După aproape patru ani de la sesizarea din oficiu în dosarul ”mită la CJ Cluj”, partea din actul de sesizare care se referea la drumul Răchițele-IC Ponor și la unele drumuri județene a fost clasată. Practic, procuroarea Luminița Boca, ajunsă în toamna lui 2015 la DNA, a concluzionat că ”literatura” fostei șefe DNA Cluj, Elena Botezan, cu privire la posibilele fapte de corupție legate de aceste obiective, în care erau suspecți Horea Uioreanu, avocatul Mihai Teaha, omul de afaceri Gabriel Silagyi și PNL-istul Mircea Abrudean, nu poate fi probată.

Cauza cu cei patru de mai sus, disjunsă din dosarul trimis în judecată (cu Uioreanu, Bene, Pogăcean, Petran și Davidescu), a fost clasată, după aproape patru ani, la solicitarea avocatului Radu Chiriță, care a depus la instanță contestația la durata procesului. (Detalii AICI). În legătură cu drumul turistic IC-Ponor și câteva drumuri județene, fostul președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu, era suspectat de luare de mită, avocatul Teaha de complicitate la luare de mită, patronul MBS Group, Gabriel Silagyi, de dare de mită și secretarul general PNL Cluj și administrator SIAB Development, Mircea Abrudean, tot de dare de mită. Mai jos puteți citi motivele pentru care procurorul Luminița Boca a hotărât că cei patru nu trebuie trimiși în judecată.

Potrivit Ordonanței de clasare, ”în urma analizei materialului documentar prin raportare la conținutul actelor de urmărire penală administrate cu privire la faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem și apoi continuarea in personam față de suspecți se constată că acestea nu sunt de natură a susține, prin suplimentare sau coroborare, o atare suspiciune, astfel că urmează a se dispune clasarea cauzei pe considerentul că nu există probe că o persoană a săvârșit o infracțiune, fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. c din C. pr. pen.

Datele rezultate în urma documentării nu sunt apte a fundamenta o bănuială rezonabilă privind săvârșirea infracțiunii investigate și nici nu se concretizează în indicii sau probe suficient minim necesar a confirma faptele de corupție presupus comise (sub aspectul probator)

O atare suspiciune precum posibila săvârșire a unor infracțiuni de corupție pentru a se putea documenta cu o forță probantă suficientă a fundamenta o bănuială legitimă/inculpare, necesită date și informații suplimentare, apte de coroborat cu alte mijloace de probă.

Conținutul înregistrărilor realizate în urma supravegherii tehnice nu se poate corobora cu alte date, indicii sau mijloace de probă și nici nu permite dezvoltarea verificărilor într-o direcție concretă și/sau cu o finalitate practică, iar cercetarea materialului documentar după aprofundarea acestuia nu confirmă la nivel probator suspiciunea privind infracțiunile investigate.

Cercetarea faptelor sesizate s-a făct cu stricta respectare a principiului prezumției de nevinovăție, așa cum este el recunoscut de către art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 al .11 din Constituție și art. 4 din Codul de procedură penală, astfel încât orice persoană împotriva căreia s-a formulat o sesizare este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

Orice persoană aflată în cadrul procesului penal, indiferent de faza procesuală, beneficiază de respectarea dreptului la prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive prin care stabilește vinovăția sa.

Prezumția de nevinovăție nu este o prezumție absolută, ci una relativă, care poate fi răsturnată prin probe certe de vinovăție. Prezumția de nevinovăție poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine existența faptei și comiterea acesteia cu gradul de vinovăție prevăzut de lege.

Această prezumție nu este înlăturată în caz de îndoială cu privire la situația de fapt, această situație profitând persoanei față de care se fac cercetări, fiind aplicabilă regula in dubio pro reo.

Această regulă constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului consacrat în art. 5 din Codul de procedură penală se regăsește în materialul probațiunii. Regula se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrative pentru susținerea vinovăției celui cercetat conțin o informație îndoielnică, tocmai cu privire la vinovăția acestuia în legătură cu fapta imputată, organele judiciare sunt în imposibilitatea de a formula o acuzare în lipsa unor probe decisive, complete și sigure, probe care să fie în măsură să reflecte fapta supusă cercetării.

Există îndoială atunci când, din coroboarea tuturor probelor nu se poate stabili cu certitudine nici vinovăția, nici nevinovăția celui în cauză. În acest caz, în practică s-a reținut că îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție pentru cel față de care se efectuează cercetări, probă care conduce la pronunțarea unei soluții favorabile față de acesta.

Procedând la evaluarea judiciară a probelor, în condițiile în care, baza factuală și materialul documentar nu pot furniza sau indica alte mijloace probatorii minim necesare și esențialmente utile în stabilirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor investigate, cu relaționare directă la presupușii autori ai acestora, urmează a se constata și incidența principiului in dubio pro reo potrivit cu care orice dubiu se interpretează în favoarea și/sau orice îndoială profită autorului și a se dispune clasarea cauzei.”, se arată în motivarea Ordonanței DNA Cluj.

Comments

comentarii