În cazul celebrului jaf armat de la Banca Transilvania din Cluj, unul dintre cei trei judecători din completul de la ÎCCJ a făcut opinie separată față de ceilalți doi care i-au condamnat pe inculpații Andrei Hosu și Bogdan Baciu la 3 ani de închisoare. Judecătorul care i-a considerat nevinovați pe cei doi tineri, Francisca Vasile, a fost chiar președintele completului și are o experiență vastă în dosare penale cu nume grele.

Pe lângă faptul că de la sentința de 18 ani de închisoare pentru Hosu și achitare pentru Baciu (la Tribunalul Cluj) și decizia de câte 10 ani de închisoare pentru fiecare (la Curtea de Apel) s-a ajuns la câte 3 ani de închisoare la Înalta Curte de Casație și Justiție, unul dintre cei trei judecători nu a fost de acord cu condamnarea, a cărei motivare o veți putea citi într-un alt articol. Până atunci, vă invităm să lecturați opinia separată, anonimizată, în care se arată de ce nu a fost demonstrată vinovăția și se aplică principoul ”in dubio pro reo”, adică ”de îndoială profită infractorul”

Opinie separată la Decizia penală nr.678/2015 a ÎCCJ

”Admite recursurile declarate inculpaţii H.A.D. şi B.B. împotriva deciziei penale nr.128/A din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Penală şi de Minori şi face aplicarea principiului „in dubio pro reo” în ceea ce îi priveşte. Justiția se înfăptuiește cu respectarea garanțiilor și drepturilor procesuale, în baza legii, indiferent de fapte sau de făptuitori, în caz contrar dreptul la un proces echitabil este încălcat.

Problematica incidentă în cauză privește suficiența probelor pentru răsturnarea prezumției de nevinovăție și incidența principiului in dubio pro reo, a dreptul la un proces echitabil sub aspectul aplicării principiul egalității de arme. Proba determinantă pentru condamnarea celor doi inculpați a fost evaluarea genetică realizată de laboratorul I.G.P.R., care plasează inculpații la locul săvârșirii faptei, în interiorul băncii, în zone inaccesibile publicului. Inculpații nu au avut posibilitatea reală să conteste concluziile acestei evaluări, ceea ce generează calitatea de victimă în sensul art.6 CEDO.

A. Proba determinantă în ceea ce priveşte soluţia de condamnare este evaluarea genetică realizată de laboratorul I.G.P.R. Acest probatoriu a fost considerat determinant deoarece plasează inculpaţii la locul săvârşirii faptelor în condiţiile în care restul datelor consemnate în mijloacele de probă constituie numai probe indirecte.

În legătură cu acest probatoriu apreciez că inculpaţii nu au avut posibilitatea reală de a-l contesta pentru următoarele motive:

-avizul comisiei superioare INML nu s-a obţinut, proba fiind respinsă în opinie majoritară. Cererea apărării era pertinentă şi utilă cauzei, iar jurisprudenţa anterioară [cauza Mocănel (11410/233/2010); cauza Antal (2125/117/2007*)] arătase că rapoartele I.G.P.R. pot face obiectul evaluării de către Comisia Superioară INML. Deşi respingerea cererii de obţinere a avizului s-a fundamentat pe lipsa atribuţiilor legale ale INML de a evalua rapoartele IGPR şi pe diferenţa de acreditare între cele două instituții (I.G.P.R. având acreditare RENAR ce lipseşte INML), nu s-a pus în discuție și deci nu s-a realizat ulterior nici evaluarea electroforegramelor şi a datelor brute obţinute de Laboratorul I.G.P.R. în cadrul unui alt laborator cu acreditări şi aparatură similare.

În ceea ce priveşte posibilitatea inculpaţilor de combatere a raportului I.G.P.R., se constată că instanţa de apel a admis audierea experţilor, inclusiv a expertului parte, audiere în cadrul căreia inculpaţii au adresat întrebări. Totuşi, la sfârșitul audierii, atât experţii I.G.P.R., cât şi expertul parte şi-au păstrat punctele de vedere şi evaluările scrise, fără a se obţine o poziţie tranşantă și o evaluare a consecințelor în legătură cu:

-lipsa evaluării cantitative a microprobei (în funcție de caracterizarea cantitativă se determină testul ce poate fi utilizat);
-lipsa declarării clare a unui amestec de contributori la evaluarea din 2009;
-nereproducerea unor markeri esenţiali în număr de 4 la evaluarea din 2010 spre deosebire de cea din 2009, care în opinia expertului parte, ar echivala cu excluderea celor doi inculpaţi din sfera contribuţiilor. În ceea ce priveşte ultima teză, experţii I.G.P.R. au afirmat suficienţa în 2010 a unui număr de 6+1 markeri.

Apreciez că acest punct de vedere nu este caracterizat în condiţiile în care în 2009 au fost decelaţi în cadrul analizei 16 markeri, iar în 2010, în urma amplificării, numai 8-9 markeri, iar 4 au fost considerați nereproductibili. În plus, pe markerii identificaţi în 2010 au fost evaluate alele cu grad redus informativ, respectiv cu întâlnire largă în populaţia caucaziană (e.g. caracterele 11,12), în timp ce alele cu conţinut informativ superior au dispărut. Ar fi fost utilă identificarea markerilor de tip Y, autosomali. În concluzie, erau necesare alte probatorii pentru plasarea indubitabilă a inculpaţilor la locul săvârşirii faptei.

B. Analiza celorlalte probatorii

În declaraţiile date inculpaţii au negat constant săvârşirea faptelor.

