Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a respins sesizarea Tribunalului Cluj de lămurire a unor prevederi din Legea 50/1991 și Legea 350/2001 privind intrarea în legalitate a construcțiilor fără autorizație.
Completul de la Înalta Curte a respins sesizarea Tribunalului Cluj în care se arăta că texte din cele două legi se bat cap în cap.
Decizia nr.53 în dosarul nr.1793/1/2019:
”Respinge sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia civilă, în dosarul nr. 7486/211/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile vizând interpretarea prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la posibilitatea organului care a aplicat sancţiunea contravenţională de a dispune intrarea în legalitate şi menţinerea construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire şi dacă sunt compatibile cu dispoziţiile art. 561 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi cum se interpretează dispoziţiile art. 561 din Legea nr. 350/2001 raportate la prevederile art. 28 alin. (1) şi (2) şi ale art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.”
Vezi mai jos sesizarea Tribunalului Cluj
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

