Cele nouă persoane trimise în judecată pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat, printre altele, au fost achitate pentru sute de infracțiuni, în frunte cu liderul baroului constituțional, Pompiliu Bota. În același dosar, doar două persoane au fost condamnate: una pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, cealaltă doar pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele pedepse fiind cu suspendare sub supraveghere.
În ceea ce privește infracțiunile de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale și de înșelăciune, instanța dispus achitarea deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Pentru sutele presupuse infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, achitarea s-a dispus deoarece faptele nu există.
Același motiv de achitare ,,faptele nu există” a fost invocat și în cazul multor presupuse infracțiuni de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenție la săvârșirea faptei fără vinovăție și a infracțiunilor de mărturie mincinoasă.
S-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpaților (…) pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, reținându-se în rechizitoriu că fapta ar consta în aceea că fiecare dintre inculpați, a aderat la asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni inițiată de inculpatul (…), având ca scop săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor și însemnelor specifice profesiei de avocat și înșelăciune.
Instanța a reținut: ,,În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților (…) pentru că ar fi aderat la asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni inițiată de inculpatul (…) , însă nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (…) pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, de constituire a asocierii în vederea săvârșirii de infracțiuni și totodată nu s-a dispus vreo soluție de netrimitere în judecată față de acesta pentru această infracțiune. Se constată că nu s-a dispus trimiterea în judecată nici a inculpatului (…) pentru această infracțiune, deși s-a reținut în rechizitoriu că acesta a avut cea mai bogată activitate presupus ilicită.
Sub acest aspect, raționamentul procurorului de caz nu poate fi înțeles de instanța de judecată, nu se poate stabili de ce s-a apreciat că fapta celor 6 inculpați de a adera la asocierea constituită de (…) este infracțiune, dar nu este infracțiune fapta de a constitui asocierea.”
Redăm din hotărârea Tribunalului Suceava pasaje relevante:
,,Asupra acuzațiilor formulate împotriva inculpaților instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 328 din C.pr.pen., (1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.
Prin datele privitoare la fapta/faptele reținută/e în sarcina inculpatului, se înțelege că actul de sesizare a instanței trebuie să cuprindă în măcar una dintre secțiunile acestuia – situația de fapt sau secțiunea în drept, o descriere completă a faptei/infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, o descriere aptă să investească instanța de judecată, care să cuprindă toate elementele constitutive ale infracțiunii necesare (după caz, elementul material – prin care se înțelege verbum regens sau acțiunea sau inacțiunea interzisă prin norma de incriminare urmarea imediată – ce reprezintă urmarea acțiunii sau inacțiunii, ce constă fie într-o stare de pericol pentru valoarea protejată de lege sau într-o modificare fizică a realității înconjurătoare, legătura de cauzalitate – raportul cauză efect între acțiunea sau inacțiunea prevăzută de norma de incriminare și urmarea imediată a acesteia, locul și timpul săvârșirii infracțiunii, latura subiectivă a infracțiunii – forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și eventual mobilul și scopul săvârșirii infracțiunii) pentru ca judecata să poată stabili în baza probelor care vor fi administrate, dacă fapta există, dacă fapta este prevăzută de legea penală, dacă fapta a fost săvârșită sau nu de inculpat și cu forma de vinovăție prevăzută de lege, dacă eventual există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.
O descriere completă și corespunzătoare a infracțiunii deduse judecății, asigură inculpatului realizarea dreptului la apărare, explicat prin posibilitatea de a înțelege, de a identifica fapta sau conduita care i se impută, de a fi în măsură să combată existența faptei sau de a propune probe care să răstoarne acuzațiile formulate.
Art. 6 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește că „ Orice acuzat are, în special, dreptul: a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.
Sfera de aplicarea art. 6 § 3 lit. a) trebuie apreciată, în special, în lumina dreptului mai general la un proces echitabil, garantat la art. 6 § 1 din Convenție. În materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unui inculpat și, prin urmare, cu privire la încadrarea juridică pe care instanța ar putea să o rețină împotriva acestuia, este o condiție esențială a echității procedurii. Există o legătură între literele a) și b) ale art. 6 § 3, iar dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației trebuie să fie analizat în lumina dreptului acuzatului de a-și pregăti apărarea.
Art. 6 § 3 lit. a) exprimă necesitatea acordării unei atenții deosebite notificării persoanei în cauză cu privire la „acuzația” care i se aduce. Actul de acuzare joacă un rol hotărâtor în trimiterea în judecată: de la comunicarea acuzațiilor, persoana învinuită este oficial înștiințată în scris cu privire la baza juridică și factuală a acuzațiilor care i se aduc [Kamasinski împotriva Austriei; Pélissier și Sassi împotriva Franței(MC), Art. 6 § 3 lit. a) din Convenție recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat nu numai cu privire la „cauza” acuzației, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care se bazează acuzația, dar și la „natura” acuzației, adică încadrarea juridică a faptelor în cauză (Mattoccia împotriva Italiei; Penev împotriva Bulgariei.
Acuzatul trebuie să fie informat în mod corespunzător și pe deplin cu privire la orice modificare a acuzației, inclusiv modificările care au legătură cu „cauza” acesteia, și trebuie să dispună de timpul și înlesnirile necesare pentru a reacționa la aceste modificări și pentru a-și organiza apărarea pe baza oricărei noi informații sau afirmații [Mattoccia împotriva Italiei; Bäckström și Andersson împotriva Suediei.
Aceste drepturi sunt reglementate și de Codul de procedură penală, respectiv art. 10 alin.: (…)
Raportat la cauza de față, în cazul inculpatului (…), instanța constată că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
– folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,
– 646 acte materiale ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, aferente activității infracționale a celorlalți coinculpați, după cum urmează:
o 182 acte materiale corespunzând activității infracționale a inc. Ä_____ Ä_________ Ä_____ Ä__
– 646 acte materiale ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 348 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, după cum urmează: (…)
– 162 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, prin raportare la activitatea infracțională a celorlalți coinculpați, după cum urmează: (…)
– 28 infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, corespunzând activității infracționale a celorlalți coinculpați după cum urmează: (…)
– 120 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează: (…)
– 16 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenție la săvârșirea faptei fără vinovăție, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 48 Cod penal, raportat la art. 52 alin. 2 Cod penal, și la art. 297 alin. 1 Cod penal, aferente activității infracționale a coinculpatului J.M.I.,
toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., respectiv cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal,
În ceea ce privește descriere concretă a infracțiunilor, s-a arătat că în intervalul 2010- 2015,
– a folosit fără a avea acest drept, în mod repetat, denumirile de «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», precum și denumirile și însemnele specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat,
– a înlesnit cu intenție săvârșirea infracțiunilor de către ceilalți coinculpați (astfel cum au fost descrise pentru fiecare inculpat în parte), acordându-le sprijin material, prin aceea că:
– a inițiat și coordonat asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni la care au aderat ceilalți inculpați, asigurând structura organizatorică privind entitatea ilegală intitulată UNBR, înființată în baza unor înscrisuri contrafăcute
– contra unor sume de bani încasate cu titlu de donație, a produs și pus la dispoziția celorlalți inculpați mijloacele frauduloase necesare inducerii în eroare a părților vătămate, (înscrisuri formale: procese – verbale privind susținerea examenului de admitere, procese verbale de depunere a jurământului, decizii de înscriere pe tabloul avocaților și de înființare de cabinete de avocat etc., toate imitând documentele ordinului profesional al avocaților din România și în baza cărora au fost săvârșite actele materiale ale infracțiunilor), atestând calitatea inexistentă de avocat.
