Acasă » DEZVĂLUIRI / ANCHETE » O clasare previzibilă, dar pe neașteptate. S-au tăiat ilegal 35.000 mc de ”aur verde”, nimeni nu răspunde
Așa s-au ras pădurile la Borșa

O clasare previzibilă, dar pe neașteptate. S-au tăiat ilegal 35.000 mc de ”aur verde”, nimeni nu răspunde

Dosarul penal de la DNA Baia Mare cu cei 35.000 metri cubi de lemn tăiat ilegal de pe 108 hectare din pădurile din zona Borșa, Maramureș, a fost clasat. A doua oară. Păgubitul a prevăzut că se va întâmpla asta, dar tot a fost luat pe neașteptate. În 14 mai, avocatul lui a depus cerere de recuzare a procurorului, reclamând că nu-și face treaba, dar acesta clasase cauza din 8 mai, așa cum se arată în răspunsul biroului de presă al DNA către Clujust.ro. Păgubitul și avocatul lui nu știau nimic despre asta.

În legătură cu cererea de recuzare a procurorului Ioan Ulici, am solicitat un punct de vedere din partea biroului de presă de la DNA Structura Centrală și am primit următorul răspuns: ”În cauza menționată, la data de 08 mai 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin 1, lit. b (“fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”) din CPP.”

Prin urmare, cererea de recuzare a rămas fără obiect. Păgubitul care a depus plângerea penală în 2015, Crin Gălățean, a aflat de la Clujust.ro de clasare. ”Nu știu nimic de clasare. În 7 mai am primit ordonanța de respingere a mai multor cereri ale noastre. Deci practic a doua zi procurorul a și clasat. Incredibil! De unde urgența? De ce atâta grabă? Practic ce am prevăzut și ceeea ce mă temeam s-a întâmplat”, ne-a spus Gălățean.

Avocatul acestuia, Mihai Achimeț, a precizat că va ataca ordonanța de clasare și că speră ca judecătorul de cameră preliminară să o desființeze pe motiv că nu au fost audiați toți martorii indicați în hotărârea anterioară prin care s-a dispus completarea urmăririi penale.

Ulterior, Gălățean a primit și o înștiințare oficială. La solicitarea avocatului Mihai Achimeț de la SCA Iordăchescu și Asociații, procurorul șef birou DNA Baia Mare, Ioan Ulici, a răspuns: ”Urmare a solicitării dumneavoastră din data de 16 mai 2018, vă comunicăm că, prin Ordonanța din 08 mai 2018 s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din Codul penal, raportat la art.09 din Codul penal și art.13/2 din Legea nr.79/2000 modificată și completată cu aplicarea art.35. alin.1 din Codul penal, art.38 alin.1 din Codul penal și art.5 din Cdul penal și complicitate la săvârșira infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 48 Codul penal, raportat la art.297 din Codul penal, coroborat cu art. 309 din Codul penal și art. 13/2 din Legea nr.78/2000 modificată și completată cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul penal, art.38 alin.1 din Codul penal și art.5 din Codul penal”

Aceasta este a doua clasare în acest dosar, prima fiind desființată de un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Maramureș prin Încheierea penală. 102/CP din 23 octombrie 2017.

Atunci, judecătorul a arătat că procurorul a audiat doar petentul și doi martori în mai bine de un an, dispunând auderea a zece persoane, între care fostul deputat și director al Direcției Silvice Maramurș, Pavel Horj (foto): ”se vor audia cu privire la aspectele din plângerea penală cu care D.N.A. a fost sesizată persoanele faţă de care s-a formulat plângere penală: Coman Mircea, Horj Pavel, Mihali Vasile, Tomoiagă Grigore, Mîţ Ştefan, Coman Gheorghe, Timiş Ileana, precum şi Horj Lupu (administrator la S.C. „Horber” S.R.L.), Şteţco Istrate, Coman Radu. Se vor administra şi orice alte probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul cercetării penale”

De asemenea, judecătorul a arătat de ce ar fi vorba de abuz în serviciu și ce legislație primară se putea încălca:

”Potrivit deciziei nr. 405/2016 a C.C.R., dispoziţiile art. 297 alin.1 Cod penal (care incriminează infracţiunea de abuz în serviciu) sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul ei se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Din considerentele deciziei rezultă faptul că au forţă juridică asimilată cu cea a legii ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.

Conform art. 29 din Legea nr. 46/2008, tăierile la ras sunt admise doar în arboretele de molid, pin, salcâm, plop, salcie şi în zăvoaie, precum şi în cazul substituirii sau refacerii unor arborete în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente. In aceste cazuri mărimea suprafeţei tăiate la ras este de maximum 3 ha. Tăierile la ras în parcurile naţionale sunt interzise. Potrivit art. 17 alin.2 lit.b şi alin.3 din acelaşi act normativ, proprietarii fondului forestier au obligaţia de a asigura paza şi integritatea lui, iar în cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, aceste obligaţii le aparţin acestora. Conform art.117 din aceeaşi lege, pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele prev.de art. 106-113 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul R.N.P.-Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, cel din cadrul ocoalelor silvice private autorizate şi personalul împuternicit al Jandarmeriei Române.

Potrivit art. 105 din Legea nr.26/1996, pe lângă organele de urmărire penală sunt competenţi să constate infracţiunile prev.de art. 96-103 pădurarii, brigadierii, şefii districtelor silvice, inginerii şi tehnicienii silvici de la ocoalele silvice, unităţile silvice, R.N.P., autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, precum şi alţi angajaţi împuterniciţi care răspunde de silvicultură. Conform art. 8 lit.b din O.G. nr. 96/1998 şi deţinătorii de păduri (nu doar proprietarii) au obligaţia de a asigura paza pădurilor. Prin urmare, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu ar putea fi întrunite în cauză, neputându-se exclude, de plano, existenţa acestei infracţiuni.

Se vor mai verifica condiţiile în care s-a încheiat cel de-al doilea contract de administrare-între Direcţia Silvică Baia Mare prin Ocolul Silvic Borşa şi SC „ Horber” SRL, respectiv dacă a existat sau nu rea-credinţă cu această ocazie.”

Competența DNA a fost atrasă de valoarea mare a prejudiciului, așa cum se arată în încheierea penală citată: ”Potrivit art. 13 alin.3 din O.U.G. nr.43/2002, intră în competenţa D.N.A. infracţiunile de abuz în serviciu prev.de art. 297 C.pen., dacă prejudiciul cauzat este mai mare de 1 milion de euro. Din raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit de inginer-expert Holonec Liviu în dosarul nr. 3016/117/2010 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, valoarea prejudiciului este de 6.686.100 lei (f.47 dosar u.p.) adică de circa 1.453.500 euro (6.686.100 lei:4,60 lei=1.453.400 euro) astfel că D.N.A. este competent să soluţioneze acest dosar.”

Potrivit notei nr. 3697/17.11.2009 a Romsilva, ”masa lemnoasă de pe suprafaţa de 108,5 aferentă u.a. 90A. 91A. 93A, 93B a fost exploatată integral de către S.C. „Horber” S.R.L, în cea mai mare parte fără drept, prin fapte care constituie infracţiuni silvice. Ocolul Silvic Borşa nu a luat măsurile legale, doar formal a încheiat 3 acte de contravenţie silvică şi acestea fiind întocmite pe numele unor muncitori din formaţia de exploatare. In mod legal, Ocolul Silvic Borşa ar fi trebuit să încheie un act de constatare a infracţiunii agentului economic.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina