Profesorul Gheorghiță Mateuț a fost ales decanul de suflet al generației care a absolvit anul acesta Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj. Avocatul și profesorul de procedură penală Mateuț, vizibil emoționat, a ținut un discurs memorabil și…destul de scurt. ”Vă rog să-mi spuneți timpul limită”, a glumit la început profesorul. După trei ani de supremație ca decan de suflet a lectorului și judecătorului Andrea Chiș, studenții de la Drept UBB Cluj l-au ales în 2015 ca decan de suflet pe profesorul și avocatul Gheorghiță Mateuț. Acesta a avut o mică problemă cu microfonul la început, dar a fost ajutat …
Citește mai multTag Archives: studenti
Omul care i-a învățat drept penal pe Kovesi, Morar, Mateuț, Streteanu și multe alte nume mari
Un exemplu pentru toți profesorii din țară: Fostul profesor de drept penal Matei Basarab este sunat sau vizitat de foștii studenți chiar și după 30 de ani de la absolvire. După cum chiar el ne spune, i-au fost studenți doi președinți de Curte Constituțională, doi șefi de guvern și patru procurori generali ai României. Toți marii juriști care au învățat la Cluj îl dau ca exemplu de profesor în interviurile pe care le acordă. Fostul profesor Matei Basarab are acum 86 de ani și trăiește cu soția într-un cămin de bătrâni. Fostul profesor de drept penal Matei Basarab a fost …
Citește mai multSpeță complicată de fiscal la concursul de procese simulate de la Curtea de Apel Cluj
Studenții care s-au întrecut la concursul de procese simulate pe drept fiscal au avut de rezolvat o speță despre care avocatul specializat pe acest domeniu Ciprian Păun spune că ar ridica probleme și unor instanțe. Vedeți mai jos în document speța. Asociația studenților de la Drept Elsa Cluj-Napoca a organizat în paralel două concursuri de procese simulate: pe drept fiscal și pe drept comercial. Dezbaterile au avut loc în două săli de la Curtea de Apel Cluj. Studenții au redactat anterior dezbaterilor memorii ce au cuprins acțiunea de chemarea în judecată și întâmpinarea. Echipele au fost formate din câte doi …
Citește mai multDouă studente din Timișoara au câștigat Concursul național de procese penale de la Cluj
Două studente de la Drept din Timișoara au câștigat Concursul Național de Procese Simulate de Drept Penal ”Traian Pop”, ce a avut loc la Curtea de Apel Cluj în week-end. Locurile 2 și 3 au fost ocupate de echipe de la Facultatea de Drept a UBB Cluj. Asociația studenților de la Drept ELSA Cluj-Napoca în parteneriat cu casa de avocatură Sergiu Bogdan și Asociații a organizat în week-end Concursul național de procese simulate în domeniul penal. S-au întrecut opt echipe, două din Cluj și câte una din București, Timișoara, Constanța, Iași, Oradea și Targu-Mures. Fiecare echipă a fost formată din doi …
Citește mai multEuroparlamentarul Daniel Buda duce patru studenți la Bruxelles în urma unui concurs
Europarlamentarul Daniel Buda, fost avocat, acum notar, a lansat un concurs de eseuri pentru studenţii Facultăţii de Drept a UBB Cluj, în urma căruia va premia cei mai buni patru studenţi cu un stagiu la Bruxelles. Europarlamentarul a lansat concursul la întâlnirea cu studenții organizată de ELSA Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, vor fi premiați cei care îşi vor dovedi creativitatea şi viziunea în a fundamenta teoretic şi empiric tematica ”Implicaţiile deciziilor adoptate de către UE în România”. ”Este vorba de un stagiu de trei zile la Bruxelles sau poate la Strasbourg, pe care puteți să-l obțineți pe baza unui eseu pe …
Citește mai multSubiecte actuale la sesiunea națională de comunicări științifice de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj
Zeci de studenți și masteranzi din țară participă la Sesiunea națională de comunicări științifice de la Facultatea de Drept Cluj a Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir”. Lucrările prezentate sunt în domeniul dreptului penal, civil sau al drepturilor omului. La sesiunea de comunicări participă studenți de la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Universitatea București, Universitatea ”Bogdan Vodă” Cluj-Napoca, Universitatea ”Petru Maior” Târgu Mureș. Studenții au ales subiecte de actualitate, precum ”Inaplicabilitatea măsurii de siguranță a confiscării extinse”, ”Subiecții infracțiunii de luare de mită” sau ”Aspecte relevante privind paradisurile fiscale”. Toate titlurile AICI. ”De la prima ediție și până în prezent, noi, profesorii, am încurajat participarea …
Citește mai multLaptopurile și tabletele de la Apple, mai greu de percheziționat. Lipsește o șurubelniță specială
Avocatul George Zlati, specializat pe domeniul infracțiunilor informatice, a dezvăluit într-o prezentare pentru studenții de la Drept că procurorii întâmpină des probleme în percheziționarea tabletelor și laptopurilor Apple din cauză că nu au o șurubelniță specială. Probleme sunt și în cazul smartphone-urilor din cauza lipsei ultimei versiuni a programului cu care se face percheziția informatică a acestora. În cadrul Săptămânii Juridice organizată de ELSA Cluj-Napoca, avocatul George Zlati le-a vorbit studenților despre modul cum se desfășoară perchezițiile informatice, tot mai dese în ultimii ani. Aceste percheziții sunt aprobate de judecători și se efectuează pe unități informatice: laptopuri, hard-disk-uri interne și …
Citește mai multDanileț către studenții de la Drept, despre jurisprudență: ”profesorii voștri ar trebui să-și revizuiască cursurile”
Judecătorul membru CSM Cristi Danileț a fost primul invitat al Săptămânii Juridice, organizată de organizația studenților de la Drept ELSA Cluj-Napoca. Într-un discurs spumos și captivant, ca de obicei, reformistul Danileț le-a spus studenților, într-un amfiteatru de la Facultatea de Drept a UBB, că profesorii lor trebuie să-și schimbe cursurile în ce privește teoria că jurisprudența nu este izvor de drept. Membrul CSM le-a vorbit studenților despre importanța jurisprudenței și a publicării ei pe internet. ”Încă sunteți învățați la școală, căci mă aflu într-o respectabilă aulă a Facultății de Drept, în care voi sunteți învățați că jurisprudența nu este izvor …
Citește mai multCarte utilă pentru comercianții în devenire și studenți
Carte utilă pentru comercianții la început de drum, dar și pentru cei care vor să facă schimbări. Conferențiarul Ciprian Păun de la Facultatea de Științe Economice a UBB a scris lucrarea ”Dreptul Afacerilor. Teoria. Profesioniștii. Impozitarea”. Aceasta, deși poartă denumirea de curs universitar, este un instrument util pentru toți cei care vor să pornească o afacere. Lucrarea cuprinde toți pașii, de la zero, pe care trebuie să-i urmeze oamenii care vor să înființeze un business, indiferent de forma de organizare juridică. ”E o carte care încearcă să privească prescurtat trei materii importante ale Dreptului afacerilor, anume dreptul societar și contractele, …
Citește mai multUn conferențiar universitar pune pe blog cursuri de drept înainte de seminarii
Un conferențiar de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și-a creat un blog pentru fi mai aproape de studenți și pentru a le ușura munca. Există și reversul medaliei: vede câți studenți citesc temele înainte de seminarii. Conferențiarul Ciprian Păun (foto) de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a adoptat o metodă modernă pentru le da studenților ce au de citit înainte de cursuri sau seminarii. Și-a creat blogul rojust.ro, unde postează cursuri de dreptul afacerilor, dreptul insolvenței și dreptul fiscal al Uniunii Europene. Cursurile sunt utile tuturor oamenilor care vor să înceapă o afacere. De exemplu, puteți citi …
Citește mai mult