Sesizarea admisă recent de Curtea Constituțională (CC) în ce privește lista cu 25.000 de membri necesară înființării unui partid a venit de la Cluj, de la fondatorii Partidului Pirat România și avocatul Silviu Predescu. ”Piratul” principal este un personaj cunoscut și controversat al Clujului, care a avut de-a face cu Justiția, dar a ieșit câștigător în cele din urmă.

”Totul a început de la necesitatea înființăriii partidului piraților de către Claudiu Mărginean. M-a rugat să-i ajut cu actele depuse la dosar, mai puțin listele care, evident, nu am putut să le depunem și în contextul acesta ne-am gândit să redactăm această sesizare la Curtea Constituțională”, povestește avocatul Silviu Predescu. Partidul Pirat are site unde își prezintă convingerile și pagina de Facebook, pe care a adunat aproape 2.500 de fani.

Fondatorul Claudiu Mărginean a fost patronul restaurantului/club Rolland Garros, desființat între timp. În 2002, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureș la 1 an de închisoare cu suspendare. A mai fost judecat pentru infracțiuni la legea falimentului. Inițial a fost condamnat la Curtea de Apel Cluj la 6 luni de închisoare, plus cea de 1 an suspendată, dar Înalta Curte i-a admis recursul în septembrie 2007 și l-a achitat. De atunci a devenit activist pentru libertatea de exprimare, fiind implicat în protestele împotriva ACTA – acordul prin care era cenzurat internetul.

Avocatul Silviu Predescu a invocat în sesizarea trimisă anul trecut la Curtea Constituțională mai multe neconcordanțe între legea 14/2003 privind partidele politice, pe de o parte,  și Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe de altă parte.

Neconcordanţa cu dispoziţiile art. 40 din Constituţie

Potrivit dispozițiilor art. 40 din Constituţie:
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

”Existenţa unui anumit prag de reprezentativitate la nivel naţional şi instituirea unui prag minim de reprezentativitate la nivel regional nu este o problemă de oportunitate, ci de constituţionalitate, întrucât pragul instituit are ca efect concret suprimarea exercitării dreptului.  Pragul de reprezentativitate la nivel naţional nu se justifică raportat la definiţia dată partidului politic din art. 1 din Legea nr. 14/2003 – “Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie.” – întrucât formarea şi exercitarea voinţei politice, ab initio, nu trebuie să se realizeze obligatoriu la nivel naţional.

Rolul constituţional al partidului politic, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, poate fi îndeplinit şi fără a se impune un prag de reprezentativitate, instituţionalizarea unui curent politic nefiind obligatorie înainte de constituirea respectivului partid, ci, în mod firesc, ulterior constituirii partidului politic”, a precizat avocatul în sesizare.

“Exercitarea dreptului la libertatea de asociere nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Posibilitatea cetăţenilor de a constitui o persoană juridică în vederea desfăşurării unei activităţi colective într-un domeniu de interes comun constituie unul dintre aspectele cele mai importante ale dreptului la libertatea de asociere.” – CEDO, Hotărârea din 11 octombrie 2007 privind cererea 35097/02, Gheorghe Bozgan c. României

“Protecţia opiniilor şi a libertăţii de a le exprima constituie unul dintre obiectivele libertăţii de reuniune şi de asociere consacrate prin art. 11. Şi aceasta cu atât mai mult în cazul partidelor politice, având în vedere rolul lor esenţial în menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei.” – CEDO, Hotărârea nr. 3 din 03.02.2005, Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României.

Neconcordanţa cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie

Potrivit dispoziţiilor art. 53 din Constituţie:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

”În cuprinsul Legii 14/2003 nu este menţionat motivul pentru care s-a înţeles să se adopte o astfel de măsură restrictivă; în aceste condiţii, trebuie constatat că măsura instituirii pragului de reprezentativitate nu este motivată, ceea ce nu poate fi acceptat raportat la dispoziţiile exprese ale art. 53 din Constituţie,

Instituirea pragului de 25.000 de semnături reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, respectiv necesară pentru apărarea uneia dintre valorile stabilite în alin.1 al art. 53 din Constituţie, nu poate fi totuşi acceptată ideea că un prag mai redus sau chiar unul formal n-ar putea oferi suficiente garanții că obiectivul social apărat prin voinţa legiuitorului va putea fi atins;

Dacă „inflația de partide” a reprezentat situația-premisă pe care s-a grefat măsura pragului stabilită prin Lege, cu greu se mai poate produce un astfel de fenomen și în România anului 2014;  prin urmare dacă scopul (contracararea inflației/devalorizarea partidelor) în vederea căruia s-au instituit anumite măsuri legislative a devenit caduc, rezultă că și mijloacele, respectiv instituirea unui prag de reprezentativitate, prin care s-a urmărit atingerea acelui scop au devenit caduce și trebuie eliminate.