Fapta a fost săvârșită la 16:47, ora sesizării la 112, (f. 81,verso, vol I) și a durat 2 minute. Datele obţinute cu ajutorul reţelelor de telefonie îl plasează pe inculpatul B.B., după cca. 20 min. de la momentul comiterii faptei (17:15), la o distanţă de cca 30 km, respectiv în comuna Gilău.

În acest context, trebuie subliniat că acuzarea nu s-a preocupat să demonstreze modalitatea în care acest inculpat a parcurs acea distanţă de 30 km în 15 minute în condiţiile în care actul de sesizare şi imaginile de pe camerele exterioare susţin părăsirea băncii şi deplasarea per pedes ulterior comiterii sustragerii. A prezuma că a avut acces la un autoturism cu care s-a deplasat pentru a-şi asigura un alibi nu este un silogism acceptabil în cazul răsturnării prezumţiei de nevinovăţie.

În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea inculpat, acesta locuieşte în zona Băncii Transilvania unde a avut loc sustragerea, astfel încât identificarea sa în acea rază teritorială, cu ajutorul antenelor de telefonie sau martorilor, nu este surprinzătoare şi nu se poate datora exclusiv participării la săvârșirea faptei, astfel cum susţine acuzarea.

Declarațiile martorilor oculari A.C.M. și G.S.C., conțin informația că cel care a intrat în casierie avea ochii deschisi la culoare, posibil verzi (f. 102 vol. 2 fond; f.80, 128 verso, vol.I, dup, evaluate în sentință p.16 ), niciunul dintre cei doi inculpați neavând aceste semnalmente.

În ceea ce priveşte expertizele antropometrice, acestea au concluzii în parte contradictorii, în parte prea vagi, care nu pot conduce la plasarea indubitabilă a celor doi inculpaţi la locul săvârşirii faptei. Astfel, instanța de fond susține că martorii oculari, cei prezenți în casierie la data săvârșirii faptelor, au evaluat înălțimea reală a inculpaților la 160-170 cm, pentru cel rămas lângă ușa de acces în bancă, și 170-185 cm pentru cel ce a intrat în casierie. Potrivit constatării (vol IV, dos tribunal), P1 (făptuitorul ce a rămas poziționat la ușa de acces a băncii) are o înălțime între 170 și 175 cm, iar P2 (făptuitorul ce a intrat în casierie) o înălțime între 185 și 190 cm. În cursul judecății în fond s-a stabilit înălțimea făptuitorilor 171-172 pentru H.A. și 178 pentru B.B.. Dacă pentru situația primului inculpat există o evaluare apropiată de înălțimea acestuia, situația este total incertă pentru cel de-al doilea inculpat. Martora G.S.C. a declarat în fața instanței de fond: persoana care s-a îndreptat spre casierie era cu siguranță mai înaltă decât mine. Din cunoștințele mele, eu am 1,76 m. Apreciez că persoana care s-a îndreptat înspre casierie avea 1,80-1,85 m. Ambii suspecți mi s-au părut persoane atletice. Martora oculară B.D. a precizat că inculpații aveau înălțimi asemănătoare de 1,75-1,80, unul find puțin mai înalt decât celălalt ( f. 66 dup, declarație olografă din 13 02 2009). Martorul ocular T.L.R. a declarat că cei doi făptuitori aveau cam aceeași înălțime 1,75 ( declarație olografă 13 02 2009).

Ca urmare, aceste date nu fac legătura în mod indubitabil cu inculpații din prezenta cauză, aspect susținut și în sentință (p.10, penultimul paragraf).

C. Cercetarea în faza de urmărire penală nu se preocupă a demonstra, după momentul consumării infracţiunii:
-modalitatea de deplasare de la locul săvârşirii infracţiunii, astfel cum s-a susţinut anterior;
-plusul evident în patrimoniul celor doi inculpaţi;
-modalitatea includerii în cercul de suspecţi la un interval de 1 an de la data săvârşirii faptei.

Toate aceste elementele ce nu au mai putut fi dovedite în cursul judecății ar fi putut furniza date suplimentare ce coroborate cu cele deja administrate puteau demonstra participarea la actul infracţional a celor doi inculpaţi.

În concluzie, ansamblul probatoriului administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, fiind incident principiul in dubio pro reo.”

Amintim că cei doi condamnați, Andrei Hosu și Bogdan Baciu, au fost deja liberați condiționat și au plângere pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului.

Judecător cu ”palmares” bogat

Francisca Vasile a fost în completele de judecată în dosarele unor oameni cunoscuți, precum Relu Fenechiu (5 ani închisoare cu executare), Monica Iacob Ridzi (5 ani cu executare) sau Gigi Becali (3 ani cu suspendare).

Judecătoarea Francisca Vasile este cea care, împreună cu judecătorii Dumitru Mirancea şi Adriana Bajan, au mărit pedeapsa lui Sorin Ovidiu Vîntu, de la şase luni la un an de închisoare cu executare, pentru şantaj asupra omului de afaceri Sebastian Ghiţă.

Judecătoarea Vasile a fost promovată la ÎCCJ pentru funcţia de judecător în octombrie 2012. Aceasta a făcut parte şi din completul de trei judecători care l-a achitat pe fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi i-a condamnat pe fostul director al Poştei Române, Dan Mihai Toader, şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, primul la trei ani cu executare şi al doilea la trei ani cu suspendare. Francisca Vasile a făcut însă opinie separată şi a cerut condamnări cu executare pentru toţi trei.

Comments

comentarii