Cu ocazia conferinței Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare, am stat de vorbă cu mai mulți specialiști în drept penal despre cum văd ei acum codurile și ce ar trebui să se întâmple în continuare cu cele două acte normative? Av. dr. Gheorghiță Mateuț: ”Din păcate, practica judiciară posterioară intrării în vigoare a noilor coduri a demonstrat deja vulnerabilitatea acestora, multiplele neajunsuri pe care eu de altfel le-am sesizat de la momentul în care acestea au intrat în vigoare. Evident sunt legi care conțin multiple inadvertențe, care încă au în cuprinsul lor prevederi neconstituționale, în pofida …
Citește mai multTag Archives: penale
Despre caracterul facultativ al legii penale, cu Radu Chiriță
Despre caracterul facultativ al legii penale este titlul prezentării susținute de avocatul și conferențiarul Radu Chiriță la conferința ”Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare”. Cu umor și seriozitate în același timp, acesta a arătat, cu exemple concrete, cum organele de anchetă nu respectă legea în cadrul urmăririi penale. Participanții au aplaudat zâmbind de mai multe ori pe parcursul prezentării. În analiza caracterului obligatoriu sau nu al legii, Radu Chiriță a plecat de la prevederile constituționale în materie: Articolul 1 alin. 5 din Constituţie prevede: ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” …
Citește mai multConcluziile conferinței de drept penal cu decanul Florin Streteanu. PLUS Galerie foto de la eveniment
Decanul Facultății de Drept UBB Cluj, Florin Streteanu, a tras, pe scurt, concluziile conferinței ”Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare” pentru Clujust.ro Peste 400 de profesioniști din domeniul dreptului au participat la conferința din 3-4 martie, organizată de facultatea de drept, Baroul Cluj și INPPA Cluj, cu spriinul editurii Hamangiu. (Citiți aici discursurile de deschidere) Decanul facultății și profesor de drept penal, Florin Sreteanu, spune că nu s-a așteptat la atâția participanți: ”A fost o surpriză plăcută pentru noi numărul de participanți. La momentul când am gândit conferința ne gândeam undeva la 200 de participanți și …
Citește mai multPeste 400 de profesioniști ai dreptului la conferința despre codurile penale de la Cluj
Conferința ”Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare” de la Cluj a adunat într-o sală imensă a unui hotel peste 400 de profesioniști ai dreptului, în special din Transilvania, dar și invitați de marcă din Capitală și participanți chiar și din Neamț. Conferința ce se desfășoară în ziele de 3-4 martie este organizată de Facultatea de Drept UBB Cluj, Baroul Cluj și INPPA Cluj, cu sprijinul editurii Hamangiu. Clujust.ro este partener media al evenimentului. Decanul facultății, Florin Streteanu, a spus în deschidere: ”Ne bucurăm să fim astăzi împreună, să vedem atât de mulți participanți. A trecut ceva vreme …
Citește mai multCe spun avocații penaliști din Cluj despre cele două proiecte de OUG-uri controversate
Clujust.ro a întrebat mai mulți avocați penaliști din Cluj ce părere au despre proiectele de OUG-uri mult discutate zilele acestea cu privire la modificarea codurilor penale și la grațiere. Avocatul mai multor milionari din Cluj, Călin Budișan, a spus: ”Majoritatea modificărilor au în vedere decizii ale Curții Constituționale prin care s-au declarat ca neconstituționale anumite texte de lege, deci există obligativitatea punerii de acord a textelor din codul de procedură și din codul penal cu deciziile curții constituționale. Grațierea este un act de clemență care este ciclic și din vremuri străvechi. Din punctul meu de vedere, că așa cum au …
Citește mai multConferință ”monstru” despre codurile penale la Cluj. Cinci avocați stagiari vor participa gratuit
O conferință de amploare de drept penal și procedură penală, intitulată ”Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare”, va avea loc în perioada 3-4 martie la Cluj. Ținând cont de câți și ce speakeri sunt, se anunță cea mai mare conferință de penal dinafara Bucureștiului. Cinci avocați stagiari care au fost primii la examenul de intrare în profesie din 2015 la Centrul Teritorial Cluj al INPPA vor participa gratuit. Conferinţa de drept penal şi drept procesual penal „Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare” este organizată de Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în …
Citește mai mult”Medierea a ajuns să fie deturnată și să fie folosită pentru tergiversarea soluționării cauzelor penale”
Președintele Secției penale a Curții de Apel Cluj, judecător Valentin Chitidean, a explicat la o conferință cum era folosită medierea pentru tergiversarea soluționări cauzelor penale înainte de o decizie a Curții Constituționale din iunie 2016. Judecătorul Valentin Chitidean a vorbit la ediția a III-a a conferinței ”Conflict Resolution Day”, la care a participat și în 2015. Chitidean a arătat că, de la conferința de anul trecut, a intervenit o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiței – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Completul de la ÎCCJ …
Citește mai multCandidați cu probleme penale au câștigat primării importante pe bandă rulantă în țară
În premieră, un primar de municipiu câștigă un nou mandat din arest preventiv. Un candidat din alt municipiu a câștigat alegerile după ce a ispășit o pedeapsă în închisoare. Alți câștigători la alegerile 2016 pentru primării din mari orașe sunt urmăriți penal sau trimiși în judecată. Sondajele de la ieșirea de la urne, numărătoarea paralelă a partidelor și rezultatele parțiale îi dau câștigători siguri de mandate de primari în orașe reședințe de județ pe următorii candidați: Cătălin Cherecheș – Baia Mare Acesta a câștigat alegerile cu un procent de peste 70% din voturi. Cherecheș fost arestat preventiv, la propunerea DNA …
Citește mai multCum este văzută și cum funcționează medierea în penal
Magistrați penaliști cu experiență din Cluj, dar și o polițistă de la Biroul de Investigații Criminale au vorbit despre medierea în cauze penale la prima ediție a Reuniunii Meditorilor din Transilvania. Procurorul general adjunct al Parchetului Curții de Apel, Violeta Trăistaru, președintele Secției penale de la Curtea de Apel Cluj, Valentin Chitidean, judecătoarea Adina Lupea de la aceeași secție și inspectorul principal Claudia Georgeta Câmpean de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au răspuns invitației mediatorilor. ”Vrem ca medierea sa fie o alternativă viabilă la judecată. Sunt 2-3 cazuri care se încheie cu mediere pe fiecare …
Citește mai multTrei plângeri penale pe numele lui Adrian Mutu. Una este la Cluj VIDEO
Omul de afaceri Adrian Marțian, prin avocatul său, a depus nu mai puțin de trei plângeri penale pe numele fostului său asociat, fotbalistul Adrian Mutu, la parchetele din Cluj-Napoca, Bistrița și Oradea. Afaceristul îi acuză pe Mutu, pe mama acestuia și pe două femei din Bistrița că efectiv și-au însușit o linie de producție de biodiesel de 15 milioane de euro. Avocatul Dorin Tătaru spune că a solicitat insistent să se pună sechestru pe fabrica de biodiesel de la Oradea. Povestea a început în august 2010, cînd Adrian Marțian a mandatat-o pe Camelia Hulpe pentru vânzarea unui procent de 50% …
Citește mai mult