fbpx

Polițiștii clujeni au prins doi hoți de băuturi

Polițiștii clujeni au prins doi tineri care au furat băuturi alcoolice din mai mult magazine din Cluj-Napoca.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat, în 7 ianuarie, doi tineri bănuiţi de comiterea mai multor furturi.

”Din cercetări a rezultat că, în perioada 30.11.2017-03.01.2018, cei doi, în vârstă de 22 şi 26 de ani, din Dezmir şi Iclozel, ar fi comis mai multe infracţiuni de furt calificat pe raza municipiului Cluj-Napoca. În perioada menţionată, cei doi ar fi sustras băuturi alcoolice din magazine de pe raza municipiului Cluj-Napoca, cauzând un prejudiciu total de circa 7.000 de lei. De asemenea, conform probatoriului administrat, cei doi sunt bănuiţi de comiterea altor infracţiuni de furt pe raza judeţului Iaşi.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Cei doi tineri au fost reţinuţi de către poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina