Lipsa înscrierii titlurilor executorii în RNMP este sau nu un impediment la executarea silită?

Din practica recentă a instanțelor cu privire la încuviințarea executărilor silite a titlurilor executorii ar rezulta că, la momentul la care executorul judecătoresc solicită încuviințarea executării silite are obligația să depună și  dovada înscrierii în Registrul Național de Publicitate Mobiliară a titlului executoriu și că în lipsa acestei dovezi, instanțele resping cererea de încuviințare a executării silite. Însă, cu privire la contractele de credit, o instanță din Neamț a dispus sesizarea CCR, apreciind că s-ar impune înlăturarea din legislația activă a condiției înscrierii în RNPM aplicabilă tuturor înscrisurilor sub semnătură privată cărora legea le recunoaște caracterul de titluri executorii.

Redăm câteva considerente din hotărârile de încuviințare a executării silite:

Decizia civilă nr. 68/AC /26.01.2021-Tribunalul Neamț

Sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 297/2018

,,Prin încheierea civilă nr. 3972/16.10.2020, a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată în dosar nr. (…), s‑a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.A.A.A., privind contractul de credit nr. 77 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/1 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/2 din data de 12.09.2019, contractul de fidejusiune nr. 604 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 605 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 2109 din data de 12.09.2019 și contractul de fidejusiune nr. 2110 din data de 12.09.2019.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub nr. (…) din data de 09.10.2020  a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele permise de lege a titlurilor executorii – contractul de credit nr. 77 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/1 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/2 din data de 12.09.2019, contractul de fidejusiune nr. 604 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 605 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 2109 din data de 12.09.2019 și contractul de fidejusiune nr. 2110 din data de 12.09.2019 privind pe creditorul C.C. S.A. și pe debitorii B.B.B. și D.D.

Analizând cererea ce face obiectul cauzei instanța a reținut că:

– potrivit prevederilor art. 666 alin. 5 pct. 1 Cod procedură civilă – instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă … există alte impedimente prevăzute de lege …

– potrivit prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 297/2018, în vigoare de la 11.09.2020, înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru (Registrul Național de Publicitate Mobiliară).

– executorul judecătoresc nu a depus la dosar, conform prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 297/2018, dovada înscrierii în Registrul Național de Publicitate Mobiliară a contractelor de credit / de garanție ce fac obiectul cererii de față, deși i s-a acordat un termen în acest scop.

Reținând, raportat la cele expuse, că există un impediment prevăzut de lege de natură a împiedica punerea în executare a titlurilor executorii – contractul de credit nr. 77 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/1 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/2 din data de 12.09.2019, contractul de fidejusiune nr. 604 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 605 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 2109 din data de 12.09.2019 și contractul de fidejusiune nr. 2110 din data de 12.09.2019, instanța a respins cererea formulată de B.A.A.A. pentru încuviințarea executării silite a titlurilor executorii indicate privind pe creditorul C.C. S.A. și pe debitorii B.B.B. și D.D.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel creditoarea, solicitând anularea Încheierii apelate și admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

În motivare, a arătat că sancțiunea neînscrierii titlurilor executorii este inopozabilitatea, iar nu împiedicarea punerii în executare silită

Pornind de la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 196/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară, rezulta că înscrierea în sistemul de publicitate este o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire s‑ar constitui într‑un impediment la executare, care practic, face imposibilă executarea (deci lipsește creanța de atributul executorialității), după cum, dacă s‑ar începe executarea și s‑ar face acte de executare, executarea silită însăși ar fi lovită de nulitate, dat fiind că legalitatea este, în egală măsură, un principiu de bază al fazei execuționale și încălcarea acestui principiu atrage nulitatea executării ori nulitatea actelor de executare

Sancțiunea nulității actelor de executare silită este prevăzută în mod expres de lege, aceasta neputând fi extinsă asupra unor situații neprevăzute, cu atât mai mult cu cât exista o altă sancțiune specifică reglementata de lege.

În orice caz, este evident faptul că sancțiunea nulității nu constituie o sancțiune caracteristică a sistemului de publicitate, rațiunea publicității fiind, de regulă, aceea de a asigura opozabilitatea fata de terți a actului supus înregistrării. Prin urmare, dacă textul instituie o condiție de publicitate în vederea opozabilității fata de terți, o eventuală sancțiune a neînscrierii titlului executoriu s‑ar limita la inopozabilitatea fata de terțe persoane a respectivului titlu ce se dorește a fi pus în executare Acest efect vine, însă, în contradicție cu însăși calificarea acestei condiții de publicitate în RNPM ca și „impediment” la executarea silită, de natură, să atragă eventuala nulitate a executării silite înseși.

Totodată, în lipsa unei reglementari exprese, sancțiunea nulității actelor de executare silită apare ca fiind o interpretare forțată și străină de sancțiunea care intervine în mod obișnuit în cazul neînscrierii unor acte sau fapte în registrele de publicitate.

În lumina dispozițiilor art. 20 alin. (1) Cod civil, doctrina a statuat în sensul că, „În categoria efectelor generale (ale publicității) se încadrează asigurarea opozabilității fata de terți și stabilirea rangului operațiunii publicate. Aceste efecte sunt intrinseci oricărui sistem de publicitate. Opozabilitatea reprezintă tocmai motivul determinant al instituirii unui sistem de publicitate. Publicitatea vizează asigurarea unei posibilități (mai mult sau mai puțin facile) de a cunoaște existenta operațiunii, ceea ce justifică impunerea efectelor acesteia fata de terți. Atunci când asupra unui singur bun se menționează mai multe operațiuni care afectează conținutul juridic al drepturilor (reale) existente asupra acelui bun, publicitatea oferă și o metodă de ordonare a acestor sarcini reale pentru a soluționa eventualele situații de concurs (conferă rangul operațiunii).

Cu toate acestea, interpretarea dată de legiuitor noțiunii de publicitate mobiliară, prin noua reglementare vine în vădită contradicție cu dispozițiile art. 22 Cod civil, conform cărora, „Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicității sunt inopozabile terților, afară de cazul în care se dovedește că aceștia le‑au cunoscut pe altă cale.”

Prin urmare, rezulta fără putință de tăgadă faptul că, sancțiunea neîndeplinirii acestor formalități de publicitate este inopozabilitatea fata de terți, însă aceasta sancțiune nu poate conduce la blocarea însăși a dreptului creditorului la acțiunea executorie. La baza opozabilității sta ideea de cunoaștere, efectul nefiind de paralizare a acțiunii.

În condițiile în care rolul asigurării publicității unor acte, fapte juridice sau a unor drepturi este acela de a le aduce prin aceasta modalitate la cunoștința unor terțe persoane, care sunt astfel obligate să le respecte, în cazul în care procedura de înscriere nu a fost parcursa, sancțiunea ce intervine este cea a inopozabilității fata de terți a actelor sau faptelor respective. Scopul asigurării publicității este, prin urmare, acela de a proteja interesele terțelor persoane.

Prin urmare, o eventuală sancțiune ce ar trebui să intervină în cazul neîndeplinirii acestei formalități de publicitate a titlului (deja) executoriu ar trebui să fie inopozabilitatea, iar nu sancțiunea împiedicării executării silite înseși. După cum, invers, dacă sancțiunea specifică încălcării impedimentelor la executare este nulitatea executării silite înseși, aceasta cu efectul specific de opozabilitate al publicității, respectiv cu sancțiunea specifică neîndeplinirii unei formalități de publicitate fata de terți.

Pe de altă parte, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 297/2018 dispun faptul că, „înregistrarea operațiunilor privind ipotecile mobiliare, a operațiunilor asimilate acestora, a înscrisurilor sub semnătură privată care sunt titluri executorii în condițiile legii, a altor drepturi prevăzute de lege, precum și publicitatea actelor și operațiunilor juridice prevăzute de lege se efectuează în Registru, care constituie un sistem de evidenta a priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate, structurat pe persoane și bunuri’.

Din însăși redactarea acestui text de lege, se poate observa faptul că înscrisurile sub semnătură privată dobândesc caracterul executoriu prin însăși efectul legii, iar nicidecum prin efectuarea unei înregistrări în Registru, aceasta înscriere având doar un efect de opozabilitate fata de terți.

Pe de altă parte, textul de lege nu prevede în mod expres, care sunt categoriile de bunuri avute în vedere atunci când se înscrie pur și simplu un titlu executoriu sau altfel spus trebuie să fie înscris titlul executoriu ca atare sau mai degrabă executarea care privește un bun (mobil) anume.

În măsură în care legiuitorul a avut în vedere bunurile identificate în cadrul procedurii de executare silită, atunci acest text de lege ar fi trebui amplasat în contextul procedurii de executare. Totodată, apreciază că ar trebui să fim în prezența unei urmăriri silite (mobiliare), unde să existe un creditor (urmăritor), un debitor și un bun (mobil) urmărit.

În mod logic, la momentul demarării procedurii de executare silită după obținerea încuviințării executării silite, se trece la urmărirea silită propriu‑zisă. În această fază se identifica bunurile care fac obiectul urmăririi silite și se poate determina dacă acestea sunt bunuri mobile. Doar în această ipoteză se poate înscrie un aviz de executare în RNPM.

În concepția instanței de executare din prezența cauza, ar trebui să înregistreze în RNPM titlurile executorii, constând în Contractele de fidejusiune, dar aceasta vizează un raport juridic obligațional dintre două persoane, iar nu un raport de drept real. Or, de esența registrului de publicitate reală mobiliară este înregistrarea Contractelor de garanție reală mobiliara, iar nu a Contractelor de credit și a Contractelor de fideiusiune personală.

Există posibilitatea ca acest raport, evidențiat prin intermediul titlului executoriu să fi suferit modificări între timp, respectiv deși, în cuprinsul titlului este posibil să fie indicate la calitatea debitorilor anumite persoane, între timp acestea să se fi schimbat și să nu mai existe o corespondentă clară între părțile din titlul original și părțile din procedura de executare silită. Prin urmare, apreciază că soluția instanței de executare de a condiția punerea în executare silită a titlurilor executorii, indicate prin cererea de executare silită de formalitatea publicității în acest Registru este vădit eronată.

Neinformarea terților asupra unui act sau fapt juridic nu poate conduce la restrângerea dreptului material al creditorului la acțiunea executorie.

O formalitate de publicitate poate să fie realizată doar în scop de informare a terților, fără ca legea să impună de aceasta, în mod obligatoriu, efectul opozabilității, respectiv să atașeze lipsei publicității, sancțiunea inopozabilității.

O asemenea publicitate cu rol pur de informare nu ar putea avea însă un caracter obligatoriu, nu ar putea, în mod evident, să fie o condiție de punere în executare a înscrisului ce constituie titlu executoriu. Prin urmare, dacă s‑ar da o asemenea interpretare, s‑ar genera în mod automat o contradicție fata de caracterul imperativ al normei, acesta vorbind despre punerea în executare sub condiția înscrierii.

Aceasta contradicție consta în faptul că, pe de o parte, scopul ar fi pur informativ (orice persoană putând lua cunoștință de titlul executoriu), însă o asemenea informare nu are nicio valoare în raport cu debitorul fata de care se începe executarea și care, prin ipoteza, este parte, deci nu are nevoie de o asemenea informare, însă, pe de altă parte, însăși posibilitatea punerii în executare a acestuia îi este blocată creditorului până la îndeplinirea formalității de publicitate.

Chiar dacă necesitatea informării terților este evidentă, cu toate acestea nu se poate ajunge la încălcarea dreptului creditorului la acțiunea executorie. Dacă scopul legii este doar informarea terților, creditorul nu trebuie să fie (și nici nu este logic să fie) privat de posibilitatea de a demara executarea silită.

În caz contrar, se ajunge la încălcarea gravă a principiului proporționalității, prin raportare la scopul urmărit – informarea – și efectele pe care le generează lipsa înscrierii – restrângerea dreptului material al creditorului la acțiunea executorie.

Rațiunea pentru care este recunoscut caracterul de titlu executoriu a numeroase înscrisuri sub semnătură privată este tocmai aceea că ele pot fi puse în executare fără parcurgerea unor alte proceduri administrative sau jurisdicționale, al căror scop este exclusiv de îngreunare a întregului proces și de blocare a accesului la justiție al creditorului care urmărește a‑și valorifica un drept recunoscut de lege.

Dacă legea recunoaște caracterul de titlu executoriu unui înscris sub semnătură privată, aceasta înseamnă că legea a dispensat pe creditor de obligația de a mai recurge la justiție, pentru a obține un titlu executoriu. A fortiori, apare ca inacceptabila soluția cuprinsă în art. 4 alin. (3), în sensul că, deși puterea judecătoreasca înregistrează un reflux, limitându‑se doar la verificarea legalității executării silite, o procedură pur administrativă de publicitate să dobândească un caracter esențial, pentru toate înscrisurile sub semnătură privată, fără de care nu se poate realiza executarea silită sau, dacă a început, aceasta să fie lovită de nulitate.

Formalitatea înscrierii în Registru apare, așadar, ca vădit excesivă, nerezonabila, neexistând nicio rațiune pentru parcurgerea să ulterior constituirii titlului executoriu, efectele sale fiind pe deplin recunoscute.

Or, dacă ar avea un pur rol informativ, lipsa înscrierii nu ar avea de ce să schimbe în vreun fel parcursul firesc al puneri titlului în executare silită, fiind inacceptabila soluția în sensul că numai după ce ar fi îndeplinit formalitatea de publicitate creditorul ar avea deschisă calea executării silite a debitorului.

Concluzionând, apreciază că nici efectul de informare al publicității mobiliare nu poate constitui o rațiune suficientă pentru a condiționa punerea în executare a titlurilor executorii sub semnătură privată de înscrierea lor în RNPM.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 de lei.

În dovedire, apelanta – creditoare a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri în fotocopie.

Apelanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 196/2020.

În forma inițială, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 avea următorul cuprins: „Titlurile executorii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate îndeplinesc această condiție prin înscrierea în Registru.”

Prin Decizia nr. 238/2020, Curtea Constituțională (denumită în continuare CCR) a constatat neconstituționalitatea textului din cuprinsul Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2018, care avea următorul conținut: „Contractele de ipotecă mobiliară, precum și înscrisurile sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate sunt titluri executorii sub condiția înscrierii în Registru.”

După declararea neconstituțională a textului, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2018 a intrat in procedura de reexaminare.

În forma adoptată de Senat, conținutul art. 4 alin. (3) a fost următorul:

„Contractele de ipotecă mobiliară și înscrisurile sub semnătură privată, titluri executorii în condițiile legii, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru”.

În forma adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, art. 4 alin. (3) are următorul conținut: „înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru”.

Din Raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților (pct. marginal 6, pag. 5) rezultă că, prin noua redactare a textului s‑a urmărit punerea de acord cu decizia instanței constituționale, în motivarea noii redactări a textului, consemnându‑se că:

„Decizia CCR nr. 238/2020, punctele 46–56 solicită rescrierea textului. în principal, la punctul 52 din decizia CCR se arată că legea trebuie să prevadă înscrierea în Registru numai ca o condiție de executorialitate a înscrisurilor care, potrivit legii, au caracter de titlu executoriu.

„Cu alte cuvinte, în acord cu legea în vigoare, trebuie ca prin lege să se prevadă caracterul de titlu executoriu al înscrisului, înscrisul să poată fi întocmit sub semnătură privată pentru a fi valabil, iar legea să prevadă drept condiție de executorialitate realizarea formalităților de publicitate, astfel că textul în vigoare nu face altceva decât să precizeze registrul în care se realizează această formalitate. Prin reformulare, înscrierea în registru este doar o condiție de punere în executare a acelor înscrisuri sub semnătură privată care sunt valabil încheiate si au caracter de titlu executoriu, potrivit legii. Reformularea preia, în esență, redactarea din decizia menționată.

În condițiile reținute în considerentele Deciziei CCR, contractele de ipotecă mobiliară urmează regimul propriu prevăzut de lege, fără a fi asimilate înscrisurilor sub semnătură privată.”

Motivarea amendamentului Comisiei juridice prezintă relevanță, pentru că, pe de o parte, reflectă voința legiuitorului de a pune de acord textul cu Decizia CCR nr. 238/2020, iar, pe de altă parte, arată că legiuitorul a conceput publicitatea înscrisurilor sub semnătură privată ca fiind „o condiție de executorialitate”, preluând, astfel exprimarea din considerentele deciziei CCR, scopul fiind acela de a realiza „o reformulare” a textului, în acord cu cele statuate de CCR.

Neconstituționalitatea art. 4 alin. (3) din legea nr. 196/2020 pentru modificarea și completarea legii nr. 297/2018 în raport cu art. 1 alin. (3) șl (5) din Constituție – textul criticat este neconstituțional, încălcând exigențe de claritate, predictibilitate si securitate juridică, având, în mod evident, o redactare deficitară, contradictorie, ininteligibilă, de natură să vicieze conținutul normativ, interpretarea și aplicarea corectă și unitară în practică.

Exigențele respectării normelor de tehnică legislativă în contextul art. 1 alin. (5) din Constituția României

Cu privire la exigențele constituționale pe care le presupune art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea Constituțională s‑a pronunțat în mai multe cazuri în sensul că respectarea normelor de tehnică legislativă instituite de Legea nr. 24/2000 constituie o garanție a calității legii de a cuprinde norme clare, predictibile, care să fie înțelese și aplicate corect de destinatarii lor.

În esență, Curtea Constituțională a statuat că deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară.

Examinând conținutul normativ al art. 4 alin. (3) în discuție, se remarcă neclaritatea și confuzia generate de textul de lege, contradicțiile intrinseci normei și extrinseci acesteia, în raport cu toate celelalte dispoziții legale, inclusiv cele cuprinse în Legea nr. 297/2018, în cadrul căreia textul este plasat în mod artificial.

În redactarea inițială, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 prevedea că înscrierea în registru de publicitate mobiliară poate să constituie o condiție de executorialitate, dacă legea care instituia caracterul de titlu executoriu într‑o anumită materie prevedea expres condiția publicității. Rolul, așadar, al art. 4 alin. (3) în forma inițială a fost acela de a realiza o corelație cu dispozițiile art. 641 C. proc. civ., și de a indica faptul că, în măsura în care legea nu indică registrul public în care trebuie înscris contractul, ca și condiție de executorialitate, atunci acest registru este chiar RNPM. De altfel, CCR a validat acest conținut normativ al art. 4 alin. (3), chiar prin Decizia nr. 328/2020, reținând că:

„Există însă și situații în care statul consideră anumite înscrisuri ca prezentând suficiente garanții de corectitudine pentru a permite absența evaluării judiciare. Este vorba despre acele titluri executorii de natură contractuală cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu [Decizia nr. 60 din 18 septembrie 2017, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 24 noiembrie 2017, par. 76–79].”

Prin urmare, statul acordă calitatea de titlu executoriu unui înscris în considerarea faptului ca acesta „prezintă suficiente garanții de corectitudine pentru a permite absența evaluării judiciare în vederea punerii sale în executare.”

Cu acest conținut normativ, originar, niciodată interpretarea și aplicarea art. 120 C. proc. civ. nu a fost alterată, astfel încât, în pofida tuturor modificărilor legislative suferite de Codul de procedură civilă, respectiv prin adoptarea noii Legi a publicității mobiliare nr. 297/2018, contractele de credit au continuat să fie titluri executorii, fără nicio condiție suplimentară de publicitate, în virtutea rațiunii superioare pentru care legiuitorul a instituit această condiție.

În aceste condiții, adoptarea noului conținut normativ al art. 4 alin. (3), în redactarea dată prin Legea nr. 196/2020 a generat în practică interpretarea în sensul că acest text ar institui pentru toate înscrisurile sub semnătură privată o condiție generală și suplimentară „de punere în executare silită”, aplicabilă și contractelor de credit. Neîndeplinirea acestei condiții ar constitui un impediment la executarea silită în sensul art. 666 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Din nefericire, noul conținut al art. 4 alin. (3) este în mod atât de evident defectuos redactat și plin de contradicții logice intrinseci și extrinseci, imposibil de conciliat altfel decât prin sacrificarea în totalitate a pretinsului caracter de noutate a textului, fiind indispensabilă revenirea la forma inițială, originară din cuprinsul Legii nr. 297/2018, singura în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 238/2020.

Spre deosebire de redactarea anterioară a acestei norme, în noua redactare, textul pare că nu mai condiționează expres dobândirea caracterului de titlu executoriu de înscrierea în Registru, ci admite faptul că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, în condițiile legii, respectiv ale Codului civil, ale Codului de procedură civilă și ale altor legi speciale care le conferă acest caracter, ceea ce, la prima vedere pare în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 238/2020.

În realitate, textul rezultat în urma reexaminării ar conduce practic la aceleași consecințe juridice ca și textul inițial, declarat neconstituțional prin Decizia CCR nr. 238/2020, pentru că „punerea în executare” este condiționată de înscrierea în Registru. Aceasta înseamnă că, practic, chiar dacă legea conferă caracter de titlu executoriu unui înscris sub semnătură privată, fără nicio altă formalitate, având în vedere conținutul art. 4 alin. (3), oricum nu s‑ar putea realiza punerea în executare a unui asemenea titlu executoriu, în cazul în care debitorul nu își execută obligațiile, dacă nu este îndeplinită în prealabil procedura înscrierii în Registru.

Prin urmare, textul conține o contradicție internă evidentă, deoarece, pe de o parte, admite caracterul de titluri executorii înscrisurilor sub semnătură privată, „potrivit legii”, deci fără nicio altă formalitate, iar, pe de altă parte, împiedică punerea lor în executare, în lipsa îndeplinirii formalității de publicitate în RNPM. De altfel, redactarea vădit defectuoasă a textului este dată de modul în care a fost plasată sintagma „potrivit legii”.

Neconstituționalitatea art. 4 alin. (3) în raport cu art. 147 alin. (4) din Constituție.

Noua redactare a textului nu asigură decât parțial, exclusiv în ceea ce privește contractele de ipotecă mobiliară, punerea de acord a legii cu decizia Curții Constituționale, în formularea articolului 4 alin. (3) din Legea RNMP, în versiunea adoptată la data de 28 august 2020, subzistând contradicțiile cu Codul civil și Codul de procedură civilă și cu concepția de ansamblu a legislației civile și procesual‑civile.

Forma recent adoptată a legii menține, în esența sa, înțelesul normei supuse anterior analizei Curții, deoarece continuă să condiționeze de înscrierea în RNPM declanșarea mecanismului de constrângere a statului pentru executarea silită a unui înscris sub semnătură privată, chiar și în situația în care acesta întrunește toate condițiile executorialității. Așadar, ca și soluția declarată neconstituțională, cea rezultată din reexaminare aduce o modificare esențială față de prevederea în vigoare din Legea RNMP care, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, nu face altceva decât să precizeze registrul în care se realizează o formalitate de publicitate dacă aceasta ar fi prevăzută ca o condiție de executorialitate.

Textul art. 4 alin. (3), în noua redactare, acordă publicității prin RNPM, cu caracter general, valența de a condiționa demararea executării silite a titlurilor executorii‑înscrisuri sub semnătură privată, or, extrapolând raționamentul Curții privitor la executarea ipotecii mobiliare, o astfel de intenție de reglementare nu ar putea fi materializată decât într‑o modificare de reformă a regimurilor speciale ale înscrisurilor sub semnătură privată, care, în lumina concluziilor deciziei instanței constituționale (reținute în paragraful 49 din Decizia nr. 238/2020), ar trebui să aibă în vedere atât natura operațiunilor juridice realizate prin aceste înscrisuri, dar și integrarea în ansamblul legislației civile și procesual‑civile, inclusiv din perspectiva respectării principiului celerității, prevăzut de art. 6 alin. (2) din Codul procedură civilă, premisă pentru „obținerea cu rapiditate de către creditor, pe calea executării silite, a prestației la care este îndrituit”

Neconstituționalitatea art. 4 alin. (3) în raport cu art. 16 și 124 din Constituție

Contrar concepției legislației procesual‑civile, care plasează creditorii ce dețin un titlu executoriu în aceeași situație juridică, prevederile ce fac obiectul prezentei critici de neconstituționalitate instituie un regim diferit pentru o subcategorie, în mod arbitrar creată, a deținătorilor de titlurilor executorii nejurisdicționale constatate prin înscrisuri sub semnătură privată, fără o motivare obiectivă și rezonabilă care să justifice o abordare diferită și având caracter disproporționat (o formalitate fără nicio legătură cu o procedură execuțională), un tratament diferit a cărui necesitate (din perspectiva protecției ce se urmărește și a destinatarilor acesteia) nu poate fi identificată, necesitate care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional.

În acest sens trebuie subliniat faptul că înregistrarea unui aviz în RNPM nu echivalează cu o analiză a substanței actului astfel menționat. în sistemul RNPM creditorul (sau debitorul) solicită menționarea unei operațiuni pe baza unei simple declarații, fără a fi nevoie să depună documentele din care rezultă dreptul menționat40. Această procedură simplificată creează, evident, anumite probleme de încredere. Pentru a surmonta aceste probleme (care ar descalifica însăși ideea de publicitate), legiuitorul a ales să ofere două soluții. în primul rând, publicitatea mobiliară nu este constitutivă, ci confortativă.

