fbpx
Acasă » ȘTIRI » Scrisoarea mamei îndoliate către Carpatica: ”vă cer să fiţi oameni”
Cei trei tineri morți în accident în 2006

Scrisoarea mamei îndoliate către Carpatica: ”vă cer să fiţi oameni”

Mama care și-a pierdut băiatul hadbalist acum 9 ani și care acum este executată silit de Carpatica Asig a trimis societății o scrisoare sfâșietoare.

Ieri, v-am prezentat cazul părinților de la care societatea Carpatica își ia înapoi cu plus daunele morale plătite anterior pentru moartea fiului de 16 ani. Ba mai mult, vrea să le scoată la licitație locuința. Detalii AICI. Mama băiatului s-a săturat să se judece în instanțe și a apelat la omenia celor de la Carpatica Asig, care vor să le ia și ultimul bănuț, în loc să le plătească pentru durerea suferită. Redăm mai jos memoriul.

Pentru  Carpatica Asig SA

Domnule Jurist,

Va scriu aceste rânduri in speranţa ca cineva să mă asculte…nu să mă înţeleagă, nu pot cere un lucru atât de mare…doar să mă asculte…

Mă numesc COLDEA ELENA, sunt OM, sunt MAMĂ…Acum mulţi ani, Dumnezeu mi-a făcut cel mai minunat dar, trei copii grozavi, cu un suflet atât de mare şi de frumos încât simţeam că nu voi fi toată viaţa mea vrednică să-I mulţumesc pentru acest lucru. Tot acum mulţi ani, în 2006, Dumnezeu s-a gândit să ia la El trei copii minunaţi: Mircea, Tavi şi Bogdan, trei suflete tinere, care nu au apucat să fie iubite şi să ofere la randul lor dragoste în jur. Din aceea zi teribilă de 28.07.2006, în care nu i-am mai văzut ochii auraşului meu, am rămas fără aer, însă cu o durere care îmi apasă sufletul în fiecare clipă a vieţii mele, care nu mă lasă să respir… Mirciulică cum era alintat de tatăl lui, era un baiat cu vise măreţe, cu idealuri, preţuia viaţa mai mult decât orice pe lumea asta…puiul meu nu a apucat să vadă frumuseţea acestei lumi şi acum nici eu nu o mai văd…

De 9 ani de zile, viaţa mea şi a familiei mele a fost  un calvar…Au fost 9 ani in care liniştea sufletească a lipsit din viaţa noastră, au fost 9 ani în care am luptat să ne redobândim într-un fel această linişte, au fost 9 ani în care am încercat să-l readucem pe Mircea în viaţa noastră, organizând opt memoriale, au fost 9 ani în care a trebuit să le explic fetelor mele, Ana Maria şi Dana, că Mircea a fost bun şi că Dumnezeu e bun şi de aceea l-a luat pe fratele lor la El, aceşti ani şi-au pus amprenta şi pe relaţia cu tatăl copiilor mei, au fost ani în care am trait cu spaimă fiecare termen de judecată, în care se vorbea şi ni se reamintea constant de durerea noastră, în care se decidea cât valorează ea, cine are dreptul să ne-o aline…

În final, după 9 ani, Justiţia şi-a spus cuvântul şi chiar dacă nu suntem de acord cu hotărârea, am decis să ne resemnăm, să-mi dau seama ca am pierdut…Am pierdut atâtea în aceşti ani încât simt ca viaţa mea, a noastră, nici nu putea fi mai goală de atât…Cred că şi celelalte familii, a lui Tavi şi Bogdan au pierdut multe, şi cred că nu meritam să trecem prin aşa ceva…Cred că fiecare dintre noi, cei care i-am adorat pe aceşti îngeri am fi meritat o alinare….Soarta, viaţa a făcut ca doar familia lui Bogdan să primească una…Am înţeles că Justiţia a considerat că societatea de asigurări şi-a îndeplinit datoria, că soluţia, aşa cum e ea, e una dreaptă. Dar ma intreb, chiar e una dreaptă? E drept ca 2 familii să nu primească nimic, să plătească după atâţia ani că au pierdut pe cineva drag? Probabil că dreptatea juridică trebuia să arate aşa, dar  eu cred ca dreptatea divină spune altceva…eu cred că fiecare familie dintre cei care i-am iubit pe cei trei am fi avut dreptul la o treime din ceea ce putea, legal, societatea de asigurari să plătească. Noi nu aveam nicio altă şansă de a ne obţine acest drept, pe care tot Justiţia, cândva dreaptă ni l-a recunoscut  …Ne-am luptat  atâția ani… atâtea procese … și nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru ce s-a întâmplat…șoferul nu poate și nu are , SAGITARIUS a intrat in faliment doar să scape de  răspundere …ne adresăm dvs, societății de  asigurări pentru ca Legea si societatea în care trăim v-a dat acest rol,  de a ușura situația victimelor, de a face mai simplu pentru ele să îşi primească despăgubirile de a împiedica ca ele sa treacă printr-un alt calvar în a-și recupera singuri banii…eu cred ca rolul dvs acesta este, să vegheați ca oameni ca noi să nu fie pedepsiţi încă o dată.

Simt că ni s-a făcut o nedreptate…avocaţii ne sfătuiesc să mergem mai departe…să încercăm să obţinem măcar ce ni se cuvine, să obţinem măcar acea treime și  penalităţile ce trebuiau achitate şi care am înţeles că sunt foarte mari, ridicându-se la aproape 50.000 Euro, dar eu nu mai pot…am ajuns la capătul puterilor…După atât de multe procese, în care am avut mari cheltuieli, clipe numeroase care m-au epuizat psihic, pot spune că nu mai vreau..nu mai pot…Sunt MAMĂ, sunt OM…vă cer să fiţi OAMENI şi să acceptaţi să-mi vorbiţi, să vă vorbesc…Vreau să se termine această parte a vieţii mele, vreau să vă gândiţi la dreptate, să vă gândiţi că din sumele pe care le-am primit …si noi avem dreptul la o treime din sumele pe care Justiția a considerat că trebuie să le plătească societatea de asigurare, că avem dreptul și la cei 10.000 de Euro dați pentru organizarea memorialelor, care au fost pentru noi eforturi financiare disperate pentru a menţine vie amintirea fiului meu și la cei peste 23.000 de Euro care i-am cheltuit pentru a trece de aceşti ani cumpliți de procese …nu cred ca noi ar trebui sa sa platim ce executorul a primit…Vreau să mă ascultaţi…sau poate totuşi vă pot cere să mă înţelegeţi?  Aştept ca cineva de acolo să mă audă…

COLDEA ELENA

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina