CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Un complet de la Curtea de Apel Cluj a constatat incidenţa amnistiei fiscale reglementate prin OUG nr. 69/2020 în raport de accesoriile stabilite prin suplimentul de expertiză într-un dosar de evaziune fiscală. Inculpații au achitat debitul principal și 20% din acesta, astfel că s-a decis încetarea procesului. ”Dacă debitul principal poate fi considerat stins prin orice modalitate prevăzută de lege, ar constitui un nonsens juridic ca accesoriile să poată fi stinse doar prin plată”, au notat judecătorii Claudia Ilieș și Lucian Marian în motivare.
”Prin decizia nr. 203/A/16.02.2022, Curtea de Apel Cluj a admis apelul inculpaţilor MI şi CG, condamnaţi la fond de Tribunalul Sălaj pentru evaziune fiscală. Instanţa a dat aplicare dispoziţiilor nou-introduse privind încetarea procesului penal urmare a achitării integrale a prejudiciului, majorat cu 20%.
Elementul de maxim interes priveşte reţinerea cauzei de nepedepsire în cazul prezent urmare a constatării incidenţei „amnistiei fiscale” reglementate prin O.U.G. nr. 69/2020 în raport de accesoriile stabilite prin suplimentul de expertiză în cuantum de aproximativ 800.000 lei. Curtea de Apel Cluj – care s-a considerat competentă ea însăși să analizeze pe fond efectele produse de O.U.G. nr. 69/2020 – a explicat, în context, faptul că ar fi un veritabil nonsens juridic ca debitul principal să poată fi stins ca efect al amnistiei fiscale, dar accesoriile să poată fi stinse doar prin plată.
Astfel, prin decizia pronunţată, instanţa a dispus încetarea procesului penal, a constatat că prejudiciul a fost achitat în întregime şi a înlăturat dispoziţiile de obligare la plata accesoriilor calculate în condiţiile Codului de procedură fiscală, cu consecinţa ridicării măsurilor asiguratorii instituite în cauză asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.”, a anunțat avocatul Daniel Nițu.
Extras relevant din motivarea deciziei:
”De la data săvârşirii infracţiunilor şi până în prezent, art. 10 din Legea nr. 241/2005 a cunoscut mai multe printre care şi modificarea adusă de Legea nr. 55/2021 şi prevedea la al. 1^1 că în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile aplicându-se tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului (al. 1^2). Ulterior, prin OUG nr. 130/17 decembrie 2021 textul al. 1^1 a fost reformulat (ca urmare a interpretării date de către Î.C.C.J. prin Decizia nr. 66/29 septembrie 2021) şi regândit, prin aşezarea unui plafon până la care se poate întinde cauza de nepedepsire. În succesiunea actelor normative, având în vedere conduita procesuală a inculpaţilor şi din perspectiva art. 5 din C.pen., legea penală mai favorabilă este cea reglementată prin Legea nr. 55/31 martie 2021.
Inculpaţii M și C au solicitat încetarea procesului penal, din perspectiva legii penale identificată ca fiind mai favorabilă şi luând în considerare că accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi calculate în condiţiile Codului fiscal şi al celui de procedură fiscală, în raport de dezlegarea dată prin Decizia nr. 17/2015 pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii) intră sub incidenţa amnistiei fiscale reglementate prin OUG 69/2020, cu modificările ulterioare.
Inculpatul M a solicitat administraţiei fiscale aplicarea dispoziţiilor privind incidenţa OUG nr. 69/2020 privind anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, iar răspunsul a fost acela că persoana acuzată nu figurează în evidenţele organului fiscal cu o creanţă care să permită evaluarea incidenţei actului normativ. În legătură cu solicitarea principală a inculpaţilor se nasc trei dileme juridice: dacă amnistia fiscală reglementată de OUG nr. 69/2020, cu modificări, acoperă şi obligaţiile fiscale accesorii originare în ilicitul penal, în cazul de faţă, evaziunea fiscală; dacă în prezenta procedură poate fi discutată incidenţa amnistiei fiscale, reglementată de către OUG nr. 69/2020, cu modificări, având în vedere răspunsul administraţiei fiscale; dacă eventuala amnistie fiscală produce efecte cu privire la îndeplinirea condiţiilor de aplicare a art. 10 al. 1^1 din Legea nr. 241/2005, cu modificări, respectiv dacă stingerea obligaţiilor fiscale accesorii, altfel decât prin plată, va fi reţinută în favoarea inculpatului care solicită aplicarea cauzei de nepedepsire.
Cu privire la prima chestiune, Curtea reţine că prin art. 1 al. 5 lit. b din Procedura privind anularea obligaţiilor de plata accesorii din 8 septembrie 2021, adoptată prin Ordinul nr. 198/8 septembrie 2021, publicat în M.O. nr. 938/1 octombrie 2021 se precizează că în categoria debitorilor care beneficiază de facilităţile procedurii intră şi persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală, sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv legii penale, pentru obligațiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de atragere a răspunderii. Ordinul ministrului explicitează ceea ce ordonanţa de urgenţă nu a exclus nici expres şi nici implicit, astfel că se impune concluzia că dispoziţiile privind amnistia fiscală se aplică şi persoanelor care au calitatea de subiect pasiv al procesului penal având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală.
Cu privire la a doua dilemă, respectiv dacă instanţa penală poate considera incidente disp. OUG nr. 69/2020, cu modificări, în condiţiile în care administraţia fiscală precizează că inculpatul nu figurează cu creanţe care să intre sub incidenţa acestui act normativ, Curtea reţine dintru început că dilema trebuie reaşezată, după ce vom constata că răspunsul a fost dat, în realitate, de către reprezentantul legal al părţii civile (statul, cu care, de altfel, se confundă). Aşadar, dacă partea civilă consideră că a fost prejudiciată printr-o faptă care cade sub incidenţa ilicitului penal, nici nu ar putea emite acte administrativ-fiscale cu caracter executoriu (contestabile, desigur, în faţa instanţelor de contencios administrativ), pentru argumentul decisiv că prejudiciul fiscal (ca orice alt prejudiciu) rezultat din săvârşirea unei infracţiuni va fi stabilit exclusiv de instanţa penală, după şi în raport de soluţionarea acţiunii penale, spre deosebire de celelalte impuneri fiscale care intră în atribuţiile administraţiei fiscale. De altfel, acesta este şi rolul juridic al constituirii de parte civilă, respectiv de a declanşa acţiunea civilă împotriva celor care răspund pentru acoperirea prejudiciului conform legii civile, cu scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să constituie titlu executoriu; când infraţiunea este originea prejudiciului, iar această împrejurare este cunoscută, administraţia fiscală nu are opţiunea de a emite un titlu executoriu (contestabil în faţa instanţei de contencios administrativ), ci doar opţiunea sesizării organelor judiciare pentru a transporta acţiunea civilă în faţa instanţei penale. Din această perspectivă, administraţia fiscală nici nu putea să răspundă altfel, decât dacă ar fi emis anterior decizii de impunere, fără să cunoască caracterul ilicit penal al evenimentului juridic originar. Din aceleaşi motive, odată sesizate organele judiciare şi declanşată acţiunea civilă, nu va putea curge termenul de prescripţie împotriva creditorului – parte civilă.