Așadar, în ceea ce privește infracțiunea de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, din coroborarea secțiunii În drept din rechizitoriu, cu secțiunea Situația de fapt, instanța de judecată nu poate identifica în concret în ce constă infracțiunea continuată, care sunt actele materiale componente și numărul acestora, elementul material al infracțiunii în principal și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii.
Istoricul și prezentarea de la punctul I din rechizitoriu reprezintă o expunere descriptivă a parcursului entităților juridice înființate de inculpatul (…), fără a se putea realiza o corespondență cu textul incriminator, art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995.
Descrierea acestei infracțiuni ca și în cazul celorlalte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (…) nu poate fi identificată nici în secțiunile din rechizitoriu care ar trebui să descrie pe larg infracțiunile săvârșite de inculpații (…).
În opinia instanței, aceeași este situația și în cazul celor 646 acte materiale ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, aferente activității infracționale a celorlalți coinculpați,
– 646 acte materiale ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 348 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal
– 162 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, prin raportare la activitatea infracțională a celorlalți coinculpați, după cum urmează:
– 28 infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, corespunzând activității infracționale a celorlalți coinculpați după cum urmează:
– 120 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează:
– 16 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenție la săvârșirea faptei fără vinovăție, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 48 Cod penal, raportat la art. 52 alin. 2 Cod penal, și la art. 297 alin. 1 Cod penal, aferente activității infracționale a coinculpatului J.M.I.,
în condițiile în care nu a fost descrisă de procuror fiecare infracțiune/act material în parte, nu s-a arătat în concret care a fost contribuția inculpatului (…) în calitate de complice, la infracțiunile reținute în sarcina celorlalți inculpați, iar nici din examinarea descrierii pe larg a infracțiunilor săvârșite de ceilalți inculpați nu se pot identifica cu claritate și precizie faptele, descrierile având lacune fundamentale care vor fi relevate în continuare. Nu este suficient ca în actul de sesizare a instanței, infracțiunile sau actele materiale să fie descrise la modul general, neexhaustiv, de natură a fi deduse pe bază de alte elemente de către instanța de judecată sau de către parți.
Potrivit textului de lege, art. 48 alin. 1 din C.pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Or, ar fi trebuit ca în cazul fiecărui act material, rechizitoriul să descrie conduita de înlesnire sau ajutor a celorlalți inculpați, să descrie rezoluția infracțională a inculpatului (…) de sprijinire a fiecărei activități infracționale în parte.
În concret, în cazul celor 646 acte materiale ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995
(…), se constată că descrierea infracțiunilor s-a făcut prin trimitere la infracțiunile reținute în sarcina celorlalți inculpați.
Astfel, cele 95 de acte materiale, corespunzând activității infracționale a inc.(…), sunt descrise în următorul mod: – în punerea în aplicare a rezoluției infracționale mai sus descrise, a efectuat fără drept un nr. de 95 de acte de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat.
Încercând identificarea celor 95 de infracțiuni de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», în secțiunea – III.7 Descrierea pe larg a infracțiunilor săvârșite de inculpatul (…), (f. 180 rechizitoriu) se constată că sunt prezentate un număr de 24 de cazuri în parte, de la litera a) la x), pe familii, vizând în total un număr de 76 de persoane vătămate.
Parcurgând în totalitate secțiunea, de la fila 180 la fila 291, nu pot fi identificate cu exactitate cele 95 de infracțiuni de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România» existând cazuri cu mai multe presupuse infracțiuni și cazuri cu nicio infracțiune descrisă cum este punctul u) unde se precizează că persoanele vătămate nu-l cunosc pe inculpat și nu au semnat contrate de asistență juridică cu acesta, sau punctul x) unde se precizează doar că cele două persoane vătămate au fost de acord să încheie contracte de asistență juridică cu inculpatul, fără să se arate dacă s-au încheiat aceste contracte, dacă au fost identificate și unde se află la dosar, dacă contractele conțin denumirile «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România».
Cele 75 de acte materiale, corespunzând activității infracționale a inc. B.B.B., sunt descrise în următorul mod la secțiunea în drept, f. 410 rechizitoriu, 75 de acte materiale ale infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1968, neputând fi identificată o descriere în concret a infracțiunii.
Încercând identificarea celor 75 de acte materiale de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», în secțiunea – IV.1 Descrierea pe larg a infracțiunilor săvârșite de inculpatul B.B.B., (f. 348 rechizitoriu) se constată că sunt prezentate un număr de 10 de cazuri în parte, de la litera a) la j), pe familii, vizând în total un număr de 32 de persoane vătămate.
Parcurgând în totalitate secțiunea, de la fila 348 la fila 410, nu pot fi identificate cu exactitate cele 75 de acte materiale ale infracțiunii de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România» nu sunt precizate toate contractele de asistență juridică, nu se precizează unde se află la dosar, dacă contractele conțin denumirile «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România». De asemenea, în cazul acestei inculpate sunt menționate și enumerate un număr total de 61 de persoane vătămate și nu rezulta de nicăieri dacă au fost încheiate contracte de asistență juridică cu fiecare dintre acestea.
(…)
vătămate rezultă că inculpatul a efectuat acte de reprezentare în calitate de avocat într-un litigiu civil, pentru care a solicitat și primit suma de 1200 lei, sumă cu care persoana vătămată se constituie parte civilă în procesul penal;
(…)
Situația este identică în cazul inculpatului (…) și în cazul celor 646 acte materiale ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 348 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, faptele fiind descrise în aceeași modalitate: (…)
Argumentele prezentate anterior la infracțiunea de folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România» se aplică identic și în cazul infracțiunii de complicitate la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 348 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal fără ca instanța să mai reia modalitatea defectuoasă de descriere a faptelor în cazul inculpaților(…)
Inculpatul (…) a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 162 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, prin raportare la activitatea infracțională a celorlalți coinculpați, după cum urmează: (…)
și 28 infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, corespunzând activității infracționale a celorlalți coinculpați după cum urmează: (…)
Analizând modalitatea în care au fost descrise infracțiunile de complicitate la înșelăciune, complicitate la tentativă la înșelăciune, în cazul inculpatului (…), se arată că: a înlesnit cu intenție săvârșirea infracțiunilor de către ceilalți coinculpați (astfel cum au fost descrise pentru fiecare inculpat în parte), acordându-le sprijin material, prin aceea că:
– a inițiat și coordonat asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni la care au aderat ceilalți inculpați, asigurând structura organizatorică privind entitatea ilegală intitulată UNBR, înființată în baza unor înscrisuri contrafăcute
– contra unor sume de bani încasate cu titlu de donație, a produs și pus la dispoziția celorlalți inculpați mijloacele frauduloase necesare inducerii în eroare a părților vătămate, (înscrisuri fictive: procese – verbale privind susținerea examenului de admitere, procese verbale de depunere a jurământului, decizii de înscriere pe tabloul avocaților și de înființare de cabinete de avocat etc., toate imitând documentele ordinului profesional al avocaților din România și în baza cărora au fost săvârșite actele materiale ale infracțiunilor), atestând calitatea inexistentă de avocat,
apreciază instanța că trebuia în fiecare caz în parte să fie prezentată conduita de înlesnire sau ajutor a celorlalți inculpați, să descrie rezoluția infracțională a inculpatului (…) de sprijinire a fiecărei activități infracționale în parte. Față de multitudinea de infracțiuni – 190, se apreciază că inculpatul (…) nu a putut în concret să cunoască și să prevadă conduita infracțională a celorlalți inculpați, fiind imposibil a cunoaște fiecare caz al fiecărei persoane vătămate în parte, pentru a opera răspunderea penală.
Răspunderea penală, ca cea mai gravă formă de răspundere juridică, are caracter concret, substanțial, explicit, nefiind acceptabil ca răspunderea unei persoane în calitate de complice să fie atrasă fără ca acea persoană să cunoască sau măcar să prevadă ce conduită infracțională va întreprinde autorul, așa cum este cazul inculpatului (…) și al celorlalți inculpați.
Cât privește existența infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune, în cazul inculpaților (…) se rețin următoarele:
În secțiunea – III.7 Descrierea pe larg a infracțiunilor săvârșite de inculpatul (…), (f. 180 rechizitoriu) se constată că sunt prezentate un număr de 24 de cazuri în parte, de la litera a) la x), pe familii, vizând în total un număr de 76 de persoane vătămate.
În esență, procurorul de caz a reținut în fiecare caz în parte că în intervalul 2010 – 2015, inculpatul (…) a indus în eroare un nr. de 65 persoane vătămate (succesori ai unor victime ale accidentelor rutiere) prin aceea că, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, li s-a prezentat sub calitatea fictivă de avocat și inducându-le convingerea că le va reprezenta sub această calitate în instanță în procesele civile cu asigurătorii, le-a reprezentat sub calitatea de mandatar cu titlu gratuit, iar ulterior, prin utilizarea unor manopere dolosive, prevalându-se de calitatea fictivă arătată anterior, a pretins, respectiv și-a însușit parte din sumele de bani achitate de societățile de asigurare unui nr. de 47 de persoane vătămate (18 infracțiuni rămânând în stadiu de tentativă).
Analizând situațiile de fapt care stau la baza învinuirilor și care au fost conformate și de probatoriul administrat în faza de judecată, rezultă că în fiecare caz în parte, între inculpat și persoanele vătămate a fost încheiat câte un contract, care prevedea că părțile sunt de acord să plătească inculpatului un onorariu de succes în procent de 5- 40 % (sau alt procent convenit de părți) din sumele obținute cu titlu de despăgubiri materiale și morale.
Acest contract era dublat de o procură autentică, prin care persoanele vătămate, în fața notarului public, îl împuterniceau pe inculpat să le reprezintă în față autorităților judiciare, având putere deplină, să introducă acțiune civilă în numele lor împotriva asigurătorului, de a urmări executarea hotărârilor judecătorești, de a reprezenta în relațiile cu societatea de asigurări, semnătura inculpatului fiind opozabilă persoanelor vătămate.
A identificat instanța următoarele procuri judiciare autentice, pentru următoarele persoane vătămate:
Procură judiciară nr. (…), (…),Procură notarială (…)
În cazul persoanei vătămate(…), la un termen de judecată, în dosarul nr.(…), instanța a invocat excepția lipsei calității de reprezentant ca și avocat a inculpatului, iar în fața instanței de judecată, în cunoștință de cauză, persoana vătămată prin declarație orală l-a împuternicit pe (…) să o reprezinte în calitate de mandatar.
În cazul persoanelor vătămate (…), acestea prin declarație orală l-au împuternicit pe (…) să le reprezinte în calitate de mandatar.(f. 47, vol. IX dup).
În cazul inculpatei (…) în secțiunea – IV.1 Descrierea pe larg a infracțiunilor săvârșite de inculpatul B.B.B., (f. 348 rechizitoriu) se constată că sunt prezentate un număr de 10 de cazuri în parte, de la litera a) la j), pe familii, vizând în total un număr de 32 de persoane vătămate.
În descrierea infracțiunii de înșelăciune și tentativă la înșelăciune, s-a reținut în rechizitoriu că – în intervalul 2011 – 2013, inculpata (…) a indus în eroare un nr. de 60 persoane vătămate (cele mai multe, succesoare ale unor victime ale accidentelor rutiere), în scopul obținerii de foloase materiale, prezentându-se sub calitatea fictivă de avocat, eliberând împuterniciri avocațiale fictive și semnând contrate juridice, documente utilizate pentru a încasa sume de bani necuvenite,
– a indus în eroare (…) prin contrafacerea semnăturilor numiților (…) de pe un nr. de trei documente intitulate „Cerere de despăgubire”, înscrisuri care au fost folosite pentru a determina persoana vătămată să plătească despăgubirile civile ca urmare a accidentului rutier în care a decedat numitul C.D.;
– a indus în eroare Fondul de Protecție a victimelor străzii, prin contrafacerea semnăturilor numiților (…) de pe un nr. de patru documente intitulate „Tranzacție privind repararea prejudiciului”, înscrisuri care au fost folosite pentru a determina persoana vătămată să plătească despăgubirile civile ca urmare a accidentului rutier în care a decedat A.E.;
– a indus în eroare (…)
Analizând situațiile de fapt care stau la baza învinuirilor și care au fost conformate și de probatoriul administrat în faza de judecată, rezultă că în fiecare caz în parte, între inculpată și persoanele vătămate a fost încheiat câte un contract, care prevedea că părțile sunt de acord să plătească inculpatului un onorariu de succes în procent de 5- 40 % (sau alt procent convenit de părți) din sumele obținute cu titlu de despăgubiri materiale și morale.
Acest contract era dublat de o procură autentică, prin care persoanele vătămate, în fața notarului public, o împuterniceau pe inculpată să le reprezintă în față autorităților judiciare, de a reprezenta persoanele în relațiile cu societatea de asigurări, semnătura inculpatei fiind opozabilă persoanelor vătămate și respectiv acordul ca sumele de bani să fie virate în contul inculpatei.
A identificat instanța următoarele procuri judiciare autentice, pentru următoarele persoane vătămate: (…)
Cu excepția celor 10 de cazuri în parte, de la litera a) la j), vizând în total un număr de 32 de persoane vătămate, infracțiunile de înșelăciune și tentativă la înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal nu sunt descrise și ca atare nu sunt identificabile.
În cele 10 de cazuri de la litera a) la j), în care se regăsesc și presupusele acte de inducere în eroare a: (…), instanța constată că în fiecare caz în parte, persoanele vătămate au semnat cu inculpata contracte de asistență juridică prin care au fost de acord ca aceasta să încaseze sume de bani determinate cu titlu de onorariu și de asemenea, în fiecare caz au împuternicit inculpata în fața notarilor publici ca aceasta să îi reprezinte în fața tuturor instituțiilor cu puteri depline, au împuternicit inculpata să facă acte de dispoziție în numele lor, să accepte despăgubiri în numele lor, să semneze în numele lor, cu asumarea opozabilității semnăturilor și nu în ultimul rând au fost de acord ca banii să fie virați în contul inculpatei.
Nu poate instanța primi opinia procurorului în sensul că persoanele vătămate în fiecare caz nu au cunoscut și nu au înțeles conținutul procurilor autentice, în condițiile în care nu s-a invocat și nu s-a probat vreo infracțiune sau vreo complicitate a notarilor publici cu inculpata.
De asemenea, în cazul a inducerii în eroare a ________________________, prin contrafacerea semnăturilor numiților _____ ___, i_____ i______ și ____ ______ de pe trei documente intitulate „Cerere de despăgubire”, instanța costată că există la dosar, vol. XV, f.173,174, Procura notarială nr. 4483 din 07.12.2012, prin care ____ ______, i_____ i______ și _____ ___, au împuternicit inculpata B_____ B______ în fața notarului public ca aceasta să îi reprezinte în fața tuturor instituțiilor cu puteri depline, au împuternicit inculpata să facă orice fel de cereri și declarații în numele lor, să accepte și să ridice despăgubiri în numele lor, să semneze în numele lor, cu asumarea opozabilității semnăturilor.
(…)
În ceea ce privește sumele de bani pe care inculpata și le-a oprit din despăgubirile primite, și care s-ar fi cuvenit persoanelor vătămate, în condițiile în care inculpata a fost mandatată de fiecare din persoanele vătămate să primească în contul ei despăgubirile, în condițiile în care se apreciază că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu sunt prevăzute de legea penală, instanța nu va da dezlegare acestei situații de fapt, urmând ca în situația în care persoanele vătămate apreciază ca atare, să tranșeze aceste neînțelegeri în fața instanțelor civile, acestea urmând a lămuri temeiul în baza căruia inculpata și-a însușit sumele de bani.
(…)
Pentru argumentele prezentate pe larg mai sus, care vizează lipsa unei descrieri efective a faptelor de natură a stabili în ce constau acestea, se apreciază că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților (…), nu sunt prevăzute de legea penală, urmând a fi adoptate soluții de achitare.
Inculpatul (…) a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 120 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează:(…)
– 16 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenție la săvârșirea faptei fără vinovăție, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 48 Cod penal, raportat la art. 52 alin. 2 Cod penal, și la art. 297 alin. 1 Cod penal, aferente activității infracționale a coinculpatului J.M.I.,
Deși instanța urmează a reține în sarcina inculpaților (…) și (…) aceste infracțiuni, apreciind că în cazul acestora s-a făcut o descriere corespunzătoare a faptelor, cât privește conduita infracțională a inculpatului (…), rechizitoriul nu identifică în concret cu ce a contribuit inculpatul la săvârșirea infracțiunilor de către J.M.I. și C. L.A., nu au fost administrate probe din care să rezulte că inculpatul a cunoscut sau că a prevăzut faptul că inculpații J.M.I. și C. L.A, urmează ca după mai mulți ani de la atribuirea calității de avocat, să procedeze la falsificarea mai multor chitanțe privind onorarii avocațiale, sau să determine ca unii judecători, fără vinovăție, să oblice anumiți subiecți procesuali la cheltuieli de judecată care nu au existat în realitate.
Potrivit textului de lege, art. 48 alin. 1 din C.pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Or, ar fi trebuit ca în cazul fiecărui act material, rechizitoriul să descrie conduita de înlesnire sau ajutor a celorlalți inculpați, să descrie rezoluția infracțională a inculpatului (…) de sprijinire a fiecărei activități infracționale în parte. Așadar era cu neputință ca inculpatul să prevadă dacă inculpații vor întreprinde demersuri infracționale, natura acelor demersuri, era imposibil să cunoască conduita care urma a fi adoptată de ceilalți inculpați.
Nu se identifică în concret nicio înlesnire sau ajutor din partea inculpatului (…) către inculpații J.M.I. și C. L.A., la falsificarea mai multor chitanțe privind onorarii avocațiale, sau la determinarea ca unii judecători, fără vinovăție, să oblice anumiți subiecți procesuali la cheltuieli de judecată care nu au existat în realitate.
Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, va dispune achitarea inculpatului (…), pentru săvârșirea a 120 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează, 77 infracțiuni toate în formă continuată (câte două acte materiale aferente fiecărei infracțiuni), prevăzute de art. 48 Cod penal, raportat la art. 322 alin. 1 Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal, corespunzând activității infracționale a coinculpatului (…) și 43 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 48 Cod penal, raportat la art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal, corespunzând activității infracționale a coinculpatei B.B.B.; deoarece faptele nu există.
În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, va dispune achitarea inculpatului (…), pentru săvârșirea a 16 de infracțiuni de complicitate la infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în forma determinării cu intenție la săvârșirea faptei fără vinovăție, infracțiuni prevăzute de art. 48 Cod penal, raportat la art. 52 alin. 2 Cod penal și la art. 297 alin. 1 Cod penal, aferente activității infracționale a coinculpatului J.M.I., cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal, deoarece faptele nu există.
S-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpaților (…) pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen., 1968)
S-a reținut că fapta constă în aceea că fiecare dintre inculpați, a aderat la asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni inițiată de inculpatul (…), având ca scop săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor și însemnelor specifice profesiei de avocat și înșelăciune.
În esență, infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen., 1968, respectiv constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, daca încadrarea s-ar face potrivit legii noi apreciată ca fiind favorabilă, constă în fapte unei persoane de a se asocia sau de a adera în orice formă la o astfel de asociere, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni.
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților (…) pentru că ar fi aderat la asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni inițiată de inculpatul (…) , însă nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (…) pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, de constituire a asocierii în vederea săvârșirii de infracțiuni și totodată nu s-a dispus vreo soluție de netrimitere în judecată față de acesta pentru această infracțiune. Se constată că nu s-a dispus trimiterea în judecată nici a inculpatului (…) pentru această infracțiune, deși s-a reținut în rechizitoriu că acesta a avut cea mai bogată activitate presupus ilicită.
Sub acest aspect, raționamentul procurorului de caz nu poate fi înțeles de instanța de judecată, nu se poate stabili de ce s-a apreciat că fapta celor 6 inculpați de a adera la asocierea constituită de (…) este infracțiune, dar nu este infracțiune fapta de a constitui asocierea.
Pentru existența infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen., 1968), este necesar ca scopul pentru care persoanele aderă la asociere este acela de săvârși infracțiuni.
În speță, mijloacele de proba administrate în cauză au dovedit că inculpatul (…) a pus bazele unei structuri instituționale paralele, care avea ca obiectiv acordarea calității de avocat unor persoane, absolvente de studii juridice superioare, în baza unei examen cu caracteristici mai degrabă formale și cu respectarea unor condiții aparent similare celor reglementate de legea nr. 51/1995, privind statutul avocaților.
Însă, probele administrate în cauză nu au dovedit în cazul niciunuia dintre cei 6 inculpați, că motivul pentru care a aderat la structura instituțională condusă de inculpatul (…) a fost acela de săvârși infracțiunile de exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor și însemnelor specifice profesiei de avocat și înșelăciune.
Scopul pentru care (…) au aderat la structura instituțională condusă de inculpatul (…), așa cum este el relevat de mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, a fost dobândirea în mod facil a calității de avocat, printr-un proces de aderare care le-a ridicat unele dubii în legătură cu legalitatea acestuia, dar în contextul unei practici judiciare împărțite, în legătură cu legitimitatea demersului lor, au înțeles să-și asume implicarea.
De subliniat este faptul că toți cei 6 inculpați, la care se adaugă și inculpatul (…), au practicat avocatura în mod public și deschis, în fața instanțelor judecătorești, în fața organelor de urmărire penală, în mod asumat și nu în mod clandestin, în fiecare caz forma de exercitare a profesiei a fost înregistrată la ANAF în evidențele fiscale pentru a fi achitate taxele și impozitele, inculpații au emis documente ca urmare a activității lor, respectiv contracte de asistență juridică, împuterniciri avocațiale, au purtat robă și alte însemne ale profesiei de avocat în fața autorităților publice.
Or în ipoteza în care știau că săvârșesc infracțiunile de: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen., 1968), exercitare fără drept a profesiei de avocat; folosirea fără drept a denumirilor și însemnelor specifice profesiei de avocat și înșelăciune, inculpații nu ar fi desfășurat în mod public aceste activități infracționale.
Așadar lipsa scopului grupării, acela de a săvârși infracțiuni, face ca fapta să nu mai corespundă unui model legal, să nu fie tipică, și lipsind tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, fapta săvârșită în concret nu este prevăzută de legea penală, în sensul art. 15 din C.pen.
Pentru aceste motive, se va dispune achitarea inculpaților (…), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Celelalte argumente pentru care s-a va dispune achitarea inculpaților (…), pentru că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, vizează tipicitatea infracțiunilor și vinovăția cu care au acționat inculpații în condițiile existenței unei practici judiciare favorabile, față de activitatea pe care au desfășurat-o.
Atât din înscrisurile depuse de inculpați cât și din celelalte probe administrate în cauză, constată instanța că în perioada 2006, (momentul asocierii primilor inculpați cu structura Baroului) – 2015, (momentul adoptării Deciziei RIL nr. 15 din 21 septembrie 2015), la nivel național au existat foarte multe soluții ale organelor de urmărire penală de netrimitere în judecată și hotărâri ale instanțelor judecătorești de confirmare a soluțiilor de netrimitere în judecată, sau de achitare, întemeiate în principal pe lipsa formei de vinovăție prevăzute de lege, respectiv a intenției.
De altfel, existența unei practici neunitare, în aplicarea dispozițiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităților specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, este reținută și în considerentele Deciziei RIL nr. 15 din 21 septembrie 2015 a ICCJ:
3.1. Într-o primă orientare, instanțele au considerat că persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesională consacrate prin Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, și își desfășoară activitatea în cadrul unor structuri constituite în temeiul unor hotărâri judecătorești, săvârșesc infracțiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal (art. 281 din Codul penal anterior).
În acest sens s-a arătat că faptele acestor persoane, săvârșite în exercitarea profesiei de avocat, constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, fiind îndeplinită condiția laturii obiective a acesteia, iar în plan subiectiv sunt comise cu forma de vinovăție impusă de lege.
3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanțe au considerat că persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul unor structuri constituite în temeiul unor hotărâri judecătorești nu pot fi trase la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități motivat de lipsa formei de vinovăție prevăzute de lege, respectiv a intenției.
Această concluzie a fost fundamentată pe faptul că „barourile” din care fac parte aceste persoane au fost constituite prin intermediul unor asociații a căror personalitate juridică a fost recunoscută prin hotărâri judecătorești și care aveau printre obiectele de activitate și „înființarea de barouri”.
Apreciind asupra admisibilității recursului în interesul legii, în considerentele aceleiași Decizii Ril, se arată că problema de drept, care a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, prin hotărâri judecătorești definitive, nu vizează doar lipsa formei de vinovăție prevăzute de lege, respectiv a intenției, ca element al laturii subiective, ci vizează și:
– latura obiectivă a infracțiunii, reținându-se că este sau nu îndeplinită condiția săvârșirii faptei „fără drept”;
– latura subiectivă a acesteia, arătându-se că autorii infracțiunilor au comis actele de executare considerând că funcționează într-un cadru legal și nu au urmărit sau acceptat producerea urmărilor specifice acestor fapte ori dimpotrivă;
– un alt element tratat neunitar a avut în vedere respectarea rigorilor de accesibilitate și previzibilitate a legii, astfel cum sunt acestea interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Continuând raționamentul, tribunalul opinează că existența unei practici neunitare nu a vizat exclusiv infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 Cod penal, ci a vizat și celelalte infracțiuni conexe cu care a fost sesizată instanța în prezenta cauză, care au legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 348 Cod penal, și anume
– folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995,
– înșelăciune sau tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal,
– constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen., 1968)
Atâta vreme cât persoanele care au aderat la structura UNBR Bota, până la pronunțarea Deciziei RIL nr. 15 din 21 septembrie 2015 a ICCJ, nu au știut cu certitudine că îndeplinind acte în exercitarea profesiei de avocat, săvârșesc infracțiunea de prevăzută de art. 348 Cod penal, atunci nu au știut cu certitudine că săvârșesc nici infracțiunile de:
– folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995,
– înșelăciune sau tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal,
– constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. 1 C.pen., 1968)
fapte care au fost săvârșite de asemenea în exercitarea profesiei de avocat și în strânsă legătură cu aceasta.
Au fost identificate numeroase soluții ale organelor de urmărire penală de netrimitere în judecată și hotărâri ale instanțelor judecătorești de confirmare a soluțiilor de netrimitere în judecată, sau de achitare, dintre care se amintesc doar: (…)
Practică asemănătoare nu a fost identificată doar la instanțele din raza Curții de Apel Suceava ci și de pe întreg teritoriul țării.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul apreciază că până la pronunțarea Deciziei RIL nr. 15 din 21 septembrie 2015 a ICCJ (toate faptele deduse judecății fiind anterior săvârșite), percepția tuturor inculpaților asupra caracterului activităților desfășurate în calitate de avocați, în cadrul structurii Bota, este cel puțin una îndoielnică, dacă nu chiar au avut aprecierea că se respectă dispozițiile Legii nr. 51/1995, iar structura din care fac parte a fost legal constituită și funcționează legal, iar principiul de drept in dubio pro reo, obligă ca orice dubiu să fie interpretat în favoarea inculpaților.
Legitimitatea acestora a fost consfințită și întărită de magistrații de la instanțele de judecată și parchete care au adoptat soluții de netrimitere în judecată față de inculpați, unii magistrați primindu-i în calitate de avocați au respins excepțiile ridicate de părțile adverse, raportat la lipsa calității de avocat.
Or, o astfel de aparență de legalitate și cadrul normativ controversat, au contribuit la crearea unui dubiu în legătură cu percepția obiectivă și subiectivă a inculpaților trimiși în judecată față de activitatea desfășurată.
Considerând că împrejurările de mai sus, în care inculpații au exercitat actele specifice profesiei de avocat, deduse judecății în prezenta cauză, afectează atât latura obiectivă a infracțiunilor, nefiind îndeplinită condiția săvârșirii faptei „fără drept”, cât și latura subiectivă, reținându-se că nu au acționat cu forma de vinovăție a intenției prevăzută de lege, rezultă că este afectată în esență tipicitatea infracțiunilor, astfel încât faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu sunt prevăzute de legea penală.
Instanța de judecată subliniază că argumentele de mai sus, care vizează pe de o parte descrierea necorespunzătoare/lipsa descrierii infracțiunilor deduse judecății, iar pe de altă parte vizează aparența de legalitate, cadrul normativ controversat și în special o largă practică judiciară favorabilă activității inculpaților, determină adoptarea unei soluții de achitare pe temeiul de drept prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală față de toți inculpații și în raport de toate infracțiunile deduse judecății, cu excepția infracțiunilor de:
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, 154 de acte materiale și participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal, 12 acte materiale, ambele reținute în sarcina inculpatului (…),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, 36 de acte materiale, reținută în sarcina inculpatei B.B.B., infracțiuni asupra cărora tribunalul se va apleca în continuare.
Suplimentar, mai are în vedere instanța că prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la restul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului (…), cu datele de stare civilă cunoscute, după cum urmează:
– 406 infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, prin raportare la activitatea infracțională a celorlalți coinculpați, după cum urmează: (…)
– 14 infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, corespunzând activității infracționale a celorlalți coinculpați după cum urmează:
14 infracțiuni corespunzând activității infracționale a inc. (…), fără ca din dispoziția de clasare sau din descrierile făcute în cazul celorlalți inculpați să se poate distinge care sunt faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și se cere condamnarea și faptele pentru care s-a dispus clasarea, situație care se regăsește și în cazul celorlalți inculpați.
În ceea ce îl privește pe inculpatului (…), acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în data de 22.02.2014, fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză cu privire la aspecte determinante, respectiv a ceea ce cunoaște despre înființarea și funcționarea structuri UNBR Bota, precum și a Barourilor cunoscute sub același nume, după depunerea jurământului și având cunoștință despre faptul că a face afirmații neconforme cu realitatea constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă, martorul a dat declarații mincinoase în cauză, în sensul în care a declarat că a participat la activitatea de înființare a Barourilor „Bota” și fiindu-i prezentate o serie de înscrisuri, hotărâri la Filialei Bălești Gorj a asociației Figaro P.A.I., privind înființarea acestor structuri, după ce a examinat cu atenție fiecare înscris acesta a declarat în mod nereal că semnăturile de pe fiecare document, din dreptul numelui său, îi aparțin.
Potrivit textul de lege, infracțiunea de mărturie mincinoasă constituie fapta martorului care într-o cauză penală, face afirmații mincinoase, sau nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.
În cazul inculpatului (…), procurorul a reținut în preambulul descrierii situației de fapt, (f. 145 rechizitoriu), că acesta împreună cu (…) și B.A. a fost unul dintre cei care au înființat fundațiile umanitare „Bonis P.”, „Figaro P.” și Filiala Bălești Gorj, care au stat la baza activității infracționale desfășurată de inculpații din cauză.
La data de 22.02.2015, inculpatul (…) a fost audiat în calitate de martor în prezenta cauză pentru a se determina împrejurările și scopul înființării asociațiilor umanitare mai sus menționate, precum și împrejurările înființării entităților teritoriale intitulate „Barouri” de către (…).
Cât privește martorul, acesta „este persoana fizică, alta decât suspectul, persoana vătămată și părțile în procesul penal, care are cunoștință despre fapte și împrejurări de fapt ce servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și aflarea adevărului în procesul penal. Declarațiile martorului constituie mijloace de probă, iar acestea constau în relatarea făcută de martor organului judiciar penal în cadrul procesului penal, prin care reproduce cunoștințele sale despre fapte sau împrejurări de fapt necesare pentru justa soluționare a cauzei. Sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor în procesul penal este delimitată prin dispozițiile art. 114 și art. 115 din Codul de procedură penală. Poate avea calitatea de martor «orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală» și care, în același timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente. Așadar, în cazul persoanelor care au în cauză calitatea de parte ori subiect procesual principal există o prezumție relativă de parțialitate – nicio persoană neputând fi martor în propria sa cauză (nemo testis idoneus in re sua) – fiind apreciat că acestea, având un interes substanțial în modul de soluționare a cauzei, nu pot fi considerate observatori imparțiali ai faptelor deduse judecății“
Art. 118 din Codul de procedură penală, înainte de Decizia Curții Constituționale nr. 236 din 2 iunie 2020 nu permitea aplicarea dreptului la neautoincriminare similar suspectului sau inculpatului, în cazul altor persoane asupra cărora plana o acuzație care nu fusese formulată în mod oficial.
Martorul era obligat să declare tot ceea ce cunoaște, sub sancțiunea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, chiar dacă prin declarația sa se autoincriminează.
Curtea Constituțională, în decizia mai sus citată a constatat că o persoană citată în calitate de martor, care spune adevărul, se poate autoincrimina, iar dacă nu spune adevărul, evitând autoincriminarea, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă. Raportat la prima ipoteză prevăzută în art. 118 din Codul de procedură penală (reținută în paragraful 62 al prezentei decizii), în lipsa unei reglementări a dreptului martorului la tăcere și neautoincriminare, organele de cercetare penală nu sunt obligate să dea eficiență acestui drept în ceea ce îl privește pe suspectul de facto, care nu a dobândit încă calitatea de suspect de jure. Se ajunge, în acest mod, la punerea sub învinuire a persoanei audiate ca martor, chiar și în ipoteza în care, anterior audierii, organele de urmărire penală aveau date din care rezulta participarea acesteia la comiterea faptei ce a făcut obiectul audierii în calitate de martor, iar lipsa calității oficiale de suspect ar putea să derive din lipsa manifestării de voință a organelor judiciare, care nu emit ordonanța în condițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală.
„(…) în doctrina și jurisprudența națională a fost constant susținută, cu valoare de principiu, opinia potrivit căreia dacă martorul, pentru a nu se învinui pe sine de săvârșirea unei infracțiuni, face afirmații neadevărate sau, cu intenție, trece sub tăcere anumite împrejurări esențiale despre care a fost întrebat, el nu ar săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă. În realitate, o asemenea persoană nu mai este «un martor», deoarece el nu mai poate apărea în această calitate în raport cu o eventuală inculpare a sa, din moment ce întrebările ce i se adresează ar conduce, dacă ar răspunde sincer, la implicarea sa într-un proces penal. Într-o asemenea situație, martorului nu i se mai poate cere să fie obiectiv, în același timp în care deasupra sa planează sancțiunea penală“. Tot instanța supremă a subliniat, în considerentele Deciziei penale nr. 397 din 21 noiembrie 2014, că „inițiativa de a pune în vedere martorului că are dreptul de a nu se autoincrimina trebuia să fie a organului judiciar deținător al unor date care ofereau suspiciuni privind implicarea martorului la comiterea unei fapte penale. Astfel, o persoană citată spre a fi audiată ca martor, calitate în care are obligația de a spune adevărul, dacă se autoincriminează ar putea fi pusă sub învinuire, iar în situația în care nu ar spune adevărul, evitând o autoincriminare, ar comite infracțiunea de mărturie mincinoasă. Mecanismul acesta duce întotdeauna, de fapt, la punerea sub învinuire a persoanei și este inechitabil dacă, anterior audierii persoanei în calitate de martor, organele de urmărire penală aveau indicii care creau suspiciunea implicării acesteia în comiterea faptei ce face obiectul audierii în calitate de martor. Dreptul martorului de a nu depune mărturie asupra faptelor care îl expun la urmări decurge din principiul general recunoscut care este de esența unui proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenție, și anume dreptul de a nu contribui la propria incriminare (nemo tenetur se ipsum acussare)“
Relaționând la cauza de față, la situația inculpatului (…), instanța constată că acesta este protejat de lege în a fi audiat în calitate de martor în legătură cu împrejurări care țin de înființarea și funcționarea structuri UNBR Bota, precum și a Barourilor cunoscute sub același nume, participarea la activitatea de înființare a Barourilor „Bota” și întocmirea unor hotărâri la Filiala Bălești Gorj a asociației Figaro P.A.I., înființarea acestor structuri, împrejurările executării semnăturilor de pe fiecare document, și autorul semnăturilor, respectiv martorul a fost pus în situația de a spune adevărul sub sancțiunea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, în legătură cu aspecte importante care țin de contribuția sa și a celorlalți coinculpați, la înființarea unor structuri, baza activității infracționale desfășurată de inculpații din cauză, astfel cum reține chiar procurorul de caz.
În atare condiții, fapta pentru care a fost trimis în judecată (…) nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, nefiind o faptă prevăzută de legea penală, sens în care, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, va dispune achitarea inculpatului (…), pentru săvârșirea infracțiunii de, mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, instanța are în vedere că Noul Cod Penal prevede pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal și înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 din C.pen., pedepse mult mai reduse ca și cuantum, suplimentar prevăzând posibilitatea intervenirii instituției împăcării în cazul infracțiunii de înșelăciune. Din această perspectivă și termenele pentru instituția prescripției răspunderii penale sunt mai reduse, conform legii penale noi. Se apreciază că în ansamblu, dispozițiile legii penale noi produc efecte favorabile inculpaților, chiar dacă sancționarea concursului de infracțiuni este mai aspră.
