fbpx
Acasă » INTERVIURI » Președintele Judecătoriei Cluj-Napoca a renunțat la IT în favoarea Dreptului. Acum știe infractorii după porecle

Președintele Judecătoriei Cluj-Napoca a renunțat la IT în favoarea Dreptului. Acum știe infractorii după porecle

CLUJUST l-a provocat la interviu pe unul dintre cei mai tineri președinți de instanță de oraș mare din țară, judecătorul Lucian Marian, președintele Judecătoriei Cluj-Napoca. Are 35 de ani și este judecător de opt ani. Dreptul însă nu a fost prima alegere. După ce a absolvit un liceu de informatică, acesta a urmat doi ani Facultatea de matematică-informatică. A renunțat și s-a înscris la Facultatea de Drept a UBB, însă nu înainte de a merge la câteva cursuri experimental. În 2005 a intrat la Institutul Național al Magistraturii, iar de doi ani este președintele Judecătoriei Cluj-Napoca. Ține cont de oameni când dă sentințe și îi cunoaște pe infractorii ”de-ai casei” după porecle. Un interviu despre carieră, procese, sentințe, noile coduri și managementul instanței cu un om extrem de calm, dar și glumeț în același timp. Tot Lucian Marian este judecătorul pentru care a veni la instanță cu bicicleta este normalitate. Asta în cazul în care nu ți-o fură unul dintre cei cu porecle.

V-ați decis mai greu să urmați calea Dreptului…

Calea cea dreaptă (zâmbește). Am urmat doi ani la Facultatea de Matematică și Informatică.

Nu vă pare rău, având în vedere salariile din IT, chiar dacă nici cel de judecător nu e mic?

Nu-mi pare rău pentru că mi-am dat seama că am o altă structură față de cea de viitor IT-ist. Și ca să fiu în cunoștință de cauză, înainte de a mă decide să dau la Facultatea de Drept, am mers la mai multe cursuri.

De ce ați ales Dreptul?

Pe lângă faptul că mi-au plăcut conversațiile juridice la care am asistat la cursurile la care am fost doar să le audiez, trebuia să-mi răspund mie, ai mult idealist, de ce acest Stat, de ce aceste legi, care e legătura între ele.

A fost un profesor care v-a impresionat?

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut modul interactiv de a susține cursuri domnul Boc, nu am fost la multe, doar câteva la care am fost cu foști colegi de liceu care erau deja la Drept. În mod cert, după ce am ajuns student, o figură impresionantă a fost și va rămâne domnul Ion Deleanu.

Când v-ați axat pe penal?

Marea trecere s-a făcut la începutul anului 2010. Cred că prima ședință am avut-o în 4 ianuarie 2010. Înainte am judecat în civil.

A fost o conjunctură ?

Da, un coleg de la secția penală a mers președinte la altă instanță și atunci completul a rămas fără președinte și mi-am manifestat dorința de a trece în materia penală.

Și care vă place mai mult, civil sau penal?

Nu pot să vă spun, dar vă spun sigur că n-aș mai trece în civil (zâmbește)

Cum este ca judecător de penal când dați o condamnare de mulți ani de închisoare? Ce e în capul judecătorului?

Vă spun că și în materia civilă și în cea penală să scrii o hotărâre implică, pe lângă partea de a cunoaște foarte bine dosarul, și o bună stăpânire de sine. În momentul în care negociezi soluția cu tine însuți trebuie să ajungi la acea structură a argumentelor care să fie în primul rând convingătoare pentru tine și apoi să fii sigur că și pentru ceilalți.

Contează și inculpatul? Dacă aveți empatie…

În mod cert. Persoana inculpatului contează foarte mult. Trebuie să te străduiești să-l înțelegi și să-i poți analiza personalitatea. Să vezi din ce mediu se trage, ce perspective are, ce are în trecut, ce-l leagă de prezent și așa mai departe. Până la urmă rolul pedepsei, pe lângă cel represiv, mai bine zis dozarea pedepsei are și conotația de a te asigura pe cât posibil că persoana sancționată sau condamnată ajunge să se îndrepte.

A fost un caz pe care îl țineți minte, care v-a marcat?

Țin minte foarte multe cauze, nu mi-aș permite să le uit. Am întâlnit și persoane deosebite ca și calitate umană care fie au ajuns accidental în spațiul procesului penal, fie datorită unor conjuncturi, conjecturi mai degrabă, repetate, nu au putut să evite acest spațiu. Oameni care manifestau regret nu numai pentru locul în care se aflau, ci și un regret profond, o dezamăgire față de ei înșiși. Sigur că s-ar putea spune că unii pot să disimuleze, alții nu, dar de cele mai multe ori când ajungi într-un punct de cotitură, și de obicei procesele penale fac oamenii să ajungă în puncte de cotitură, nu prea îți permiți să nu fii onest măcar cu tine.

Au fost la Judecătorie și profesori inculpați..judecator lucian marian (11)

Da, dar să știți că, pe lângă profesori, calitatea umană se regăsește și la oameni care nu au funcții sau profesii deosebite.

A fost vreo întâmplare neobișnuită în sala de judecată?