Dilema iniţială se transformă într-o altă întrebare: dacă incidenţa amnistiei fiscale poate fi analizată în afara unui titlu executoriu sau doar după rămânerea defintivă a hotărârii judecătoreşti care tranşează acţiunea civilă, stabilind existenţa datoriei principale şi a accesoriilor? O astfel de întrebare nu poate avea decât un singur răspuns, care corespunde jurisdicţiei depline a instanţei penal. Instanţa penală este singura în măsură să stabilească răspunderea penală şi apoi răspunderea civilă, în strânsă legătură cu prima. În soluţionarea acţiunii civile, instanţa penală trebuie să hotărască şi cu privire la eventuale cauze de stingere a prejudiciului, căci altfel, s-ar mărgini la concluziile formale rezultate din stabilirea răspunderii penale, fără o jurisdicţie veritabilă cu privire la acţiunea civilă. De altfel, atât presupusul prejudiciu, cât şi presupusul beneficiu (amnistia fiscală) sunt cerute/acordat de către partea civilă (statul) şi trebuie cântărite în aceeaşi procedură; orice altă rezolvare ar produce fracturi juridice ireparabile şi ar constitui impedimente serioase în aplicarea disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât ar înlătura de la acest beneficiu procesual, reprezentat de cauza de nepedepsire, pe inculpaţii care nu au achitat o parte din prejudiciu (accesoriile), parte care apoi s-ar considera că nici nu era cerută de către partea civilă. Urmărind textele din cuprinsul OUG nr. 69/2020, Curtea constată că pentru a fi incident beneficiul anulării accesoriilor (forma
amnistiei fiscale), ipotezele privesc, în esenţă, ca toate obligaţiile bugetare principale restante să fie stinse prin orice modalitate prev. de art. 22 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, unde amnistia fiscală este prevăzută ca modalitate de stingere a obligaţiei, fiind o modalitate
expres prevăzută de lege.
Prin urmare, dacă debitul principal poate fi considerat stins prin orice modalitate prevăzută de lege, ar constitui un nonsens juridic ca accesoriile să poată fi stinse doar prin plată. Vom concluziona aşadar, că instanţa penală poate şi trebuie să analizeze incidenţa OUG nr. 69/2020, cu modificări, pentru a stabili dacă inculpaţii datorează accesorii sau acestea au fost stinse ca efect al amnistiei fiscale. Această chesiune juridică nu va fi tranşată în contextul art. 52 din C.p.p. privind chestiunile prealabile, ci în contextul soluţionării acţiunii civile, care cade în jurisdicţia deplină a instanţei penale.
Trecând la analiza pe fond a apărărilor, Curtea reţine că inculpaţii au achitat debitul principal stabilit ca şi prejudiciu (1.556.796 de lei), precum şi 20% din aceaşi bază de calcul (în cuantum de 311.360 de lei prin achitarea sumei de 295.273 lei şi a sumei de 16.087 de lei – la data de 30 dembrie 2021), îndeplinind astfel sacţiunea pecuniară legală; este cert că procentul de 20% din debitul principal constituie o sancţiune pecuniară (preferăm această noţiune faţă de noţiunea de sancţiune civilă, având în vedere relevanţa pe care o are asupra ssoluţionării acţiunii penale) care odată executată atrage beneficiul cauzei de nepedepsire, pe când achitarea debitului principal şi accesoriilor constituie condiţia iniţială de recuperare a prejudiciului.
Cu privire la accesorii (dobânzi şi penalităţi), reţinem că inculpaţii au achitat toate obligaţiile bugetare principale, rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, anterior depunerii cererii de anulare a accesoriilor (durată care a fost prelungită până la data de 30 iunie 2022) astfel că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 69/2020, iar Curtea va reţine că în temeiul acestor dispoziţii legale inculpaţii nu mai datorează accesorii, intrând sub efectul amnistiei fiscale.
Având în vedere că inculpaţii M.I. şi C.G. au achitat întreg debitul principal, a intervenit amnistia fiscală pentru accesorii şi a achitat 20% din debitul principal, vom reţine că sunt îndeplinite condiţiile art. 10 al. 1^1 din Legea nr. 241/2005, cu modificările aduse de Legea nr. 55/2021, astfel că se impune admiterea apelurilor celor doi inculpaţi şi încetarea procesului penal.”
