fbpx

Recursul în casație al ANAF împotriva Deciziei de pionierat a CA Cluj, respins. Încetare proces evaziune fiscală. Accesorii anulate. Cauză de nepedepsire

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație cu care ANAF a atacat Decizia de pionierat în domeniul penal-fiscal de la Curtea de Apel Cluj din februarie, prin care s-a constatat amnistie fiscală pentru accesorii prin aplicarea OUG 69/2020.

”Prin decizia RC nr. 310/21.06.2022, instanța supremă a respins recursul în casație formulat de ANAF, considerând legală și temeinică decizia nr. 203/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Reamintim că în decizia respectivă, Curtea de Apel a dispus încetarea procesului penal, asumându-și analiza în cadrului procesului penal a efectelor produse de O.U.G. nr. 69/2020 privind „amnistia fiscală”.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă legalitatea soluției, aceasta fiind actualmente, fără discuție, un element de reper pentru orice alte cauze cu obiect similar.”, a anunțat avocatul Daniel Nițu.

Potrivit motivării magistrale a judecătorilor Curții de Apel Cluj, ”dacă debitul principal poate fi considerat stins prin orice modalitate prevăzută de lege, ar constitui un nonsens juridic ca accesoriile să poată fi stinse doar prin plată. Vom concluziona aşadar, că instanţa penală poate şi trebuie să analizeze incidenţa OUG nr. 69/2020, cu modificări, pentru a stabili dacă inculpaţii datorează accesorii sau acestea au fost stinse ca efect al amnistiei fiscale. Această chesiune juridică nu va fi tranşată în contextul art. 52 din C.p.p. privind chestiunile prealabile, ci în contextul soluţionării acţiunii civile, care cade în jurisdicţia deplină a instanţei penale.

Trecând la analiza pe fond a apărărilor, Curtea reţine că inculpaţii au achitat debitul principal stabilit ca şi prejudiciu (1.556.796 de lei), precum şi 20% din aceaşi bază de calcul (în cuantum de 311.360 de lei prin achitarea sumei de 295.273 lei şi a sumei de 16.087 de lei – la data de 30 dembrie 2021), îndeplinind astfel sacţiunea pecuniară legală; este cert că procentul de 20% din debitul principal constituie o sancţiune pecuniară (preferăm această noţiune faţă de noţiunea de sancţiune civilă, având în vedere relevanţa pe care o are asupra ssoluţionării acţiunii penale) care odată executată atrage beneficiul cauzei de nepedepsire, pe când achitarea debitului principal şi accesoriilor constituie condiţia iniţială de recuperare a prejudiciului.

Cu privire la accesorii (dobânzi şi penalităţi), reţinem că inculpaţii au achitat toate obligaţiile bugetare principale, rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, anterior depunerii cererii de anulare a accesoriilor (durată care a fost prelungită până la data de 30 iunie 2022) astfel că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 69/2020, iar Curtea va reţine că în temeiul acestor dispoziţii legale inculpaţii nu mai datorează accesorii, intrând sub efectul amnistiei fiscale.”, se arată în Decizia prezentată în premieră de Clujust.

Comments

comentarii

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a fost proclamat miercuri, 6 noiembrie, învingător al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.... Citește mai mult
Mihaela Pleşa, o americancă de origine română, a fost aleasă în Congresul american, în Camera Reprezentanţilor din Texas. Ea reprezintă Partidul Democrat.... Citește mai mult

Lasă un răspuns