Trebuie observat faptul că în statele membre ale Uniunii Europene existența unui prag este legată de nevoia existenței a cel puțin două persoane pentru a se asocia și nu de limitarea exercitării unui drept. Dacă am face referire numai la modelul dreptului francez ce stă la baza sistemului de drept civil român, putem constata că este nevoie de două persoane pentru formarea unui partid politic, ceea ce nu a creat nicio problemă funcționării unui sistem democratic într-un stat cu o populaţie de 65 de milioane de locuitori (Legea privind contractul de asociere din 1 iulie 1901)”, se arată în excepția de neconstituționalitate.

Neconcordanţa cu dispoziţiile art. 26 al.1 din Constituţie

Dispoziţiie art. 26 al. 1 din Constituţie: “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

”Potrivit dispoziţiilor art. 8 al. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, “nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”; în aceste condiţii, se poate constata faptul că măsura instituită de legiuitorul român nu poate fi justificată de existenţa vreunuia dintre motivele limitative prevăzute de art. 8 al. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Stocarea de către o autoritate a datelor legate de viața privată a unui individ poate constitui o ingerință în sensul art. 8 CEDO (CEDO, Leander c. Suediei, nr. 9248/81, hotărârea din 26 martie 1987.), indiferent dacă datele sunt sau nu utilizate (CEDO, Amann c. Elveției, nr. 27798/95, hotărârea din 16 februarie 2000 )

Dispoziţiile art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003 privind întocmirea listelor cuprinzând datele personale, inclusiv opţiunea politică, sunt neconstituţionale întrucât nu instituie nicio garanţie privind protejarea şi gestionarea acestor date cu caracter personal; în aceste condiţii, trebuie făcute următoarele două observaţii: în primul rând, nu se poate justifica stocarea de către o autoritate a datelor legate de viața privată, în condiţiile în care stocarea nu este cerută de vreuna din condiţiile limitative prevăzute de art. 8 al. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; în al doilea rând, în privinţa persoanelor care ar trebui să colecteze aceste date, nu se instituie obligativitatea ca acestea să fie operatori de date cu caracter personal, ceea ce înseamnă că legiuitorul impune, printr-o dispoziţie specială, nerespectarea dreptului la viaţa privată a persoanelor care se declară susţinatoare ale partidului în curs de constituire, prevedere care este în evidentă contradicţie cu dispoziţiile art. 26 al. 1 din Constituţie”, se mai arată în sesizare.

Așteaptă motivarea

Avocatul Silviu Predescu spune că nu se aștepta la decizia CC. ”La momentul când am formular excepția am verificat toate deciziile CC în astfel de cazuri.  Au fost vreo 6-7 de-a lungul anilor, toate respinse. Acm așteptăm motivarea Curții să vedem ce au luat în considerare. Nu am mers doar pe îngrădrirea dreptului de liberă asociere ci și  pe ideea de protejare a datelor personale și pentru a nu se vedea opțiunea politică a semnatarilor. Datele sunt ținute de o persoană, fondatorul partidului. El nu e obligat să fie operator de date cu caracter personal. Decizia CC vine după alte decizii în sprijinul protejării datelor cu caracter personal. Așteptăm cu interes motivarea”, a declarat avocatul pentru CLUJUST.ro

Decizia CC

CC a decis în 26 februarie asupra excepţiei de neconstituționalitate a dispozițiilor art.19 alin.(3) din Legea partidelor politice nr.14/2003, care au următorul conţinut „(3) Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.”

Cu majoritate de voturi, CC a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.19 alin.(3) din Legea partidelor politice nr.14/2003 sunt neconstituționale.

Parlamentul trebuie să pună în aplicare decizia CC în 45 de zile printr-o lege.

Comments

comentarii