După înfrângerea din 2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj încasează o nulitate absolută a actelor de urmărire penală a tuturor actelor efectuate si obtinute anterior sesizarii din oficiu, constatată definitiv de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal.
Alături de fostul rector UMF, Marius Bojiță, în dosar mai sunt acuzate conf. univ. Simona Hegheș din cadrul Catedrei de Farmacie, prof. univ. Doina Miere – șefa Departamentului de Nutriție, conf. Angela Filip și Roxana Banc din caudrul Catedrei de Nutriție. (Despre acuzații AICI)
Într-unul dintre cele mai controversate dosare aflate pe rolul instanțelor clujene, judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj au constatat nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în afara cadrului procesual stabilit prin începerea urmăririi penale în rem și, pe cale de consecință, au exclus toate mijloacele de probă obținute în acest fel.
Soluția pe scurt: ”In baza art. 347 si art. 4251 alin. 7 lit. a C.proc.pen., admite in parte contestatiile formulate de inculpatii B. M. T., H. S. C., M. D., F. L. A. si B. R., toti prin avocati alesi, impotriva incheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecatoriei Cluj-Napoca (in dosar nr. 21704/211/2020/a1), doar in ceea ce priveste gresita respingere a exceptiilor vizand nulitatea actelor efectuate anterior sesizarii din oficiu si nulitatea declaratiei martorei M. I. si dispozitia de incepere a judecatii.
Desfiinteaza in parte incheierea penala nr. 237/09.04.2021 a Judecatoriei Cluj Napoca in ceea ce priveste gresita respingere a exceptiilor vizand nulitatea actelor efectuate anterior sesizarii din oficiu si nulitatea declaratiei martorei M. I. si dispozitia de incepere a judecatii, si rejudecand cauza in aceste limite:
In temeiul art. 345 alin. 1 C.proc.pen. admite in parte exceptiile formulate de inculpatii B. M. T., H. S. C., M. D., F. L. A. si B. R., toti prin avocati alesi, privind nelegalitatea probelor administrate in cauza, a actelor de urmarire penala efectuate si a sesizarii instantei.
In temeiul art. 281 alin. 1 lit. b C.proc.pen., constata nulitatea absoluta a tuturor actelor efectuate si obtinute anterior sesizarii din oficiu din data de 12.12.2017 (proces verbal nr. 606065/02.10.2017 intocmit de IPJ Cluj SICE; adresele nr. 606065/03.10.2017 emisa de IPJ Cluj catre Colegiul Farmacistilor din Romania; adresa nr. 771/08.11.2017 emisa de Colegiul Farmacistilor din Romania; adresa nr. 606065/03.10.2017 emisa de IPJ Cluj SICE catre Colegiul Farmacistilor Cluj; adresa nr. 2293/02.11.2017 emisa de Colegiul Farmacistilor din Romania Filiala Cluj catre IPJ Cluj SICE si inscrisurile anexate; adresa nr. 606065/06.11.2017 emisa de IPJ Cluj SICE catre Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj Napoca; adresa nr. 34268/24.11.2017 emisa de UMF Iuliu Hatieganu Cluj Napoca catre IPJ Cluj SICE si inscrisurile atasate; notele explicative din 06.12.2017 si 11.12.2017 date de T. S. C. A., T. M. si D. N. si inscrisurile depuse de aceste persoane cu acele ocazii) si nulitatea absoluta a declaratiei martorei M. I.
Exclude toate actele efectuate si obtinute anterior sesizarii din oficiu din data de 12.12.2017 (proces verbal nr. 606065/02.10.2017 intocmit de IPJ Cluj SICE; adresele nr. 606065/03.10.2017 emisa de IPJ Cluj catre Colegiul Farmacistilor din Romania; adresa nr. 771/08.11.2017 emisa de Colegiul Farmacistilor din Romania; adresa nr. 606065/03.10.2017 emisa de IPJ Cluj SICE catre Colegiul Farmacistilor Cluj; adresa nr. 2293/02.11.2017 emisa de Colegiul Farmacistilor din Romania Filiala Cluj catre IPJ Cluj SICE si inscrisurile anexate; adresa nr. 606065/06.11.2017 emisa de IPJ Cluj SICE catre Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj Napoca; adresa nr. 34268/24.11.2017 emisa de UMF Iuliu Hatieganu Cluj Napoca catre IPJ Cluj SICE si inscrisurile atasate; notele explicative din 06.12.2017 si 11.12.2017 date de T. S. C. A., T. M. si D. N. si inscrisurile depuse de aceste persoane cu acele ocazii) si declaratia martorei M. I.
In temeiul art. 345 alin. 2 si 3 C.proc.pen., dispune comunicarea de indata a dispozitiilor din prezenta incheiere catre Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca, procurorul urmand a comunica judecatorilor de camera preliminara daca mentine dispozitia de trimitere in judecata ori solicita restituirea cauzei in termen de 5 zile de la comunicarea incheierii, potrivit art. 345 alin. 3 C.proc.pen.
Fara cale de atac separat de incheierea finala din camera preliminara. Pronuntata in camera de consiliu, azi 25 iunie 2021.”
Rămâne de văzut dacă Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj își va menține dispoziția de trimitere în judecată ori va solicita restituirea cauzei.
Marius Bojiță și încă trei cadre didactice sunt reprezentate de echipa de avocați coordonată de av. dr. Călin Budișan, din care mai fac parte av. Alexandru Corpodean și av. Răzvan-Adrian Trușcă.
În 2019, propunerea de arestare înaintată de parchet a fost respinsă și ”taxată” dur de judecătorul de drepturi și libertăți (detalii AICI)