(…)
Nu pot fi primite apărările inculpatului, în sensul că pentru a se stabili existența infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, trebuie să se stabilească în prealabil existența infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina magistraților de la cele 12 instanțe de judecată.
Tribunalul nu este sesizat cu judecarea infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina magistraților de la cele 12 instanțe de judecată, ci infracțiunea de participație improprie la de abuz în serviciu, în sarcina inculpatului (…), iar pentru a stabili dacă această infracțiune există, este necesar ca instanța să stabilească depunerea de către inculpat în fața celor 12 instanțe de judecată, a unor facturile și chitanțele fiscale reprezentând onorariul avocat, întocmite în fals de către inculpat, iar prin horărârile pronunțate în acele dosare să se dea efect depunerii acestor înscrisuri, prin obligarea părților adverse la plata unor cheltuieli de judecată inexistente.
Apreciind că inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale care realizează conținutul infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal, prin încheierea din 22.03.2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii unei singure infracțiuni de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal, 12 acte materiale, actele materiale fiind stabilite în raport de instanțele de judecată care au emis hotărârile și nu în raport de numărul de judecători care au făcut parte din complet.
Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de determinare a unui număr de 12 instanțe de judecată (aparținând gradelor de jurisdicție – judecătorie, tribunal, curte de apel), să-și exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul în care, fără vinovăție, au obligat în mod nejustificat partea adversă la plata unor cheltuieli de judecată inexistente, cu titlu de onorariu de avocat, luând în considerare facturile și chitanțele fiscale contrafăcute depuse de inculpat,
Urmarea imediată constă în producerea unei vătămări a intereselor legitime ale instanțelor de judecată, interese care vizează pronunțarea unor hotărâri legale și temeinice, care nu se bazează pe înscrisuri falsificate.
Legătura de cauzalitate rezultă din probele administrate în cauză.
Inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției, cunoscând caracterul nereal al facturilor și chitanțelor fiscale contrafăcute chiar de el.
În mod corect a apreciat procurorul de caz că magistrații care au făcut parte din completurile de judecată, în cele 12 dosare, au acționat fără vinovăție, au luat în considerare facturile și chitanțele fiscale contrafăcute depuse de inculpat, fără să cunoască caracterul fals al acestor înscrisuri.
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, se are în vedere că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. d) C.pr.pen., în condițiile în care legea prevede pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pedeapsa de 3 ani.
Potrivit art. 154 alin. 2 C.pr.pen., termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunii continuate a început să curgă la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv 24.04.2013, data săvârșirii ultimului act material, când a fost întocmită Factura nr. 003/24.04.2013 reprezentând depunere apel emisă pe numele (…), f. 206, vol. IX.
Conform dispozițiilor art. 155 C.pr.pen., în interpretarea stabilită de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, instanța având în vedere acte de procedură principale cum ar fi punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea rechizitoriului, sau acte din procedura de cameră preliminară, sau din cursul cercetării judecătorești, care au trebuit comunicate inculpatului (…), și nu orice act de procedură întocmit în cauză.
Instanța subliniază că nu interpretează Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, în sensul că nu mai funcționează instituția întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale cu consecința împlinirii cursului prescripției la împlinirea termenului prevăzut de lege, ci, așa cum s-a arătat mai sus, instituția întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale funcționează în continuare, doar anumite acte de procedură, care trebuie comunicate inculpatului având ca efect întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii.
Pe cale de consecință, în aplicarea art. 155 alin. 2 și 4 C.pr.pen., se ia în calcul depășirea termenului de prescripție a răspunderii penale cu încă o dată, 5 ani+5 ani, rezultând un termen de 10 ani care se împlinește la data de 23.04.2023, prin urmare nu a intervenit prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal
În cazul infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal, instanța are în vedere că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. c) C.pr.pen., iar față de data săvârșiri ultimului act material, momentul pronunțării sentinței nr. 1104/11.06.2013, dispusă în dosarul nr.(…), al Tribunalului Suceava, cu luarea în considerare a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în aplicarea art. 155 alin. 2 și 4 C.pr.pen., rezultă că nu a intervenit prescripția răspunderii penale nici în cazul acestei infracțiuni.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, 36 de acte materiale, reținută în sarcina inculpatei B.B.B., constă în aceea că
– în intervalul 2011 – 2013, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata B.B.B. a contrafăcut un nr. de 34 documente (contracte de asistență juridică, dispoziții de plată către casierie și chitanțe fiscale), urmărind prin aceasta să acopere urmele infracțiunilor, creând aparența că sumele de bani încasate de către inculpată de la asigurători au fost restituite în integralitatea lor persoanelor vătămate (documente care au fost depuse la dosarele de contabilitate, fiind utilizate la întocmirea evidențelor contabile, de către expert contabil B.P.), respectiv: (…)
Instanța nu va dispune condamnarea inculpatei B.B.B. pentru săvârșirea pentru săvârșirea următoarelor acte materiale, reținute de procuror și în cazul infracțiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată: (…)
Apreciind că fapta nu este prevăzută de legea penală, argumentele prezentate mai sus, în cazul infracțiunii de înșelăciune, care se bazează pe aceeași situație de fapt, fiind valabile, instanța reține că toate persoanele vătămate au împuternicit pe inculpata B.B.B. în fața notarului public ca aceasta să îi reprezinte în fața tuturor instituțiilor cu puteri depline, au împuternicit inculpata să facă orice fel de cereri și declarații în numele lor, să accepte și să ridice despăgubiri în numele lor, să semneze în numele lor, cu asumarea opozabilității semnăturilor.
Nu se poate susține că inculpata a falsificat semnăturile persoanelor vătămate, atâta vreme cât în baza procurilor autentice, menționate anterior la analiza infracțiunii de înșelăciune, inculpata a semnat în numele persoanelor vătămate, fiind mandatată să facă operațiunile juridice în numele persoanelor vătămate. Așa cum s-a mai arătat, nu poate primi instanța explicațiile oferite în sensul că persoanele vătămate, fiind într-o situație vulnerabilă și puțin școlarizate, nu au știut, nu li s-a explicat, conținutul procurilor autentice pe care le-au semnat, atât vreme cât nu s-a susținut și nu s-a dovedit săvârșirea vreunei infracțiuni sau vreunei abateri disciplinare de către notarii publici.
Instanța nu va dispune condamnarea inculpatei B.B.B. nici pentru următoarele 7 acte materiale, reținute de procuror în cazul infracțiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată: (…)
Apreciind că fapta nu există, procurorul nu a indicat în ce constă falsificarea celor 7 ordine de plată, care atestă plata unor sume de bani din contul inculpatei în contul persoanelor vătămate, prin intermediul instituțiilor bancare, înscrisurile purtând și ștampila băncii în original.
Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de falsificare a celor 36 de înscrisuri: facturi fiscale, dispoziții de plată către casierie, chitanță onorariu avocat, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii înscrisurilor, constând în aceea că fiecare dintre clienții menționați au plătit inculpatei o sumă de bani cu titlu de onorariu avocat, că fiecare dintre persoanele menționate pe dispozițiile de plată către casierie au primit în numerar sumele menționate.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură facturile, chitanțele sau înscrisurile care atestă plata unui onorariu avocat sau unei despăgubiri financiare.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor.
Inculpata a acționat cu forma de vinovăție a intenției, cunoscând împrejurarea că părțile nu au plătit sumele consemnate cu titlu de onorariu avocat și că plățile nu s-au efectuat în realitate.
În cauză este îndeplinită și condiția prevăzută de conținutul infracțiunii, constând în aceea că făptuitorul trebuie să folosească el însuși înscrisul falsificat sau să îl încredințeze altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice, inculpata folosind înscrisurile în contabilitatea cabinetului de avocat sau pentru dovedirea unor plăți fictive, înscrisurile fiind înregistrate în contabilitate, fiind identificate odată cu ridicarea întregii contabilități a cabinetului (vol. XIX dup).
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, se are în vedere că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. d) C.pr.pen., în condițiile în care legea prevede pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pedeapsa de 3 ani.
Potrivit art. 154 alin. 2 C.pr.pen., termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunii continuate a început să curgă la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv 24.05.2013, când a fost întocmită dispoziție de plată către casierie nr. 018 din 24.05.2013 pe numele (…), f. 238 vol. XIX.
Conform dispozițiilor art. 155 C.pr.pen., în interpretarea stabilită de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, instanța având în vedere acte de procedură principale cum ar fi punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea rechizitoriului, sau acte din procedura de cameră preliminară, sau din cursul cercetării judecătorești, care au trebuit comunicate inculpatei B.B.B., și nu orice act de procedură întocmit în cauză.
Pe cale de consecință, în aplicarea art. 155 alin. 2 și 4 C.pr.pen., se ia în calcul depășirea termenului de prescripție a răspunderii penale cu încă o dată, 5 ani+5 ani, rezultând un termen de 10 ani care se împlinește la data de 23.05.2023, prin urmare nu a intervenit prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal
În urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, reținute în sarcina inculpaților (…) și B.B.B., și participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal reținute în sarcina inculpatului (…), cu mențiunile reținute de instanță există, sunt prevăzute de legea penală, sunt săvârșite cu vinovăție, sunt nejustificate și imputabile inculpaților, astfel încât se va dispune condamnarea celor doi inculpați.
La individualizarea pedepsei, tribunalul va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs și consecințele acestuia, motivul și scopul comiterii infracțiunilor, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita lui după comiterea faptelor și în cursul procesului penal, precum și elementele ce țin de persoana acestuia.
Individualizarea sancțiunii trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate, instanța are în vedere pe de o parte, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite de inculpați, reflectat în perioada de timp în care au derulat activitatea infracțională, urmările produse, împrejurările săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit.
În cazul inculpatului (…), instanța mai are în vedere amplitudinea activității infracționale, numărul mare de înscrisuri falsificate, scopul urmărit de inculpat, acela de a obține obligarea părților adverse la plata unor cheltuieli judiciare inexistente și însușirea acestor sume de la părțile adverse.
În cazul infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de inculpat a fost atins, respectiv judecătorii au fost determinați să oblige părțile adverse la cheltuieli judiciare care nu au existat în realitate, în baza unor chitanțe fiscale falsificate, iar persoanele au fost obligate să plătească sume de bani considerabile, spre exemplu, prin sentința nr. 3642/23.09.2011, Tribunalul B. (în complet de un judecător) a obligat pârâta FPVS la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței anexate de mandatar, în sumă de 5.713 lei (incluzând cheltuielile cu taxa de timbru), iar suma de 5.000 lei acordată în mod nejustificat de către instanța de judecată în baza unei chitanțe false.
Nu în ultimul rând, practica infracțională a inculpatului a vizat foarte multe instanțe de judecată, multe dintre acestea respingând acordarea onorariului avocat pe motivul că inculpatul nu avea calitatea de avocat dobândită în condițiile legii, însă un număr de 12 instanțe nu au cunoscut aceste împrejurări și au obligat părțile adverse la plata nejustificată a unor onorarii avocațiale de la 1000 la 5000 de lei.
De asemenea, instanța trebuie să se aibă în vedere și împrejurările favorabile inculpatului, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare juridice și are un copil în întreținere.
Față de toate aceste considerente, instanța se va orienta spre pedepse cu închisoarea orientate spre limita minimă în cazul infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu și la jumătatea dintre minim și maxim în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pentru aceste motive, va condamna inculpatul (…), la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, 154 de acte materiale.
Va condamna inculpatul (..), la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal, 12 acte materiale.
(…)
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză inc.(…), în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare (o treime din totalul celeilalte pedepse), urmând ca în final, inculpatul (…) să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.
(…)
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins în persoana inculpatului, față de lipsa antecedentelor penale, fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în baza art. 91 alin. 1 raportat la art. 92 alin. 1 și 2 cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei principale aplicate inculpatului(…), pe un termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
(…)
În temeiul art. 72 C.pen., va deduce din pedeapsa închisorii pronunțate în cazul inculpatului (…) perioada reținerii pentru 24 de ore dispusă prin ordonanța nr. 3100/P/2012 din 28.06.2013 și perioada arestării preventive 11.11.2013, dispusă prin încheierea nr. 45 din 11.11.2013, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.(…).
În cazul inculpatei B.B.B. instanța va ține cont de numărul mare de acte materiale săvârșite în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, existența mai multor categorii de înscrisuri sub semnătură privată falsificate, amploarea activității infracționale, scopul urmărit de inculpată, acela de a crea aparența plății unor onorarii de avocat inexistente, precum și în mod special intenția de a crea aparența că sumele ridicate de la unitățile bancare, cu titlu de despăgubiri au fost achitate în numerar către persoanele vătămate.
De asemenea, instanța trebuie să se aibă în vedere și împrejurările favorabile inculpatei, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, are studii superioare juridice și are copii minori în întreținere.
Față de cele de mai sus va condamna inculpata B.B.B., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, 43 de acte materiale.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins în persoana inculpatei, față de lipsa antecedentelor penale, fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în baza art. 91 alin. 1 raportat la art. 92 alin. 1 și 2 cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei principale aplicate inculpatei B.B.B., pe un termen de supraveghere de 3 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
(…)
În temeiul art. 72 C.pen., va deduce din pedeapsa închisorii pronunțate în cazul inculpatei B.B.B. perioada reținerii pentru 24 de ore dispusă prin ordonanța nr. 3100/P/2012 din 28.06.2013.
Având în vedere că soluția adoptată de instanță față de inculpați și în raport de infracțiunile pentru care s-au formulat constituiri de părți civile, a fost de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b teza I, C.pr.pen – fapta nu este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 25 alin. 5 C.pr.pen., va lăsa nesoluționate toate acțiunile civile formulate în cauză, de persoanele vătămate constituite părți civile, dintre care se amintesc: (…)
În condițiile în care pentru infracțiunile de înșelăciune/tentativă de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, exercitarea fără drept a profesiei de avocat, prev. de art. 348 Cod penal, combinat cu art. 26 alin. 1 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, folosire fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei și purtarea robei de avocat, prev. de art. 60 alin. 6 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, s-a dispus achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b teza I, C.pr.pen – fapta nu este prevăzută de legea penală, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 112 alin. 1 lit. b, C.pr.pen., respectiv ca fapta să fie prevăzută de legea penală.
Pentru aceste motive, va respinge ca neîntemeiată confiscarea specială a următoarelor bunuri ridicate de la inculpați și va dispune restituirea acestor bunuri către aceștia, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri:
ridicate de la inculpatul (…)– sediul U.N.B.R:
– colet nr. 1
- 10 insigne pentru roba
- 2 insigne pentru costum
- 5 ștampile (…) ,,Cabinet de avocat”
- 2 ștampile UNBR – baroul București
- 27 ștampile cu inscripția barourilor județene
- 4 ștampile cu inscripția UNBR
- 3 ștampile cu inscripția FIGARO (…)