară. Călin (avocatul Călin Budișan din Cluj – n.red.) a fost de la început. Inițial sediul a fost la Brașov și eu am decis după câțiva ani să mut sediul la Cluj pentru că erau mai mulți clujeni. Plus că simțeam ajutorul, Călin în primul rând, Trușcă (Adrian Trușcă – fost tobalist la ”U” și CFR)”, a spus Dragoș Cojocaru. Acesta a fost în tribună la meciurile din Cupa Baroului Cluj pentru a ochi noi talente pentru națională. ”Mă țin într-o formă fizică bună și simt efectiv că pot să contribui. Pe băieți îi cunosc. Există sprijin aici din partea decanului Baroului Cluj”, a precizat antrenorul din umbră al naționalei avocaților. În 27 mai începe în Malta campionatul european al avocaților, de unde Cojocaru nici nu se gândește să nu vină cu titlul. Naționala avocaților români, al cărei căpitan este Călin Budișan (foto stânga)), este vicecampioană mondială.

 

 

Comments

comentarii