Despre caracterul facultativ al legii penale este titlul prezentării susținute de avocatul și conferențiarul Radu Chiriță la conferința ”Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare”. Cu umor și seriozitate în același timp, acesta a arătat, cu exemple concrete, cum organele de anchetă nu respectă legea în cadrul urmăririi penale. Participanții au aplaudat zâmbind de mai multe ori pe parcursul prezentării. În analiza caracterului obligatoriu sau nu al legii, Radu Chiriță a plecat de la prevederile constituționale în materie: Articolul 1 alin. 5 din Constituţie prevede: ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” …
Citește mai multTag Archives: Statul
Hotărâre CJUE: Timbrul de mediu, incompatibil cu articolul 110 din TFUE
După taxa de primă înmatriculare, taxa de poluare și taxa pe emisii poluante, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dă lovitura de grație Statului Român, declarând și timbrul de mediu incompatibil cu art. 110 TFUE (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) într-o cauză cu Administrația Finanțelor Publice Cluj. Reclamantul Vasile Budișan este reprezentat de avocata Cristina Neamț. HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua) 9 iunie 2016 „Trimitere preliminară – Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă aplicată de un stat membru autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări sau a primei transcrieri a dreptului de proprietate – Neutralitate fiscală între autovehiculele rulate provenite din alte state …
Citește mai multEXPLOZIV. Fostul Guvern Boc 2 l-a scăpat pe baronul Oprișan de pretențiile civile ale Statului
În dosarul lui Marian Oprișan de la Curtea de Apel Cluj, avocații baronului PSD au depus o adresă de la Guvern, de la Cancelaria primului-ministru Victor Ponta, în care se arată că Statul nu s-a mai constituit parte civilă în dosar din 2010, când Guvernul Boc 2, prin Ministerul Finanțelor, trebuia să facă o nouă cerere în acest sens către instanța nou sesizată. Adresa de la Cancelaria Primului Ministru depusă în dosarul lui Oprișan este de fapt un răspuns pe legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public adresat ”domnului Oprișan Marian” de către Direcția relații publice de la …
Citește mai mult”Neamțul” din Baroul Cluj: ”investitorul german vrea seriozitate, stabilitate și o debirocratizare a Statului român”
Avocatul și conferențiarul Ciprian Păun este printre puținii avocați din Cluj care vorbesc germana legală. Datorită acestui fapt, 80% dintre clienții lui sunt vorbitori de germană: nemți, austrieci, elvețieni. Am stat de vorbă cu Ciprian Păun pentru a vedea ce probleme întâmpină investitorii germani în Cluj și cum văd ei mediul de business și politic la mai bine de jumătate de an de la instalarea președintelui Klaus Iohannis. INTERVIU Ai vrut dintotdeauna să te faci avocat? O influență foarte mare asupra mea a avut-o filmul ”Avocatul Diavolului” cu Al Pacino și Keanu Reaves (1997 – n.red.) și cred că acela e …
Citește mai multDespre rolul judecătorului în societate, dincolo de a da sentințe: ”Omul nu vrea să vadă nici zei, nici roboți!”
O prezentare inedită a rolului judecătorului în societate a fost realizată în fața studenților de la Facultatea de Drept a UBB Cluj, în cadrul Săptămânii Juridice, de către magistratul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acesta are o experiență în profesie de mai bine de 15 ani și este considerat un reformist. Primul rol al judecătorului despre care a vorbit Danileț, la invitația organizației studențești ELSA Cluj-Napoca, a fost cel de a da sentințe. ”Urmare a reformei și a infuziei cu sânge proaspăt, judecătorii și-au dat seama că pot face ceva pentru societate. Multă vreme ne-am imaginat …
Citește mai multConferențiarul Ciprian Păun îndeamnă avocații să colaboreze pentru a-și apăra clienții în lupta cu Fiscul
Conferențiarul Ciprian Păun de la Facultatea de Științei Economice a UBB, avocat specializat în dreptul afacerilor și drept fiscal, a arătat în prezentarea lui de ala Conferința de drept administrativ și fiscal din 27 februarie importanța colaborării între avocați în beneficiul contribuabililor care se judecă cu Fiscul. Avocatul Păun a dezvăluit că juriștii de la Ministerul Finanțelor au spețe câștigate pe care le dau ca model celor din teritoriu. De asemenea, a demonstrat că studierea jurisprudenței europene îi putea salva procesul unui avocat care a pierdut. Mai întâi, Ciprian Păun a ținut să precizeze că avocații nu luptă împotriva Statului, …
Citește mai multDetalii din cazul Apostu vs. România: Guvernul i-a sugerat să dea în judecată presa
Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul Apostu vs. România arată că esența cazului este că Statul a permis scurgerea unor interceptări în presă și nu faptul că au fost publicate. În schimb, Guvernul i-a propus fostului primar să dea în judecată presa, propunere pe care CEDO nici nu a luat-o în seamă. CLUJUST.ro vă prezintă detalii interesante din recenta decizie CEDO, prin care s-a constatat încălcarea articolelor 3 (interzicerea tratamentelor degradante) și 8 (dreptul la viață privată) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În ce privește articolul 3, ”Curtea a constatat că a existat o încălcare a …
Citește mai multCEDO: Statul Român i-a încălcat drepturile lui Sorin Apostu
Statul Român a fost condamnat la CEDO în urma plângerii fostului primar al Clujului, Sorin Apostu. Judecătorii au decis că i s-au încălcat drepturile omului prin ”condiții de detenție inumane” și prin ”violarea dreptului la viața privată și a corespondenței.” In cazul Apostu vs. Romania (applicattia nr. 22765/12) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, că s-a produs: – încălcarea Articolului 3 (interzicerea tratamentului inuman și degradant) din Conventia Europeană a Drepturilor Omului – încălcarea Articolului 8 (dreptul la viață privată și secretul corespondenței) Potrivit deciziei CEDO publicată astăzi, cazul se referă la condițiile de detenție preventivă a unui fost …
Citește mai multUn primar PSD din Cluj l-a angajat pe avocatul Pavel Abraham pentru că…”îl apără și pe Bercea Mondial”
Firma avocatului Pavel Abraham va reprezenta expropriații din comuna Gilău de pe traseul Autostrăzii Transilvania. Primarul comunei, și el expropriat, spune că l-a ales pe Abraham pentru că ”îl apără și pe Bercea Mondial” și s-au înțeles la bani. Circa 200 de localnici, ale căror terenuri au fost expropriate pentru tronsonul Gilău-Nădășelu al Autostrăzii Transilvania, s-au constituit într-o asociație prin care vor da în judecată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), fiind nemulțumiți de prețul primit: 46 de bani pe metru pătrat pentru terenurile arabile şi 14 bani pe metru pătrat pentru fâneţe. Printre ei este și …
Citește mai mult