Neconstituționalitatea art. 4 alin. (3) în raport cu art. 21 și art. 53 din Constituție

Dacă formalitatea de publicitate în RNPM este concepută ca fiind una cu caracter general și obligatoriu pentru toate înscrisurile sub semnătură privată cărora normele legale speciale în diferite materii le conferă executorialitate, rezultă că aceasta este vădit neconstituțională, deoarece, oricare ar fi interpretarea dată textului (condiție de executorialitate sau pur impediment procedural la executarea silită) restrânge cu titlu generic accesul la justiție, fără ca măsura să fie justificată o rațiune de ordine publică, superioară intereselor private ale creditorilor îndreptățiți la recuperarea promptă a creanței lor, transformându‑se într‑o cerință care imprimă procedurii un formalism excesiv.

Prin aceasta sunt nesocotite exigențele art. 21 și art. 53 din Constituția României, republicată Textul nu ar putea fi validat constituțional, decât în măsura în care se interpretează în sensul că o asemenea condiție de publicitate este instituită printr‑o normă specială, într‑o anumită materie, în care legiuitorul apreciază că, în virtutea unei legături strânse cu publicitatea mobiliară, există o justificare temeinică, în interesul protejării intereselor terților de bună‑credință de a realiza o asemenea publicitate prealabilă oricărui demers execuțional.

Neconstituționalitatea art. 4 alin. (3) în raport cu art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție (economia de piață) – este evident că măsura publicității obligatorii conduce, inevitabil, la costuri suplimentare pentru creditor, la trenarea executării silite și la parcurgerea unei formalități fără nicio semnificație economică pentru părțile contractului, pentru transparența raporturilor de afaceri sau pentru protecția terților.

Examinând, în temeiul art. 479 din Codul de procedură civilă, încheierea civilă apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul consideră apelul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 297/2018:

Procedând la examinarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Tribunalul reține:

Dispoziția legală criticată este art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018, potrivit căruia, ”Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru”. (Registrul Național de Publicitate Mobiliară).

Tribunalul constată că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 are legătură cu soluționarea cauzei – în condițiile în care a fost considerat de instanța de fond drept un fine de neprimire a cererii de încuviințare a executării silite.

Prevederile Legii Fundamentale pretins încălcate de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 sunt următoarele:

Art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituția României, apelanta susținând că se încalcă principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, reglementând prin lege ordinară în domeniul executării silite și a titlurilor executorii, domeniu reglementat prin Legea organică a Codului de procedură civilă, suplimentar existând inadvertențe între cele două privind definirea executorialității și a aptitudinii de a fi pus în executare

Art. 1 alin. (5) din Constituția României coroborat cu art. 8 alin. (4) teza I din Legea nr. 24/2000, apelanta susținând că se încalcă principiul securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, reglementând în contradictoriu cu dispozițiile legale care instituie caracterul de titlu executoriu. O astfel de redactare echivocă este susceptibilă de interpretări contradictorii în privința expresiei „potrivit legii” și a atributului executorialității reglementat prin art. 632 și urm. C. proc. civ. : „(…) pot fi puse în executare” (aptitudinea unui titlu executoriu de a fi pus în executare fără parcurgerea unei etape prealabile), toate acestea în antiteză cu dispozițiile art. 641 C.P.C., care reglementează cazurile în care este necesară înscrierea unui titlu executoriu într‑un registru public pentru consfințirea caracterului de titlu executoriu al înscrisului.

Art. 21 alin. (1)-(2) coroborat cu art. 53 din Constituția României, textul legal criticat încălcând principiul egalității în fața legii prin reglementarea unei condiții suplimentare în legătură cu executorialitatea, fiind restrâns dreptul creditorului și aducând atingere substanței înseși a dreptului de a solicita executarea silită.

Art. 147 alin. (4) din Constituția României prin raportare la Decizia nr. 238/2000, parag. 55–56, textul legal criticat încălcând considerentele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale anterior invocate, atestând printr‑o reformulare a textului anterior sancționat ca fiind neconstituțional, același raționament legislativ contrar silogismului juridic ce a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 238/2020.

Opinia instanței este în sensul că dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 încalcă principii ale Legii Fundamentale, nefiind în acord cu Constituția României, fiind un text general, cu largă aplicabilitate, fără a ține cont de caracterul executoriu al anumitor înscrisuri prevăzute de lege. Se impune așadar, înlăturarea din legislația activă a condiției înscrierii în RNPM aplicabilă tuturor înscrisurilor sub semnătură privată cărora legea le recunoaște caracterul de titluri executorii; ar putea rămâne valabilă ca o condiție specială, aplicabilă doar înscrisurilor cărora legea, adică norma specială care le recunoaște caracterul de titluri executorii, le condiționează expres acest caracter de o formalitate de publicitate.

Pentru motivele astfel reținute, instanța va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea examinării constituționalității art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018.

Apreciază că nu se impune suspendarea judecății cererii de apel până la soluționarea sesizării de către Curtea Constituțională, sens în care va respinge cererea.

Apelul este fondat.

Critica privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 este apreciată de instanța de apel ca fiind întemeiată.

Dispozițiile legale anterior menționate statuează următoarele: ,,înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru”.

Instanța de fond a apreciat că textul legal se interpretează în sensul că pentru toate înscrisurile sub semnătură privată care sunt titluri executorii, este necesară înscrierea în RNPM, ca și condiție prealabilă începerii executării silite, astfel încât lipsa publicității în RNPM constituie un veritabil impediment la executarea silită în sensul art. 666 alin. 5 pct. 1 Cod procedură civilă.

Tribunalul apreciază că această interpretare nu poate fi primită deoarece încalcă principiul specialia generalibus derogant. Astfel, o normă generală, aplicabilă tuturor înscrisurilor sub semnătură privată, cum ar fi cea din cuprinsul art. 4 alin. (3) nu ar putea să modifice sau să completeze o normă specială, cum ar fi oricare normă existentă prin care se conferă caracter de titlu executoriu unei categorii de înscrisuri sub semnătură privată. În fiecare materie, în care legiuitorul a consacrat caracterul de titlu executoriu unei categorii de înscrisuri, a existat o anumită rațiune și au fost instituite, în mod corespunzător, condițiile de executorialitate cele mai adecvate materiei respective.

Pe de altă parte, această interpretare ar face ca art. 4 alin. (3) să iasă din sfera de reglementare a legii în care este plasat, pentru că excedează în mod evident reglementării publicității mobiliare și ar conduce la o contradicție logică intrinsecă, pentru că: pe de o parte, textul admite expres că înscrisurile valabil încheiate sunt titluri executorii potrivit legii, adică potrivit unei norme speciale, dar, pe de altă parte, anihilează efectele acestei norme și, deci, caracterul de titlu executoriu al înscrisului, pentru că impune, suplimentar, și condiția publicității în RNPM, în vederea punerii în executare silită.

Totodată, instanța de apel apreciază că această interpretare a art. 641 Cod procedură civilă care are în vedere condiția de executorialitate a înscrierii într-un registru numai în măsura în care legea care conferă unui înscris executorialitate prevede înscrierea într-un registru.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul opinează în sensul că înscrierea în RNPM nu este o condiție generală aplicabilă tuturor înscrisurilor sub semnătură privată cărora legea le recunoaște caracterul de titluri executorii, ci rămâne tot o condiție specială, aplicabilă doar înscrisurilor cărora legea, adică norma specială care le recunoaște caracterul de titluri executorii, le condiționează expres acest caracter de o formalitate de publicitate și, fie prevede expres că această formalitate constă în înscrierea în RNPM, fie nu prevede care este acest registru și, atunci, apare utilitatea practică a art. 4 alin. (3) care indică faptul că acesta este chiar RNPM. Acesta este sensul care ar trebui dat expresiei ”potrivit legii” din cuprinsul textului.

În această ipoteză, art. 4 alin. (3) nu apare ca o supranormă, cu caracter general, în raport cu toate celelalte norme speciale, pe care le-ar completa implicit, ci este doar o normă de trimitere cu valoare interpretativă în sensul că, atunci când se va legifera într-o anumită materie executorialitatea unei categorii de înscrisuri, va fi suficient ca legiuitorul să instituie expres, prin norma specială respectivă, condiția înscrierii într-un registru public, chiar fără a preciza cum se face această publicitate, pentru ca, aplicând art. 4 alin. (3) coroborat cu norma specială din materia respectivă, să se determine cu ușurință că publicitatea se va asigura în RNPM.

Aceasta înseamnă că expresia ”potrivit legii” din cuprinsul art. 4 alin. (3) nu se referă doar la două condiții ale executorialității, respectiv un înscris valabil întocmit și o normă specială care să confere expresis verbis înscrisului sub semnătură privată caracterul de titlu executoriu, ci și la o a treia condiție subînțelească în mod logic, în sensul că aceeași lege care conferă acest caracter înscrisului trebuie să instituie și condiția publicității înscrisului.

Mai mult decât atât, această interpretare se corelează și cu alin. (1) al art. 4, care este o normă de trimitere deoarece se referă la publicitatea ”înscrisurilor sub semnătură privată care sunt titluri executorii în condițiile legii”, ca și obiect al publicității. Or, acest text conduce, în mod clar și neechivoc, la aceeași concluzie a necesității de realizare a publicității, în condițiile legii, adică în măsura în care norma specială ce conferă înscrisului executorialitate prevede și condiția publicității.

În raport de interpretarea argumentată anterior, instanța de apel constată că contractul de credit nr. 77 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/1 din data de 27.03.2019, contractul de facilitate de credit la termen nr. 77/2 din data de 12.09.2019, contractul de fidejusiune nr. 604 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 605 din data de 27.03.2019, contractul de fidejusiune nr. 2109 din data de 12.09.2019 și contractul de fidejusiune nr. 2110 din data de 12.09.2019 reprezintă titluri executorii, în conformitate cu dispozițiile art. 120 din OUG nr. 99/2006, care au conferit atributul executorialității contractelor de credit, inclusiv contractelor de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit, fără a stabili și condiția publicității acestora.

În lipsa acestei condiții prevăzute de norma specială care conferă caracter de titlu executoriu contractelor menționate, tribunalul apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 nu sunt incidente în cauza dedusă judecății.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot încheierea civilă apelată și va admite cererea de încuviințare a executării silite conform dispozitivului.

 

Decizia civilă nr. 628 A/ 09-03-2021-Tribunalul București

,,Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele:

După cum rezultă din prevederile art. 666 al. 5 pct. 7 Cod pr. civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă există alte impedimente prevăzute de lege iar după cum rezultă din prevederile art. 4 al. 3 din Legea nr. 297/2018, înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru astfel că lipsa înscrierii în registrul național de publicitate imobiliară constituie într-adevăr, un impediment în cazul executării silite a acestor înscrisuri sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu.

Prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării silite pe motiv că la dosar nu a fost depusă dovada înregistrării contractului de credit în registrul național de publicitate mobiliară iar în apel s-a depus dovada înregistrării contractului de credit nr. (…) din data de 15 mai 2008 în registrul național de publicitate mobiliară(f. 4-ds.apel) astfel că, în această fază procesuală, a dispărut impedimentul legal la executare reținut în mod corect de prima instanță, motiv pentru care, în temeiul art. 480 al. 2, 534 al. 5 și art. 666 al. 7 Cod pr. civilă, tribunalul va admite apelul, va schimba încheierea apelată în sensul că, în temeiul art. 666 al. 2 și 3 Cod pr. civilă, va admite cererea de încuviințare a executării silite și va încuviința executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. (…) din data de 15 mai 2008 împotriva debitoarei N.( B.B.) A.S. pentru suma de(…),11 Euro simultan ori succesiv, în toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor creditorului, inclusiv a cheltuielilor de executare.

 

Decizia nr. 19/05.01.2021-Tribunalul Argeș

Analizind actele si lcurarile dosarului se constata asupra caracterului fondat al apelului

In cauza se solicita încuviințarea executării silite împotriva debitorilor B.B.B., D.D.D., C.C.C., F.F.F. și A.A.A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. CT 1076/14.12.2017, în vederea recuperării creanței în sumă de 7.600,90 lei, precum și a cheltuielilor de executare, iar potrivit dispozițiilor art. 632 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar potrivit art.628 alin.1 C.pr.civ., pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu. La respingerea cererii de incuviintare a executarii silite s-a avut de judecatorie in vedere imprejurarea ca, art. 4 alin. 3 din Legea nr. 297/2018 prevede că: „ Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate și au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în Registru.”, iar tribunalul verificind inscrisurile depuse in apel constata ca s-a facut dovada inscrierii in REGISTRUL NAȚIONAL DE PUBLICITATE MOBILIARA, A CONTRACTULUI DE CREDIT.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 666 alin.5 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, printre altele, dacă (…)5. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă sau (…) 7.există alte impedimente prevăzute de lege, insa in cauza s-a facut dovada ca respectiva creanta intruneste conditiile legale.

Avind in vedere art. 2 al. 3 din Legea nr. 122/1996, iar creanta intruneste conditiile legale pentru incuviintarea executarii silite, se va admite cererea si dispune incuviintarea executarii silite prin toate formele de executare silită, in temeiul contractului de credit nr. 1076/14.12.2017, fata de debitorii B.B.B., D.D.D., C.C.C., F.F.F. și A.A.A., pentru debitul de 9015 LEI debit principal si dobinzi si asupra cheltuielilor de executare silită.

Decizia nr. 236/11.12.2020 – Tribunalul Satu Mare

,,Analizând apelul formulat, tribunalul reține următoarele:

Tribunalul reține că, prin cererea înregistrată la data de 22.06.2020, s-a solicitat încuviințarea executării silite a unui contractului de Credit nr.(…) din data de 06.06.2006.

Tribunalul reține că în mod greșit a apreciat instanța de fond că pentru a fi posibilă încuviințarea executării silite se impune publicarea în Arhiva Electronică de garanții Reale Imobiliare a cesiunii de creanță, atâta vreme cât conținutul art. 4 alin.3 din Legea nr. 297/2018 de la data înregistrării cererii (22.06.2020) prevedea „Titlurile executorii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate îndeplinesc această condiție prin înscrierea în Registru” și cu atât mai mult cu cât titlul executoriu nu îl constituie Contractul de cesiune, ci Contractul de Credit nr. (…)  din data de 06.06.2006.

Nu este mai puțin adevărat că nici Contractul de credit ce constituie titlu executoriu nu a fost publicat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare, dar Legea nr. 196/2020 prin care s-a modificat art. 4 alin. 3 din actul normativ amintit în sensul că prevede că înscrisurile sub semnătură privată, pot fi puse în executare numai sub condiția înscrierii în registru, a intrat în vigoare la data de 10.09.2020, ulterior formulării cererii de încuviințare a executării silite; Or, Potrivit art.25 alin.1 din C.pr.civ. ”Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.”

În consecință, tribunalul apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încuviințarea executării silite a Contractului de credit nr. contractului de Credit nr. (…) din data de 06.06.2006, în condițiile în care și art. 632 alin. 1 C.pr.civ. prevede „Executarea silită se poate face numai în temeiul unui titluri executoriu”, iar art. 120 din OUG nr. 99/2006 conferă acestui contract caracterul de titlu executoriu.

Pentru motivele arătate, Tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ., va admite apelul, va schimba încheierea civilă apelată în sensul ca va dispune încuviințarea executării silite împotriva debitorilor D.L. și D.C.T., a titlului executoriu reprezentat de Contractul de Credit nr. (…) din data de 06.06.2006.

Comments

comentarii