În fiecare zi se întâmplă ceva neobișnuit.

Mai ales că la judecătorie sunt preponderent infractori de joasă speță.

În general judecătoriile se ocupă în materie penală de majoritatea infracțiunilor, iar majoritatea infracțiunilor este săvârșită mai degrabă de persoane care nu sunt la prima confruntare cu legea penală. Probabil de aici și diferența de discurs procesula. Există o diferență de conduită procesuală atât a judecătorului cât și a procurorului, cât și a părților în procesul penal față de cel civil. Diferență de discurs, de atitudine. În procesul civil conversația e tehnică, bazată pe argumente juridice, pe când în penal, și datorită naturii procesului, conversația este strâns legată de probațiune, de stări de fapt. Sigur, și cu persoanele care compar în fața instanței trebuie să te raportezi altfel, cu alt limbaj care să fie bine înțeles. Este important ca persoana din fața ta să înțeleagă ce-i spui.

Sunt certuri in instanță?

Da, se ceartă, mai ridică tonul, se folosesc porecle, un limnaj licențios. Dar important este cum te raportezi la ei și cum reușești să gestionezi toată situația. Măsurile pe care le poți lua ca să regăsești solemnitatea ședinței trebuie să fie adecvate și eficiente, dar trebuie să te raportezi la persoana care vorbește. Există și o anumită familiaritate, recunosc. Întâlnindu-mă cu mulți inculpați în repetate rânduri, vezi o evoluție sau o involuție a lor. Odată arestați pentru o faptă, îi regăsești pentru un an -doi arestați pentru alte fapte. Și atunci inevitabil nu poți să uiți că v-ați cunoscut, ajungi să-i cunoști porecla, de obicei au porecle, să le cunoști situația familială, să-i întrebi de copii, nevastă..și așa mai departe. Se leagă un alt tip de conversație, decât într-un proces civil sau comercial.

Sunt unii infractori de-ai casei?

Da, putem zice așa.

Puteți spune niște porecle?

Capu galben, Piersică, Pulică, dacă avem voie să zicem, Super, Calu, Prințesa, Ceaușescu, care e relativ celebru.

Cum vi se par avocații tineri? 

Și ca avocat, și ca judecător sau procuror, începi la o vârstă 24-25 de ani, la care experiența de viață nu e una conturată. Personalitățile nu-s cristalizate. Inevitabil îi văd că au emoții. Și eu am emoții. Sunt emoțiile inerente. Au mai multe emoții. Îți dai seama de calitatea profesională a fiecăruia după modul în care își gestionează cauza, după modul cum o pregătește, cum își scrie dinainte anumite lucruri pe care să nu le omită din pricina emoțiilor sau alte pricini. Pe avocații tineri îi regăsesc mai ales în cauze în care sunt desemnați avocați din oficiu. Dar pot să spun că am identificat, cu experiența pe care o am, care poate nu e relevantă, avocați care cu siguranță sunt de perspectivă sau de anvergură.

Sunt avocați care v-au fost profesori la Drept?

Da. Ne-am reîntâlnit în sala de judecată. De alfetl m-am mai întâlnit cu foști profesori și în alte circumstanțe la facultate.

E ciudat?

Nu e ciudat. E interesant să asculți argumentele frumos articulate dintr-o altă poziție. Poziția în care trebuie să fii critic. Dar vă pot spune că e și o provocare profesională. Acum eu ascult argumentele compuse pentru o speță concretă.

Vă temeți să nu greșiți ceva în fața profesorului.

Tocmai aici am spus că este provocarea.

Cum de ați candidat pentru funcția de președinte, căci mulți fug de funcții?

Ar trebui să spun ceva de genul: nu știu dacă eu am făcut pasul înainte sau toți ceilalți pasul înapoi. Am fost înainte în 2012 șase luni delegat în funcția de vicepreședinte al instanței și după aceea, trebuie să mărturisesc că laolaltă cu colegii mei am fost propus și m-am propus pentru funcția de președinte, dar în considerarea faptului că voi coordona o echipă din care fac și eu parte. Nicidecum în altfel de relații.

Deci nu sunteți un șef, să zic așa?

Nu. Nici legea nu mi-ar permite să mă predau ca și șef. Suntem un colectiv relativ unit și dialogăm între noi în legătură cu bunul mers al instanței. Mai ales că suntem fericiții contemporani cu noile coduri în materie civilă și penală, ceea ce implică o altă dozare a resurselor fiecăruia, cu siguranță mai multă muncă, mai multe prilejuri de a conversa pe teme juridice, pe temele noilor instituții, o nouă viziune a organizării atât a procesului civil cât și penal. O nouă gândire a modalității de administrare a actului de justiție și mă refer efectiv la partea administrativă pentru că din poziția de președinte al instanței vezi și prefața cât și postfața actului de justiție, nu doar sala de judecată în sine.

judecator lucian marian (6)E mai bine cu noile coduri?

Procesul penal în mod cert cunoaște o altă înfățișare. Nu cred că e potrivit dacă e mai bine sau mai rău. E altfel. E o regândire a etapelor procesuale, o sistematizare nouă a infracțiunilor, o nouă gândire a sacțiunilor sau pedepselor.

E mai bine pentru oameni?

Codul penal nou a fost gândit pentru a evita sacțiunile drastice sau mai aspre pentru infractorii primari sau persoanele care accidental ajung în perimetrul infracțional și o înăsprire a lor pentru cei care revin în câmpul infracțional. Ca durată, pot spune că viața unui proces penal este mai scurtă, dar și mai intensă, având în vedere că există și mecanismul acordului de vinovăție, respectiv ca pedeapsa să fie solicitată de procuror în acord cu inculpatul și atunci avem o fază relativă de judecată. A rămas instituția recunoașterii învinuirii care simplifică procesul penal, cu beneficiul inculpatului de a i se reduce limitele de pedeapsă. Aceste mecanisme în mod cert reduc viața unui proces penal. Există și acea prevedere în codul de procedură penală că probele care nu sunt contestate nu este necesar să fie readministrate.

Aveți resursele pentru acele procese intense de care spuneți?

La Judecătoria Cluj, ca și la altele, întotdeauna va fi nevoie de mai bine. Dacă am fi mai mulți judecători și în mod necesar mai mulți grefieri, cu siguranță lucrurile s-ar mișca mai ușor. Penuria de personal este generalizată. Trebuie să recunoaștem că e una dintre cauzele care prelungesc procedurile sau care provoacă erori administrative. Acum, după mulți ani, Judecătoria Cluj-Napoca a ajuns la un număr rezonabil spre suficient de judecători, respectiv de 45, și de grefieri, 64.

Cât la sută credeți că s-a reformat Justiția în România?

Accept premisa unei reforme în Justiție. N-aș putea să cuantific deși îmi plac statisticile și cifrele. În mod cert observ că ajungem să căpătăm maturitate ca și sistem judiciar, să căpătăm substanță. Asta observ și în calitatea magistraților, cât și a actului de justiție. Eu zic că suntem într-un punct în care ajungem să ne definim.

La această definire contribuie și numărul mare de arestări și condamnări de la nivel înalt?

Observ ca și dumneavoastră teatrul mediatic și social. Până la urmă finalitatea actului de justiție nu este legată intrinsec de numărul de mandate de arestare. Cum spunea odată un scriitor rus că gradul de civilizație al unui popor se poate evaluza și după numărul închisorilor. Finalitatea este hotărârea judecătorească de condamnare sau de achitare, indiferent ce. Acolo e măsura Justiției!.

Ce simțiți dumneavoastră când vedeți că un judecător este condamnat la închisoare?

Noi avem și obligația de a reuși o epurare internă. Pentru că nimeni n-o să vină să îi excludă într-un mod sau altul pe magistrați din profesie, dacă nu o facem noi înșine. De aceea apare care o altă dimensiune a gradului de maturitate a sistemului judiciar că este capabil să dezvolte mecanismele interne de a îndepărat din profesie acele persoane care ajung să fie nedemne.

A fost și întrebare la INM ce ați face dacă ați afla că un coleg a luat mită?

Sunt întrebări de genul acesta la interviu. În mod cert, ca și președinte de instanță am și obligația sub pedeapsă penală să înștiințez de îndată organele judiciare.

Unii au spus că e foarte greu să denunți un coleg?

Sigur un răspuns corect e să sesizezi organele judiciare. Întrebarea privește probabil acea dualitate de a proteja un coleg și de a rămâne tu însuți cu structura intactă. Invariabil soluția asta va fi de sesizare a organelor judiciare.

V-am văzut cu bicicleta. De ce optați pentru acest mijloc de transport?

Pentru că în mod rezonabil este cel mai rapid mijloc de transport în orașul Cluj-Napoca, cel mai curat și cel mai ieftin. Dacă facem o sumă, ar trebui să fie o normalitate. Dincolo de asta îmi face plăcere să merg pe bicicletă, asta e rațiunea întâi.

Au fost reacții mai ciudate când ați venit cu bicicleta la instanță?

Cine ar îndrăzni?! (glumește). Nu. Sigur, am fost și subiectul unor glume, dar le-am luat ca atare. Nu erau răutăcioase. Poate că e revoluția lui unu, ca eu să dau exemplu. Am văzut și judecători la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și alți judecători din Austria sau Germania care mergeau cu bicicleta la serviciu și era o stare de normalitate. Avem și alți colegi care merg cu bicicleta.

Sunteți ecologist?

Separ hârtia de plastic și le duc separat. Vreau ca toți ceilalți să trăiesc într-un mediu curat, aerisit, nepoluat, cu mai puțin zgomot, cu mai puțină aglomerație.

Alte hobby-uri?

Îmi place să merg în drumeții pe munte și să citesc.

Judecătorul Lucian Marian a fost speaker la o ediție a Berăriei Culturale alături de decanul Baroului, Mircea Pop
Judecătorul Lucian Marian a fost speaker la o ediție a Berăriei Culturale alături de decanul Baroului, Mircea Pop

Vedeți ce a vorbit judecătorul Lucian Marian la Berăria Culturală AICI.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina