Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » RIL admis: Interzicerea unor drepturi de la art.66 Cod penal nu este posibilă în cazul condamnării la pedeapsa amenzii

RIL admis: Interzicerea unor drepturi de la art.66 Cod penal nu este posibilă în cazul condamnării la pedeapsa amenzii

Completul pentru judecarea Recursurilor în interesul legii (RIL) a decis că interzicerea unor drepturi de la articolul 66 din Codul penal, precum dreptul de a alege, de a părăsi România sau de a deține arme, nu este posibilă în cazul condamnării la pedeapsa amenzii penale.

Decizia nr.29 în dosarul nr.1574/1/2019:

”Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabileşte că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluții de condamnare la pedeapsa amenzii.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.”

Din articolul 66 Cod penal:

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

d) dreptul de a alege

e) drepturile părintești;

f) dreptul de a fi tutore sau curator;

g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;

i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

j) dreptul de a părăsi teritoriul României

k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;

m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea;

o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

Extras din sesizarea procurorului general PÎCCJ:

”Intr-o a doua orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii este nelegală cazul condamnării la pedeapsa amenzii penale, având ‘in vedere prevederile art.65 alin.3 din Codul penal (anexele nr.29-41).

Astfel, instanţele de judecată nu au aplicat inculpaţilor şi pedeapsa accesorie a exercitării unor drepturi prevăzute de art.66 alin.1 din Codul penal.

De asemenea, ca şi in cazul primei orientări jurisprudenţiale, instanţa a pus in vedere inculpaţilor prevederile art.63 din Codul penal referitoare la Inlocuirea pedepsei amenzii in caz de neexecutarea cu rea credinţă a acesteia, cu pedeapsa închisorii.

in majoritatea hotărârilor analizate, instanţele de judecată nu au motivat de ce nu s-a aplicat pedeapsa accesorie. Există Insă hotărâri izolate 1n care instanţa de judecată a considerat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi alături de pedeapsa amenzii nu este posibilă intrucât această pedeapsă accesorie se aplică doar pe Iângă pedepsele cu inchisoarea sau detenţiunea pe viaţă (decizia penală nr.649/A din 4 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă).

Din economia dispoziţiilor legale privind pedepsele, 1n special art. 54, art. 65-68 Cod penal, rezultă că pedeapsa accesorie este incidentă numai in măsura in care pedeapsa principală este una privativă de libertate.

De asemenea, ca regulă, când pedeapsa principală este Insoţită şi de pedeapsa complementară, se va aplica şi pedeapsa accesorie. Această regulă cunoaşte insă şi doua excepţii: Astfel, prima excepţie este configurată de ipoteza condamnării Ia pedeapsa detenţiunii pe viaţă, caz in care nu vor fi aplicate pedepse complementare, Insă vor fi aplicate pedepse accesorii

art. 65 alin. 2, art. 2 Cod penal ‘); a doua excepţie este reprezentată de ipoteza pedepsei amenzii, caz care sunt aplicate pedepsele complementare, dar nu şi pedepse accesorii (art. 54, art. 65 alin. 3 Cod penal, art. 404 alin. 5 Cod procedură penală).

În consecinţă, 1n măsura in care instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa principală a amenzii, chiar dacă va stabili si aplica pedeapsa complementară, nu va putea, in mod legal, stabili şi, cu atât mai mult aplica, şi pedeapsa accesorie. Aceasta Intrucât, aşa cum s-a precizat, pedeapsa

principală nu este una privativă de libertate cinchisoare sau detentiune pe viaţă). Mai mult, executarea pedepsei accesorii este şi imposibilă: aceasta nu poate avea loc in perioada cuprinsă Intre momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la momentul executării pedepsei principale (aşa cum impun dispoziţiile art. 54 şi art. 65 alin. 3 Cod penal), nu numai pentru că pedeapsa principală este amenda, iar nu una privativă de libertate (textele legale menţionate utilizează expres sintagma „pedeapsa principală privativă de libertate”), ci şi pentru că, pe această durată, se execută pedeapsa complementară, aşa cum prevăd expres dispoziţiiie art. 68 alin. 1 lit. a Cod penal.

Pentru ipoteza ‘in care pedeapsa principală a amenzii va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, ipoteză in considerarea căreia unele instanţe au apreciat că pot dispune, pe lângă pedeapsa principală a amenzii, Insoţite de pedeapsa complementară, şi pedeapsa accesorie, precizăm următoarele aspecte şi argumente în vederea identificării soluţiei legale.

În măsura ‘in care instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa principală a amenzii, cât şi pedeapsa complementară, In ipoteza linlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa Inchisorii se configurează următoarea situaţie:

– de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii şi până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus Inlocuirea, conform art. 63 Cod penal, condamnatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi (art. 68 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 63 Cod penal);

– pe parcursul executării pedepsei inchisorii care a inlocuit pedeapsa amenzii pare că persoana condamnată nu este supusă niciunei interdicţii/decăderi, nici ca pedeapsă complementară, nici ca pedeapsă accesorie;

insă, după executarea pedepsei Inchisorii care a inlocuit pedeapsa amenzii, condamnatul va executa partea din durata pedepsei complementare rămasă neexecutată la data Inlocuirii, aşa cum prevede expres art. 68 alin. 3 Cod penal.

0 astfel de situaţie (in care persoana condamnată nu este supusă niciunei intedicţii pe durata executării pedepsei inchisorii care a înlocuit amenda, dar este supusă acestora după executarea pedepsei Inchisorii care a

inlocuit amenda) nu va apărea intrucât instanţa care va dispune Inlocuirea pedepsei amenzii şi care este Insolită şi de pedeapsa complementară, va aplica, odată cu Inlocuirea, şi pedeapsa accesorie constând ‘in interzicerea drepturilor interzise ca pedeapsă complementară, pe durata executării pedepsei Inchisorii care a Inlocuit amenda.

0 astfel de soluţie este legală, neaducând nicio atingere autorităţii de Iucru judecat a hotărârii definitive prin care, originar, s-a dispus pedeapsa amenzii şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Aceasta intrucât o astfel de dispoziţie nu reprezintă un act de judecată nou, o individualizare judiciară a unei noi sancţiuni, ci reprezintă Indeplinirea, de către instanţa care dispune inlocuirea, a unei obligaţii legale pozitive întemeiate pe dispoziţiile art. 66 alin. 1 Cod penal, aceea a aplicării pedepsei accesorii constând in interzicerea acelor drepturi care, deja, au fost interzise ca pedeapsă complementară, câtă vreme pedeapsa principară a devenit, prin Inlocuire, o pedeapsă privativă de libertate.

De fapt, este vorba despre o consecinţă ope legis căreia instanţa care o dispune trebuie să ii dea curs.

Altfel spus, dispoziţia instanţei în sensul menţionat nu are caracter constitutiv, ci unul constatator al unei consecinţe legale.

Având ‘in vedere cele expuse, urmează să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, conform art.474 din Codul de procedură penală.”, se arată în sesizarea procurorului general Bogdan Licu.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina